Eroare

Cuvintele mi-au rămas suspendate
în tăceri,
lacrimile le adun în palme,
râvnind
la stele mici prinse-n salbe,
acum,
când nu mai sunt cel de ieri.

Vioara,
ca un suflet pe care-l chinui
plânge,
dar sufletul blând
pe care nimicnicia-l doare,
orgolios şi grav
 în cruda aşteptare,
rătăceşte
ca un vals trist
ce farmecă şi-nfrânge.

Eroarea de-a iubi
mă mistuie, mă doare
lunatec mă voi pierde
spre raza mea de soare…