“Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
CUVÂNT LA ÎNCEPUTUL POSTULUI MARE…
“Mai întâi suntem datori să multumim, din toată inima si din toată puterea noastră, Preasfintei si de viată făcătoarei Treimi, Dumnezeului nostru, Preasfin-tei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si la toti sfintii cei plăcuti lui Dumnezeu, care se roagă pentru mântuirea noastră, că am ajuns si anul acesta la poarta Sfântului si Marelui Post al Patruzecimii.
Ca să vă dati seama cât de veche este porunca postului, voi aduce în mijloc cuvintele Marelui Vasile, care zice asa: “Cucereste-te, smereste-te, omule, în fata bătrânetii postului, că de o vechime cu lumea este el!” Cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu omului este porunca postului. De aceea nu figurează în cele zece porunci, că s-a dat mai înainte de cele zece porunci cu 4108 ani, cât a fost de la zidirea lumii până când s-a suit Moise pe Muntele Sinai să primească tablele Legii.
Căci a zis Dumnezeu lui Adam în Rai: Din toti pomii Raiului să mâncati, iar din pomul cunostintei binelui si răului să nu mâncati, căci dacă veti mânca, cu moarte veti muri.
Ati auzit poruncă de post înainte de a fi rana? Înainte de a gresi Adam, i s-a dat ca doctorie postul. Să nu mâncati. Ce înseamnă? Post din cutare pom. Deci cea mai veche poruncă din toate poruncile date de Dumnezeu omului este porunca postului. De aceea zice dumnezeiescul Vasile: “Fiindcă n-am postit, am iesit din Rai si am fost izgoniti de acolo. Să postim ca să intrăm iar în Rai”.
Postul este legiuit în Legea Veche în multe părti si obligatoriu. Cei mai mari sfinti ai lui Dumnezeu au postit foarte mult. Moise a postit 40 de zile si 40 de nopti când a primit Tablele Legii; Ilie iarăsi a postit si a legat cerul 3 ani si sase luni; Daniel a postit în groapa leilor si dintii lor nu s-au atins de dânsul. Proorocul David auziti ce zice: Genunchii mei au slăbit de post si trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului…, că cenusă ca pâinea am mâncat si băutura mea cu plângere am amestecat-o si celelalte.
Vei auzi si la Isaia si la Ieremia si la Proorocul Ioil, care zic asa: Vestiti post, vestiti vindecare. Să iasă mirele din asternutul său si mireasa din cămara sa! Aici arată că postul se face si cu curătie.
În Legea Darului, pecetea tuturor proorocilor a fost Sfântul Ioan Botezătorul, care a trăit numai cu acride si cu miere sălbatică. Legea si proorocii sunt până la Ioan. De aici începe propovăduirea Evan-gheliei lui Hristos, Care, mai înainte de a începe misiunea Sa pe pământ, S-a dus în pustia Carantania si a postit acolo 40 de zile si 40 de nopti, ispitindu-Se de diavol.
Postul l-a legiuit nu numai Mântuitorul, ci si apostolii. Auziti pe Pavel: Întru postiri, întru înfrâ-nări, întru privegheri, întru rugăciuni… Si arată că totdeauna când mergeau la propovăduit, ei se înarmau cu postul si cu rugăciunea.
Dar ce să zicem de milioanele de monahi si monahii, care au înfiintat mănăstirile din jurul Ierusali-mului, din Egipt, apoi din Sfântul Munte si mănăstirile din marea Rusie si din toate tările ortodoxe, în care s-a pus tipicul si rânduiala canonică pentru celelalte posturi.
Trebuie să stiti că postul având originea lui încă din Rai si din Legea Veche si din Legea Darului, având traditie evanghelică si apostolică, el s-a pus în dumnezeiestile canoane obligatoriu, cu rânduială pentru toată Biserica universală crestină în cele patru posturi de peste an, lunea, miercurea si vinerea si în zilele în care se posteste post negru, cum este ziua de 29 august, înăltarea Sfintei Cruci si celelalte.
