Cuvânt și iubire

EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII

… dar să întrerupem aceste efuziuni, pentru a intra în: EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII !
pentru că, realmente am purtat o luptă de aproape doi ani până la a da la lumina tiparului și sufletelor românilor ULTIMUL INTERVIU. Însă nu pot și nu-mi pot ascunde că, toate eforturile s-au arătat a merita sacrificiile și încercările prin care am trecut, toate dând, într-un anume fel, valoare zbaterilor mele. Și cum DUMNEZEU mi s-a dezvăluit în deplinătatea existenței mele, tot EL Se rămâne Acela Care mi-a dat putere zbaterilor și încercărilor. Deci:
EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII
… ziua înmormântării marelui dispărut mă obosi până la extenuare, drumul către casă părea o povară menită să-mi dea metabolismul peste cap. Eram copleșit de mulțimea aceea imensă, venită să-l conducă pe Corneliu COPOSU întru neuitare. Undeva, pe la Piața Universității, mulțimea se repezea către noi cu cu o ură repingătoare. Atunci am avut inspirația de a spune și altora: … noi suntem din provincie, am venit de la Saltina, și pentru că i-am luat Bătrânului ultimul interviu, am venit și acum să arătăm acolo măreția cu care Dumneavoastră, cei de aici, îl conduceți pe Bătrânul întru neuitare.
Efectul ?
Imediat am fost introduși în chiar mijlocul cordonului de apărare a cortegiului și am putut filma cum am vrut și ce am vrut. Mergeam în fața familiei regale și am remarcat sinceritatea cu care și Ana și Margareta îl urmau pe
etern regretatul dispărut. La un moment dat, cineva încercă să mă convingă că mulțimea venise să vadă familia regală și am ripostat:
… clipa nu ne dă voie să lăsăm gândurile și atenția să zboare altundeva decât înspre marele bărbat care urcă întru liniștea noastră, însă pentru asta e nevoie de puțină demnitate !
Efetul a fost de-a dreptul șocant, cruci mari curgeau pe piepturi, iar rușinea își făcea loc în roșul obrazului. Toate bune, până când, cineva a încercat să nu ne lase să ajungem la Belu: … sunt doar de la Slatina !(deci nu aveam față pentru organizatori !)… dar Tudor Albu, pe fază, renunță și ne dădu dreptul să ajungem noi acolo, și nu el. Nota zece Tudor Albu !… Ajungem în cele din urmă, furați de convoi dar și prin îndemânarea și prezența de spirit ale lui Mircea Rădulescu. Acolo, lucrurile încep să se precipite, iar mulțimea, imediat după pătrunderea sicriului în cimitir, trece în alt plan. Probabil că enoriașii Siminei lucraseră asiduu și intelligent. Totul se transfera în favoarea Regelui și Corneliu COPOSU se presară deja în uitare (ah,ce cruntă observație făceam în acel moment, lucrurile alunecând pe această pantă incredibil de accelerat, iar eu aveam să suport o serie de consecințe pe care am să le dezvolt pe larg în partea treia a epopeii) Sigur că acum, la rece, mi-i mai ușor să disec acest aspect, decât atunci, când unii n-au avut puterea să înțeleagă că ar fi putut ei să se lipsească de a fi martori ocular la pieritul sicriului în criptă, spre a ne lăsa pe noi să filmăm și această ultimă relație lumească de înaintea veritabilei transcenderi.
Mă rog, așa s-a vrut să se fie.
Numele lor ?
Nu merită interes într-o atari situație și poate că au înțeles acum că aceasta constituia aura cu care se cucerea un loc pe podium.
Ajunși acasă, imediat la probă !
Teama repetării greșelii din 18 octombrie îmi cerea predispoziția de infarct, dar nu, culorile erau perfecte, numai că filmul avea doar ceva peste o jumătate de oră. Torn pe viu montajul și a doua zi, completând cu două fragmente din interviul Bătrânului, dau în undă, pardon, în cablu, un reportaj denumit:
SIMBOL AL PERENITĂȚII ROMÂNILOR
Read More »

Cetatea de piatră

Nu e hazard.

Totul e ordonat în timp,

duhul calm

în aspra pace

ne urzește, ne desface.

Stânci verticale, înalte,

impunătoare

și peste tot

cerul întins, mult cer.

Acolo, retrași din lume,

eremiții au urcat

piatra dură,

abruptă,

dezgolită,

treaptă de treaptă,

într-un timp

care urcă,

au suspendat

și zidit cetatea

deasupra abisului,

apa vie

ce izvorăște

din fântâna interioară.

