Lacrima iubirii · 2003
Depărtare
Prea mult am pribegit în lume
Când nu înțelegeam cuvântul
Am zămislit în mine dorul,
În drumuri lungi și fără nume
n-am știut să prețuiesc o clipă
când mi-ai aparținut în noapte
totul a fost doar risipă
și-n liniștea adâncă
ne-am învelit în șoapte.
Departe de mine ești iubire
c-un dor necunoscut de așteptări
râsul tău pătruns în mine
aprinde iarăși vâlvătăi.
De-ai fi acum pe același drum
Înstrăinat de gânduri și durere,
Ți-aș da în dar un cer senin
Încununat cu stele.
Departe ai fost, departe vei fi
Iubire răzlețită în amurg,
Pribeagă voi rămâne
Cu lacrimi reci ce curg.