“Deportaţii din Basarabia şi Nordul Bucovinei îşi aşteaptă încă drepturile… Până când?“

Acum când mama mea Plevan Viorica, după căsătorie Rizac, împlineşte 80 de ani, am un sentiment de neputinţă. Este singura supravieţuitoare a “plevenilor”.Era o fetişcană când singură, pierdută de rudenii, fusese abandonată într-un sat cărăşan, fără nimic; fără acte, fără o mângâiere.Provinea dintr-o familie numeroasă.Din cele aflate, în anii în care ne-am caştigat libertatea, aflasem lucruri cutremurătoare mergând la Cupca şi Cernăuţi. Casa mamei nu mai exista.Făcuseră autorităţile drum, o dărâmaseră.

Pentru mulţi români din nordul Bucovinei şi din Basarabia, cea mai mare tragedie a constituit-o deportarea în masă în noaptea din 13 iunie 1941, care îi viza pe cei ce au avut un rol activ la răscoala de la Fântana Albă.

Un frate, Plevan Nistor a fost arestat şi a decedat în închisoare.Un alt frate, Plevan Toader a decedat în lagărul de munca din Karelia.Vasile Plăvan, avocat-publicist, murise tanar, trudind pentru binele naţiei, participant voluntar la Marea Unire, având convingeri legionare ca toti intelectualii din acele vremuri .De ceilalţi fraţi nu stiu nimic.Întotdeauna tăcerea se instala în casă când puneam întrebări.Parinţii mei nu au dorit să se întoarcă în timp, să ne povestească despre ceea ce a fost…Era prea dureros pentru a mai retrai acele momente, sau poate frica i-a determinat să tacă. Fratele tatei, Vasile fusese împuşcat încecînd sa treacă graniţa.

Drumul pribegiei nu a fost usor.Dar, Dumnezeu prin lucrarea sa, întăreşte pe cei nedreptăţiţi de vremuri.Şi iata ca mama, va implini în 9 noiembrie , frumoasa vârstă de 80 de ani.Este la fel de vioaie ca atunci când eram copil.Împreună cu tata, şi dânsul un pribeag, ne-au dăruit bucuria vieţii, muncind doar pentru noi, pentru ca cele două fete “să ajungă în rândul lumii”. Au reuşit. Tata a luat drumul veşniciei.Prezenţa dânsului o simt mereu în preajmă. Mama mi-a rămas ca o perla bucovineancă căruia prin dragostea şi preţuirea mea, mi-aş fi dorit să-i pot reda ceea ce pe drept i se cuvine.

Prin Legea 290/2003, toţi cei care şi-au lăsat bunurile şi au fost obligati sa plece , (cred că a fost o condiţie de aderare la U.E) urmau să fie despăgubiţi şi m-am străduit să-i fac dosarul. Având o altă matuşă la Craiova, Magdalena Plevan (Ivanof), am trecut-o în acel dosar în anul 2003. Anii au trecut. Mama mă întreba adesea ce se intamplă cu dosarul dânsei…Nu ştiam ce să-i răspund.Aflasem că toata documentaţia a fost trimisă la Bucureşti, figurând şi acea matuşa ce-şi avea domiciliul în alt judeţ. În 2008 am fost nevoiţi să o aducem pe matuşa noastră în Timişoara, fiind grav bolnavă şi avea nevoie de îngrijiri, stabilindu-i domiciliul la noi..Nu avea pe nimeni.Între timp s-a stins. Mama mă tot intreba de dosar…

Un răspuns negativ, ca un boomerang, venit printr-o hotărâre la inceputului anului 2012…! I se cer documente vechi. De unde le pot procura? Am scris peste tot! Nu se  mai iau în seama declaraţiile martorilor. Din 2003, de când a fost depus dosarul, au trecut ani buni. Mulţi dintre ei , care ar fi putut declara date concrete nu mai sunt…

Ce faceţi cu noi Domnilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ? Sfidare şi umilinţă !

Poate nu aş fi scris niciodata despre acest subiect, dacă mama nu mi-ar fi spus într-o zi înlăcrimată: “Eu nu am noroc…M-a ocolit norocul”.

