Pe urmele lui Zenon

Am prins tristețea-n mâini și-am înveșmântat-o-n lacrimi. I-am dat binețe surâsului și am închinat pelin în cupe de nostalgie. Mi-am prins dorul în plete și i-am dat culoare nopții, apoi, am fugit... Mă temeam. Alergam înfrigurată spre un sfeșnic pribeag întocmai ca Zenon. Ne-am surprins amândoi în noapte întrebând...