Asteptnd eternitatea

O zi de vara, caniculara. Pornisem de dimineata pe Valea Jiului, la ndemnul unui prieten de a-mi regasi bunicul copilariei mele, parintele Adrian Fageteanu, izolat lnga Sfnta Mnastire Lainici, la schitul Locuri rele.

Jiul curgea linistit, boarea diminetii mi aducea amintiri bucovinene legate de pribegie, de acea lacrima ce se prelinge pe obrazul tuturor celor dezradacinati. Eram emotionata de aceasta ntlnire, aveam o teama ce ma nfrigura, ca poate ajungnd "acolo" - nu-l voi mai regasi. Rasuflasem usurata n momentul n care un copil cobora pe scarile de lemn frecate de vreme, si c-un zmbet angelic, mi-a confirmat ca parintele Adrian traieste.



Nu am avut rabdare sa mai facem nca 5 kilometrii pe jos, desi se cuvenea. Am mers pe un drum forestier pna la schit. Era dimineata, ora la care rugaciunea te mngia la fiecare freamat de frunza. N-am avut rabdare sa-mi astept sotul. Am fugit prin iarba uda spre prima casuta modesta din incinta schitului. Ma descultasem sa simt roua diminetii binecuvntata si sa admir peisajul mioritic, care iarasi ma ducea n gnd spre Bucovina. Am fost ndrumata de un calugar tnar spre casa parintelui Adrian. O casa asa cum sunt cele din satele bucovinene. Am urcat scarile cu inima tremurnda si auzind voci naltatoare, am intrat si am ngenunchiat mpietrita de imaginea preotului modest si cucernic ce ngenunchiat si facea rugaciunea. Parintele care oficia slujba diminetii, un tnar calugar bucovinean care-l ngrijeste pe bunul ieromonah, m-a privit pentru o clipa, si cu aceeasi evlavie si-a continuat rugaciunea. Parintele nu-si ridica ochii. ngenunchiat, cu inima spre Dumnezeu, cu inima spre iubirea fata de omenire, si lasa cuvntul n rugaciune din tot sufletul. Pentru moment, vocea sa m-a cutremurat, ma facuse sa ma simt aproape de cer, aproape de Dumnezeu.

Ochii sai nu mai sunt ca altadata. Aceeasi sclipire, acelasi albastru, acceasi agerime, dar vede mai mult cu sufletul. L-a nceput nu ma recunoscuse. Am nceput sa-i povestesc de vremuri trecute cnd corespondam, cnd l vizitam pe la manastirile unde era obligat sa mearga. Evita sa-mi pomeneasca de ceea ce eu atunci sesizasem. Mutat de la o manastire la alta, citirea corespondentei si altele



I-am vorbit despre Rugul aprins, de pozitia intelectualilor pentru cei care nca mai sufera. Ocolea subiectul - discret, se mbufnase cnd i-am spus ca este considerat unul dintre nteleptii parinti si apostol" al bucurestenilor. Mndria nu i se potriveste. Chiar daca a construit doua manastiri, nu vorbeste prea mult. Legatura sa cu Dumnezeu este ceea ce l intereseaza. n profunzime se simte neputincios ca nu poate lupta pentru biserica ortodoxa, mpotriva celor care vor destramarea ei. Nu are altceva de facut dect sa se roage. n momentul n care i-am vorbit de intelectualii din toata lumea, care pledeaza pentru integritatea bisericii noastre a tresarit usor si-a facut semnul crucii.



Am vorbit despre dulcea Bucovina. O tema calda si draga bunului meu bunic. Tara Fagilor cu lanuri de in nflorit, cu scoarte frumoase, cu mirosuri de fructe si flori de cmp, cu oameni inimosi. Acolo, n odaia sa, m-am simtit acasa. Acasa n Bucovina. Simplitate, aer proaspat, spiritualitate. Pentru el copiii nseamna foarte mult. Tine la unitatea familiei, la ceea ce Duhul Sfnt ne daruieste. Sugubat din fire ne-a vorbit n pilde, asteapta sa se alature celorlalti sapte frati ce stau la umbra brazilor n curtea bisericii. Am nvatat ca apropierea curata de Dumnezeu, ocolirea pacatelor ne face sanatosi si eterni. Ne-a marturist ngrijorat de numarul scazut al ortodocsilor, de practica unora de a-i convinge pe altii sa treaca la alte religii, nemultumit pentru cei care considera ca n Romnia sunt prea multe ciori negre adica calugari. De ce-i deranjeaza pe unii faptul ca noi avem multe manastiri? I-am simtit amaraciunea cnd ne-a vorbit despre popi si preoti



Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur. Acum, au cruce de aur si inima de lemn. L-am simtit trist o clipa. Rascolisem prea mult si poate nu a fost intelept. Ne-a povestit despre anii studentiei, despre detentie, despre puterea credintei in cele mai cumplite momente. Trecuse pe langa moarte de sapte ori, in inchisoare el a fost cel mai batut, dar credinta si crucea sa de lemn l-au salvat. Dar, fiind bunicul meu, dintotdeauna deoarece pe ceilalti nu i-am cunoscut niciodata, am primit la plecare o binecuvantare.



Ar fi dorit sa-mi daruiasca ceva, asa cum se obisnuieste in Bucovina.S-a uitat lung la mine si zambindu-mi duios, mi-a spus ca singurul sau dar este rugaciunea sa pentru mine si familia mea. Un dar minunat pe care il pretuiesc. M-am despartit cu greu de acea parte mirifica de lume. Imi lasasem bunicul trist si abatut. Trist pentru o lume neascultatoare, abatut pentru ceea ce se intampla inlauntrul nostru. Am ajuns acasa obosita, ravasita si totusi alta. Primisem o lectie de viata, o lectie de istorie, o bucata de pace. v

Eram fericita, imi vazusem bunicul! Da, la plecare intrebandu-l ce sa-i aduc cand ma voi intoarce, simplu, mi-a raspuns: O BUCATA DE PACE!