Neîntreruptă de veacuri,

o rugăciune adâncă,

imuabilă,

plutește-n văzduh,

unind cerul cu pământul.

—————————————

Irina Lucia MIHALCA

17 iunie 2018

Pas în doi (7)

tu ai venit ca o furtună

m-ai răstignit pe o cruce de foc

iubirea ta îmi răscolea trupul

ca veninul unui şarpe

jarul rămas din mângâierile tale

se-aprinde sub pleoape până și azi mă doare

mi-ai băut tot vinul de pe buze

și ai plecat

am plecat cu prima dimineaţă

ţi-am luat și calul și sufletul

și zarea și dragostea mută

am fugit în lume fără regrete

fără să mă uit în urmă

călăream toată ziua

și calul și câmpia

ai pierdut clipa aceea

când tu mă-mbrăţişai bărbat pătimaş

și eu înfloream înflorea universul

dar dor mie-mi era de tine celălalt

 deja e prea mult târziu

și prea multă noapte în mine 

searbăd îmi e vinul

femeile mele sunt reci

am uitat cum se mai zboară

cum să mă înalț

rătăcesc ca un fluture

prins în lumina unui vechi lampadar

cu propriu-mi vis ne părăsim

peste timp nevăzuţi

nu mă întreba

cine mă sărută cine mă ține în brațe acum

am închis toate amintirile cu tine

pentru ca el celălalt

să mă nască pe mine femeie

cândva

și te-ai născut Galateea

femeie de aer femeie de foc

——————————————–

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu

Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița

EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII

… îmi revin auzindu-l pe Marcel, șoferul dat Zoli vorbind de farmecul unei vânători prin zăpada proapspăt căzută, despre rolul câinilor în vânătoare și despre cum cel ce se simte depășit, deși câine fiind, pleacă spre casă neținând cont de nimeni și de nimic.
Gândesc doar pentru mine: DUMNEZEU a lăsat câinele pe pământ spre a-i arăta omului cum trebuie să fie. Îl ascult pe Marcel și-l aud bucurându-se că el și destui alții au primit casă cu chirie într-un bloc al societății pentru care Zoli fusese blamat prin presa locală pentru că dăduse cu roșu, alb, și verde pe unul dintre pereți. Ei și ? el e maghiar și a folosi aceste culori, nu înseamnă pentru nimic în lume cum că ar fi mai puțin roman. Iar Zoli a fost întotdeauna un mare roman, mare de tot !
Zilele zboară, clipele muștruluindu-mă că tocmai acum trebuie să plec, lăsând baltă momentul apariției.
Care moment ?
Momentul îl voi încredința cuiva !
și l-am încredințat cuiva deosebit: ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A FEMEILOR OLT !
Aici am găsit inima care să-mi încapă zbaterile, iar aceste zbateri și numai urmărite de doctorița Trăistaru și de Meda, și de Ilinca și vor purta aura bucuriei și am găsit o cale rezonabilă a cărei țintă nu se îndepărtează, ci se apropie cu pași iuți, tot mai iuți.Dar ghinioanele nu se lasă. După o despărțire rece, extreme de rece de un alt om providențial, Constantin Spak, duminică seara, sună nea Virgil: domnule Beșcucă, sunt Popescu, de la Craiova, de la tipografie, avem necaz – înghit – ne-ar mai trebui un rând de calcuri pentru ultimul fascicol, cum facem ?
O rezolv, mai rostesc și închid.
Sun la Carmen … asta e !… Nu-i nimic domnul Beșcucă, o rezolvăm, îmi asum o întârziere de o oră ?
Sun la Leonid și-I spun dandanaua … nu-I nimic, o rezolvăm.
Cine nu și-ar dori asemenea prieteni ?
La ora nouă eram cu calcurile-n mână. Îmi mai trebuia o mașină. Intră pe undă un om care tot timpul a fost alături de mine în tot ceea ce am însemnat: Costel Cototșman ! El îmi dă mașina, iar la ora patrusprezece a dupăamiezei de luni, nici mișcările liceenilor nu m-au putut împiedica să dau ultima parte tiparului. Aveam să plec la Govora covârșit de așteptare, o așteptare cât toată viața mea de patrizeci de ani. Doi oameni am uitat să amintesc aici: Radu Ioniță și Nicușor Florescu. Ei mi l-au dat pe Mișu care de la slujindu-l pe fostul primvice al consiliului județean, avea să mă poarte pe mine și învățăturile lui Corneliu COPOSU. El, cândva trecut pe o listă preferențială de cumpărare a unui televizor color drept Mișu Șoferu, mă asculta acum cu sufletul la gură povestind despre Corneliu COPOSU.
…”această decorație nu mi-a fost acordată mie personal, Corneliu COPOSU, existând și eu în lumea românească, poate cu unele merite în lupta pentru democrație, cred că gestul semnifică o atenție acordată poporului roman și luptei pentru democrație și libertate pe care a desfășurat-o poporul roman și care nu este necunoscută în Occident; consider că acest prim gest al noului președinte francez nu mi s-a adresat numai mie, ci s-a adresat eroismului poporului roman care a dovedit că în lupta pentru democrație, pentru independență,, pentru reocuparea vechilor tradiții românești, s-a expus și a luptat mai mult decât oricare alt popor din categoria celor ocupate de URSS”
Și ca să te minunezi și mai mult, nea Mișule, ia fii atent ce scria acum câtva timp un om din Slatina, într-un ziar pentru al cărui stăpân lucrasem copios o bună bucată de
Vreme: ”ar fi înfăptuit ori nu ceva pentru pasul înainte oamenii de afaceri slătineni reuniți acum în UGIR-1993, dar un lucru cert se profilează la orizont: finanțarea unei cărți pe care o va scrie marele scriitor de cartier, Marin Beșcucă, ce regretă și acum că n-a reușit să termine școala visurilor sale de mărire, Fane Gheorghiu … ăsta era imperativul județului nostrum – cartea lui Beșcucă, volum ce s-ar adăuga altui volum de versuri lovit de nulitate și scos tot pe banii managerilor noștri duioși. Cine credeți că face acest apel pentru perpetuarea ideilor acestui om care spune că este bolnav de sindromul Corneliu COPOSU ? Tocmai domnul prefect Morlova care se lasă atât de ușor dus de nas de menestrelul ieftin, Beșcucă.Păcat! Iată ce spunea domnul Gheorghe Dobra referitor la acest aspect: domnul Beșcucă plânge pe la toate ușile și reușește să inducă probabil în eroare … Chiar și pe mine m-a înduioșat. Dacă el vrea să-și publice opera prin aceste metode, spunând că, este suferind și necăjit, dați-mi voie să vă spun că, în curând, își va pierde credibilitatea în fața oamenilor cu bani. Aceștia (și este vorba și de mine !) trebuie să consulte oameni de specialitate înainte de a scoate banul, altfel, sponsorizarea nu-și va atinge scopul ”…(Gazeta Oltului 445!)
Câtă ură, de unde Doamne atâta adunată, de unde ?
Ce era să fac ?
Read More »

