27 Dec
2011

Anahoree-poem-Sandu Tudor

Anahoree

 

Hai să ne împăciuim,

Fraţi ai Crucii să ne prindem.

Toată agoniseala şi dulceaţa

să ne-o vindem,

numai ca să pornim:

La neîndemânata şi neaşteptata călătorie,

fără ţintă firească, dincolo de orice bucurie.

Glodurile toate ale pământului să strivim

sub tălpile astea ale noastre.

Mai departe decât zarea nădejdii albastre,

peste câte margini de lume,

fără întoarcere şi fără urme,

Şi aşa să tot străbatem,

să ne chinuim, să ne zbatem.

Dar, mai ales, cu râvnă să ne rătăcim.

Numai aşa, pentru nimic anume.

Numai pentru nimb, dar fără faimă, fără nume.

Pentru lumina cea neapropiată,

pentru inima noastră tare uitată.

Dincolo de aşteptare,

dincolo de bunătate, dincolo de aflare,

dincolo de mierea cea albă din lună,

dincolo de-a visului fermecată furtună.

Numai cu traista păroasă,

bâta noduroasă de păr

şi ciobota spartă şi întoarsă

de căutarea neajunsului Adevăr.

Umblând pe sfârcurile singurătăţii,

către pierduta cale a Domnului,

la înălţimea morţii şi a somnului.

Fără amintiri, fără gânduri, fără plângeri.

Prin urâciunea cea mai uscată a pustietăţii,

prin care arar şi răzleţ se strecoară

numai şopârle sau doar îngeri

ce nu se mai văd a doua oară.

Şi acolo, la răspântia spulberărilor ajunşi,

ne vom face pre noi ai Nevăzutului supuşi

Azvârlind şi toată gingăşia,

şi chiar şi ce pare bun şi frumos.

Adevăraţi anahoreţi ai lui Hristos

larg îmbrăţişând nemernicia,

nu doară pentru vreo iubire,

ci pentru ce e hâd, de scandal, de oropsire,

cu aceeaşi neostenită îndârjire

ca a tuturor leproşilor sfinţi

cărora şi noi, hai să le urmăm spre mântuire

ca unor Părinţi.

 

SANDU TUDOR

( 22 decembrie 1953, Sihăstria Rarăului)

 

27 Dec
2011

Cuvinte de folos – Avva Adrian Fageţeanu

Reportaj Adrian Făgeţeanu (transcriere)

 

“Cartea noastră sfântă, în care nimic nu-i din  întelepciunea  omenească, ci numai inspirată de Duhul Sfânt, la prima minune care a făcut-o Mântuitorul, taina cununiei, spune: Binecuvintează-i Doamne şi dă-le lor roadă prunci buni. Ioachim şi Ana, când i-a unit Dumnezeu, s-au dus la templu să mulţumească că i-a unit, căci Dumnezeu uneşte iar diavolul dezbină. Când au dus dar la templu o pâine, tămâie, lumânări, când au stat de vorbă cu arhiereul care era de rând, s-au auzit vociferări, proteste în spatele lor, aşteptau oameni care aveau câte 4, 5 copii: ”cine sunt cei care se duc în faţă”, puţină volvotă (şi este rău şi când copii ne aşteaptă acasă să-i îngrijim) şi arhiereul când a aflat că nu au copii, i-a mustrat foarte rău ei s-au dus acasă să se roage şi toţi vecinii şi trecătorii le strigau: “blestemaţilor, blestemaţilor, nu aveţi copii” şi atunci Ana a rămas în grădina ei să se roage, Ioachim s-a dus la munte să se roage şi venea mereu la 9 luni să întrebe dacă Dumnezeu i-a dat copii. Ana spunând că încă nu, au sporit rugăciunea, s-au rugat mai intens, mai fierbinte şi atunci la bătrâneţe şi când erau deja  sterpi, Dumnezeu le-a dat ce a fost mai sfânt pe lume. Lui Zaharia şi Elisabeta le-a fost dat pe Sf. Ioan Botezătorul, despre care Mântuitorul spune, că este cel mai drept  din toţi cei născuţi din femei, iar lui Ioachim şi Ana, Sfânta Fecioară, Maica Domnului, singura din lume fără păcat personal. Deci, cu cât te rogi mai mult, Dumnezeu, cu atât Dumnezeu iţi dă un copil mai sfânt şi mai bun.

Din asta putem învăţa că şi unirea părinţilor o face Dumnezeu şi dăruirea de prunci sfinţi, buni, tot Dumnezeu o face. Deci înfrânarea şi rugăciunea este dată de Dumnezeu tuturor oamenilor.

