Iluzii călătoare · 2006
De ce nu ești cu mine
De ce zâmbești durerii în amurg
Nu-ți spun nimic ochii ce curg
Nu-ți pasă de răzlețirea lumii
Sau eu frumoasă sunt când plâng
De ce-mi zâmbești
Sunt eu iluzia unui zefir
Ce-și caută dorul veșnic în suspin
Sau sunt eu steaua căzătoare
A neputinței oare.
De ce nu ești cu mine
Doar o clipă-n amărăciune
Vei descoperi o licărire
Ce pentru mine n-are nume.
Nu-ți cer să mă adormi
Cu îmbrățișări și sărutări,
Vreau doar o clipă să fii al meu
Cuprins de vâlvătăi.