Asteptand eternitatea-Adrian Fageteanu -> Revista AGERO
Iubire ingereasca -> Revista AGERO
Un preot de tara -> Revista AGERO
Marturisire
Argument
Poveste si miracol
Vesnicia ascunsa intr-o clipa
Petru Ciobanu – un iubitor de neam
Rar poţi întâlni oameni care pot să-ţi lumineze viaţa chiar în nevoi…
Mariana Gurza despre Adrian Dinu Rachieru
Mariana Gurza despre Ioan Miclau
Demnitatea Stiintei
Avem o ţară minunată şi refuzăm să o vedem dincolo de aparenţe
“Sfintii Voievozi “,hramul Manastirii Petru Voda
Petru Ciobanu – un iubitor de neam
Pentru mine Petru Ciobanu, este plecat într-o călătorie ceva mai lungă.Nu a dat un termen cand se va înapoia. Ştiu doar, ca a plecat cu soţia sa, Felicia.
O aşteptare lungă, o aşteptare de-o viaţă, pentru a fi din nou împreună în lumea veşniciei. Este foarte greu să vorbeşti despre un „ambasador bucovinean”, despre omul ce a stiut să treacă peste toate vremurile tulburi, dar sa nu-şi uite satul, locul sfinţit de strămoşi.
Încerc să-mi imaginez clipa cand ne-am cunoscut.Nu aş putea sa fiu exactă, parcă ne-am cunoscut dintotdeauna.Aşa ca alti „risipiti prin lume”, în 1990, împreuna cu mama ne-am căutat „vatra”.Deznadejdea, durerea, lacrima, dorul le-am regăsit în Cupca, în satul de unde plecase şi Petru Ciobanu.Am revenit acasă îndureraţi pentru cei pe care nu i-am regăsit, bucuroşi că pasul a alunecat pe urme străbune. Pe unii dintre noi, regăsirea ne-a intărit în credinţa că acea zi mare va veni, pe alţii însă, plânsul inimii plăpânde în faţa adevărului şi a osânditorilor, i-a rănit…
O primă scrisoare, un drum la Braşov.O înţelegere tacită din priviri.O modestie şi o nobleţe sufletească, specifică fiilor locului binecuvântat. Un Om obişnuit, dar pătruns de acel har primit prin codrii seculari ai lui Ştefan cel Mare. Îşi păstrase acel spirit de năzdrăvan din poveştile lui Creangă. Familia sa, unită şi frumoasă, era mandria dumnealui. Uşa casei, mereu dechisă pentru toţi cei care îi treceau pragul.Dorinţa de a scrie monografia satului Cupca, l-au transformat într-un drumeţ.Când la Deva, când la Timişoara, Suceava sau oriunde auzea că mai trăieşte un „pui de cupcean”. Da, Petre Ciobanu şi-a împlinit visul ! Dar a plecat trist, o povara pe care i-am simtit-o si doar unul dintre fii o cunoaşte. Dar, de-acolo de unde este, îşi veghează fii si nepoţii. Este convins că nu-l va dezamagi nimeni, şi sfaturile date la vreme, vor da rod. Pentru Dan, pentru Mihai, tata nu mai este.Oare stă mult la Cupca ? Când se va întoarce? Sau s-a oprit la Câmpulung Moldovenesc…Doar codrii foşnesc şi cucul cântă singuratic. Răspunsuri ascunse în fremăte şi bobiţe de rouă. Întotdeuna trebuie “să plece cineva” pentru a-i fi onorată munca? Oare c ând vom invăţa odată să ne preţuim valorile? Asteptata reuniune anuala ARP pentru desemnarea Premiilor Patrimoniului Romanesc edi ţia a IV-a 2007 se afla in pregatire.Acum , Petru Ciobanu a fost nominalizat (in memoriam) -pentru monografia comunei Cupca , Bucovina. O bucurie imensă pentru noi bucovinenii, pentru familie
Petre Ciobanu s-a născut la 8 iunie 1921 într-o familie de ţărani săraci din Cupca, părinţii săi numindu-se Lazăr şi Floarea. Şcoala primară (5 clase) a făcut-o în perioada 1928-1933 în comuna natală. Fiind un elev bun la carte, a fost îndrumat de către directorul şcolii Orest Ungureanu şi de către dirigintele Ioan Roşca să urmeze liceul. În toamna anului 1933 a fost admis la liceul „Regele Ferdinand I” din Storojineţ unde a urmat şapte clase până în iunie 1940. În acest timp a fost premian la învăţătură şi bursier.