Oamenii numai la necaz, numai când au necazuri, greutăţi, suferinţe, atunci caută pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a spus: “ nu va puneţi nădejdea în oameni, nici în căpetenie, în boieri, în cei mai elevaţi dintre oameni, în lideri “atunci într-adevăr, la mare necaz, la mare nevoie se gândesc şi ei ….în ultimă analiză… să se roage bunului Dumnezeu.

Eu îi sfătuiesc să nu puie pe alţii să se roage  pentru ei să se roage ei înşişi. Când Mantuitorul era în cel mai mare chin în Vinerea Patimilor, când a căzut, nu mai putea duce nici crucea, lovit peste cap, stâlcit, desfigurat şi El a spus Psalmul 21: Dumnezeul Meu, Dumnezeu Meu pentru ce    m-ai părăsit? De aceea recomand şi eu creştinilor, la necaz, la durere, la boală, la pagubă, la orice necaz, al lor sau a rudelor, a prietenilor, să recurga la Psaltire, să citească măcar un psalm pe zi .

Numai înainte de marxism erau mai profunzi, mergeau mai des la Biserica, la mărturisire, la Sfintele Taine, la  liturghii…Marxismul a reuşit la marile generaţii de tinere şi pe copii să-i despartă de Dumnezeu, încât chiar şi copiii mici spuneau “eu nu sunt prost ca bunica ca să merg la biserică, eu sunt ateu”, habar nu avea el ce înseamnă cuvântul ateu, dar …vroia să arate că e mai viteaz ca bunicii, ca bătrânii… ”nu am nevoie de Dumnezeu”… încât, au ajuns să spuie ca şi marxiştii din răsărit că au fost cu ostrocu în lună, în marte şi n-au văzut pe Dumnezeu, au văzut numai pe laica. Şi ceea ce spune Scriptura: “zisa acel nebun în inima lui că nu este Dumnezeu”, aşa afirmau şi tineretul şi toţi cei care de frică se supuneau învăţăturilor marxiste.

Nu-şi dădeau seama pentru că orice paralizat nu-şi dă seama, cei hipnotizaţi la fel, chiar cei anesteziaţi la fel, nu-şi dau seama de durere, de necaz, destul dacă îi dădeai ca şi în antichitate banii necesari, erau mulţumiţi că ori merită ori nu merită, ori munceşte, ori nu, că i se dă acolo un salar de nimica şi pâinea de toate zilele.

 

Mântuitorul a spus foarte clar şi pe scurt: “Căutaţi mântuirea în Împărăţia Cerurilor, toate celelalte le voi adăuga”. Dacă voi ştiţi să daţi la copiii voştri ce au de trebuinţă, nu-i va da când copilul va cere peşte, nu-i va da şarpe, când va cere pâine nu-i va da piatră, cu atât mai mult Tatăl Cel Ceresc, care nu are nimic din răutatea oamenilor, va da cele de tebuinţă: El dă soarele peste cei buni şi răi, dă ploaia peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi, dă şi animalelor şi toţi aşteaptă de la Dumnezeu să le dea cele de hrană, îmbrăcăminte şi tot ce le trebuie … Nimeni nu va rămâne fără ajutorul lui  Dumnezeu dacă îl va cere. De aceea se spune “Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide, căutaţi şi vei afla…” Dumnezeu este dragoste, dar nu dă cu forţa. Întreabă: Te rog vrei sa vezi de bolnav?, Vrei să fi sănătos?, pe cel care caută pe Dumnezeu, Vrei să fi desăvârşit? … şi atuncea îţi dă ceea ce-I ceri, dacă şti şi cum să ceri şi ce să ceri: întâi mântuirea, întâi sufletul şi pe urmă celelalte.

Duhovnicul, indifernet de pregătirea şcolară, nu are din munca şi învăţătura lui nici o putere dacă nu o primeşte de sus. Dar cel care se adresează duhovnicului, dacă îşi mărturiseşte păcatele sincer, cum a făcut tâlharul din dreapta Mântuitorului, deşi era răstignit, el nu s-a împărtăşit, nu prin împărtăşanie, prin euharistie a dobândit împărăţia cerurilor, ci prin mărturisire. Noi pe dreptate suferim. Şi Mântuitorul I-a spus: “Azi vei fi cu mine în rai”. “Pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia Ta, prin iertarea păcatelor”. Chiar cei bolnavi când cereau să fie vindecaţi… Mântuitorul spunea “Iertate sunt păcatele tale. Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti ca să nu-ţi fie mai rău”. Mântuitorul când ierta păcatelele deja bolnavul devenea sănătos, şi spunea “De acum să nu mai greşeşti să nu-ţi fie mai rău.

