Mariana Gurzacuvânt și iubire · 1955–2021

Lumini și umbre · poezia 27 din 57

Lumini și umbre · 2001

Nu plângeți în urma mea

Nu plângeți că voi pleca, Voi lăsa în urma mea Iubirea unui neam tot oropsit Ce încă nu s-a regăsit. Ce crudă-i suferința, Ce doare umilința, Și numai prin credință Te poți înălța la cer Păstrând sacrul mister. Nu plângeți voi, de voi muri Ne vom întâlni în altă zi Când dragostea și rugăciunea vor înfăptui marea minune. Că voi fi în cer sau nu Cei mari o vor decide (Așa cum se întâmplă zi de zi Din rai cădem în genune...) Încet, încet, moare ceva din mine Și nu mă pot tot tângui Simt puterile divine, Nu mă pot împotrivi Unde-am greșit, nu știu, De-mi simt sufletul pustiu Să nu mă lase dorul să trăiesc Să-mi ia tot ceea ce eu iubesc? O voi ce știți, dincolo de vânturi, Zădărniciți-mi ale mele gânduri Lăsați-mă să mor în pace În numele iubirii adevărate.