Nefericire

Doamne ce coșmar mi-a fost nefericirea Nu am știut să-mi ocrotesc iubirea Nu am știut că plecând de lângă voi Voi regreta însăși viețuirea. Iubirea mea, m-a încătușat În lanțuri nevăzute și-n păcat. Nu merita să dăruiesc atâta suflet Fetei dragi cu suflet înghețat. Nu trebuia să plec de-acasă Doar vouă azi vă pasă, Că stau singur și măcinat De îndoieli cu sufletul întinat. Nefericit am fost de când mă știu O boală grea și în pustiu Nu am putut să strig să mă audă Iubita mea cu inima-i crudă. Poate am cerut prea mult în viață Iubirea a fost totul, prea măreață, Pentru sufletul flămând și-ntristat. De ce există-atâta nefericire Când viața-i plină de iubire. De ce pe mine m-a luat tumultul Și m-a înghițit tânăr pământul? Iertați-mă de vreți să pot dormi Primiți a mele amare lacrimi Aprinde-ți doar o lumânare Voi ști că am primit iertare, Ruga voastră îmi va fi alinare.