“Mai rău” înseamnă că o să boleşti mai greu, o să ai necazuri mai multe în lumea aceasta, iar pentru cealaltă arvonesc osândă veşnică şi chinul iadului, dacă tu după ce eşti iertat de păcate, continui să faci altele mult mai rele, nu?

Am făcut parte (din grupul de la Antim), pot să spun că am fost un fel de … pus de părintele Daniel, care înainte se numea Sandu Tudor, pe mine mă folosea cand vroia el să organizeze o retragere după modelul de la Athos, sau chiar model făcut de el, adică program făcut de el, pe mine mă punea să organizez, să pregătesc cele din martie… aşa am făcut o retragere la Mănăstirea Govora, mai mult timp, aici la Crasna, la Gorj… el a fost stareţ aici. A fost arestat înaintea mea, a fost bătut la Aiud până l-au omorât. După moarte, după vreo două săptămâni, după ce l-au înmormântat, l-au îngropat cine ştie unde ….au căutat să afle cauza morţii, dacă de cord sau de altceva, adevărul este că a fost bătut… eu l-am întâlnit la Aiud.

Ei pentru asta ne-au arestat pe toţi şi în acte au spus că ar fi … intenţia împotriva clasei muncitoare….noi singurul lucru pe care îl făceam ne rugam, atât la Antim cât şi oriunde eram. Acolo era părintele Dumitru Stăniloaie, părintele ieromandrit (de Nevighiuş Guse) ? foarte cult şi foarte fin …o gingăşie, o fineţe duhovnicească…nu ţi-ar fi spus nicodată un cuvânt aspru, niciodată nu am auzit la el un cuvânt aspru, o fineţe, o nobleţe duhovnicească …mi s-a spus chiar că la moartea marelui scriitor Berveiev, Academia franceză l-ar fi ales pe el în locul lui Berveiev. La fel era şi poetul Vasile Voiculescu, şi părintele Arsenie Popacioc a avut si el condamnare mare de 25 ani… eu am avut …eu am avut 20 de ani…muncă silnică temniţă grea.

Pe noi ne interesa apărarea, apologia, apărarea ortodoxiei, deci nu luptam direct împotriva cuiva ci apărarea… pentru că şi în slujba noastră, în liturghie şi preotul şi episcopul pronunţă mereu « Doamne mântuieşte pe cei binecredincioşi ». Şi părintele Stăniloaie la un moment dat, când a auzit prima dată cuvântul « o turmă şi un păstor » s-a entuziasmat, după aceea a început să analizeze bine problema …şi-a dat seama că această dorinţă şi a lui Dumnezeu şi a oamenilor să fie o turmă şi un păstor, este ca să fie turma oilor în jurul unui păstor, singurul păstor este cel care a spus « eu sunt păstorul cel bun, oile mă cunosc sunt ale mele şi merg dupa mine, căci cunosc glasul păstorului »….cei de acum vor ca toate oile să se transforme în capre, să fie o turma din orice antihrist şi antiortodox. Marx nu a propovăduit marxismul în ţara lui Enghel, nu a propovăduit în ţara lui, ci numai în ţările ortodoxe…

 

A fost vă spun sincer, atunci când nu ai de nicăieri un sprijin …când simţi că toţi te urăsc, toţi te lovesc, toţi vor distrugerea ta…numai atunci te simţi sub ocrotirea lui Dumnezeu,  pentru că Dumnezeu repetă şi in Vechiul Testament şi în Noul Testament: « dacă tatăl tău şi mama ta te vor părăsi eu vă iubesc cu iubire veşnică. Niciodată nu vă voi părăsi… ».

