Nevoia de a sfida tăcerea · 2000
Pe urmele lui Zenon
Am prins tristețea-n mâini
și-am înveșmântat-o-n lacrimi.
I-am dat binețe surâsului
și am închinat pelin
în cupe de nostalgie.
Mi-am prins dorul în plete
și i-am dat culoare nopții,
apoi,
am fugit...
Mă temeam.
Alergam înfrigurată
spre un sfeșnic pribeag
întocmai ca Zenon.
Ne-am surprins amândoi
în noapte întrebând...
1976