Mi-aş fi dorit ca sa-i pot face un dar la aniversarea dânsei, cînd împlinise 80 de ani. Ar fi fost darul neaşteptat, după care tânjeşte, ca o reparaţie morala pentru toată viaţa dânsei chinuită. Acum , la aproape 82 de ani, este puţin mai tăcută, mai resemnată de mersul vremurilor…

Mă simt neputincioasă. Mi se reproseaza uneori că în biserica la care merge, a cunoscut oameni care şi-au primit drepturile.Oare ce trebuie să fac? Cum aş putea să o ajut? Şi-a dorit casa dânsei pe pamant, nu o cameră de bloc în care aerul parca nu-i ajunge.Mama mea este  icoana a sufletului meu.M-aplec cu pioşenie în faţa durerii dânsei tăinuite, şi a tenacităţii de a merge mai departe cu demnitate şi credinţă. Este mama care la ceas târziu în noapte îşi apleacă genunchii şi se roagă. Pentru noi, pentru acest popor chinuit.Este un exemplu de puritate sufletească, de dăruire şi speranţă.Este încrezătoare sperând că ne îndreptăm, mai greu, dar prin credinţă, spre ceea ce noi ne dorim, fiind convinsă, de prezenţa lângă noi a Maicii Domnului , în tot ceasul.

Sunt file de istorie ce nu le pot uita.Am rămas conexată în acele vremuri  pentru a păstra vie în conştiinţa colectivă viaţa moşilor mei.

Saru’ mâna MAMA! Saru’mâna POPOR ROMÂN UMILIT!

Mariana Gurza

(13 noiembrie 2010 – publicat in “Neamul Românesc”)

_______________

NOTA:

“Prin edictarea Legii nr.290/2003, Statul Român a încercat stabilirea cadrului legal pentru repararea prejudiciilor cauzate cetăţenilor români prin semnarea Tratatului de Pace între Romania şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Drept consecinţă practică, romanii stabiliţi în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost supuşi unor importante presiuni din partea URSS pentru a se intoarce în România.

Astfel, românii din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, şi-au abandonat proprietăţile  agonisite prin muncă de o viaţă şi s-au refugiat în România.

Legea 290/2003 vine sa ofere unele compensaţii pentru aceste pierderi.”

Şi cum o face?

Se comercializează dosarele ! Se comercializează destine?  De ce şi în ce scop ? De ce este nevoie de a merge în instanţă pentru un drept câştigat? Şi cine îmi garantează că, cei care se ocupă de recuperarea sumelor sunt de bună credinţă? Cum reusesc? Întrebări fără raspuns…Pribegii Neamului, înca mai sunt umiliţi ! O palmă dată ISTORIEI, şi celor care au simţit gustul dezrădăcinării!

O aventură dacă doreşti să te interesezi telefonic de stadiul unui dosar.Ori este ocupat, ori nu raspunde nimeni. Să nu mai fie valabile datele de contact afişate pe pagina instituţiei? Sau din prea mult zel, nu mai contează ceea ce are de spus un simplu cetăţean…Pentru acest minim respect pe care îl dorim de la instituţiile statului, sa fie vinovat doar un singur om?

Ce faceţi cu noi Domnilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ? Sfidare şi umilinţă !

Mariana Gurza

Lansarea cărţii „În două lumi” de Ben Todică, apărută la Editura Singur, 2011. Lansarea a avut loc la Colocviile de Marţi, Bucureşti. (Amfitron: George Anca), 31 ianuarie 2012, cu o prezentare făcută de Doru Ştefan Dăncuş

DESPRE SCRIITORUL BENTODICĂ

George Anca

Aş dori să încep prin a vă spune câteva cuvinte despre cartea Între două lumi apărută la Editura Atticea din Timişoara, 2009. A circulat în ţară, a fost lansată în mai multe locuri în România şi în Australia. Este prima carte a lui Ben Todică, are 4 capitole, este jurnalistică, dar şi o poezie. Nu ştiu dacă n-ar fi vorba chiar de subiectul nostru. A văzut o chinezoaică la pian în Shanghai, avea el în fereastră un trandafir şi a scris poezia asta pentru chinezoaică, după care, la doi ani s-a şi căsătorit.  Deci, poezia n-a scris-o degeaba.

MICUŢUL MEU CÂNTEC, AL DIMINEŢII…

   (Soţiei mele Mingming,    cu doi ani înainte de căsătorie.)

Vino!

Nu ştiu de ce

Şi ce calităţi din tine

Mă ascund şi mă dezvăluie

Numai ceva în mine

Îţi înţelege mireasma

Când te privesc…

Lângă pian

Vocea ochilor tăi

Seduce roşul trandafirilor

Nimeni nici măcar ploaia

Nu are mânuţe atât de mici

Când mă atingi…

Cât de mare este lovitura fulgerului

Care cade peste mine

Agonia pe care pieptul

N-o poate ţine

Respiraţia pe care buzele o simt

Când o ai…

Micuţul meu cântec, al dimineţii

Din Shanghai…, hai !