 

Mântuitorul  spune în acelaşi sens cine vrea să-şi salveze numai sufletul său îl va pierde… numai cine se roagă  şi este capabil să se jertefească pentru mântuirea altora, numai acela se va mântui. În Vechiul Testament, Dumnezeu a iubit cel mai mult pe Moise, pentru că Moise şi-a iubit atât de mult poporul încât a spus “chiar dacă eu nu voi ajunge în Ţara Făgăduinţei, măcar neamul şi poporul meu să ajungă”. Sfântul Apostol Pavel spune şi mai clar şi mai hotărât: “eu pot să fiu blestemat, dar neamul meu să se mântuiască, să fie în fericirea veşnică, în viaţa veşnică”. Deşi Mântuitorul a învăţat atâţia ani pe ucenicii săi, pe apostoli, după ce s-a înălţat la cer, la chemat şi pe Pavel, deşi era prigonitorul creştinilor şi al creştinismului şi al lui Hristos, Pavel era cel mai pregătit, cel mai învăţat, cunoştea cel mai bine legea şi el a înţeles cel mai bine pe Mântuitorul şi a combătut Sinagoga cu pretenţiile ei. Sinagoga avea atâta putere încât, când mântuitorul a dat vedere orbului din naştere, părinţii lui n-au îndrăznit să vorbească despre Mântuitor, au spus “copilul nostru este major intrebaţi-l pe el”, altfel Sinagoga a spus că va fi exclus din Sinagogă, adică nu mai avea nici un drept, nici la viaţă, nici la avere, la nimic la nimic la nimic. Însuşi cel mai drept dintre toţi cei născuţi din femei cum era Sfântul Ioan Botezătorul, de care Mântuitorul spune că “700 sute de vieţi din toţi fii tăi vor fi bătuţi de vânt, după toate regimurile, după toate epocile”, nu, un stâlp, un drept, el însuşi, deşi Duhul Sfânt i-a spus “acela peste care vei vedea coborând pe Duhul Sfânt în chip de porumbel şi vei auzi glasul Tatălui Ceresc: “acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit” … Acela este Mântuitorul”, el de frica sinagogii a trimis doi ucenici la Mântuitorul “Tu eşti acela …”  Şi acum aceia care vor sa facă pe idolul epocii, pe Antihrist, nu din aur, nu din marmură, nu din metal sau altceva, ci din cuvinte ticluite şi încâlcite, tot aşa spun “că nu-i aşa… acuma facem noi pe mântuitorul adevarat, acuma să vedeţi ce e dragostea tuturor, se va iubi mahomedan cu ortodox, nu?, budist cu catolic, şi toţi să împărtăşească, să fie mai mult decât a fost turnul Babel.

În mănăstiri, din cele trei voturi …curăţie, sărăcie şi ascultare, cel mai important, cel mai greu de împlinit este ascultarea. Din zeci şi zeci de virtuţi, pe care le avea maica domnului, Dumnezeu a căutat la smerenia roabei sale pentru că ea, deşi, cât era de la 3 ani si jumatate în sfanta sfintelor, hrănită de îngeri, cu hrană îngerească şi mai ales cu cuvântul lui Dumnezeu pe care la ascultat zilnic, pe toţi proorocii, ea înţeles cel mai bine pe prooroci şi legea, ştia că Dumnezeu, ceea ce a spus Evei, “din tine se va naşte cel ce va zburli capul şarpelui, va face o noua Evă”, niciodată nu s-a gândit că ea va fi, dar cel mai sfânt cuvânt pe care l-a spus ea a fost “Fie mie după cuvantul Tău”, adică ascultarea după cuvântul lui Dumnezeu. Când o femeie din popor a strigat în auzul Mântuitorului: “Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânul la care ai supt”, a spus  “da aşa este! Dar fericit este mai mult pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi l-a împlinit”. Deci Maica Domnului nu numai pentru că l-a purtat pe cuvântul lui Dumnezeu, nu numai că l-a conceput fără stricaciune cu puterea Duhului Sfant, cum atestă şi Iosif, logodnicul şi tutorele ei, dar ea a fost aceea care a împlinit mai mult ca oricine de pe pământ voia lui Dumnezeu.”

                                                                             Adrian  Ieromonahul

 

26 Dec
2011

Sandu TUDOR: Icoana triptică

   Icoană triptică

 

1       Acum sfântul are un trup limpezit,

pe îndelete a awchiteul lămurit

prin prefacerile harice încete

ale bunei sfintei Agapii.

Acum sfântul e în chip neînşelat

diamant de cuget desţărmurit

şi totuşi bine înscris, măsurat,

în armonia Sfintei Sofii.

 

2       Acum fiinţa lui toată-i de sărbătoare

Şi geometria harurilor date

îl călăuzeşte, cu muzicala-i bunătate,

din centru, din miez, din inimă.

Ca un străveziu şi prealăuntric soare

paşnic, la o strădanie minimă,

bogata-mplinirilor ploaie

în ritmurile-i blând rânduitoare,

îl lucrează din polen de văpaie

şi-i înţelepţeşte la amărunt, cât se poate

toată urzirea făpturii lui în floare.

