Cetate umbrită

Cetatea s-a înveșmântat în umbre, fantomatici ne plimbăm printre nori, nu știm ce vom afla în căutare, avem speranță, suntem visători. Spre infinit vrem să urcăm, coloana roasă de haine reci, o simțim tot mai scorțoasă căutând tăcuți alte poteci. Nu știu unde, cum, vom ajunge, incert e totul, chiar cuvântul, mi-e milă de mama mea ce plânge caci astăzi nu-și găsește gândul.