 Acum a  făcut şi un clip cu ea. El având o forţă foarte mare, cu filmul lui, a fost chemat de un iniţiat din Taiwan să-l filmeze tot ce meditează el pe muntele Fuji. Numai pe el l-a vrut, avea acces la orice, era prinţul. In cartea pe care o lansăm, a editat-o şi o să v-o prezinte Ştefan Doru Dăncuş, poet şi cântăreţ, l-am auzit cântând pe radio australian 3zzz. Se complică lucrurile în carte. Patriotismul bolnav din această carte pentru Banat, pentru personaje, pentru Ciudanoviţa, pentru uraniu, pentru ce-au păţit românii şi cum se salvează ei, cum sunt unii fericiţi şi alţii nu pot să fie aşa, în cea de-a doua carte se rafinează, şi eu ştiu cel mai bine capitolul când mina arde. Dumneavoastră sunteţi actori, aţi jucat toate rolurile. Autorul l-a luat la telefon pe un supravieţuitor, doi au supravieţuit din paisprezece şi vorbeşte cu el după 40 de ani. Consemnează ceea ce-şi aduce aminte omul respectiv, asta e scris aici. Ce-şi aduce aminte şi ce scrie, de altfel este textul după un film pe care l-a făcut. S-ar putea să fie unic în literatura noastră.  De ce vă spun asta, pentru că eu vorbind cu el şi mi-a citit, de fapt mi-a dictat ce-a scris şi am vrut să văd ce poate omul să scrie şi dacă are forţă…

Or asta s-ar putea să fie iarăşi ceva nou în  literatura noastră, sau cum este poezia pe care v-am citit-o. Ori asta este realitate, ea are frumuseţe, mistică. Deci, vreau să spun atâta, că Ben Todică, la 60 de ani pe care îi face anul acesta şi când vrea să-şi scrie romanul ăsta, eu tot timpul în spun: romanul să fie de maestro … el are un film .. romanul filmului …

Şi acum să auzim despre această carte pe care o avem fiecare şi ce se lansează în această seară este foarte autentic. Cu mai puţină lume vorbim despre un autor pe care îl avem în mână. Domnule Dăncuş, poftiţi !

DOMNULE, EU SUNT ROMÂN- ÎN DOUĂ LUMI

Ştefan Doru Dăncuş

Prima dată o să vă aduc gândul şi cuvântul de felicitare al altui scriitor extraordinar din Hunedoara, Eugen Evu, din păcate nu poate fi aici, distanţa este foarte mare şi n-are cum să ajungă la Bucureşti, mai ales în condiţiile meteorologice pe care le avem. Mi-am făcut datoria de onoare de a vă mulţumi pentru că l-aţi invitat dumneavoastră.

În afară de cartea lui Ben Todică, la care o să mă refer imediat, eu am adus încă nişte cărţi, printre care şi antologia Cuvântul în timp, editată de Editura Grinta de la Cluj la care, cu mare râvnă  şi mare aplomb  am lucrat şi eu împreună cu câţiva colegi pentru a selecta autorii care trebuiau să intre.

Acum vorbim despre cartea lui Ben Todică. Aceste cărţi ale lui Ben Todică sunt gratuite. Ben Todică, prima dată trebuie interpretat, înainte de a ne uita la el ca la un intelectual de marcă, ca la un scriitor, ca la un om care a creat unul dintre cele mai cutremurătoare documentare în România postdecembristă, este vorba de filmul Drumul nostru pe care l-am prezentat de câte ori am avut ocazia, despre care şi domnul Anca  a vorbit acuma, ca unul dintre marii noştri patrioţi din străinătate. Nu vreau să intru în amănunte  pentru că  timpul nu ne permite. Ben Todică aşa cum am mai spus, este unul dintre cei mai activi oameni ai noştri din străinătate. Exemplu pe care Ben Todică îl dă cu această carte are o dublă interpretare: 1. Noi putem spune că  Ben Todică este în Australia şi este foarte uşor pentru el să vorbească despre realităţile noastre, pentru că pe el nu-l poate atinge nimeni, nici măcar nu este în comunitatea europeană să fie stresat de nu ştiu ce; 2. În a doua cheie pe care am putea s-o luăm în calcul, Ben Todică ar putea fi interpretat şi ca unul dintre marii luptători care vine cu sabia în România şi nu se teme să meargă acasă la el să facă filme, să vorbească cu fiecare om. El merge în Ciudanoviţa şi nu are această spaimă, pe care noi românii o mai avem de pe vremea lui Ceauşescu. Ca să rezum şi să nu vă ţin prea mult în nişte poveşti sterile pentru că acest volum se referă la nişte interviuri pe care Ben Todică le-a luat diverselor personalităţi din România şi unor români care trăiesc în străinătate şi care au ajuns într-o poziţie care i-au atras atenţia lui de cineast, de ziarist şi de scriitor, până la urmă. O să vedeţi aici nişte teme extraordinare dezbătute dintr-o grămadă de unghiuri, începând cu oameni care aparţin bisericii, cultelor religioase până la sportivi de performanţă sau chiar cu nişte copii care trăiesc în Australia, s-au născut acolo din familii de români şi care vorbesc limba română.

