Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Cînd îsi urmeaza destinul, au apararea lui Dumnezeu. Când şi-l tradeaza, sa se gătească de pedeapsă!”.

“Faptul ca din partea Sa, Dumnezeu a facut totul pentru om, pâna si jertfa Sa pe cruce, dovedeste ca omul are un pret imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intentiei divine: centrul si sinteza creatiunii Sale: lumea vazuta îmbinata cu lumea nevazuta. Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii divine; adica sa traim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute, caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce.

Când omul traieste în adevarata lui valoare, e subiect de istorie, pe când, daca renunta la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte, nu mai poarta un nume, ci poarta un numar. Deci, ce poate sa însemneze coborârea omului la simpla valoare economica, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor salbaticii întreolalta si-si vor împinge conducatorii pâna la marginile nebuniei. Asta înseamna treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, pretuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului.

Pentru o alunecare a omului de la nume la numar, au sa dea seama toti înzestratii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu raspunderi, cu mariri, cu puteri si cu tot felul de haruri.

(Parintele Arsenie BOCA)

DREAPTA CREDINŢĂ

                           Părintele Cleopa

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.

Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama !

Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.

Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi. Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : ” Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul “. Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : ” Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare “. Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !

Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.

Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ?Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi :Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie. Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.

Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? ” Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai “. Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.

Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava. Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta. Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.

Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei. Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este inBiserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !

Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.

Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!

Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.

Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt în Biserica Sa dreptmăritoare.

Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.

Pentru noi, patria şi ortodoxia sunt “grădina Raiului” dată nouă de Dumnezeu să “lucrăm în ea şi să o păzim” (Facere 2,15) cu sfinţenie. Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu? Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.

Apoi este credinţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţa ortodoxă, exact ca noi, dar fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică, până vin şi se întorc înapoi, să asculte de Sfântul Sinod.

Credinţa schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauza ei s-au rupt de credinţa şi de crezul ortodox şi cred în Papa.

Apoi este credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul acesta – adică cu dreapta credinţă -, şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei ,luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (2 Timotei 2, 5).

Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă ortodoxă.

Protestanţii zic “Sola Fide”, mântuirea numai prin credinţă. Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa fără fapte este moartă (cap. 2, 20) precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; căci şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.

Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu fapte bune este credinţă lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.

Deci, să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică “Sola Fide”, ajunge pentru mântuire, şi ca pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau “Sola Graţia”, care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!

A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi? Da. Dar acelaşi apostol care a spus aceasta, a spus şi: Toţi vom sta în faţa divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?

Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale… şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea, o va trage Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci, numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.

Auzi ce spune Sfântul Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta; că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.

Deci, credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţa mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţa stearpă, nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.

Credinţa mozaică, este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea cea Nouă adusă de El şi de aceea prigonesc pe creştini.

Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi Dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David? Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti; gură au şi nu vor grăi . .. şi celelalte. Deci, cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.

Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţa bolnavă sau stricată.

N-ai văzut ce spune Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă dupaăvânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe multţ visele i-au înşelat sş au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.

Dar ce este credinţa fanatică? Credinţa care nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: “N-o lua lată, că rămâne negrăpată!”

Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.

Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: “Nu te abate nici la dreapta nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească”. Deci, este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreapta socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.

PĂRINTELE CLEOPA

Între un diamant şi o grămadă de • pietriş cui i-ar fi alegerea grea? Aşa, între aprobarea unui om cuminte şi aplauzele zgomotoase ale mulţimii.

Neputându-se modifica oamenii după • preceptele morale ale religiunii, s-a modificat aplicarea preceptelor după oameni.

O măsură a oamenilor şi a lucrurilor este propria lor • umbră.

Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun – prin • partea sa cea rea.

Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriaşi. • Oamenii de rând cred că uriaşii sunt mori de vânt.

Sălbaticii din • America schimbau aurul şi mărgăritarele pentru cioburile de sticlă din Europa. Aşa fac şi copiii, şi mulţi dintre noi rămân copii toată viaţa.

• Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acţiunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanţ infinit, şi omul activ este din capul locului condamnat la fragment.

Oare pârâul de la munte ar fi aşa de • limpede şi de voios dacă n-ar fi rece?

Fereşte-te de a da sfaturi. • Problema e prea grea şi răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potriveşte cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înţelege el. Sfătuind prudenţă, produci slăbiciune, şi unde cereai tărie se aplică violenţă. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, şi el şi-a pierdut măsura.

