Puterea cuvntului

Cred Doamne si marturisesc, ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.Iata o marturisire de la care as vrea sa pornesc .

Nascuta ntr-o casa parohiala, prin cuvnt, copil fiind, am nvatat rugaciunile de la parinti de la bunul prept Ioan Tarovan.

Dimineata, seara, un ritual de copil aplecat spre ingerasul sau, spre Tatal Ceresc. nca nu buchiseam cuvintele. Duminica n strana copiilor, mi urmaream preotul plina de curiozitate, ncercnd sa nteleg sfintele taine, asteptnd sa ma binecuvinteze cu privirea sa calda. Era peste puterea mea de a intelege...Dar sentimentul de bine, de naltare l simteam vibrnd. Asteptam sfrsitul Sfintei Liturghi, stiind ca bunul preot, avea n buzunarul sutanei sale, anafura pentru mine.

Uitndu-ma n timp, nu stiu daca ceva era mai bun, dect acea prescura primita n fiecare duminica.

Preotul Tarovan mi adapostise parintii n anii de prigoana.Nici nu stiu cum au putut respira patru suflete, ntr-i ncapere mica ct o magazie, asezata n curtea casei parohiale. Dar, mie mi se parea mare, calda, primitoare. Doar peste ani cnd am revazut locul, mi-am pus ntrebari...

Tenacitatea parintilor mei, oameni harnici, care si-au lasat vatra stramoseasca, ncercnd sa uite calvarul persecutiilor staliniste, prigoana si suferinta, s-au resemnat purtnd o viata dorul Bucovinei nlacrimate.

Ce carti as fi putut gasi pe singura noptiera pe care o aveam? O Biblie mare, veche, o singura carte...

Poate primele slove le-am nvatat n acea biserica. Crescnd, citeam rugaciunea domneasca-Tatal Nostru si Credeul n locul cantorului, ngenunchiata n fata altarului, simtind cum mngaieri divine ma nalta cu ochii spre cer. Cu inima spre Dumnezeu, privind lacrimile enoriasilor, simteam ca aplecara mea spre rugaciune se rasfrngea ntr-un fel anume asupra celorlalti. Bunul Preot, m-a luat de mna si m-a dus la cteva biserici din jur, stiind ca din vocea mea, rugaciunea de copil are alte valente...

Am ramas prieteni. Daca odata eu primeam carti pentru a citi, n perioada cnd a fost suferind, l vizitam des, si i duceam carti.

Cei pe care i ajutase la nevoie, uitasera de el. Cnd era n putere, avea povete pentru toti, nu agrea glceava n parohia sa, si nu refuza cnd era chemat sa crestineasca un copil sau sa fie parinte spiritual.

Plecnd spre o alta dimensiune, ceva s-a rupt n sufletul meu...Nu-l voi uita niciodata...chiar daca timpul s-a scurs, ma opresc uneori cu rugaciunea lnga locul unde se odihneste. Jocul flacarii de la lumnare ncearca sa-mi vorbeasca mistic despre o lume necunoscuta... Parintele Tarovan si-a gasit linistea, si parca mi zmbeste multumit, stiind ca si lasase fiica duhovniceasca n aceeasi rugaciune naltatoare...

ntlnirea cu Parintele Adrian Fageteanu, probabil, nu a fost ntmplatoare.

A fost o binecuvntare. l ndragisem din prima clipa, fara sa stiu atunci amanunte din viata sa.

Desi mic de statura, era impozant prin felul de a fi. Te cucerea cu privirea albastra si inteligenta, cu acel zmbet cald, pletele albe i dadeau o alura aparte. mbracat modest, dar mereu atent la nfatisarea sa. Privindu-l aveai impresia ca esti n fata unui voievod bucovinean, gata sa te ndrume, sa-ti dea sfatul cel bun pentru a deveni nvingator. Dumnealui este un nvingator, ntarit n credinta de loviturile primite n temnitele mortii, ntarit de dragostea pentru neam si tara.

Ca si multora ne aminteste de Ion Creanga, prin pilde si povestiri pline de farmec. Iubeste mult copii, verdele gradinii...Un truditor al credintei, modest, si plin de energie cnd se pune problema pastrarii identitati nationale. Ochii i sunt firavi, acum, nu mai vede ca altadata...Dar, prin ochii sufletului curat, vede ntreaga lume...Am pastrat legatura mai bine de 30 de ani. prin scrisori, vizitndu-l la manastiri.

Un bucovinean ca si noi, prigonit de istorie. O marturie despre romnism si credinta ortodoxa.

Ma simt bine n prezenta pastorilor, probabil n fiecare am cautat omul copilariei mele, flamnda dupa cuvinte de folos, dorind noi puncte de reper.

Parintii mei, refugiati din Bucovina de Nord, nu prea povesteau despre trecut...Si-au regasit o parte din rude dupa zeci de ani. Viata i-a risipit n toate colturile de tara...

Imediat dupa revolutie, am simtit nevoia de a sfida tacerea si uitarea, se nascuse dorinta de a-mi descoperi radacinile.