Poate, unului din al treilea punct şi cel mai mare merit al lui Ben Todică nu poate fi decât ăsta: faptul că insistenţa lui de a rămâne român până la capăt şi i-a făcut şi pe alţii, te contaminează. Ben Todică i-a virusat şi pe alţii şi a  adunat în jurul lui un cerc de oameni care într-un mod extraordinar de fericit se întâlnesc în aceste interviuri, dar se întâlnesc şi în viaţa de zi cu zi. Asta înseamă că Ben Todică a reuşit un lucru pe care foarte greu îl reuşeşte un lider politic în România sau poate din Europa. A reuşit să adune comunitatea de români în jurul unei singure idei: DOMNULE, EU SUNT ROMÂN. M-am dus în Australia, locuiesc acolo, mai sunt şi alţi români, noi suntem o comunitate. Această forţă exemplară care se numeşte Ben Todică a reuşit acest lucru pe care nu-l ascunde şi chiar îl face cunoscut. Asta era dorinţa lui, de a promova această carte. Nu-l interesează să vândă această carte. A apărut într-o formulă grafică de excepţie. Aşa şi-a dorit, a vrut o hârtie extraordinară, a vrut o copertă extraordinară şi am făcut-o exact cum şi-a dorit-o. Această carte nu vrea s-o vândă, el vrea să ajungă la români, la lista lui de prieteni, la oameni doritori de lectură. Plus că, datorită Grupului Editorial  Singur pe care îl conduc o să-i fac o mediatizare pe măsură pentru că acest om merită cu adevărat respectul nostru şi iubirea noastră. Iubiţi-l aşa cum îl iubesc eu sau mai mult! Iubiţi-l mai mult decât îl iubesc eu!

Şi vă mulţumesc că sunteţi aici în această seară.

(Transcript -Vasilica Grigoras)

 *

Ecouri :

Comentariu despre Ben Todică publicat de Florin Grigoriu

Înlocuirea unei ideologii cu alta nu este subiectul cinematografiei. Ea trebuie să povestească despre oameni, subiecte cu început, mijloc sau cum se spune punct ochit, punct lovit, conflict, punct culminant, final, actiune, peisaj exterior sau interior. Restul este filozofie – filosofie, aflat în treabă, politică a celor de sus, laudă sau critică, mai ales în negru, înainte era rău si-acum este bine. Acelaşi lucru în 1948-1958-1968-1978-1988-1998-2008, altă Mărie cu altă pălărie, cu stea roşie sau cu stea albastră, uitându-se că marile succese cinematografice de oriunde, din China în Japonia, din Rusia, mă rog Uniunea Sovietică-Zboară cocorii etc, Germania, Polonia, Franţa, Marea Britanie, SUA, India… au poveste, poveşti despre oameni, cel mai adesea o pereche, o familie etc. Nu există răscruce de timpuri, fiecare timp pentru fiecare dintre noi este un timp de răscruce, schimbările sunt imperceptibile sau bruşte, importantă este povestea, peisajul, dialogul, adevărul artistic. Aceste lucruri scriitorul Ben Todică le ştie, le cunoaşte, foarte bine, ca un om păţit, umblat, talentat, lucru simţit şi în cartea sa recentă – lansată la Centrul Cultural Calderon,  ÎN DOUĂ LUMI, Editura Singur, Târgoviste, 2011, 372 de pagini, bine scris, interesant, citit de mine într-o zi, inclusiv cuvintele de bine spuse în România şi în Australia, scrise aici, de la primul volum. Dar să revenim la subiectul articolului, unde proepinentul ar fi dorit inexistenţa cinematografii în România trecută, uitându-se faptul că în ţara noastră filme s-au făcut în aceeaşi vreme cu alte ţări. Un celebru silogism, mă rog, celebru, spune că se-aruncă si copilul odată cu apa din scăldătoare. Şi închei, citând din carte, de la pagina 313, din binecuvântarea doamnei Mariana Gurza: *Dumnezeu să-ţi dea ani binecuvântaţi alături de cei dragi! Cu bine, *frace* Ben! Şi dumneavoastră, cititori şi scriitori şi susţinători cu păreri ale acestui articol. *Cu credinţă şi respect pentru lumină*, citat din scrisul lui Ben Todică. Florin Grigoriu. 