Sâmbătă, 16 iunie, în sala de festivităţi a Şcolii Pernera din Nicosia a avut loc ceremonia de închidere a anului şcolar.

Alături de directoarea Şcolii Româneşti din Cipru, prof. Christina Christodoulou Todea, prof. Valentina Cican, prof. Irina Muşat, prof. Leonardo Cican s-au aflat: preotul comunităţii ortodoxe române din Cipru, pr. Petre Matei, dna. Daniela Ţane Sezonov, ataşat cu afaceri la Ambasada României la Nicosia, directoarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, dna. Adelina Brad, alături de dna. Elena Ilie – secretar general adjunct, împreună cu alţi doi invitaţi din România, scriitorii Radu Şerban şi Marius Chivu.

Directoarea Şcolii Româneşti din Cipru, dna. Christina Christodoulou Todea a deschis festivitatea vorbind despre cei  14 ani de activitate ai Şcolii Româneşti din Cipru, şcoală care este susţinută de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni din 2006, existând în şase mari oraşe din insulă (Nicosia, Limassol, Pafos, Larnaca, Dali şi Paralimni) şi având peste 220 de elevi.

În timpul anului şcolar, copiii au avut posibilitatea să cunoască şi personalităţi ale culturii româneşti din România: pictoriţa Aurelia Stoie Mărginean, regizorul Ioan Cărmăzan, scriitoarea de cărţi pentru copii Victoria Pătraşcu şi  astăzi  (6 iunie) doi mari scriitori Robert Șerban și Marius Chivu.

Domnul Robert Şerban este scriitor, jurnalist, editor și om de televiziune. Este redactor al Revistei Orizont, a publicat foarte multe volume de poezii, a primit multe premii şi distincţii… şi Meritul cultural în grad de cavaler.

