Tablete

Revista AGERO

MOTTO : ,,Am vãzut cã totul se reducea radical la politicã.şi cã, oricum am lua lucrurile, nici un popor nu poate fi vreodatã decât ceea ce conducerea sa - îl va face sã fie.”J.J.Rousseau-,,Confession”( cartea a IX-a )

O nedumerire

Tableta publicata - Uniunea Fundatia Augusta şi Almanahul tuturor romanilor - APA VIE 2003

Directorul acestui almanah: Augusta Anca, redactorul sef: Adrian Dinu Rachieru.

Sunt un om simplu, obişnuit, neangajat politic, dar optez pentru desãvârşirea democraţiei adevãrate în România.

Cum aş putea sã definesc perioada de tranziţie lungã şi rece, când pentru a ne atinge scopurile facem numai compromisuri ?

Oare în ce partid m-aş putea integra ca simplu cetãţean care luptã pentru supravieţuire şi pentru construcţia unei CITADELE ? Aş avea mai multe şanse pentru pãstrarea locului de muncã ? Demnitatea mea va fi respectatã?

Da, vom merge pe principiul competenţei şi a respectului uman, poate mi-ar spune cineva ! Cine sunt cei care se joacã cu viaţa noastrã, a copiilor şi a bãtrânilor?

Judecãm un om dupã vorbe, plini de urã, gata de a ne cãlca în picioare numai pentru a ne menţine aceeaşi poziţie socialã. Sã fie oare omul “un animal imperfect politic” parafrazând un filozof?

Ce mã sfãtuiţi sã fac?

Sã-l privesc indiferentã pe soţul meu albit de vreme? Sã-l mint sperând într-un adevãr iluzoriu ? Cine îmi garanteazã cã voi putea supravieţui în stres ca sã-mi pot creşte copiii decent? Putem vorbi de eficienţã dacã mediul este bolnav şi lipsurile sunt tot mai sufocante? Conteazã uneori modul în care eşti tratat şi cum eşti tratat. Am ajuns sã nu mai fim noi, sã ne ascundem în funcţie de conjuncturã, dupã o mascã.Toleranţi şi tãcuţi ne rugãm pentru o zi mai bunã, pentru puterea de a supravieţui.

Suntem creştini, atunci sã ne comportãm creştineşte.

Suntem români, atunci gândiţi şi simţiţi româneşte, domnilor, redaţi-ne demnitatea şi speranţa. Nu ne irosiţi valorile, ţara noastrã rãmâne unicã, o adevãratã ,, grãdinã a Maicii Domnului”.

Şi totuşi, în ce partid mã sfãtuiţi sã intru domnilor?

Nevoia de a sfida tãcerea şi uitarea

Articol aparut in Almanahul tuturor romanilor - APA VIE-2003
Directorul acestui almanah: Augusta Anca, redactorul sef : Adrian Dinu Rachieru.

Mi-e dor de tata .Mi-e dor de dulcea Bucovinã. Mi-e dor de bunicii pe care nu i-am cunoscut niciodatã. Drumul pribegiei a pãrinţilor mei când ţara mi-a fost sfârtecatã şi-a pus trist lacrima pe sufletul meu. Nu m-am simţit completã niciodatã. Întotdeauna am simţit cã-mi lipseşte ceva, cã nu sunt decât o ,,veneticã” în ţara mea. De ce? Oare pãrinţii mei nu au suferit destul? Toatã copilãria mi-a fost umbritã de faptul cã nu eram ,,una de-a lor”, de-al românilor, lângã care am copilãrit. Am fost izolatã şi încã am sentimentul cã mentalitatea nu a dispãrut. Îmi amintesc cum odatã, copil fiind, la aniversarea zilei mele de naştere, mama mi-a pregãtit o masã bogatã, dar invitaţii nu au venit. Eram prea strãinã, prea sãracã pentru a fi felicitatã. Ştiu cã am plâns ascunsã lângã nucul cel bãtrân din curte, şi parcã mantia tristeţii am simţit-o mai acut…Mai târziu, când eu şi sora mea ne-am ridicat prin învãţãturã, am simţit o oarecare schimbare în ceea ce priveşte respectul, dar invidia şi fãţãrnicia au persistat şi persistã. Mi-e dor de tata, mi-e tare dor! Rizac Ioan, nãscut în Banila pe Siret, lângã Cernãuţi a reuşit sã fugã din faţa tãvãlugului rusesc, lãsându-şi în urmã pãrinţii şi un frate împuşcat. A fost un om extraordinar, muncitor, inteligent şi tot ce a fãcut pentru mine şi sora mea a dat roade. Uneori de acolo din cer ne surâde mulţumit de realizãrile noastre, dar încã simte gustul amar al dezrãdãcinãrii. A fost cumplit tot ce s-a întâmplat şi niciodatã nu a dorit sã ne povesteascã tragedia tinereţii dumnealui. Mi-e dor de tine tatã, mi-e tare dor!

Mama mea Viorica, a rãmas perla bucovineanã a casei.

Nãscutã în satul Cupca-Cernãuţi, la vârsta de 9 ani, orfanã, a fost nevoitã sã fugã cu rudele în martie 1944. Ascunsi prin munţi, tracasaţi de organele de opresiune s-a pierdut în satul Cãvãran, jud.Caraş-Severin şi, fiind o fatã cuminte şi muncitoare, şi-a luat viaţa în piept reuşind sã-şi întemeieze un cãmin minunat. Pentru mine este mama cea mai frumoasã din lume. Este aceeaşi aşa cum o ştiu eu de când eram copil. Şi doamne, cât este de caldã şi bunã! Nu a schimbat-o suferinţa, nu a schimbat-o umilinţa. A muncit, aşa cum îi stã bine românului pentru ca eu şi sora mea sã nu avem parte de neajunsuri.

Imediat dupã revoluţie, am dorit sã-mi cunosc rãdãcinile, locurile natale ale pãrinţilor mei. Câmpurile de in înflorit ale mamei, toloaca, obiceiurile nealterate de crãciun, mireasma locului şi acum le mai pãstrez în suflet. Casa copilãriei nu mai exista, ci doar umbre ale trecutului care încã mai lãcrimeazã dupã ce a fost odatã. Mama mea nici nu ştia cã mai avea o sorã, care decedase nu de mult.

M-am mândrit cu bunicul meu Calistrat Irimescu, azi considerat erou al românilor din zonã, mi-am regãsit verii, fraţii Teodorescu şi dintr-odatã m-am simţit bogatã.

Nu cred cã poate sã-şi imagineze cineva câtã durere a lãsat în urma împãrţirea României. Cine îmi poate da înapoi copilãria mãcinatã de politicã şi prejudecãţi?

Dezrãdãcinarea este cumplitã, şi pentru cei plecaţi şi pentru urmaşi. Povara înstrãinãrii a fost dusã din greu şi nu ştiu ce aş putea face acum pentru mama, pentru tata care nu mai este, decât sã-i asigur cã voi fi mereu în inima Bucovinei cu sufletul şi gândul. Cred în reîntregire, cred în unitatea neamului românesc, cred în demnitatea umanã cãci nu se poate altfel. Nu suntem singuri, doar ,,Dumnezeu este român”!

Mariana Gurza