Nemărginit îţi este dorul: cum vrei să încapă în realitatea • mărginită? Totdeauna rămâne un prisos: desperare sau ironie.

Studiul • creierilor să înlocuiască ştiinţa sufletului? Cine cunoaşte mecanismele clavirului să ghicească felurimea nemărginită a melodiilor?

Cine are • vocaţiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.

În faţa unui • abis te înfiorezi. Tot aşa în clipa în care simţi deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt.

Mijlocul e superior scopului şi-i regulează • valoarea. Prin urmare, fraza iezuiţilor trebuie întoarsă: mijlocul justifică scopul.

Păzeşte-te a doua zi după succes. •

Nu cere de la pârâu • cuprinderea mării, nici de la deal cuprinderea muntelui. În înţelesul celor mari stă şi înţelesul celor mici, dar niciodată dimpotrivă.

Treapta dintâi • pe care ne înălţăm e un altar de jertfă.

Unii înaintează prin • protecţie, mulţi prin supunerea oarbă la opinia altora, câţiva prin împotrivire energică la tot ce dezaprobă, croindu-şi viaţa după a lor individualitate. Toate aceste căi pot duce la ţintă numai să fie urmate cu statornicie. A-ţi schimba deodată felul, a deveni energic din pasiv ce erai, a te arăta independent din supus ce ai fost, aceasta nimiceşte succesul vieţei.

Este lipsă de • dreaptă cugetare când cineva, pentru a se justifica de o faptă, arată cauza care a produs-o. Fireşte că tot ce se întâmplă în lume are o cauză. Dar a o explica nu va să zică a se justifica.

Care este folosul artelor? Dar folosul • folosului?

Guvernele cad prin aceleaşi mijloace prin care au ajuns la • putere.

Nu există prieteni în politică, există numai prieteni • politici.

Păstrează-ţi emoţiunile pentru lucrurile ce le merită. •

Nu e nimic mai primejdios decât a întemeia o formă statornică pe • simţiri trecătoare.

Arta vieţei? Rezervă, discreţiune, cumpătare, în • genere negaţiune şi în rezumat abnegaţiune.

Când curentul electric se • repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot aşa, în lumea inteligenţei cuvântul pronunţat este numai un fragment al raportului dintre om şi om; restul se stabileşte pe tăcute.

Soarta nu vrea extreme. Din chiar mijlocul răului se naşte reacţiunea • spre bine, şi gerul cel mai greu zugrăveşte pe fereastră flori de primăvară.

Tot ce e folositor poate fi şi stricăcios; e numai chestie de măsură. • Dealtminteri, dacă n-ar putea fi stricăcios, n-ar putea fi nici folositor.

Durerea înalţă pe omul de valoare şi coboară pe cei de rând. • Nu în orice noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină.

Unde • e o necesitate, trebuie să fie o posibilitate.

Omul trebuie înţeles ca • un element de evoluţiune. Să nu ne întrebăm: ce este cineva? Să ne întrebăm: ce devine? Creşte, stă, sau dă înapoi?

Corabia strătaie marea cu putere şi • lasă în drumul său brazda valurilor mişcate. Valurile ajung luntrea cea mică, o saltă şi o răstoarnă.

Numai durerea încheagă gândurile şi le dă puterea • de a pătrunde. Fulgii de zăpadă cad leneşi la pământ, sloiul de gheaţă izbeşte.

Toate hotărârile importante trebuie să le iei singur, din adâncul • individualităţii, fără influenţa altora.

Nici o putere nu se poate • suprima în natură; de aceea e aşa de periculos a o comprima.

Imaginea • nuielei împlântate în apă se frânge şi se abate în altă direcţie. Tot aşa, ideea unuia în capul celor mai mulţi.

Tot cerul senin, un singur punct negru • jos la orizont; dar acesta aduce furtuna.

Ce bogată e literatura în • idei şi ce săracă este istoria în fapte! S-ar putea concepe o istorie a celor neîntâmplate.

Când se află omul în momentele hotărâtoare ale vieţei, • nu-l mai conduce mintea; ea arată numai alternativele. Direcţia finală o dă inima.