(Reteaua literara – Memorie şi devenire în documentarul Drumul nostru al cineastului  Ben Todică  de Lenuţa Giukin)

DARUL LUI BEN TODICA

                                    de Vasilica Grigoras

Anul 2012 debutează pentru românul-australian Ben Todică cu bucuria editării cărţii În două lumi, al doilea volum în cariera sa de scriitor. Cartea a apărut la Editura Singur din Târgovişte şi se bucură de o introducere scrisă cu disticţie literară, sinceritate prietenească şi inspirat intitulată Lucrând la reactivarea fondului sufletesc uman de poetul, editorul, cântăreţul Ştefan Doru Dăncuş. De la prima vedere, cartea impresionează prin superba copertă alcătuită cu sensibilitate, imaginaţie creatoare şi profesionalism de însuşi fiul autorului Eric Bi Chen Todică. Contribuţii intelectuale însemnate la apariţia cărţii au avut consilierii editoriali, poeta Mariana Gurza,  profesorul George Anca şi tehnoredactorul prof. univ. dr. Ileana Costea. De asemenea a fost nevoie de o muncă laborioasă pentru transcrierea interviurilor din format audio sau video, operaţiune realizată de Radu Ticu Grigoraş.

Consecvent unui proiect iniţiat şi coordonat de autor, cartea În două lumi  apare în Colecţia Spiritualitatea Românească de Pretutindeni

În două lumi  este un tom de peste patru sute de pagini şi cuprinde două capitole distincte: Interviuri şi Ecouri. Primul capitol al cărţii În două lumi  include un număr de 22 de interviuri cu personalităţi marcante ale culturii, literaturii, muzicii, artei, politicii româneşti: scriitorul şi pastorul Petru Popescu, profesorul universitar doctor  Ileana Costea, profesorul şi poetul George Anca, pastorul Corin John Izvernariu, ambasadorul Anca Vişan, europarlamentarul Petru Luhan, regizorul Dan Puican,  cineastul  Vasile Bogdan; actorii:  Stela Popescu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu; interpreţii bănăţeni Tiberiu Ceia şi Zoe Zaica Fuicu; jurnalistele Cristina Mihai şi Simona Pele; Doina Constanţa Spilca. Toţi aceştia sunt cunoscuţi în ţară şi peste hotare, însă Ben Todică crede cu tărie că oamenii simpli, prin diverse experienţe de viaţă  pot fi un izvor nesecat de informaţii de mare importanţă, uneori cu conotaţii documentare şi istorice. Mă refer la interviurile cu oamenii din locurile miniere bănăţene unde a copilărit şi lucrat autorul, în Ciudanoviţa, Oraviţa: Tiberius Andonie, Nistor Petru, Nicu Chişe, Dumitru Ion. Nici experienţa la superlativ a unei românce obişnuite, Alexandrina Stroiu, nevoită să ia drumul exilului şi să-şi ducă traiul în ţara de adopţie, Australia, nu este lipsită de importanţă pentru lectură. Şi, cunoscut fiind faptul că Ben Todică a identificat şi promovat tinere talente artistice,  include în carte şi două interviuri cu Loredana Sachelariu şi  Elisabeta Cristina Găluşcă. Doar simpla înşiruire a acestor nume intervievate ar putea impresiona orice cititor, însă, cu certitudine conţinutul interviurilor este deosebit de interesant.

Am doilea capitol al cărţii, întitulat  Ecouri, cuprinde cronici, aprecieri, articole,  mărturii ale cititorilor cu privire la cartea Între două lumi, apărută la Editura Atticeea, Timişoara, 2009. Aceste gânduri ale cititorilor au fost exprimate cu ocazia lansării cărţii, unele publicate în diverse reviste în format hârtie ori electronic, dar şi în corespondenţa semnatarilor cu autorul. Cartea Între două lumi a stârnit interesul de lectură unui număr însemnat de cititori dornici să-şi spună o părere despre ea. Dar ceea ce este şi mai important este faptul că printre cititori se află un public foarte diversificat, de la elevi şi studenţi la cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi academic, din diverse categorii sociale şi intelectuale (profesori, medici, ingineri, bibliotecari, muzeografi, scriitori, pensionari, şomeri…).

