Poveste si miracol

Revista ECOUL

O fetiţă plângea, chircită de frig, de foame.Se uita cu ochi curioşi la cei mari ce înghesuiau ce apucau într-o caruţă.Parcă frigul îi transformase lacrimile în stele.Privea sper cer, gândindu-se, că, mama, tata, îi intind o mână, o ridică în braţe si o aşează intr-un pat cald.Mama, murise cand începuse a gânguri, tatal fusese luat de ruşi, găsindu-şi sfârşitul în închisoare, schingiuit.

Începuse să plângă în hohote.Nu avea cine să o audă.Toţi preocupaţi de a fugi, de a mai salva câte ceva din faţa năvălitorilor.Era primăvara anului 1944.Fuga fusese singura salvare.Urcată în căruţă, speriată, nu ştia unde se vor opri.

Au mers ore în şir.Mătuşa sa, coborâse din căruţă, uitase de fetiţa orfană ce visa la un cămin cald.De ce sa-i fie povară? Ar lua-o cineva de nevastă cu un prunc după ea? Spera ca viaţa să-i ofere o nouă şansă.Se oprise în Craiova…

Trezită brusc, fetiţa începu din nou sa plângă…O voce rece a oprit-o din plans.Cu ochii închişi spunea “Îngeraşul”, şi aşa ascultând tropăitul cailor în noapte adormi.

S-a trezit undeva prin Munţii Cernei, într-o padure unde ei, cei fugiţi, puteau să se odihnească feriţi de cei răi…Când pericolul trecuse, au pornit-o din nou la drum.

Au oprit într-un sat cărăşan, la casa unui preot, unde primiseră adăpost şi cele trebuincioase călătorilor înfometaţi.

După câteva zile, căruţa cu refugiaţi, plecase mai departe.Pe fetiţă o lăsaseră fată în casă la acea femeie omenoasă. De ce rudele să-şi mai asume şi responsabilitatea creşterii unui copil? Fetiţa, cu ochii înlăcrimaţi privea în gol. Doar ea şi îngerul său păzitor cunoştea durerea singurătăţii.

Părinţii, de undeva de sus, îi ştergeau lacrimile…

Rugăciunile fetiţei au ajutat-o ca viaţa să-i ofere un cămin adevărat.Soţie, mamă, a şiut ca durerea să şi-o transforme într-o bucurie a renaşterii.

Trecuseră 20 de ani.Într-o zi poştaşul lăsase în cutie o scrisoare venită din Bănie.”Mătuşa” din Craiova revenise.Cu emoţie firească, fetiţa de-altădată, acum femeie, se urcase în tren pentru a-şi revedea rudenia.Fără resentimente, cu bucurie şi emoţie.Pentru cea care dorea să-şi refacă viaţa, drumul i-a fost destul de îngreunat.O situaţie precară, un soţ dificil, fără copii.

Întîlnirea celor două s-a dovedit durabilă în timp.Nepoata şi-a sprijinit mătuşa, încercând să mai recupereze din timp.

#

Un telefon alarmant.Mătuşa, intrase într-un fel de comă.Dintre cele două fiice, doar una a reuşit să uite de părăsirea mamei pe marginea unui şanţ…Urcaţi în maşină, una din fiice a hotărât să facă ceea ce este creştineşte pentru cineva care urma să se stingă…

S-au oprit la Mănăstirea Lainici, un loc binecuvântat.La intrare un chip angelic le-a surâs.Un puşti de 10 ani, ce nu spunea nimic ci doar implora din priviri cu sfială si tristeţe.S-au privit zâmbind, enigmatic.

Acolo, în faţa icoanelor, a fost implorat Cel de Sus cu lacrimi şi rugăciuni fierbinţi, pentru sanătatea familiei, pentru Binele Neamului Românesc.Fiecare lacrimă a fost un strigăt, al nădejdii, al credinţei în puterea Cerului.

La ieşire au fost întâmpinaţi de acelaşi chip şăgalnic.Femeia se apropiase e copil.Inocenţa lui era dezarmantă.Fiind întrebat ce face în faţa mănăstirii, copilul şoptind a mărturisit că are nevoie de bani pentru medicamentele mamei sale bolnave de inimă…Nu ceruse nimic…Era ruşinat, copleşit.Cînd i s-a întins o bancnotă, speriat, nu ştia ce să facă.Privea senin, ştia că putea merge acasă pentru a-şi salva mama.

Pe cei doi soţi i-a urmărit mult chipul acelui băiat.

Deşi iarnă, polei, ceaţă, drumul călătorilor parcă era curăţat de îngeri nevăzuţi.

Ajunseseră la Craiova.Intrând în camera “muribundei”, cei doi au găsit un corp inert…Fusese şi preotul pentru spovedanie, lumânările erau pregătite…Medicul de familie plecat in concediu…Da, s-a hotărât plecarea imediată spre oraşul lor.Pregătiseră un pat în spatele maşinii, şi mare le-a fost mirarea când primele semen de viaţă au revenit.

Acum mătuşa şi nepoata sunt din nou împreună.Nepoata fiind cea care trebuie să o vegheze atâta timp căte zile îi va da Dumnezeu.

O poveste de viaţă adevărată. Niciodată egoismul nu ne poate lăsa indiferenţi ! Există legi nescrise care dacă sunt neglijate în viaţă, faptele te urmăresc!

Puterea rugăciunii este extraordinară! Clipă de clipă, lângă Dumnezeu, cu Dumnezeu, avem parte de miracole.Este suficient să crezi pentru a le putea vedea.

Mariana Gurza