Volume poezie
Paradox sentimental
Omul
Paradox sentimental
Dor
M-aplec
Plai de dor
Reţetă
Luntrea iubirii
Chemări tainice
Certitudine
Vis diafan
Ia-mă cu tine
Speranţa
Cine eşti?
Melomanul
Neam străbun
Doina
Iubeşte viaţa
Eroare
Nu-i totul întîmplător
Oglinda dorului
Şoapte gândite
Dor de mere
Tristeţe
Dezamăgire
De ce-ai plecat?
Ochii tăi
Totul este himeră
Deziluzii
Despărţire
Eu
Dor pribeag
Credinţa
Incertitudini
Fântâna lui Hipocrene
Pe urmele lui Zenon
Umbre ascunse
Păsările
Zâmbet
Aprilie
Flori de mai
Zile fierbinţi
Autoportret
Oda
Paradox
Zbor amar
Gustul mărului
Lui
Băiatul meu
Căutări
Vremuri tulburi
Plânge pădurea
Tată, mi-e dor de tine
Gând sumbru
Cetate umbrită
Aberaţie
De ce atâta ură?
Gând
Revoltă
Moment filozofic
Deraiere
Apa vie
Eroare
Cuvintele mi-au rămas suspendate
în tăceri,
lacrimile pălite le adun în palme,
râvnind
la stele mici prinse-n salbe,
acum,
când nu mai sunt cea de ieri.
Vioara,
ca un suflet pe care-l chinui,
plânge,
dar sufletul blând
pe care nimicnicia-l doare,
orgolios şi grav în cruda aşteptare,
rătăceşte
ca un vals trist ce farmecă şi-nfrânge.
Eroarea de-a iubi
îl mistuie, îl doare.
Lunatec se va pierde