Am ncercat sa concep un jurnal de vacanta, ntr-o Romnie tainica, care mi-a creat n drumul meu spre nalturi, multe revelatii.
Am ramas uimita de frumusetea locului, de tainicul fiecarui colt de rai al Tarii mele. Cu sufletul frematnd credinta ca avem cea mai frumoasa tara din lume, asa cum a fost ea binecuvntatata, mi-a fost ntarita.
Portul satenilor de la tara, poalele, catrnta, ciupagul, baticul n tinuturi carasene, n zi de sarbatoare, drumul lor spre biserica asa cum l stiam n copilarie. O alta imagine a satului romnesc, unde obiceiurile strabune nu s-au pierdut. Aceeasi sfiala, aceeasi caldura, aceeasi alura a omului ce batut de vremuri a stiut sa-si pastreze datina si sufletul sau de OM al pmntului.
Taranul romn sau fermierul romn nu-si va trada niciodata crezul, va sti mereu sa respecte locul nsemnat.
Aceeasi candoare n Ardeal. Un bun simt pe care nu-l gasesti la oras. Zmbete, gesturi simple dar convingatoare.
Pasii ne-au ndreptat n judetul Salaj, pe malurile Agrijului spre biserica de lemn din satul Romita. Construita la 1733, biserica de lemn fiind considerata opera de arta, un adevarat monument istoric. Locasul, cu hramul Sfntul Nicolae, are o clopotnita scurta, cu deschideri semicirculare si coif.
S-au pastrat carti vechi romnesti din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, tiparite la Bucuresti, Blaj si Sibiu. La Romita s-a descoperit un tezaur medieval compus din 24 monede (taleri) din argint, tezaur care se afla n colectiile Muzeului Judetean de Istorie si Arta din Zalau.
n apropiere , la Romnasi, pe promontoriul numit Cetate ce domina valea, se gasesc urmele castrului roman si a asezarii sale civile Largiana.
Prezenta dacilor cei mai viteji dintre traci , cum i numea Herodot, este atestata pretutindeni n cuprinsul Salajului
Preotul paroh, Moldovan Florin, ne-a povestit legenda locului. Se spune ca pe vremea cnd satenii doreau sa-si construiasca o biserica, au depozitat materialul lemons ntr-un anumit loc. Dimineata, constatau cu surprindere ca lemnele erau asezate n alt loc, pe locul actualei biserici. n urma minunii repetate, au hotart sa-si cladeasca biserica n locul aratat de puterea divinitatii.
Piatra din interiorul Sfntului altar, de la baza, poarta inscriptii romane. Am putut vedea un odor bisericesc foarte vechi. Stergarele taranesti mpodobesc sfintele icoane. Lemnul vechi si sculptat parca ne-ar spune multe. O oaza de pace sufleteasca n acea micuta biserica tainica.
Desi este n constructie o noua biserica, preotul oficiaza cu mare drag Sfintele Liturghii n biserica veche, ce are taina sa.
Acum, doreste sa ridice n mijlocul satului o cruce n amintirea preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Ne-am despartit cu regret de acel loc, cu speranta nsa ca vom reveni.