Pe omul acesta de lângă mine,
l-am văzut de multe ori
vorbind cu soarele,
cu luna,
cu pamântul...
Omul acesta a îndrăznit
să răpească stelele cerului
şi nimeni nu l-a oprit.
Şi-a spălat apoi mâinile
în toate râurile,
lăsând să-i scape printre degete
aur curgător.
L-am privit în tăcere...
Mă întrebam dacă are un nume.
Ciudat...
Omul acesta de lângă mine...