Mi-e dor de dulcea Bucovină

Privirea se cațără spre piscuri, Mângâind înaltul în veșmânt. Aș vrea să strig, să am putere, Să-mi chem strămoșii din mormânt. Mi-e dor de dulcea Bucovină, De frații mei însingurați, Ce nu au nici o vină, C-am fost de alții alungați. Speram, să primesc lumina În țara mea, binecuvântată Dar m-am trezit străină, Cu inima-mi îndurerată. Uităm să fim români, Egoismul ne împresoară. Sărmani bucovineni, Rătăciți prin țară, De ce simt că totul e povară?