Trebuie să stim însă că cel mai mare post si mai însemnat de peste tot anul, este postul mare la care am ajuns. Acesta-i postul patruzecimii, al proorocilor.
Ce am a vă spune despre post? Postul nu este de un singur fel. El este de două feluri: post trupesc, când cineva posteste să nu mănânce mult, să nu bea mult si se înfrânează de anumite mâncăruri: de carne, de brânză, de ouă, de lapte, de untdelemn si de altele. Si când cineva se înfrânează cu curătie trupească. Cei căsătoriti trebuie să ducă viata curată si cinstită. Acesta-i post trupesc.
Iar postul duhovnicesc este mult mai înalt decât cel trupesc. Pentru că nu ajută nimic postul trupesc fără cel duhovnicesc. Si diavolii postesc si niciodată nu mănâncă, nici nu beau, dar tot diavoli sunt. Nici nu se însoară, nici nu se mărită, dar tot diavoli sunt, pentru că au inima înaltă, plină de mândrie înaintea lui Dumnezeu. Si Solomon zice: Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima si viclean, asa cum sunt diavolii.
Deci postul duhovnicesc este acesta: să postim si cu limba, să postim si cu ochii. Limba să nu vorbească minciuni, nedreptăti si cuvinte putrede si stricăcioase; ochii să nu privească cele spre sminteală; urechea să se înfrâneze de a auzi cântece lumesti si de alte feluri; mâna să postească, să nu iscălească zapise nedrepte sau pâră, sau să fure ceva, sau să bată pe cineva, sau să facă altă nedreptate cu mâna. Piciorul si el trebuie să postească. Să nu mergem acolo unde sunt păcate, să nu ne ducă la răutăti si la fărădelegi.
Mintea trebuie si ea să postească postul cel mai mare. Postul ei este să nu primească gânduri spurcate, gânduri rele, gânduri de ură pe cineva si toate gândurile care duc la păcat. Toate organele noastre să postească de la cele rele, si atunci si postul nostru de a bea si a mânca este de mare folos.
Cine uneste postul acesta duhovnicesc cu cel trupesc, ajunge, cum arată Sfântul Isidor Pelusiotul, icoană a toată filosofia. Pentru că el înfrânează si partea exterioară prin post, si cea dinăuntru, sufletul, prin postul duhovnicesc si, unindu-se aceste două feluri de posturi, îl fac pe om icoană si filosofie a tuturor faptelor bune.
Dar să stiti că nu toti pot posti la fel. Acum la începutul postului este rânduit de Biserică soborni-ceste, trei zile post negru; cine poate cinci zile, o săptămână si mai mult. Dar Marele Vasile – cântarul cel mai desăvârsit al cumpenei înfrânării, ochiul Bisericii, gura cea de foc a Duhului Sfânt, stâlpul si lumina Sinoadelor Ecumenice, căci canoanele lui au fost aprobate în unanimitate de toate sinoadele, pentru scumpătatea si austeritatea lor -, spune asa: “Iar măsura înfrânării să se ia după măsura puterii fiecăruia”. Este om bătrân, bolnav, este om slab, este om nedeprins la post. Acela chiar de posteste mai putin, să-i pară rău că nu se poate tine de ceilalti, si prin această smerenie el se ridică unde trebuia să se ridice prin fapta bună a postului.
Stai lângă unul tare cu trupul si el face 500 de metanii si tu de abia faci 100 sau 50 de metanii, fiind bolnav si slab, dar îti pare rău. Si acela nu se mândreste. Îsi face datoria lui, canonul lui de călugăr sau de schimnic. Acesta l-a ajuns din urmă cu smerenia inimii. Cine ne învată asa? Sfântul Părinte Isaac Sirul, că zice: “Ajunge întristarea mintii si smerenia la monah mai mult decât toată osteneala duhului si a sufletului”. Ai auzit că smerenia îl înaltă pe om spre Dumnezeu?