Titu Maiorescu

… din cugetarile lui Petre Tutea

1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. Am avut revelatia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esentă, sediul lui nu e nici în stiintă, nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de stiintă sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare
care se roagă Maicii Domnului.

3. Acum, mai la bătrînete, pot să spun că fără Dumnezeu si fără nemurire nu există adevăr.

4. O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.

5. Eu cînd discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Între un credincios si un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteste mort, iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legătură. Credinciosul crestin e viu.

6. Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

7. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităti, si te misti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stăpîn.

9. Nu pot evita neplăcerile bătrînetii si nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a tinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înteleaptă: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferintele bătrînetii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

10. Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fără Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau în crăci. Stiinta si filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare si consolatoare pe continent – suverană – e Biblia.

11. Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiintă cum am eu nevoie de Securitate.

12. Luther, cît e el de eretic si de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creatia autonomă e o cocotă si că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viată întreagă ca să aflu asta. El nu era asa bătrîn cînd a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin… Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr.

13. Shakespeare, pe lîngă Biblie, – eu demonstrez asta si la Sorbona – e scriitor din Găesti.

14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spatiul sacru, în asa fel încît si vecinătătile devin sacre în prezenta lui.

15. Stii unde poti căpăta definitia omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul si asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea si omul.

16. În biserică afli că existi.

17. Ce pustiu ar fi spatiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

18. În afară de cărti nu trăiesc decît dobitoacele si sfintii: unele pentru că n-au ratiune, ceilalti pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiintă.

19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creatie reală, au adus-o în istorie crestinii.

20. De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu cînd citesc cuvîntul creatie – literară, muzicală, filozofică – lesin de rîs. Omul nu face altceva decît să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendentă.

21. Cum să fie creatura creator? ”Hai tată, să-ti arăt mosia pe care ti-am făcut-o cînd nu eram în viată…” Păi cum să fie creatura creator?

22. Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sînt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi sîntem crestini fără să vrem. Si cînd sîntem atei sîntem crestini: că respirăm restinismul cum respirăm aerul.

23. Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

24. A fi cresti înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sînt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gîndit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

25. Suveran fată de natură, supus Divinitătii, nemuritor si liber prin depăsirea extramundană a conditiei sale – acesta este omul crestin.

26. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toată cultură antică precrestină. Eu sînt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în functie de geniul religios al epocii, nu în functie de isprăvi politice.

27. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

28. Dacă nu cunosti revelat – prin gratie divină – sau inspirat, nu cunosti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: ”Il tomba dans une méditation profonde qui l�a conduit jusqu�a la loi de la gravitation universelle”. Si eu spun: dacă Newton gîndea pînă la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai întelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură ” legea gravitatiei”? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios creds că explorează lumea interioară si exterioară cu jocul lui de ipoteze si că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice că democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea… Triumful cantitătii împotriva calitătii. Bergson a fost acuzat în micul dictionar filozofic al lui Stalin că e fascist.

30. Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.

31. Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu si cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.

32. Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? – Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

33. În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

34. Binele si răul sînt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fată de oameni.

35. Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rînd la iubesti pentru farmecul lor, si în al doilea rînd le iubesti pentru că fac oameni.

36. Eu încerc o experientă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păduchernita metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.

37. În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii sireti teoria adevărului dublu: secundum fidem – adevărul după credintă si secundum rationem – adevărul după ratiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească pînă îi ia dracul… Că poti, în filozofie, să rătăcesti pînă devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr.

38. Babele evlavioase merg la absolut rugîndu-se, iar filozoful trăncănind silogisme.

39. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sînt religiosi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe dusmani îi anulează social. Au o structură supranatională, deci sînt antinaturali. Toti cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competitiei între popoare; anulează însusi principiul civilizatiei moderne, născută prin luptă.

40. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epocă si stil. Nu e neapărat un întelept, ci un uprainteligent. Geniile sînt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fată de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sînt în măsura în care e apropiat sfîntul.

41. În fata lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrînd nu cu genii, ci cu oameni.

42. Dumnezeu a făcut lumea si pe om; si cu om a încoronat creatia sa. Si l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. – Originea primordială a capacitătii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logică; originea mistică a gîndirii logice.

43. Aparitia unui mare gînditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a urdărit si se spală. Gîndirea este o ”spălare” a creierului. Asta mă face cîteodată să cred că gîndirea nu e din creier si că acest creier e numai un sediu… De ce gîndirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenta ar fi produsul creierului, atunci între Goethe si nea Ghită n-ar mai fi nici o diferentă.

44. Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că asist la un balet de ursi. Dacă într-un salon, într-un colt, unul fumează si tace, ăla e inginer… Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cînd i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicatie, el a spus: care e, mă? Uite care… – Ca să vezi, nici nu m-am gîndit!

45. Inteligenta, oricît de mare nu e suficientă pentru a te curăta de prejudecăti. Cu cît inteligenta e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.

46. Întrebat fiind cum întelege gîndirea, în formă pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pămînt pentru ca ideile să fie sesizate senzorial si de rosti.

47. Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atît de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vietii si lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învată numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poti, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieste, te prelucrează. Si dacă nu poti iesi din devenire, nu poti scăpa de tristete; tristetea metafizică e fructul devenirii. Sînt prosti istoricizanti care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti… Adică murim ca si caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atîtia mari creatori de cultură, si există si făuritorul de religie, Hristos – dar nu ne interesează!

48. Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva si dracul. Asa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnatie. ar la aparitia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulată.Cioran are o afirmatie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este upraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a apărut în istorie.

49. Sînt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilitătii: termodinamică si istoria.

50. Nu e om, Kant. N-a reusit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se incronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lîngă Kant.

51. Legionarismul era în însesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea să iasă cîstigător deoarece avea la bază o eroare – nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s-a tras sfîrsitul legionarilor.

52. La comunisti, dacă nu esti cu ei – sau nu mai esti cu ei – înseamnă că esti legionar. De ce acest ”sindrom legionar” la bolsevici mă întrebati? Fiindcă legionarii sînt singurii români care n-au avut în dictionar la litera G cuvîntul glumă si cînd îi prindea pe comunisti era vai de cozonacul lor.Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.

53. Nu se poate spune că miscarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sînt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici national-socialismul german n-a durat si erau similare cu miscarea legionară. Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscării legionare. Nici fascismul si nici national-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire se spune, Mussolini s-a uitat la ceas si a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în cîteva minute să mă trăsnească dacă xistă! Si apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat că Dumnezeu nu există.

54. Unde e omul, în imanentă, absolut liber? Într-o bisericută din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasă învăluit de ele ca si credinciosii.

55. Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, cînd se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuiesti infinitul si autonomia gîndirii cu credinta în Dumnezeul crestin: ”Robeste-mă Doamne, ca să fiu liber!” (Imitatio Christi)

56. Libertatea eu o asemăn cu o frînghie agătată de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, articipînd la actul mîntuirii tale crestine, sau poti să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertătii. După crestini, libertatea este vehicolul cu care poti să cobori în întuneric, dacă esti vicios. Infractorii sînt primitivii actuali, pentru că ei nu sînt adaptabili la morala zilnică si o calcă fiind liberi. Am învătat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu îi e rusine să îsi chinuie semenii. Oricum sîntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate pînă la nivelul puscăriei – numai mul e capabil de asemenea nebunie.

57. Liberatea omului e partea divină din el.

58. Limba română are virtuti complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întîmplă spiritual în om. E foarte greu de mînuit. Prin ea poti deveni vultur sau cîntăret de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu stiu dacă e posibil acest mars istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este îndrăzneala.

59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cînd esti lucid esti în fata cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

60. Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii si i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sînt români, sînt super-români, români absoluti. Atît de năpăstuti si goniti, au instinct national de fiară bătută. Iar eu si dumneata pe lîngă ei, avem fortă domestică de rate. Măcăim. Am stat cu acedoromâni în temnită. Îi băteau pînă îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbătie perfectă.

61. A sti la scară umană, poate fi folositor – dar în nici un caz mîntuitor.

62. E mai mîntuitoare o rugăciune într-o biserică din Găiesti decît Platon.

63. Ideea mortii absolute stă la baza smintelii moderne.

64. Heidegger spune asa: ca să iesi din anonimat, trebuie să trăiesti nelinistea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăiesti murind absolut în fiecare zi!

65. Moartea mă determină să fiu esential. M-a impresionat foarte mult sunetul pămîntului căzînd pe cosciugul lui Nae Ionescu.