Personalitate polivalentă, Ben Todică, ne dăruieşte de această dată o carte, rezultat al îmbinării fericite al harului  scriitoricesc, talentului de jurnalist şi profesionalismului de cineast. Maniera jurnalistică firească şi, în acelaşi timp subtilă şi inteligentă de intervievare este arma lui Ben Todică prin care determină intervievatul să mărturisească  lucruri pline de interes, unele  stocate în memorie de ani de zile şi reactivate acum pentru a fi cunoscute şi puse în valoare. Cartea ne surprinde în modul cel mai plăcut prin maleabilitatea şi elasticitatea adaptării lui Ben Todică în funcţie de interlocutor. Adoptă o gamă largă de atitudini: sobrietate,  gravitate, îngăduinţă, înţelepciune, încurajare etc., astfel scormonind sufletul şi mintea celor cu care discută.  

Tematica interviurilor cu interlocutori din varii domenii este vastă, elevată, profundă, interesantă,  în care abordează subiecte din perioada comunistă şi posdecembristă. Intervievatorul Ben Todică este omul pe care îl interesează totul ce este în legătură cu ţara lui de baştină, cu poporul din care s-a ridicat. Este la curent cu tot ceea se întâmplă, iar cine îl cunoaşte mai îndeaproape  constată că, parcă şi respiraţia îi este românească.

Cartea În două lumi a scriitorul Ben Todică mă duce cu gândul la romanul Darul lui Humboldt de Saul Bellow. Asemenea artistului lui Bellow “care poartă o oglindă mergând prin oraş, oglindă în care se vede şi cerul albastru, dar  se văd şi bălţile, noroiul, gropile din stradă….,”  oglinzile celor intervievaţi în această carte surprind spectaculos de bine realitatea contemporană românească şi chiar din întreaga lume cu lucrurile bune, din păcate, din ce în ce mai puţine, dar şi cu  minusurile şi mizeriile existente. Dacă însă, prin romanul său, Saul Bellow ţine cititorul  la distanţă, cartea lui Ben Todică, parcă ne cooptează pe toţi în trăirile sale, ne face participanţi la viaţa românilor şi ne invită să ne implicăm în viaţa comunităţilor.

În ceea ce priveşte soarta şi viitorul neamului românesc, Todică este un optimist-realist şi nici pe departe un visător. Consideră că trebuie făcut ceva pentru schimbarea stării de fapt din România şi chiar se implică cu toată fiinţa sa, prin mijloacele de care dispune în acest proces deloc simplu de continuare, dezvoltare a ceea ce este autentic şi valoros şi de schimbare,  înlăturare a răul şi non-valorilor care ne-au inundat şi viciat societatea, viaţa, aerul… În acest sens, Doru Dăncuş precizează: ”S-ar putea ca Ben Todică, lucrând la reactivarea fondului sufletesc uman, să fie printre ultimele redute de apărare ale conştiinţei poporului nostru”. 

Referitor la Între două lumi şi autorul său, românul Ben Todică, editorul Ştefan Doru Dăncuş apreciază că:  “aproape întreaga sa activitate (şi viaţă) este dedicată spaţiului românesc, rămas astăzi atât de sărac în valori morale. De multe ori, intervenind în mărturisirile interlocutorilor, adaugă un plus de culoare spontană ce provoacă destăinuiri spontane şi în asta rezidă şi frumuseţea acestor interviuri-convorbiri care pot fi citite de oricine şi care n-au tenta voit academică ce îndepărtează potenţialul public, în loc să-l apropie de cuvântul scris.”

Asemenea carte nu se uzează din cauza timpului, adică nu suportă acea uzură morală de care se vorbeşte în lumea cărţilor, ci dimpotrivă conţinutul de idei va rămâne valabil şi demn de urmat acum şi de generaţiile viitoare. Drept dovadă, un eveniment tragic întâmplat acum o jumătate de veac, este  reactualizat şi devine un subiect interesant şi captivant de film şi carte.

Ben Todică, suflet nobil, iubitor şi deschis, simte nevoia să facă o  mărturisire de credinţă cititorilor săi:  „Sufletul îmi este plin de un mănunchi de emoţii unice. Sunt Binecuvântat de Cuvântul în care m-am născut! Am exclamat şi am plâns tremurând precum oţelul trecut din flăcări în ghiaţă. Dragă cititorule, nu gândi ce am scris, ci simte ce poate face limba prin cuvânt! Tu eşti cuvântul! „

Mulţumim scriitorului Ben Todică pentru darul minunat pe care ni l-a oferit, îl felicităm şi recomandăm cartea  spre lectură.

