Ce-am fost odată

Cuvintele foșnesc în noapte Săltând frivol în sunet albe Și gându-mi fuge-n depărtări Lăsându-mă în așteptări Să știu și eu ce-am fost odată, Poate într-o altă viață. Nici eu nu știu ce să mai cred Când totul este desuet, Când bunii mei zac azi aiurea Și nu le-a pus nimeni crucea. Ce dor mi-e de Bucovina! Săraca, n-are nici o vină Pentru cizma cea străină Ce-a călcat-o în picioare, Fărămițând România Mare. Neamul meu cel strămoșesc, Doinește plaiul românesc, Dar va veni o zi unionistă Când nația nu va fi tristă... Vom primi pământul înapoi Și-i vom aduce-acasă pe eroi.