66. Mortii antici nu sînt deloc frumosi. Numai mortii crestini sînt. Am găsit totusi la Homer un mort de toată frumusetea: Pentensileea, regina amazoanelor, omorîtă de Ahile. Si plînge Ahile că a omorît frumusetea asta de femeie… Si-atunci Tersit – vocea poporului muncitor – se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn si-l omoară – pe poporul muncitor – că-i obraznic si că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut asadar o frumusete, desi în principiu, mortii antici nu sînt frumosi. Crestinii sînt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

67. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.

68. Omul e guvernat pe pămînt de două morale: de morala dogmelor, care e crestină si eternă, adică absolută, si de morala normelor, care, ca morală laică, e construită pe putinătatea si imperfectiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută si ea arată că omul se miscă simptotic la perfectiune, pe care n-o poate atinge niciodată.

69. Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decît ateismul. Stiinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poti s-o schimbi, ca pe tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpînirea absolută a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie să poruncească normele morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decît prin obiect. Morala publică într-un stat crestin trebuie să stea sub imperiul certitudinii ogmelor crestine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în trebă si face fiecare ce vrea.

70. Elitele morale sînt mai presus decît cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecăti. Cei care fac silogisme sînt fată de adevăr, cum sînt curcile alea care se încurcă printre popice.

71. Napoleon face adevărata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punînd parul pe haimanalele de pe ulită. Cînd a fost întrebat cum îsi explică intrarea armatelor sale în Tările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon.

72. Fără nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia…

73. Omul a depasit conditia de animal abia atunci cînd în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetică a gloriei.

74. Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicăieri si merge spre nicăieri. Si el rămîne asa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Cînd, unde si în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur si nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămîne un biet animal rational care vine de nicăieri si merge spre nicăieri.

75. Renasterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

76. Aotonomia spirituală a omului este iluzorie si ea se miscă perpetuu între Dumnezeu si dracul. Fără credintă si Biserică, omul rămîne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, atributul rationalitătilor îl distinge de restul vietătilor, nescotîndu-l din perspectiva mortii absolute.Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie – stiinta, oricît de savantă, nescotînd omul decît aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar si dispar în mod absurd din natură.

77. Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt fără voia societătii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ti contestă dreptul la existentă dacă esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adică trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu făcuti identici, că e o gogoasă… Nimeni nu-ti contestă dreptul la o viată normală dacă porti masca de om. Numai că dacă esti mediocru, nu trebuie să te instalezî în vîrf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotati. Sfîntul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcînd istorie si nedepăsind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp si în spatiu.

78. Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sînt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gîndit decît biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decît ultima noutate evolutionistă a stiintei.

79. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.

80. Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine.

81. Eu am afirmat odată într-un salon, că Platon este miscarea spiritului înlăuntru eternitătii. Cînd gîndim, toti sîntem platonicieni. Dacă eu încerc să gîndesc universul, trebuie să mut Biblia în universul înghetat al ideilor platonice. Asta înseamnă meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în fata esentelor.

82. Fată de măretia lui Hristos, Platon e un personaj măruntel si cuviincios. Pe Platon poti să-l scuturi si constati că arhetipurile lui sînt filozofice, dar dacă muti arhetipurile acstea în în religia lui Hristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru că la el ivinitatea e un simplu ”demiurg”, ceea ce în greceste înseamnă ”meserias”.

83. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.

84. La întrebările fundamentale ”de ce?” si ”în ce scop?” aporetica rurală românească răspunde: ”d-aia”. A venit odată un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge si asa! Trebuie să scăpăm de acest ”mege si asa”; că ”merge si asa” înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd si nu orice.

85. La puscărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

86. Cum văd participarea românilor de acum la mîntuirea lor? – Simplu. Ducîndu-se la biserică. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta să nu-i lase cu gura căscată si tot ce spune un popă de la Cucuietii din Deal să considere adevăr ritualic.

87. Am făcut o mărturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!

88. Protestantismul est o religie coborîtă la rangul de morală pentrugrădinita de copii.

89. Pudoarea crestină e atît de pură, încît carnea eroticului crestin, capătă pecetea spiritului, ceea ce pînă la crestini n-a realizat nimeni.

90. Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă si cutremure, ne dă si război.

91. Cei mai crînceni si mai străluciti soldati sînt cei ai popoarelor religioase. Cînd mori sub drapel, te gîndesti că te duci la strămosi. Dar o armată care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gît pe care scria Gott mit uns.

92. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidcă religie am lătra precum cîinii. Ne nastem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrînim si murim. Si întreg peisajul speciei om culminează în
cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.

93. Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Si dacă vrea să scoată, să extragă esente din stiintele naturii, e parazit. Atît! Nu îndrăznesti să spui despre religie, teologal vorbind, – dacă esti cinstit – că a fost înlocuită de filozofie sau de stiintă. Un crestin îti spune că advărul se defineste prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poti!

94. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.

95. Religia transformă poporul într-o masă de oameni culti.

96. Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a rămas religios si un tăran analfabet nu există nici o diferentă.

97. Nivelul meu intelectual, chiar dacă sînt savant, nu depăseste nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul.

98. Stiinta se miscă asimptotic la absolut. Arta se miscă asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul plăcerii.

99. Religia este sediul adevărului transcendent în esentă si unic caprincipiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează pesteultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevărul absolut unic, care e Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu.Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în fata icoanei Domnului străbătută de absolut e om, si ăla e dihor laureat.

100. În Ispita de pe munte – retro satana – Iisus spune: ”Împărătia mea nu e din lumea aceasta” Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărătia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poti. Nu poti! Înotăm în Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.

101. Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei si creezi o lume nouă. Revolutia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon.

102. Revolutia franceză n-a fost o revolutie, nici revolutia rusă n-a fost o revolutie. Nu există revolutii, ci doar tehnici insurectionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o ”restructurare” a omului, aceasta s-a întîmplat o singură dată în timp, la aparitia lui Hristos.

103. Asa am spus eu în temnită: Domnule colonel – eram sase sute de insi într-o curte închisă – nu ve-ti fi voi, comunistii, niciodată revolutionari pînă nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseste o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să stiti, asta se cheamă ”unanimism moral crestin”. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decît toate galaxiile posibile.

104. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită crestin, rugăciunea ne arată că umilinta înaltă, iar nu coboară pe om.

105. Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, cînd se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieste toată Academia Română….

106. Sfîntul are forta de coeziune a pietrei.

107. Un sfînt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfintenie e legată de ideea de minune. Un sfînt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialitătii ca slăvire a progresului în afară. Atît. Or, cu cît sîntem mai avansati, mecanic si material, cu atît sîntem mai departe de esenta reală a lumii, de sfintenie.

108. Singurii oameni care nu pot fi suspectati că se înfioară în fata mortii sînt sfintii.

109. A fi sfînt înseamnă a fi suveranul tău perfect.

110. M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? – ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

111. Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sînt solidar cu dumneavoastră. – Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu sîntem solidari unii cu altii…

112. Este incorect să ai dispret fată de tehnică. Eu nu sînt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului.

113. Cînd va dispărea ultimul tăran din lume – la toate popoarele,vreau să spun – va dispărea si ultimul om din specia om. Si atunci or să apară maimute cu haine.

114. Tăranul este omul absolut.

115. I-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiti? Popă, zic. Si unde aveti parohia? – N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

116. Desi sînt bolnav si neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Stiti de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reusit să intuiască existenta sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide – indiferent de starea mea, sănătate sau boală – fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am să plec de voie din ea. ăsta este jocul fundamental al existentei mele.

117. Am avut si discipoli… Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sînt un om vorbăret. Toată suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fără restrictii…

118. A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozăvie!

119. Cînd am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant – puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Si atunci m-am gîndit că există o fortă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlăntuire. Pentru că, personal, nu mă pot dez-lăntui si elibera. Iar a vietui acolo, la închisoare, fără asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit… Atunci s-a născut în mine credinta nelimitată în atotputernicia si atotbunătatea divină.

120. Am devenit un gînditor crestin cînd mi-am dat seama că fără revelatie, fără asistentă divină, nu pot sti nici cine sînt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cînd mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.

121. M-a întrebat cineva odată: Mă Petrică, tu cînd te asezi la masa de scris cum scrii? – Sînt emotionat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pîndit de demonul originalitătii. Urmăresc să nu fiu original si să fiu cuviincios. – Esti inspirat? – Nu, nu stă niciodată un zeu în coltul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte nelinistit. Eu, care sînt crestin… Am două nelinisti; să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertentă terminologică si nici o impietate.

