Cupca, satul amintirilor

Cupca, satul n care mama mea a vazut lumina zilei. Plin de framntare, de istorie, de traditie si religie ortodoxa.

Satul Cupca a fost atestat documentar pe timpul domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun, prin uricul din 27 mai 1429(6937) sat n Suceava.

n monografia istorica ampla scrisa de inimosul Petru Ciobanu-Cupca , un sat din Bucovina, gasim multe marturii din perioada 1429-1944. Ani de munca, de cercetare a evenimentelor ce s-au derulat de-a lungul multor generatii, n Bucovina.

Alexandru cel Bun facuse o danie comandantului Ivan Cupcici, dndu-i satul Cupca, ca o rasplata pentru serviciile prestate cu credinta.

Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru Voievod, domn al Tarii Moldovei, facem cunoscut, cu aceasta carte a noastra, tuturora care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, ca aceasta adevarata sluga si boier al nostru, pan Ivan Cupici, ne-a slujit cu dreapta si credincioasa slujba. De aceea, noi, vaznd dreapta si credincioasa lui slujba catre noi, l-am miluit cu deosebita noastra mila si i-am dat n tara noastra doua sate numite Cupca, unde este casa lui, si dincolo de Prut Neagauti, si de la Neagauti, n sus pe Racovete pna la hotarul lui Grozea, ce va putea sa si ntemeieze. Toate acestea sa-i fie de uric, cu tot venitul si copiilor lui, si nepotilor lui, si stranepotilor lui si rasstranepotilor lui si ntregului lui neam, neclintit niciodata, n veci.

Iar hotarul acestor sate sa fie cu toate hotarele vechi, pe unde au fost folosite de veac. Iar la aceasta este credinta domniei noastre, a mai sus Alexandru voievod si credinta iubitului fiu al domniei mele, Ilias voievod, si credinta iubitilor fii ai domniei mele, Stetco si Petru si Alexandru, si credintei tuturor copiilor nostri si credinta boierilor nostri: credinta panului Mihai, credinta panului Vlcea si a copiilor lui, credinta panului Negrea, credinta panului Giurgiu si a copiilor lui, credinta panului Ilias si a copiilor lui, credinta panului Giurgiu al lui Jomotate si a copiilor lui, credinta panului Stan vistier, credinta panului Opris si a copiilor lui, credinta panului Domoncus stolnic si a copiilor lui, credinta panului Negrila ceasnic, credinta panului Costici postelnic si credinta tuturor boierilor nostri moldoveni si mari si mici.

Iar dupa viata noastra, cine va fi domn al tarii noastre, sau din copiii nostri, sau din neamul nostru sau pe cine l va alege Dumnezeu sa fie, acela sa nu le clinteasca dania noastra, ci sa le-o ntareasca si sa le-o mputerniceasca pentru ca i-am dat pentru dreapta si credincioasa lui slujba.

Iar pentru mai mare ntarire a tuturor celor mai sus scrise am poruncit slugii noastre credincioase Neagoe logofat sa scrie si sa atrne pecetea noastra la aceasta carte a noastra.

La Suceava, n anul 6937, luna mai, 27.

(Petru Ciobanu-Cupca, un sat din Bucovina, Editura Amadoros, Cmpulung Moldovenesc, 2004, pag.52-53)

Cercetarile arheologice efectuate, descoperirea movilelor tumulare, extind mult n trecut nfiintarea satului Cupca, aflndu-se ntr-o zona ce a fost locuita de costoboci, creatori ai culturii Lipita pe la mijlocul sec I .Cr. si de dacii mari, purtatorii culturii Tumulilor carpatici.

Am ncercat sa intru n istoria veche a satului dintr-un sentiment de mndrie si statornicie. Un sat ce rezista de veacuri, desi dania din credinta, astazi, nu mai este respectata.

M-as opri la anul 1786, cnd Parohia Cupca a avut un prim preot Plavan Petru, cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril. Un preot nstarit, cu daruire si devotament. A pastorit biserica pna n anul 1807. Acesta a fost un strabunic care si-a lasat mladite si n prezent.

