Cuvintele foșnesc în noapte

Săltând frivol în sunet albe Și gându-mi fuge-n depărtări Lăsându-mă în așteptări Să știu și eu ce-am fost odată Poate într-o altă viață Crescut-am într-o șatră Sau am fost mulatră. Nici eu nu știu ce să mai cred Când totul este desuet Cînd bunii mei zac azi aiurea Și nu le-a pus nimeni crucea. Ce dor mi-e de Bucovina Saraca nu are nici o vină Pentru cizma străină Ce-a călcat-o-n picioare Fărămițând România Mare. Neamul meu cel strămoșesc Are os domnesc Și va veni o zi unionistă Când nația nu va fi tristă Ne vom primi pământul înapoi Și –i vom aduce-acasă pe eroi.