122. Nu mă interesează trecutul. De cîte ori mă întreabă cineva cînd m-am născut, spun că într-unul din anii trecuti.

123. Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul… Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităti.

124. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, domule? – N-am vorbit, domule. – Cum n-ai vorbit? – Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?

125. Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat si să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă multumesc că m-ati arestat!
Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un detinut să scrie. El poate să-si scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuti…

126. Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit această grijă.
Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu stiu dacă vom fi apreciati pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

127. Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

128. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura oricine… Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ”Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt…” Ce a zis regele Frantei? ”Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.”

129. Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: ”Cu idei, frate, cu idei!”

130. Un umanist pur, adică indiferent religios, practică formele vietii de junglă, împingînd cruzimea pînă la forma gratuită a bestialitătii tigrului. Vremea noastră este plină de astfel de exemplare.

131. Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renasterii. În Renastere, ”titanii” s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei însisi si au crezut că s-au descoperit ca oameni.

132. Omul – javra asta bipedă, pe care eu îl consider ”animal prost”, homo stultus – atunci cînd se screme să facă singur ordine, adică cînd practică umanismul, îl înlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decît în sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renastere.

133. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a si bătut. Si are mai ales meritul că a coborît morala absolută prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frică să n-o furi tu de la tine. ăsta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiste cu miei!

Petre Ţuţea

• “Viata nu inseamna a trai ci a sti pentru ce traiesti.”
• “Modestia este pentru proşti.”
• “Încrederea nu se pierde decât o dată.”
• “Sunt iertări care biciuiesc în faţă.”
• “Dacă poţi merge, de ce să te târăşti?”
• “Pierzi în viaţă ani şi la moarte cerşeşti o clipă.”
• “Nu te conving cu adevărat decât ideile tale.”
• “Nu spune niciodată “nu se poate”, ci începe cu “să vedem”.”
• “Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului.”
• “Temniţa cea mai de temut e aceea în care te simţi mai bine.”
• “A contraface bine e chiar mai greu decât a face.”
• “E o mare primejdie să ajungi a fi mulţumit de tine însuţi.”
• “Stăpânirea romană în Dacia a fost un izvor de ordine şi propăşire.”
• “Viteazul priveşte pericolul, cutezătorul îl caută, nebunul nu-l vede.”
• “Singura ofensă pe care nu o poţi pedepsi este discursul funebru.”
• “Adevărul este ca apa rece care face rău doar dinţilor stricaţi.”
• “Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul în împrejurul lui.”
• “Până acum oamenii n-au găsit alt drum spre adevăr decât greşeala.”
• “Vorba bună şi zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale Soarelui răsfrânte în sufletul omului.”
• “Niciodată un om mare nu e mai mare decât în zdrenţe.
• “Sunt succese care te înjosesc şi înfrangeri care te înalţă.”
• ” Un fapt e numai atunci istorie cind nici una din radacinile lui nu mai atinge prezentul”
• “De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l da publicul si un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot deslusi niciodata, si care e cel adevarat.”
• “Adevărul este pretutindeni, dar nu-l recunoaşte decât cel care-l căută.”
• “Lenea nu-i odihnă şi de aceea-i lipseşte mulţămirea.”
• “Un om bun nu e acel care face bine, ci acel care se bucură de bine.”
• “Gândul morţii să-ţi slujească în orice clipă pentru a înţelege preţul vieţii.”
• “Viteazul priveşte pericolul, cutezătorul îl caută, nebunul nu-l vede.”
• “A părăsi o luptă din cauza ticăloşiei mediului e tot una ca şi cum ţi-ai tăia gâtul fiindcă e noroi afară.”
• “E un mişel acela care-şi doreşte duşmanii îngenunchiaţi în nenoroci
•  Nicolae Iorga –istoric român

INIMA
“E cert, orisice am gandi si cu oricata amaraciune despre cer si pamant, despre conditia umana, despre clipa si fatum, inima cu bataile ei aplauda existenta”.

ROSTUL IUBIRII
“Natura este stapanita de criteriul delimitarilor. Numai in iubire ea cauta confuzia. Caci rostul iubirii este sa restabileasca pentru o clipa haosul initial, din care sa se renasca o lume noua”.

SCHELE SI NIMIC ALTCEVA
“Principiile sunt schelele cu ajutorul carora se cladeste un caracter. Cand caracterul e format, schelele se pot darama. Dealtfel – ati remarcat desigur ca numai adolescentii fac caz de “principii”.