Amfitrion George Anca

Lansarea cărţii “ÎN DOUĂ LUMI ” de Ben Todică

George Anca într-un “spectacol mantric”

Actorii Cristian Motiu şi Romeo Tudor au facut diferenţa prin recitalulul Eminescu-Gyr.

George Anca şi Ştefan Doru Dăncuş prezentand cartea romano- australianului BEN TODICA

Atmosferă de “foişor”

Toxin și toxice
de   Ion Luca Caragiale

Toxinul a sunat despre ziuă. La glasul lui, s’au deșteptat în grabă tinerii patrioți adăpați la izvoarele europene. Fără să-și ia rămas bun dela părinți, lepădându-se cu entuziasm de dreptul de moștenire al privilegiilor, au ieșit din casa părintească; au coborît hotărîți în piață, s’au amestecat cu poporul, care suferise atâta, și au strigat din toate puterile: Libertate! Egalitate! Fraternitate! Și Popa Șapcă binecuvântă mișcătoarea scenă a fraternizării tutulor fiilor patriei. Negura care atâtea veacuri apăsase asupra țărilor române era spartă: încet-încet, ea trebuia să se risipească pentru a face loc luminii moderne.

Dar dela strigătul acela de generoasă revoltă contra unei strări seculare de rușine, de înjosire, de mizerie politică și socială, și până la realizarea frumosului vis, trebuia, afară de bine-cuvântarea lui Popa Șapcă, încă mult.

Tinerii patrioți, după vorbe, fură chemați la fapte. Trebuia făcută scara jertfelor pentru a ajunge la vârful dorit. Ei nu s’au dat înapoi. Entuziasmul lor nu a fost de o singură clipă: voește și vei putea!

Atunci începu pe’ntrecute fiecare să alerge în fața primejdiilor. Adevărați apostoli, ei își părăsiră familiile, căminurile, dragostile: un scop unic îi mișca – triumful cauzei libertății, singurul viitor acceptabil în închipuirea lor pentru patria românească, singura ei putință de fericire. A fost semnalul unei mari răsturnări sociale această pornire. Acești generoși tineri, urmărind idealul lor, lepădară fără socoteală cea mai puternică armă politică, averea. Ei credeau că generositatea lor de rasă avea să izvorască fără istorie din pământul patriei. Cu iuțeala vertiginoasă începură să se ducă pe copcă marile averi boierești – un palat, pentru un act de propagandă; mii de galbeni, pentru o misiune fantezistă; o moșie pentru o broșură tipărită la Paris: luminează-te și vei fi!

A! generoși patrioți, cari vă jertfeați și pe voi și pe copii voștri pentru viitorul neamului, voi întemeietorii partidului liberal clasic, voi nu știați desigur în ce mâini bune avea să cază drapelul vostru. Dece, la Paris, între un curs al lui Michelet și o predică a lui Lamennais, n’ați mers odată și la Madame Lenormant, celebra cărturăreasă, ca să vă prezică viitorul partidului liberal?

Erați prea naivi pentru a ști că ideile sunt în organismul social ca fermenții în corpurile vii. Voi nu puteați ști că fermenții cei mai dulci pot produce toxice primejdioase. Și de aceea ar fi păcat să vă învinovățim pe voi de urmările unor intenții curate.

Și ori nu sunt frumoase urmările?

Voi patru copii ai lui Dinicu Golescu, și Câmpinenii și Negrii, păcat că nu trăiți să vă vedeți urmașii! N’aveți de ce să nu dormiți în liniște, n’aveți de ce fi mâhniți că ați jertfit averile voastre colosale cauzei liberale române. Voi ați lucrat pentru această cauză fără socoteală – pretinșii voștri continuatori mai socotiți, lucrează prin această cauză. Voi ați murit ruinați; dar nu face nimica – v’ați îndeplinit o datorie sacră pentru patrie. Mai târziu, prin patrie, copii săraci, luați de voi pe procopseală, începând cu doi galbeni pe lună, au ajuns milionari… Și d. Carada să nu iubească patria română? Dar de sigur că o iubește mai mult decât ați iubit-o voi!