Robert Şerban: „Mă bucur pentru voi copii că terminaţi şcoala. Am şi eu acasă un puşti şi o puştoaică, au terminat clasa I şi a IV-a. Cel mai mult le-a plăcut pauzele… şi acum o să aibă de furcă cu trei luni de vacanţă.”

Ultima lui carte: „Tata, eu glumesc serios!”… este o carte în care a strâns „perlele” pe care fiul său (Tudor) le spunea între 2 şi 7 ani şi din care a citit celor prezenţi la eveniment, aducând zâmbetul pe chipurile tuturor.

Domnul Marius Chivu este scriitor, traducător, cronicar literar, redactor la “Dilema Veche”. A realizat cel mai rapid roman din lume (recunoscut de Guinness Book). A scris jurnale de călătorii… prin Anzi şi Himalaya.

Marius Chivu  a vorbit despre lumea fascinantă din cărţile lui Jules Verne: „Cartea “20000 de leghe sub mări” mi-a schimbat cumva viaţa… am devenit interesat de geografie…”

Şi părintele comunităţii a dorit să transmită un mesaj copiilor şi părinţilor prezenţi la festivitate.

Pr. Petre Matei: „Astăzi ne întoarcem în lumea copilăriei, prin intrarea în vacanţă. Copii vin la şcoală cu multă dragoste şi parcă le pare rău că s-a terminat anul şcolar. Şcoala este foarte frumoasă, copiii se simt foarte bine aici… Sufletele copiilor se cern din mâinile părinţilor, rolul acestora în educaţia copiilor fiind covârşitor…

Copii, în vacanţă să citiţi o carte, care este prietenul vostru… să  nu vă uitaţi învăţătorii, să veniţi cu părinţii la biserică.”

A URMAT CEREMONIA DE DECERNARE A DIPLOMELOR.

Elevii clasei I, a II-a şi a III-a au primit ca premiu o carte, din partea Ambasadei României din Nicosia, oferită de doamna Daniela Ţane Sezonov, pentru încurajarea dragostei copiilor pentru lectură.

Elevii clasei a IV-a, cei care de-a lungul celor patru ani au învăţat să scrie şi să citească în limba română, însuşindu-şi totodată şi cunoştinţe de istorie şi geografie a României, au primit pe lângă premiu şi tradiţionala CORONIŢĂ.

Prof. Valentina Cican: „Dacă am reuşit să vă stârnesc curiozitatea de a descoperi lucruri noi mă consider împlinită. De acum înainte depinde de voi dacă veţi întreţine aprinsă flacăra învăţăturii sau o veţi stinge pentru a o aprinde mai târziu. De acum încolo începeţi să vă conturaţi personalitatea şi să faceţi alegerile care vi se potrivesc fiecăruia. Fiţi mândri de originile voastre. Iubiţi România şi gândiţi-vă cum aţi putea contribui la renaşterea ei.

Copii, ieşiţi în aer liber, visaţi, citiţi, pictaţi şi la toamnă vă aşteptăm cu forţe proaspete. Dragi părinţi vă mulţumim pentru eforturile dumneavoastră, vă dorim sănătate şi vacanţă placută!

Să ne revedem în Septembrie pentru noi proiecte şi noi provocări!”

Diplome au primit şi elevii Cursului de Cultură, Tradiţie şi Educaţie Plastică, prof. Valentina si Leonardo Cican.

Elevii au oferit flori, în semn de dragoste, mulţumire şi respect doamnelor profesoare Valentina Cican (clasele I, III şi IV), Irina Muşat (clasa a II-a) şi directoarei şcolii, dna. Christina Christodoulou Todea. La sfârşitul festivităţii cei prezenţi au putut gusta din bunătăţile pregătite de mâinile doamnelor Daniela Zachariou şi Elena Pintiliescu.

I-am simţit lipsa regretatei doamne profesoare Anca Cristina Pericleous, dar şi poetei Georgeta Resteman, care din motive întemeiate nu a putut participa la acest eveniment de suflet al Alianţei Românilor din Cipru.

Dna. Georgeta Resteman a transmis însă un MESAJ PENTRU VOI:

“Dragi copii, dragi părinți, stimați dascăli, onorat auditoriu,

Mi-ar fi plăcut ca astăzi să vă vorbesc și să petrecem timp plăcut împreună, nu să vă scriu… dar n-a fost să fie…

Îmi este dor să vă revăd, să vă ascult cântând și recitând, dragii și neprețuiții mei micuți prieteni, și să povestim câte-n lună și-n stele… Promit să mă revanșez  și să vă vizitez cu altă ocazie, cât mai curând, dar am credința că cei doi scriitori care vă sunt astăzi oaspeți, domnii Robert Șerban și Marius Chivu, vă vor  împărtăși povești  interesante despre carte, despre scris și scriitori, despre alți copii ca voi și despre călătorii, dăruindu-vă un final de an școlar minunat, cu adevărat de poveste!