 

3       Liniştea Luminii neînserate

obrazul îi luminează împărăteşte,

alungându-i linia lin.

Şi Mintea se încununează dumnezeieşte

cu inel de nimb matutin.

Iar prin Numărul de aur se rostuieşte

şi cuviincioasa sufletului haină,

după înalt canon bizantin.

Pe când cămara lui cea de taină cu mir şi cu limb de-nţelepciune

curat se binecuvântează

în crucea de boltă a frunţii.

Numai aşa, ca sfântul să se adune,

să râvnească şi deplin să răsune

din cea mai desăvârşită pază

a Întâlnirii, a Logodirii şi a Nunţii.

————————————

Sandu TUDOR

25 decembrie 1956, Sihăstria Rarăului


 

 

 

 

26 Dec
2011

Gânduri nocturne

 

 

Gânduri nocturne

Nu pot să dorm. Am rămas frămâtată între cele două ceruri. Unde sunt intelectualii noştri plini de dârzenie şi curaj? Până când ne vom lăsa manipulaţi şi îndoctrinaţi cu slogane ale momentului? Sunt întrebări fără răspuns, şi acea teamă de a rezista tuturor vânturilor, s-a cuibărit straniu într-o generaţie în care manelele au devenit imn, scriitori ai neamului uitaţi, o istorie trunchiată… Şi totuşi, suntem, treji, gata de a începe o luptă care poate pe unii îi duce la „Locuri rele”, pe alţii într-o grotă a Ceahlăului… Să aşteptăm o nouă generaţie, pe care din păcate, învăţământul actual o sărăceşte de cele mai sacre momente de istorie şi tradiţie? Îmi spunea Parintele Adrian, că
dacă s-ar face un recensământ al ortodocşilor, acum numărul lor ar fi la jumătate. Oare ce înseamnă reunificarea religiilor? Vom avea un mare creator, vom uita de Maica Domnului, vom uita de Sfinţii părinţi? Nu ne vom mai închina la icoanele noastre? Cine doreşte ca lăcaşurile noastre de cult să fie doar obiective turistice şi nu locuri de
reculegere? Credinţa noastră ortodoxă nu se negociază. Cei ce renunţă la tradiţia ei vor da seamă în faţa Celui Preaînalt.
„O utopie”, cum spunea un Sfânt Părinte! NU SUNTEM SINGURI! Gândirea mea este împărtăşită de mulţi iubitori de neam ce în linişte îşi continuuă „lucrarea” în numele faptei şi a binelui. Unde ne va duce o Europă Unită, atâta vreme cât noi nu suntem pregătiţi nici să respirăm şi nici să ne înmormântăm morţii? O cacialma a celor care vor să distrugă ce generaţii de oameni bravi au clădit… Făcând parte din acei români care suferă pentru ţara lor, nu am somn când frunza îngălbeneşte, când nucul dă să se usuce, când mamele rămân fără lapte. Doamne, ocroteşte neamul meu, şi am încredere că va veni o zi când ne vom plimba depănând amintiri în „Grădina Maicii Domnului”.
Se pare că în urma unei cumpene, văd lucrurile altfel, văd ceea ce alţii refuză să vadă. Nu ştiu dacă este bine sau rău, dar vreau să merg mai departe… Mă obligă cei plecaţi înainte de vreme din cauza cizmelor barbare şi a unei mentalităţi hidoase. Nu am ştiut decât după aşa-zisa revoluţie că cei refugiaţi erau consideraţi duşmani ai Uniunii Sovietice. Au murit prea mulţi şi la Fântâna Albă, şi în temniţe, în Siberia şi Urali, pentru Neam şi Ţară. Şi noi, cum ne primim martirii, cum ne privesc ei de-acolo de sus, ştiind c-au luptat pentru ca noi, la o roată a norocului, să pierdem tot… uneori, chiar şi bunul simţ…

2006

(Mariana Gurza – Destine umbrite, 2008, Editura Atticia)

25 Dec
2011

George Anca – COZIA TAIL

George Anca

COZIA TAIL

                                                                                                                                                  (Jurnal)

Sensacionismo. Nu e încă lumină. Se dichisesc păduchii cu nume de rădăcină. Nu mai mâncase mere coapte de mult timp. În Germania, o chestie d’asta se plăteşte. N-ar scrie aşa, n-ar fi el. Un privilegiu. Două doine, trei doctori. Cui fumăm cenuşa? Nemţi să-mi găseşti. Descriem coasta vânătorii. Orgoliu în ce priveşte aspectul fizic. Oboseală neyogină, transe regăsite. Se întâmplă interzis, decât premiat. Răsturnare de tabu. Manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale.