De aceea si la milostenie, când nu poti face milostenie multă – vorbim de credinciosii de la tară -, să-ti pară rău că n-ai făcut, si acea părere te ridică exact la măsura celui ce a făcut mari milostenii. La toată fapta bună, dacă se smereste inima se împlineste cuvântul: inima înfrântă si smerită, Dumnezeu nu o va urgisi.
Deci Dumnezeu nu se uită numai la postul nostru exterior. Se uită dacă avem dragoste, dacă avem smerenie, dacă avem părere de rău pentru păcatele noastre. Această jertfă este mare; este jertfa cea cu duh umilit si inimă înfrântă primită la Dumnezeu. Măcar că si rugăciunea este jertfă, că zice: Jertfeste lui Dumnezeu jertfă de laudă si dă celui Preaînalt rugăciunile tale. Si mă cheamă pe Mine în ziua necazului tău si te voi scoate, si Mă vei preaslăvi, si celelalte. Dar smerenia este cea mai înaltă jertfă.
Iar dacă vom pune bază numai pe postul trupesc si nu vom avea dragoste, smerenie, umilintă, asculta-re, tăierea voii si dacă nu vom avea între noi întelege-re si bucurie duhovnicească, postul nostru este sterp.
Ai văzut ce scrie la Levitic? Si va fi tie postul al treilea si al patrulea si al cincilea si al saselea si al zecelea, postire sfântă, va fi tie de mare folos, dar să dezlegati datoriile către altii, să iertati pe cei ce v-au gresit vouă, să faceti bine celor ce vă urăsc… si celelalte.
Ai auzit cum este postul primit? Evanghelia de astăzi v-a arătat trei lucruri mari. De ce s-a pus? Alcătuitorul Sinaxarului a potrivit evangheliile după evenimentele anului tipiconal bisericesc. De ce s-a pus astăzi evanghelia care ne arată cum să ne rugăm lui Dumnezeu, cum să postim si cum să facem milostenie? Că Mântuitorul, neavând păcat, a postit 40 de zile si 40 de nopti pentru noi si pentru mântuirea noastră, ca să ne dea nouă pildă.
Domnul ne-a învătat si cum să postim. Ce zice? Tu când postesti, spală fata ta, piaptănă capul tău si nu te arăta oamenilor că postesti. Aceasta pentru că pe vremea Mântuitorului erau foarte multi farisei si arhierei, cărturari fătarnici care se smoleau, stăteau pe la coltul ulitelor, posteau si se rugau să-i vadă lumea că-s mari postitori.
Urâciune era postul lor înaintea lui Dumnezeu, că-si luau plata de la oameni. Nu asa! Să ne acoperim cât se poate în taină postul nostru cu bunătatea inimii si cu dragoste. Ati auzit pe Sfântul Teodor Studitul mai înainte? “Ascultarea si tăierea voii este cea mai înaltă postire din lume”.
Ascultarea către proiestos, către econom, către cei mai mari si unul fată de altul si fiecare la vremea sa este o mucenicie de bună voie si mare postire, pentru că nu face omul voia lui.
Cartea Sfântului Teodor Studitul atât s-a citit în mănăstirea aceasta, de când sunt si eu pe aici – si iată că cu mila Preasfintei Treimi sunt 55 de ani -, că eu o stiu pe de rost, numai de câte ori am ascultat-o.
Ai auzit câtă bază pun Sfintii Părinti pe tăierea voii si pe spovedania sinceră? “Deci nimeni să nu umble în întunericul nespovedaniei!” Vai de acela care se duce la mărturisire si crede că nu-i Dumnezeu acolo si spune ce vrea el, nu ce-a făcut! Altul vine si citeste pe-o carte, dar ce-a făcut el nu spune. Să nu crezi că-L poti însela pe Dumnezeu! Că cei ce n-au spovedania sinceră, se vădesc singuri, că diavolul îi ia si-i duce după capul lor tocmai prin acea spărtură – că nu-s sinceri înaintea lui Dumnezeu – si-i prăpădeste!
