Poate n-ar fi nimic

Gândurile îmi zboară chinuite, Sunt ca florile ofilite. Râsul mi-a secat, Mă simt plină de păcat. Nu știu, de ce raza mea Și-a lăsat tăcut umbra, Și-n noianul de lumini, Plâng și gem, și tot suspin; Poate n-ar fi fost nimic, de nu eram, Eu pe tine, te iubeam, Din adânc, din neființă, Din lacrimi și suferință.