Epistola

Mi s-au cerut o fotografie si un scurt reportaj pentru revista EPOCA . Fotografia este facuta azi. Am dorit sa vedeti stelute n ochii mei, asa cum am zarit eu pe lac, n jocul pestilor. Chiar daca am facut mai multe, licarul din ochi a ramas. Licarul primit sus pe munte.

Reportajul este o scrisoare : una este revista, altceva OMUL si LOCUL. Si pentru ca pretuiesc OMUL , cel ce prin stradanie gradinareste , am sa va plimb putin prin tinuturi carasene.

Nimic mai placut dect NATURA, n toata splendoarea ei. Smbata , ne-am oprit la 5 km de Resita, unde ne-a atras atentia o manastire cocheta. Urcnd , am fost ntmpinati de paroh, care ne-a dat explicatiile necesare. Preotul , de dragul dealului banatean, a reusit sa plece de la oras, si cumparnd teren si-a construit lacasul, pe care l-a denumit Sf.Ilie. Sfintirea nu a fost posibila pe vremea PS Streza ci a gasit sprijin la cel care l-a urmat. Are de gnd sa faca un asezamnt pentru batrni .

Iata cum , ncetul cu ncetul , ncep sa gndeasca tot mai multi preoti, ce ar fi mai potrivit pentru cei singuri .

Am urcat spre Valiug . Natura , asa cum a fost ea creata , ne-a dat sentimentul ca am ajuns n alt loc. Copacii sopteau, ciripitul pasarelelor- un tril de ntrebari si bucurie . O liniste desavrsita. Doar noi, padurea, cerul si vietuitoarele ce ne urau bun venit. Nu am oprit ci am ncercat sa ajungem pe Semenic, la cota unde iarna schiorii se nghesuie pe prtii. Ne-am simtit aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu, asa cum mi place uneori sa ma rasfat.

Din nou natura m-a surprins prin brazi si ici-colo cte o pata de zapada. Dar, dezamagirea a venit din alta parte, din ceea ce putea sa faca omul n acele locuri...

Localuri subrede, cladiri cu un aspect sinistru. Delasare si tacere. Probabil, iarna, prin voia Celui de sus, toata mizeria acoperita de puritate ascunde turistilor starea prtiei si acoperisurile cenusii. Doar micuta biserica SF. Ilie parea ca straluceste n acel peisaj.

i strigam sotului : Uite, am ajuns aproape de cer ! Daca ntindeam mna poate atingeam noriiNu stiu cum nu am ncercat

Am cobort, nu aveam unde ne caza. Ne-am ntors spre Valiug si spre Crivaia. Ne-am oprit la Rndunica, unde am si nnoptat. Nu ntmplator cred i se spune asa. Am fost ntmpinati de ciripit si dimineata au fost ceasul nostru desteptator.

Da, mai avem multe de nvatat despre turism. O diferenta mare ntre pensiunile din Ardeal, Moldova si cele din Caras.

Cu regret am constatat lipsa de a valorifica locul, de a ne alinia cu cei din lumea civilizata. Dimineata am cobort catre lac. O splendoare. Ne-am lasat n voia apei urmarind verdele, viata, soarele si tot ce a putut sa puna Dumnezeu n acele locuri.

Prin apa se vedeau dansnd pestii. n ea, erau oglindite cerul, padurea si soarele.

Am facut multe fotografii. Am avut impresia ca nu sunt n Caras, ci undeva n nord, vaznd atatia fagi.

Da, avem locuri minunate, indiferent unde mergem. Dar de ce nu stim sa profitam de bogatia ce ni s-a dat? Poate este mai bine ca vegetatia lasata sa-si urmeze cursul, dar cladirile din alta perioada uneori strica mirajul peisajului fiind lasate de izbeliste.

Oare ce asteptam? Asa cum ne spunea astazi, un domn profesor, sa vina altii de-afara sa ne nvete cum sa punem n valoare frumusetea locului?

Din curiozitate ne-am oprit si n statiunea Secu. Natura zmbitoare, dar n rest - oameni ce au fugit din arsita orasului spre racoare. Focuri de tabara, frigarui, nimic organizat, vechea poiana care avea scena, carusele si altele: distruse. Manelele mi-au zgriat urechea. Un fel de 1 Mai de altadata. Urcnd pna unde ne-a dus drumul, am descoperit un complex cochet, n stil rustic.

Doar la ntoarcere am fost curioasa sa vad cum arata lacul. Dezolant pentru cei care doreau sa se mbaieze si sa faca o baie de soare pe plaja.

Ne-am ntors cu sentimentul ca a meritat sa ne nfruptam cu aer proaspat, liniste si concert de pasari, chiar daca m-a revoltat neputinta carasanului de a face o Poiana Banateana din aceste locuri minunate.

Nascuta n Caras, nu pot dect sa am sentimentele mele legate de judet. Pacat ca se asteapta mereu, pentru a rezolva ceva ce am putea face singuri.