Am văzut foarte adesea că cei ce n-au spovedanie sinceră o iau într-o parte. Diavolul îl ia de acolo de unde a putut si-l prinde. Pentru că îl duce după mintea lui, îi zice: “Nu spune asta la duhovnic!”
Eu n-am nevoie să vă spovediti la mine! V-am spus de sute de ori că eu nu mai pot. Dar care vreti să veniti si cât mai pot eu, să fiti sinceri la spovedanie. Pentru că nu sunt eu acolo. Eu când mă duc la spovedanie, cât mi-ajută Dumnezeu, cât as putea mai tare mă pârăsc. Pentru că stiu că mă duc în fata lui Hristos. Si apoi pot să-L mint pe Dumnezeu, Care citeste în inima mea pururea?
Ce zice Solomon? Ochii lui Dumnezeu sunt de milioane de ori mai luminosi decât soarele. Ce zice la Ieremia? Iadul este gol înaintea Mea, cum nu si inimile oamenilor? Ce zice Dumnezeu lui Iov? Cine este care poate să ascundă de Mine sfatul inimii sale?
Cred eu că Dumnezeu nu stie viclenia mea, răutatea mea? “Măi, dar să nu stie cutare! Să n-audă cutare!” Vai de noi, dacă am ajuns asa! Vai de nenorocirea noastră si de răutatea noastră! Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Vai de acela care se teme de urechile si de ochii oamenilor!” Dar de urechea lui Dumnezeu si de ochii Lui cine se poate păzi? Te temi că va auzi cutare? Că stie cutare? Dacă faci aceasta ca să nu smintesti, ai un motiv; iar dacă te păzesti de oameni, nu stie Dumnezeu? Asta-i mare viclenie, mare înselăciune!
Ca mâine plecăm! Când mă uit la sfintiile voastre aici, îmi aduc aminte de acu 40-50 de ani în urmă, câti părinti buni au fost aici!… Unde sunt părintii nostri cei vechi? Nici unul nu mai este! Din cei mai vechi, iată mai este Părintele Antonie, Părintele Ioil, săracul, care-si duce crucea lui, până Dumnezeu va rândui, asa cum o duce. Dar din ceilalti, masa întreagă, nu-i mai văd pe nici unul!
Mâine plecăm si noi! Ei ne asteaptă la cimitir, trupurile, iar sufletele lor, unde Dumnezeu le-a rânduit. Să-i pomenim cu toată dragostea, cu toată smerenia. Să ne aducem aminte de ei, de dragostea lor, cu care am făcut ascultare, cu care ne sfătuiam, cu care am petrecut atâtea zile si ne mângâiam la praznicele mari. Uite asa la lăsatul secului ne sfătuiam. Si-mi aduc aminte de osteneala lor si de râvna lor de atunci, si uneori eu stau uimit asa, câte zile mai am, că si eu sunt bolnav si bătrân si putred de viu, si cu inima si cu dantura si cu altele.
Ca mâine trebuie să plec si n-am făcut nimic înaintea lui Dumnezeu, dar îmi aduc aminte de dragostea lor si de credinta lor si nădăjduiesc la rugăciunea părintilor si a fratilor, că va face Dumnezeu milă si cu mine, ca celui mai de pe urmă.
Ce vreau să vă spun, părintilor? Intrăm în Postul Mare. Cât de frumos este în biserică când suntem cu totii! Ne simtim ca în rai, când vezi că toti sunt pe la străni, toti în biserică, altii la sfântul altar. Vă rog din toată inima, că întotdeauna v-am spus asa, să dăm mare întâietate si să avem mare grijă mai întâi de sfânta biserică.
