Paradox sentimental · 1998
Omul
Pe omul acesta de lângă mine,
l-am văzut de multe ori
vorbind cu soarele,
cu luna, cu pământul...
Omul acesta a îndrăznit
să răpească stelele cerului
și nimeni nu l-a oprit.
Și-a spălat apoi mâinile
în toate râurile,
lăsând să-i scape printre degete
aur curgător.
L-am privit în tăcere...
Mă întrebam dacă are un nume.
Ciudat...
Omul acesta de lângă mine...
1975