Am rămas fără zâmbet

Pe valuri m-am lăsat purtată De visul azuriu dealtădată Și am privit tăcut nemărginirea Așteptându-mi împlinirea. Și valurile mă chemau tot mai adânc Să pătrund, să mă tot duc... Și eu tot n-am înțeles Dacă are viața-un sens... Și frica m-a cuprins brutal Gândindu-mă la tot ce am, La ce mi-a dat puterea divină Prin credința mea creștină. Și m-am lăsat dusă de val Să-mi caut eul pe alt mal Nu știu ce-am făcut cu zâmbetul, Dar pe mal s-a priponit poetul. Poate neglijent l-am înecat S-au de-un pește a fost furat?