Septicemie. Dorinţa ei testamentară a fost să fie incinerată. Să ajungă în India, în Gange. Să se purifice. Dorinţa fiicei mele mă apasă. Nu pot să ajung acolo. Cineva care merge acolo. Să am certitudinea că ajunge în Gange. Ultima călătorie, a opta, pe Himalaia, în Tibet, poate i-a cauzat moartea. S-a adresat şi unei colege de la ambasada americană, în toamnă. I-a spus, dacă nu poate mama, să te duci tu.

Insulină. Diabet, ciroză. Hemoragie terminală. Nu se mai înţelege ce spune, mănâncă plăcintă, i-au găsit glicemia 470. Nici nu era întreagă la cap. Părintele Pişti la telefon.

Îţi faci de lucru, să te dregi. Alerg. Aleg’, aleg’ (oilor). M+ai scos la drum, şerpoaico. La fraza romantică da morire. Erotica de partid. Nu mai ştiţi ce să scrieţi şi nu vreţi să munciţi. Adaptaţi radiaţiei, nu se simt bine în altă parte.

Porniţi iarăşi ventilatorul. Malarie, nu bere. Suflu la inimă, plămâni-ţigări pasive. Când candidoza. 13-7. Accentuarea interstiţiului pulmonar difuz bilateral, mai important intrahilar. Sinusuri costadia fragmatice libere. Cord cu diametrul transvers crescut. În aorta poporului.

Printre caractere aburi pe gânduri de artă vărsaţi din grui în grai. Viaţă perlată reflex. Wallahi: if one can do it, let him do it. Striscia la notizia. Superoxid de dismutază, pitonul birmanez – cheia vindecării inimilor noastre. Zalapanpatak. Cunundru. Mai-o-maya. Neamuluilor. Stai-ca-Antonioni-nu-te-mai-năşteai.

*

            Aurel Opiatră, Radu Humor, Toma Hegel. Bordurile crapă numai dacă te uiţi la ele. Victoria şi foloasele sunt ale securităţii criminale. Mitletoe and the mighty Oak. Dies Natalis Solis Invicti. Christmukkah. De quadam libertate Decembrica (John Beleth). Bona Dea. Orhidectomie. Noi a;a am crescut. Terţinele bărbii făcute bazaconii. Marina avusese 20 de musafiri. Tu du-i la restaurant. Tu eşti Hegel. Pe Kant i-l las lui Sandu, cu Eminescu. Da’ taică-meu? Tot Kant. Molatec la Văratec. Semănător singur.

Cozia Tail. Pomenirea la Copaie, ginerele lui. Fetele Hegel – Adina, Mariana, Veronica. Ancora Doru. HA Hegel Again. Sublimăm. De coloribus. Ţeapăn în ţeapă. Potul cotul. I want to sin.  Victima propriei capacităţi de adaptare şi încă o dispariţie pindarică. Addidaşi? Îl ucise.Animismul n-ajută definitiv. Du-te. Legătură un pic divină. Dacă nu umbli, nu mergi. Cine mişcă nu mai mişcă. Tăietură curată (de topor). Câini de urmă. Mantra asupra karma. Locul naşterii, amorul.

Meleoni, cameleoni. Noi fără noimă. 2012, Bram, Braun. A Game. Barba-n bâtă, tichii în Tichileşti. Atotştiutor a nimic cunoscător. Linga Ligonier. Nirvana Ninive. Saudi Isai. Tomaidorii adori-i. E orfan, şi-a ucis părinţii. Egipto. Pigudel. Actor de matineu. Ţi-am umplut coşul cu ceapă, ca să-i apuce plânsul pe duşmani.

Conferinţa se ţinea în vechiul palat. Mă strecurasem cu Plata, pe o uşă lăturalnică. Am luat-o singur printr-o sală. M-am trezit sub podium. M-am întors, am deschis o încăpere persană. Ne instalasem, când au intrat două femei şi un bărbat. N-a deschis nimeni gura şi au ieşit. Apoi, o fată din casă ne-a zis că să stăm acolo şi să mâncăm cât putem. În societatea congresiştilor, uite o elevă a lui nea Romică, da, zici, am văzut-o cu graurul ei. Eram şi noi coz(i).

