Incertitudini

Gându-mi rătăceşte printre nori
adesea cad în verdele grădinii
tăcerea-mi strigă adeseori
amărăciunea firii.
Inima pulsează enigmatic
ani în şir cu dorul neîmplinit
mă pierd în albastru-i zenit
uitând iubirile.

Sorbind nectarul de pelin
mai sper în revenire
lacrima,
cuibărită într-un pocal cu vin
vămuieşte crud o amintire.
Inima rămâne în aşteptare
uitând că sunt doar dor
şi disperare.

Nu mi-a fost uşor nicicând
nici atunci când iubirea mi-a surâs
m-am trezit mereu plângând
iubirea fiindu-mi de prisos.
Şi-n nebunia tinereţii
am lăsat în urmă clipa,
irosind o viaţă…