Voi ați abolit privilegiile, pe cari le puteați moșteni; v’ați răsturnat boieriile voastre proprii, v’ați vândut moșiile – ați dărâmat cetatea nobiliară. Bravi boieri democrați, bine ați făcut! Totul s’a cîștigat și nimic nu s’a pierdut! Am obținut îndeplinirea formelor democratice, pe de o parte; iar pe de alta, acei ce v’au cumpărat proprietățile, cei ce au cules averile risipite, au restatornicit privilegiile, au reclădit cetăți de trei ori mai tari decât bietele voastre bătrâne boierii.

Avem bănci și credite, instituțiuni de toate felurile, tot atâtea castele tari, de unde nu se scoate ușor o castă nobiliară!

Și voi, părinți ai noștri, obscuri entuziaști, cari ați plâns de bucurie când v’ați sărutat cu feciorii de boieri pe câmpul Libertății sub binecuvântarea lui Popa Șapcă, n’aveți de ce fiți mâhniți.

Iată urmașii voștri liberali. Iată haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomați de mahala, de vânători de slujbe și de mici gheșeftari: avocăței lătrători, samsarași dibaci, toate lichelele și drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât mai sus, – distincție fără merit, avere fără muncă, pofte fără sațiu – roade minunate ale unei școli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile și toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăție, urmând meritul și talentul deosebit ca pe niște vrăjmași de moarte.

Așa sunt toți câtă vreme soarta îi ține jos în masa cea mare, cufundați în valurile neastâmpărate ale semenilor lor. Dar când norocul, voind să tachineze pe ceilalți, ridicăpe unul sus, încununându-i agitațiile neomenoase cu un succes de avere și de situație, atunci e un spectacol, care mă umple pe mine de respect și de stimă pentru liberali.

Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de mare acuma, cât e de arătos și de senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Privește emfaza desgustătoare a parvenitului! Vezi ce indiferență crudă pentru suferințele semenilor și tovarășilor lui de adineaori! Vezi această mândră lipsă de liberalitate, de generozitate, de orice avânt nobil. El n’are înțelegere, ba simte chiar repulsiune pentru tot ce e frumos, pentru tot ce face mulțumire umană fără imediată utilitate practică. Stropește cu noroiu și pe mamă-sa. Nesăturat cu milioane, e’n stare să-și mânjească mâinile în gheșefturi spurcate.

Credință, talent, merit, onoare, sentiment? – Ť le cumpăr pe toate – am cu ce! ť Fraternitate? – gheșeft și chiverniseală!

Egalitate? – impertinență față cu distincțiunea, cu meritul și cu talentul!

Libertate? – bani, insultă și reteveiu!

Iată marele partid colectivist, urmașul partidului liberal clasic! iată continuatorii patrioților vizionari de odinioară – toxice partide ale unor bătrâne idei generoase.

I. L. Caragiale

   (Soţiei mele Mingming,    cu doi ani înainte de căsătorie.)

Vino!

Nu ştiu de ce

Şi ce calităţi din tine

Mă ascund şi mă dezvăluie

Numai ceva în mine

Îţi înţelege mireasma

Când te privesc…

Lângă pian

Vocea ochilor tăi

Seduce roşul trandafirilor

Nimeni nici măcar ploaia

Nu are mânuţe atât de mici

Când mă atingi…

Cât de mare este lovitura fulgerului

Care cade peste mine

Agonia pe care pieptul

N-o poate ţine

Respiraţia pe care buzele o simt

Când o ai…

Micuţul meu cântec, al dimineţii

Din Shanghai…, hai !

MY LITTLE SONG OF THE MORNING

To my wife Mingming, two years before marriage

Come!

I don’t know why

And what qualities in you

Hide and reveal me

Only something in me

Understands your fragrance

When I watch you…

Near the piano

Voice of your eyes

Seduces roses redness

Nobody even rain

Has so tiny hands

When you touch me…

How big is the lightning strike

that falls on me

My chest can not

keep agony

Breath flows on lips

When you I…

My little song of morning

From Shanghai… hi!

(translated from Romanian by George Anca)

1998 年 (结婚前的二年)
献给我妻子的诗
——————————–
来吧
我们还不曾相见
不知道玫瑰含羞还是绽现
在你的照片里，钢琴边
我吻到了玫瑰的芳香
读懂了你的眼神
迷诱过那盛开玫瑰的艳
触摸了那鲜红嘴唇的吻
充满着清晨露水的润
你那双纤细的小手
每一个触动比雨滴还轻
当我从梦中醒来
好似从你的唇中吸入清晨的氧气
可我的心像被雷打般的苦痛
我梦中的玫瑰 –在远方的上海
期待着你快快来到我的身边

translated from English by MingMingDong