Mâncasei pâine sărată, ţi-am adus apă în vis, urturoi contra strigoi. Ascunsesei coasele. Toţi militarii morţi au văduvele în armată. Scafandri pe sub arcul de triumf. Spiritul de corp. Solidaritate neanexată politicii. Trădarea de ţară în aur se măsoară. Omega. Om. Vum. Architecturae cosmicae. Indi-geţi cuejdi. Lasă faţa asta, că nu e pe falsitate. Trebuie să-ţi faci loc cu corpul. Aerul Tismanei.

Ne-o despărţi apa, ne-o uni cerul cu pământul. Fata ne va revedea şi în manuscris. Rânjind schelet, jertfind popor, criminal străin. Te-am făcut de ruşine în oraş. Who controls the past controls the future, who controls the present controls the past. Se apropie şi solistiţiul. Voiai să ajungi mai târziu acasă, să adoarmă copilul vecinului, care nu te lasă să dormi. O superbombă mariană şi ar şti şi un thailandez că Aricescu a fost un poet minor din secolul 19. Pont d’Avignon.

Rănit la Oituz. Oferta valetului britanic. Nu au progresat decât distugând. Cei cu bani nu sunt proşti. Vai, ce mâţă are tovarăşul. Au Doo Mau, hai la drum, triolet. Frica de oameni te împinge în sunetele lor. Au, că nu mi-era frate, poate Dumnezeu. Margareta lui frate-său cu asasini-ochi. Vezi tu, Au Doo Mau, coeur de loup. Hai la tramvai, la împins cu Mihai, sor’ta mai. Claustru lacustru.

Berjera, personaj de persoana întâi. Tăiatul, desenat de asasinat în concurenţa berjerei. Invizibilităţi adăugite psiho. Am fi portretizat agonia. Mantre boeme, noeme. Farben. Ne-am văzut în Maroc. Kun invadează Transilvania conform planurilor lui Lenin.

25 Dec
2011

Noaptea sfântă

Noaptea sfântă

Copilăria o simţim în noi, indiferent dacă timpul s-a scurs. Clepsidra stingheră oprită pe tejghea printre cărţi, reînvie un moment magic al nopţii, prin apariţia lui „MosAjun”, urmată de „Moş Crăciun”.
Aştepam această noapte, când focurile aprinse în miez de noapte îşi duceau prin colinzi lumina spre cer. Cine a crescut în credinţă, s-a bucurat întotdeauna de noaptea mirifică a sărbătorilor de iarnă.
Clepsidra, da, se oprise… Era ora când noi, copii şi adulţi, ne pregăteam pentru aprinderea focului, ne pregăteam colinzile. În unele sate cărăşene, cu mic, cu mare, clopotul bisericii ne chema spre a aduce laudă Fiului ce se va naşte, spre a priveghea. În miez de noapte focul aprins, copii ce aveau stele în ochi, părinţi smeriţi răbdători de a învăţa generaţii, pentru a nu se pierde obiceiul locului. Un pahar de ţuică, o colindă un strigăt de bucurie, un joc frenetic şi tainic în jurul focului ce mereu se înălţa. Un ritual vechi, păstrat cu mare grijă de localnici. Noi copii, aşteptam dimineaţa, stingerea focului şi îndemnul de a merge din casă în casă cu „straiţa” la gât după „piţărăi”. „Straiţa” era pregătită din vreme de mămici şi bunici, în stil popular, încrustată meşteşugit cu flori şi modele populare. Fiecare doream să fie cât mai frumoasă, cât mai împodobită.
Şi venind dimineaţa, dintr-odată se auzeau voci:

Bună ziua lui Ajun!

Clepsidra s-a oprit. Şi acest îndem a rămas fărâmiţat în mintea mea nostalgică.
Cei mai mici însosiţi de părinţi, ceilalţi copii ne întreceam de a ne opri la fiecare poartă pentru a ne umple desaga de „piţărăi”. „Piţărăul”, un colăcel de post — copt în cuptoarele de la ţară — în timp luase forma unui biscuite, nuci, mere şi chiar fusese înlocuit c-un păhărel de ţuică fiartă, la singurul producător din zonă. Nu aveam oprelişti. Toţi savurăm momentul dimineţii de ajun. Nici un copil nu putea fi oprit de la această sărbătoare, indiferent de poziţia socială a părintelui.

Fusese bucuria copilăriei. Poate mai este…
În acea noapte, limbi de foc se rostogoleau pe cer. Sacră, lumina se înălţa!

