n palma vietii

Sunt departe de iuresul orasului. Doar eu si gandul de noapte nvaluit n nori cenusii, n tunete si fulgere misterioase.

Dar , liniste. O mare de liniste. Cte un val, mai salta spre amintiri, spre stele ascunse n nalt de cer.

Casa, o casa boiereasca, mare, parca as patrunde "pe urma pasilor pierduti", pe marmura alba. Candelabre discrete, draperii n stil oriental, cu ciucuri, matasoase, grele, parca desprinse dintr-o carte citita recent.

Peretii ti ncalzesc ochii cu picturi, catedrala troneaza ntr-un mirific peisaj de iarna.

Nuanta de verde si maro cald, creaza o stare ciudata. O trecere de la "trezire" n stil mistic spre lumina.

Totul poate deveni poezie. Sau poate o poveste privind porumbeii albi ce zburda n semn de pace.

Atticia ma priveste zmbind...Nana...Nana...cucu-bau....

Pentru o clipa revin in lumea reala. i privesc chipul de nger si o ridic n brate dragastos. Rde si fuge sa se ascunda n lumea copilariei. mi este draga fetita...

Revin si mi privesc visul. Umbre danseaza n juru-mi...

Poate mi-as fi dorit ca o bunica nobila, sa-mi arate "piatra pretioasa", cea sacra. Sau, sa o privesc pe furis cum stie sa tina n palmele albe, VIATA.

Acest sentiment l-am avut prima oara cnd mi vizitasem sora.

Si, Doamne, aceasta liniste, pare luminata de toate gndurile bune, privind-o c-un surs pe micuta Atticea.