Felicitări tuturor, de la mic la mare,  pentru încheierea unui nou an de studii, pentru rezultatele obținute și pentru dragostea cu care veniți  cu toții să slujiți cea mai frumoasă limbă de pe pământ: “LIMBA noastră cea ROMÂNĂ”!

Eu ce pot să vă mai spun… De la poalele Apusenilor vă  însoțesc  astăzi doar cu gânduri bune și luminoase, vă mulțumesc pentru neuitare, Simonei Simiomescu îi mulțumesc pentru invitație și tare regret că nu sunt  acum cu voi, la Nicosia … Celor mici, dragii mei copilași, vă doresc din toată inima o vacanță minunată, mult succes și în viitorii ani, iar celor mari – sănătate, bucurii și împliniri!

Continuați să fiți VOI, iubiți-vă ȚARA,  respectați-vă NEAMUL, nu uitați LIMBA ROMÂNĂ și  păstrați ROMÂNIA în suflet ca pe un dar de la Dumnezeu de care trebuie să aveți grijă. Pentru că ROMÂNIA are nevoie de fiecare fiu al său! Vă respect și vă iubesc!”

***

Elevii de la Şcoala Românească din Nicosia se pot vedeam mâine (17 iunie), pe DIGI24 TV, de la ora 15:30.

——————————–

Veronica IVANOV

Nicosia, Cipru

16 iunie, 2018

Bat clopotele lumii

Bat clopotele lumii…pe lespedea tăcerii…
Din ceruri curge ..sigur o iarnă-n primăvară…
Te-am răstignit Isuse…
De 2ooo de ani perpetuăm..păcatul ..an după an…se adaugă mai multe triste fapte…
Veniți ! Luați lumina…din Răstignirea mea!
Diar eu pe ura voastră
Mi-am dăruit: Iubirea !
Ietându-vă potopul de răni şi Răstignirea….
Veniți luați lumina…
Lumina Învierii cu Moartea pe Moarte…călcând !
Veniți luați lumina…cu Moartea contra Morții…Hristos a Înviat!
Şi toacă veșnic toaca
Păcatele pe toacă
Cel răstignit ne cheamă…cu rana dintre coaste:
Veniți luați Lumina din suferința mea!
Cu jertfa :Vieții Tale
Tu ne-ai spălat păcatul…Azi Viața e Triumful…
Veniți luați Lumină!
Hristos a Înviat!
Dar..după..Învierea-i
Slavită…Hristos s-a dus la Tatăl..să pregătească locul celui ce crede-n El.
Veniți la închinare:
Hristos s-a Înălțat !
—————————-

 Violeta SECOȘAN CADAR

 Timișoara
( Din vol.Vol ,,Între cer…şi pământ”, Editura David Press, 2012)

BUNICA

Ţi-e faţa brăzdată,
de şanţurile durerii.
Ţi-e părul albit,
de povara anilor.
Ţi-s buzele subţiri,
de mânia tăcerii.
Ţi-s ochii adânci,
de mulţimea dorurilor.
Dar sufletul ţi-e plin,
de harul Iubirii,
revărsat asupra Tuturor…

BUNICUL

Pe scaun, sub măr, stă bunicul,
Alături, bastonul de-alun.
Pe rondul de flori stă piticul,
Cioplit dintr-un trunchi de gorun.

Şi-aduce aminte de vremuri trecute
Când mâna-i uşoară în lemn sfredelea,
De-atunci au rămas doar statui tăcute
Şi lacrimi din ochi, cad fără să vrea.

Copilul se uită uimit la bunicul
Şi-i mângâie barba de nea –
Pe lângă ei trece ca vântul
Coroana de frunze,
Şi-odată cu ea…
S-aude un murmur,
Şi apoi cuvântul:
A fost cândva…!
În amurg, târziul vals

CASA BUNICILOR

Pereţii casei bunicilor
sunt prăfuiţi cu dureri.
Pereţii casei bunicilor
sunt văruiţi cu lacrimi…
Dar icoanele de pe pereţii ei,
ne vorbesc de IUBIRE!

——————————-

Emilia ȚUȚUIANU

Roman

16 iunie, 2018