Minunea mea, iubirea

Mă cațăr tot mai sus, să pot atinge cerul Cu mâiniile însângerate, Cu ochii plini de lacrimi, Mă amestec printre nouri Și chiar dacă nu văd nimic, Simt cum aripi nevăzute mă poartă Spre ușile albe, Unde mă așteaptă în cântec, O mantie argintie, Pe care, o voi purta Multă vreme… Durerea ce o simt o voi lăsa în prag Și-mi voi regăsi zâmbetul pierdut, Dincolo de nori. Știu că iubirea, Doar ea, nu mă va părăsi ; Păstrând-o mereu, Ea fiind minunea mea.