Strabunicul meu Gheorghe Plavan, a avut mai multi copii. Din prima casatorie Vasile Plavan, avocat, jurnalist la Glasul Bucovinei. Un iubitor de neam si tara, un intelectual ce a participat la Marea Unire din 1918.

Sirul nemultumirior populatiei s-a acumulat treptat si a dus n final la declansarea dramei de la Fntna Alba din 1 aprilie 1941. Numarul total al cetatenilor ncolonati din Cupca, satul mamei mele, (dupa Monografia scrisa de Petru Ciobanu) a fost estimat la 3000-4000 persoane. La plecarea din Cupca, cu bruri tricolore de-a curmezisul pieptului (arceste), strigau Traiasca regele Mihai! Traiasca Romnia! S-au oprit n fata bisericii din Suceveni, s-au luat din biserica trei cruci, pe una nfasurnd un steag alb pentru a arata autoritatilor ca este vorba de un mars pasnic. nainte de plecare multimea a ngenunchiat si cu voce tare un taran a rostit o rugaciune, repetata de toti cei prezenti.

Doamne, Dumnezeul nostru, Fiinta Prea nalta, nefacuta, nenchipuita, fara de nceput si fara de sfrsit. Tu ce ai zis si ai facut toata faptura si dai viata zidirilor Tale, iar prin a carei puteri se misca libere toate vietatile de pe pamnt si le hranesti pna n crapaturile pietrelor; nu ntoarce fata Ta de la de la noi pacatosii, ci ridica sabia mniei Tale de peste noi si ne mntuieste, ca Tu ne-ai zidit si numai Tu ne poti mntui. Asculta Atotputernice lacrimile noastre si ne ajuta ca sa scapam de stapnirea care ne chinuieste si ne distruge biserica Ta. Nadejdea noastra este Tatal, scaparea noastra este Fiul, acoperamntul nostru este Sfntul Duh, Treime Sfnta, Marire Tie Amin (V.Ilica,1999)

La Fntna Alba din familie au plecat n eternitate, Plavan Arcadie, Toader a fost ngrobat de viu la Hliboca. n toamna anului 1940 au fost arestati 10 tineri din satul Cupca, fiind denuntati de cineva, printre ei fiind un unchi, Nistor Plavan si bunicul meu Calistrat Irimescu pe linie materna.

Au fost judecati cu usile nchise, fara martori si condamnati de catre un complet de judecata militar la multi ani de nchisoare. Probabil la acestia se refera Ilie Suceveanul n articolul sau publicat n 1993 n Zorile Bucovinei.

Si astazi dupa zeci de ani de atunci, unii au teama sa recunoasca faptul ca au participat la cest eveniment din cauza consecintelor negative pe care le-ar putea avea asupra urmasilor. O parte au fost deportati n 13 iunie 1941 si dusi n lagarul Uralului de nord, de care nu se mai stie nimic.

Dupa anul 1989, l-am descoperit n viata pe unchiul meu, Stefan Irimescu, care mi-a povestit cum erau batuti, tinuti cu picioarele n apa rece, nemncati...si asa s-a dus bunicul, omort si schingiut. Doar unul singur a revenit din acel lot, Gheorghe Tibuleac.

Prigoana ncepuse...Rnd pe rnd cei implicati sau cei din familile celor vizati au luat drumul pribegiei. As fi putut sa-mi cunosc strabunicul, Gheorghe Plavan refugiat ultimul, si stabilit n Dorohoi, dar nimeni nu ne spusese nimic...

Aflasem la Cernauti despre destinul familiei. Amprenta suferintelor a ramas n mine ca o taina, ca o durere necunoscuta. Ma simt legata de tot ce a fost si nu pot renega trecutul parintilor mei. Tata nu mai este...mama refuza sa-si aminteasca umilintele. Dar, copii mei, nepotii, nu au voie sa uite, ei trebuie sa-si cunoasca radacina, sa nu uite aceste pagini amare ale neamului.

Stiti ca amintirile dor?