În 29 iunie 1940 s-a refugiat în România împreună cu directorul şcolar Orest Ungureanu. Clasa a 8-a a făcut-o în anul şcolar 1940/1941 la liceul militar „D.A.Sturdza” din Craiova unde a susţinut şi bacalaureatul. Între anii 1941 şi 1942 a fost învăţător suplinitor la şcoala primară din Suceveni. În toamna anului 1942 a reuşit la examenul de admitere la şcoala Politehnică din Bucureşti. În august 1944 ia parte la luptele din Transilvania împotriva trupelor germane. Pe acest motiv a fost declarat veteran de râzboi.
În 1945 se căsătoreşte cu Felicia, fiica directorului Orest Ungureanu. Din păcate aceasta a decedat în 1967 la vârsta de 40 de ani, după o lungă şi grea suferinţă. Se angajează în august 1947 la Societatea „Domeniile Bucovinei” din Câmpulung moldovenesc ca inginer proiectant amenajist, participând la amenajarea a patru ocoale silvice. Între anii 1948-1952 lucrează în producţie, ca inginer ajutor şi şef de ocol la ocoalele silvice Pojorâta şi Câmpulung Moldovenesc.
Între 1950 şi 1957 lucrează în învăţământul superior ca şef de lucrări şi asistent la Institutul de silvicultură din Câmpulung Moldovenesc şi Institutul forestier din Braşov.
În 1957 revine în producţie ca şef de serviciu la Direcţiile silvice Câmpulung Moldovenesc şi Suceava unde funcţionează până în primăvara anului 1960 când se transferă la Centrul şcolar Forestier din Câmpulung Moldovenesc. Între anii 1960 şi 1971 funcţionează ca profesor de silvicultură la profilele pădurari, maiştri, elevi de liceu şi şcoală tehnică postliceală. În acelaşi timp, deţine şi funcţii de conducere- director de studii şi director la liceul industrial forestier. În 1971 se transferă la filiala din Braşov a Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice unde îşi desfăşoară activitatea până la pensionare. În acest timp, e efectuat mai multe cercetări ştiinţifice de specialitate, numărul comunicărilor ştiişifice şi al articolelor publicate în presa de specialitate ridicându-se la 85. După pensionare, a scris – împreună cu consătenii Reveca Prelipcean (născută Duşceac) şi Vasile Slănonă – monografia satului Cupca. În decursul timpului, a desfăşurat şi o bogată activitate extraprofesională ca lector la învăţământul politic cu cadrele didactice, conducător de cerc de elevi, preşedinte al filialeu Câmpulung Moldovenesc al Societăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografice. Între anii 1990 şi 1998 a fost preşedintele filialei „ Iancu Flondor” din Braşov a „Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina. În 1998 a fost ales vicepreşedinte în consiliul de conducere al aceleiaşi societăţii. Rămas văduv, a preferat ca alături de socrii (Ana şi Orest Ungureanu) să-şi dedice întrega viaţă fiilor Mihai şi Dan şi nu s-a recăsătorit.
Mihai şi Dan au obţinut titlul de doctor în mecanică, respectiv în silvicultură, amândoi cu rezultate profesionale apreciabile. După modelul părinţilor, au familii inghegate, iar „Bunicuţu” s+a bucurat de dragostea nepoţilor. Mihăiţă şi Găbiţă, Victoraş şi Felicia, de respectul nurorilor, pentru care a constituit şi va rămâne un exemplu.
Familia a rămas tot timpul puternică şi unită.
Cumnatele Lala şi Geta, cumnaţii Iţă şi Odu alături de nepoţii sorin, Orest, Corina şi Nelu şi familiile lor au fost marea familie a „bunicuţului”Petre.
Familia „mare” şi societatea „Iancu Flondor” au fost cele două mari repere cărora le-a dăruit energia şi spiritul enciclopedic până la moarte.
În 26 iulie, 2006, o stea s-a desprins din Tara Bârsei, luând drumul luminat de copacii vorbitori, spre vatra sa din dulcea Bucovină. Dumnezeu să-l odihnească alături de ai săi, cei plecati cu ani în urmă, tot in verdele veşniciei.
Mariana Gurza
Timişoara, 02.07.2007