Cu focul inimii şi cu smerenie aşteptam „noaptea cea sfântă”. Naşterea Mântuitorului nostru!
23 decembrie 2006

Mariana Gurza

Destine umbrite, 2008, Editura Atticea, Timisoara

Sarbatori linistite !

20 Dec
2011

Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE – DEMNITATEA CELUI PLECAT


Expresia “plecat dintre noi”, are diferite semnificaţii, în raport cu contextul în care este folosit, de cele mai multe ori reprezentând regretul celor rămasi, chiar egoismul faţă de atitudinea de “ a pleca” a celui care nu mai este.

“A plecat si ne-a lăsat …”.

Dar, oare despre durerea si neputinţa celui ajuns înfrânt de soartă, părasit de puteri, răpus de boală, abandonat de ajutorul real al celorlalţi, neînţeles la greul lui, … nu trebuie să vorbim ? Unii pleacă, alţii sunt dusi ! Poate chiar condusi … să plece. Apoi, vedem “vedete părăsite”, ale căror succese se bazează pe compasiune, pe înţelegerea celor rămasi pe-aproape. Ipocrizie ! Păcatul este al celui care pleacă singur, sub propria hotărâre. Păcat că nu mai poate răbda, nu mai luptă cu vicisitudinile – încercări ale vieŃii. “O luptă-i viaŃa; deci te luptă, Cu dragoste de ea, cu dor. …, (cum scria George Cosbuc în “Lupta vieţii”). Rămâne după plecare cauza incertă a deciziei de plecare … Ne rămân factorii determinanţi interpretaŃi în fel si chip … Ne rămân neînţelesurile … DE CE oare … ? Poate că a fost o MARE LUPTĂ, despre care nu am stiut. Că n-am putut sau n-am vrut să stim despre ce se petrecea …
Sunt interesante si nuanţele de abordare a demnităţii celui plecat, în articole de lege. Astfel, spre deosebire de noul Cod civil românesc, în Codul Civil din Republica Moldova, se face precizarea expresă: “La cererea persoanelor interesate, se admite apărarea onoarei si demnităţii unei persoane fizice si după moartea acesteia”.
Pe de-altă parte, unii consideră unele metode de resuscitarea ca un atentat la demnitatea celui care pleacă. Alţii, atacă înlocuirea înmormântării cu incinerarea, care nu are nimic comun cu morala crestină, deoarece prin aceasta s-ar desconsidera demnitatea trupului. În mod contrar, Statul Roman, prin incinerare asigura o iesire demnă din scena vieţii.
Principiile Buddhiste ne îndeamnă la o viaţă linistită, pentru a ne menţine demnitatea umană. Adrian Avarvarei (“Evoluând în România”), se arată un neînţelegător al expresiei, doar românesti, “despre morţi numai de bine”, enumerând importante personalităţi – de altfel, demnităţi în viaţă – acum, trecute la cele vesnice, pe care le consideră neabsolvite prin moarte de vinovăţia faptelor. Totusi, trebuie făcută deosebire între păcatele făptuite si pierderea demnităţii specifice omenesti, (“că nu există om fără de pacate”, în afara de IISUS HRISTOS ).
DEMNITATEA celui care pleacă se bazează pe măreţia faptelor din viaţă, prestigiu de care s-a bucurat, măsura în care si-a dus misiunea la bun sfârsit. Asa-l vom putea vobi, fără a deveni ipocriţi, numai de bine, cu recunostinţă, chiar cu mândria de-al fi cunoscut. Găsim, de multe ori, în timpul trecut, în lipsa celui plecat deja, nebănuite exemple morale, modele de demnitate, care merită respectate, iar pildele urmate.
Demnitatea, si publicistului IOAN SLAVICI a mai fost încă o dată pusă în valoare, prin excepţionala teză de doctorat susţinută recent de prietenul Fundaţiei noastre, Lucian Vasile SZABO, (Conducător stiinţific prof.univ.dr. Cornel UNGUREANU), teză apreciată cu “summa cum laude”. Felicitări noului doctor si conducătorului stiinţific al acestuia, pentru slova reusită, de ridicare în slavă a demnităţii lui SLAVICI. Mulţumim slavicistilor !
În numele membrilor Fundaţiei pentru Cultură si Învăţământ IOAN SLAVICI

Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE
RECTOR al UniversităŃii IOAN SLAVICI

(Demnitatea – Periodic de cultură si educaţie editat de FUNDAŢIA „IOAN SLAVICI” din Timisoara
Anul XII – Numărul 25 Decembrie 2011 )

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii