Șomerul singuratic

E frig în casă, în trupu-i ger, golit de vise și speranțe, pierdut se plimbă un șomer cu lacrimile înghețate. E greu să meargă mai departe, când buzunarul îi lipsește urzește iar minciuni frumose gândindu-se la ce-o să pună iar pe masă copiilor neînțelegători. Și iar privind cerul rugător cerșind din mila cea creștină ar vrea un trai mai bun, un ban cinstit nu să mai cerșească în bisericile pline. Iar nu i-a venit șomajul, vârsta nu-i permite să muncească, căci vezi doamne, dacă nu ești tânăr nu mai ai azi nici o șansă. Din când în când un trecător la fel de trist îi pune un bănuț în mână Sărac șomer, umil începi să plângi și fugi speriat s-aprinzi o lumânare; căci Doamne, bine-i printre sfinți când doar lor poți să le spui ce doare!