Mă uimești, prietene

Mă uimești cu tinerețea ta Cu plimbările tale Cu acea dorință încleștată De a merge pe urmele sfinților De a bea din izvoare tămăduitoare De a schimba lumea. Mă uimești vorbindu-mi de sfinti De mănăstiri și biserci De ofrande și minuni Dar nu-mi spui nimic Despre răutatea care s-a instalat La loc de cinste Pe scaune poleite Și care împroașcă cu noroi Pelerinii. În lumea ta interioară Trebuie să ai un răspuns Așa cum și eu îl am În zile intunecate Când totul imi scapa printre degete...