STIMULENT
“De cate ori explic ceva mai multor persoane, invat de la cei ce asculta fara de a scoate un cuvant lucruri pe care niciodata, singur nu mi le-as fi spus”.

UN SFAT
“Inainte de a deveni adversarul cuiva, intreaba-te daca poti avea consimtamantul lui pentru aceasta. Caci o adversitate unilaterala poate fi tot atat de degradanta si de demoralizanta ca si o iubire fara de raspuns”.

IPOSTAZE
“Cand Dumnezeu se indragosteste de-o creatura sau fiinta, privirea sa staruie asupra lor, ca “frumusete” a lor”.

OMUL SI PANTELE SALE
“Cat de repede ajunge omul rob al propriilor sale creatii! Era de prevazut ca cel ce a fost odata rob al zeilor va deveni intr-o zi si rob al masinilor”.

SIMBOLUL TUTUROR AMBITIILOR
“Cand oceanul se umfla, in fiecare zi, ridicandu-se unul sau doi metri in matca sa, pentru ca apoi sa cada din nou in sine, cine ar banui ca intentia lui reala, tainica, este de a se inalta pana la luna.”

“Cuvintele biblice, ca Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea sa, nu inseamna ca Dumnezeu e un om in cer, ci inseamna ca omul e un Dumnezeu pe pamant”.

“Unele femei sunt mai frumoase cand sufara, -altele cand sunt stapanite de-o pasiune, si iarasi altele, cand sunt luminate de-o bucurie… Imi pare ca o femeie e facuta anume pentru simtamantul in care e mai frumoasa. Daca e mai frumoasa in momente de suferinta, natura a creat-o intr-adins pentru suferinta. Vad in frumusetea femeii soarta ei”.

“Intotdeauna lumea a fost privita intr-un fel oarecare ca o minune: daca pentru magii de altadata a fost o minune aparitia unui astru, pentru magii de astazi este minune tocmai faptul ca nu se intampla nici o minune.”

Lucian Blaga

“Istoria romanilor ne arata ca Unirea a fost intotdeauna telul cel mai dorit al lor, de la descalicatoare si pana astazi ea a germinat nu numai in spiritul acelora care au indraznit a cugeta gloria si marirea pentru poporul roman, dar chiar in spiritele acelora care nu s-au suit cu gandul decat pana la conservarea gintei. Ori de cate ori viitorul a suras Romaniei, fiii ei nu au lipsit de a aspira catre Unire. Radu Negru si Dragos (realitati sau legende), trecand Carpatii si spuind unul catre unul, Iovi, Ilari, Razi si voivozi, burgravi, baroni sau domni feudali au urzit Unirea, Stefan cel Mare a incercat-o. Mihai a realizat-o catva timp in toata intinderea ei. Boierii tarii so Divanurile ad-hoc au cerut-o la 1830 si la 1857; toti publicistii nostri au propagat-o si la 1862 toate partidele au sustinut-o si au impus-o. Unirea este efectul luptei seculare in contra cotropitorilor, lupta prin care ne-am putut conserva nationalitatea; ea este simbolul dorintei de a fi, granita cea mai puternica si mai temeinica tendintelor si ambitiunilor di afara…
Ca un stat, o natiune sa existe si sa aibe viitor, se cere mai cu seama ca intre oamenii care il compun sa existe o silidaritate produsa prin identitatea de idei, de aspiratiuni si de credinte, insusiri care sunt rezultatul comunitatii de origine, de limba, de religie si de obiceiuri.
Popoarele ca si individul au fiecare fizionomia lor proprie, spiritul si modul de a fi si de a cugeta, chiar aparenta exterioara a unui om ne arata mai totdeauna grupul caruia apartine.
Natiunile au interese, aspiratiuni si ambitiuni speciale intocmai ca si individele ; si interesele lor fie ele generale, fie ele numai ale unui partid isi exercita actiunea lor contra altor societati si altor state prin tot felul de mijloace, prin presiuni politice, si de multe ori chiar prin puterea armelor; cele mari cauta sa absoarba pe cele slabe. Statele cele mici si slabe isi pastreaza independenta lor prin intelepciunea oamenilor politici ce poseda si prin interesul ce ofera celorlalte state.”

Ion Ghica