Staretul nostru Ioanichie era bolnav, cu un ochi scos de hotii Baltă, si stătea cu epitrahilul de gât si cu un ochi citea la Psaltire zi si noapte. Si a mai trăit vreo patru ani si mai bine după asta.
Ne chema la capul lui, când pe mine, când pe Părintele Ioil, si ne zicea:
– Dragii mei, ia veniti încoace! Ce-ti mai face, ce nu veti mai face, dar biserica să nu o lăsati!
Cea mai sfântă grijă a avut de biserică. Douăzeci de ani a slujit singur Sfânta Liturghie. Douăzeci de ani! Si venea la noi aici în capul mesei si ne citea cartea Sfântului Teodor Studitul sau alt cuvânt si trăia cu Sfânta Împărtăsanie. Asa staret, că-l stia toată lumea.
Când vedea un frate tulburat în mănăstire, îi zicea: “Dragul meu, n-am nevoie de ascultarea ta! Ia Psaltirea si du-te în chilie! Să postesti trei zile si să citesti trei Psaltiri. Să vezi ce are să-ti zică gândul! Să nu iesi de acolo până nu te-oi chema eu!”
Ce metodă dumnezeiască! Fratele, dacă citea la Psaltire si postea în chilie, se trezea, cunostea ispita si venea si se mărturisea: “Părinte, nu mă mai duc din mănăstire! Părinte, de acum înainte îmi îndrept viata!” “Ei, vezi că te-ai trezit? Vezi că era de la vrăjmasul?” Încerca să-l aducă înapoi la asezarea lui duhovni-cească, să cunoască că este în ispită. Avea mare grijă de fiecare.
Fratii mei, dacă n-ar fi oleacă de dragoste si milă unul fată de altul, degeaba am sta aici! Suntem o familie. Mie asa îmi este de drag când vă văd pe toti si în biserică si la masă, că văd că Duhul lui Dumnezeu este cu voi, si Maica Domnului care ne-a adus aici. De aceea vă rog să fie dragoste, unitate, întelegere si să vă fie dragă biserica.
Vor veni multi oameni în post, dar vin oamenii cu greutătile lor. Eu stiu, că-s pe front acolo. Vin săracii toti cu cereri, toti cu greutăti, toti cu necazuri si dau pomelnice. Omul vine si-ti aduce aici osteneala lui. Vin ca albinele; unul aduce alimente, altul aduce bani. Pomelnicele acestea sunt o greutate mare pe sufletele noastre!
În Pravila Mare spune asa: “Preotii care nu vor pomeni liturghiile sau pomelnicele date de credin-ciosi, să fie anatema”; îi desparte de Hristos. Si de aceea îmi pare bine că veniti la pomenit. Uite, văd preotii la pomenit si călugării. Veniti cu totii la pomenit, ca să se ridice povara de pe sufletele noastre. Pentru că aici este o lucrare misionară.
Noi trăim cu venitul credinciosilor, iar ei se mântuiesc prin rugăciunile noastre, ale Bisericii. Este o colaborare dintotdeauna a mănăstirii noastre. Asa si la celelalte mănăstiri din tară. Toate sunt asa. Si cei din Sfântul Munte stau acolo si se roagă. Dar să stiti că si aceia sunt ajutati tot de credinciosi.
Deci poporul se mântuieste prin mănăstiri, prin rugăciuni si liturghii si noi suntem ajutati de ei cu cele materiale. Apostolul Pavel spune asa: Dacă voi ati primit de la noi cele duhovnicesti – cuvântul lui Dumnezeu si învătătura si toate celelalte rugăciuni -, ce mare lucru este de vom primi si noi de la voi cele trupesti? Hrana si îmbrăcămintea. Este clar!
Ai auzit că si pe vremea aceea se proceda asa? Apostolii predicau, că vrednic este lucrătorul de plata sa, si poporul îi ajuta pe apostoli. Ce spune la Faptele Apostolilor? Veneau cu toate averile si le aruncau la picioarele apostolilor. Si apostolii au rânduit viata de obste: Toate erau ale Bisericii, iar ei zăboveau pururea în rugăciune si în frângerea pâinii, adică în împărtă-sire.
Acum aceste obsti, care au rămas tocmai de la sfintii apostoli, se mai găsesc prin mănăstiri. De aceea zic asa: Noi să ne facem datoria. Să iubim Biserica si slujbele Bisericii. Care urăste Biserica, voi auziti cum cântă la antifoane: Cei ce urăsc Sionul, rusina-se-vor de Domnul; că precum iarba de foc, asa se vor usca!
Să vă fie dragă Biserica, să veniti la pomenit si să veniti la slujbele Bisericii. Că noi ne facem datoria si fată de noi la biserică si fată de atâtea mii si zeci de mii de credinciosi care cercetează mănăstirea asta în timpul anului. Si aceasta am vrut să vă aduc aminte si la începutul Postului Mare, pentru că eu sunt si bătrân si bolnav. Dar am stat cum am putut cu fiecare, că au venit săracii pe jos, prin zăpezi.
Aceasta vă spun: Să iubiti biserica si să veniti cu totii la biserică, că de la biserică nu numai că avem mântuirea sufletului; dar tot biserica aduce si venitul, si cu venitul bisericii putem purta toată gospodăria si toate câte trebuie să le îndeplinească administratia pentru nevoile celelalte ale mănăstirii.
Aceasta v-am spus acum. Iar dacă intrăm în post, de obicei, după cum spune tipicul, se pune un desteptător, un părinte, care să-i scoale pe frati la biserică. Când eram eu clopotar, asa era: făceam si desteptarea, băteam si toaca, trăgeam si clopotul, iar paraclisierul se ocupa numai de altar.
Îmi spunea staretul Ioanichie: “Du-te si-i trezeste o dată, mai treci o dată si apoi, după ce-ai tocat si ai sculat soborul, du-te si te culcă si te odihneste! Ti-ai făcut datoria!”
Atât de mult tinea ca acela să nu fie prea obosit, că dacă era obosit, săracul, adormea si el. Trebuie să împărtim ascultările cu dreaptă socoteală. Mă duceam si luam blagoslovenie, tocam în tochita de fier, tocam împrejur, tocam sus si trăgeam clopotele si mă duceam si-i sculam la biserică. Si mă mai uitam în biserică o dată. Si-mi spunea: “Ia să-mi dai o listă cu cei care n-au fost la biserică!”
Si dacă pe listă era unul care a fost bolnav, sau a fost dus în vreo ascultare departe, nu-i zicea nimic. Iar dacă vedea că-l chemi o dată sau de două ori si nu vrea să vină, apoi nu-i dădea mâncare. A doua zi stătea în genunchi la masă si nu mânca în ziua aceea până seara, ca să stie.
Si de aceea clopotarul sau desteptătorul, care va fi el săracul, dacă scoală si se duce, are grija asta. Este o ascultare sfântă, că-i desteaptă pe toti la rugăciune. Eu umblam cu un ciocănas în mână, mi-aduc aminte, si cu un clopotel. Si loveam de trei ori cu ciocănelul în usă si sunam clopotelul: “Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!” si el din chilie zicea: “Amin”. “Părinte cutare, vremea cântării, ceasul rugăciunii” si mă duceam de la dânsul.
Ia cititi la Sfântul Pahomie în secolul IV, cu toaca în usă si cu clopotelul. Ia cititi la Sfântul Ioan Scărarul! Acum, dacă vine cineva din partea noastră, să nu se supere careva dacă va bate în usă. El vine si îsi face datoria. Trece de la unul la altul. Si sfintiile voastre, care sunteti mai aproape unul de altul, dacă v-ati sculat: “Părinte, hai la biserică, că a sunat clopotul, a tocat! Hai să mergem!”
Să ne adunăm la biserică, că acolo este masa duhovnicească a sufletelor noastre, mai mult decât la masa aceasta. V-am adus aminte si de biserică, pentru că, cu nevrednicie, câte zile mai am o scânteie de viată, sunt si duhovnic la multi si am mare datorie să vă spun. Să iubiti biserica si pravila la chilie si să aveti mare grijă de rugăciunea mintii.
Cea mai puternică rugăciune care te păzeste de gânduri rele si de războaie este aceasta: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!” Ai văzut când ne-am călugărit? Ne-a dat metania. Ce-a zis? “Iată, fiule, sabia Duhului, că esti dator în toată vremea si în tot locul să zici: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!””
În zadar vei face mii de metanii si nu stiu câte zile de post si alte nevointe mari, dacă nu-ti păzesti mintea! Paza mintii si rugăciunea mintii sunt legate una de alta ca trupul de suflet. Si vei vedea că nu pătrund în mintea ta gânduri rele si nici n-ai ispite, pentru că unde se aude numele lui Hristos nu poate intra satana. Ce spune la Filipeni? Întru numele lui Iisus Hristos tot genunchiul să se plece, al celor ceresti, al celor pământesti si al celor de dedesubt.
Deci dacă ar vibra în mintea noastră rugăciunea aceasta, fie călugăr sau mirean închinător, de unde esti, diavolul nu are putere să intre în sufletul acesta, pentru că aude numele Dumnezeului celui viu. Si Dumnezeul nostru este foc mistuitor, îi arde pe diavoli.
Dar pentru că se leneveste mintea noastră si trândăveste, de aceea suferim atâtea înfruntări si atâtea ispite. Ne răspândim la altele si uităm rugăciunea. Vai de noi! Dacă nu vorbim în mintea noastră cu Iisus Hristos, ajungem un măturoi al vrăjmasului, batjocură, si ne duce unde vrea.
V-am făcut atenti, că sunteti multi care vă mărturisiti si la mine. Si măcar că eu nu am cu ce mă lăuda, că nu fac această rugăciune, dar măcar să vă trezesc pe voi, ca prin rugăciunea voastră să mă mântuiesc si eu.
Si la începutul postului ati văzut că s-a făcut iertarea. Fiti atenti, fiecare cu chiliuta lui. Aceste trei zile si toată săptămâna aceasta mai cu seamă, este vreme de liniste. Să nu se vorbească. În tipic spune asa: “Cine va vorbi după Pavecernită un cuvânt, să facă 50 de metanii”. Ati iesit de la biserică, mergeti la chiliută. Stai fiecare linistit în chilia ta; odihneste-te, roagă-te, citeste.
Asa si credinciosii care ati avut dragoste să ne însotiti la aceste mari rânduieli si rugăciuni din săptămâna aceasta. Ati iesit din biserică, plecati la odăile voastre. Odihniti-vă, cititi prin cărti, rugati-vă si nimic mai mult.
Marti după slujbă se va pune molitfa de spove-danie pentru sobor si atunci vom spovedi soborul mănăstirii. Numai pe părintele Ambrozie îl mai avem liber din cei care pot mărturisi, că Varsanufie a intrat săracul de săptămână. N-avem duhovnici să se ocupe. Sunt bătrâni prea tare si nu primesc la mărturisire, că nu pot. Singur părintele Ambrozie îl mai avem duhovnic pentru popor. Cu toate că este atâta popor credincios care vine, trebuie dinainte să spunem sărăcia noastră.
Eu cât pot mă ocup si cu soborul si cu voi, dar numai cât voi putea, că eu am ascultare si de la Sfântul Sinod să lucrez, să scriu si altele cum v-am spus.
Eu zic asa, ca si la începutul acestei predici, să multumim Preasfântului Dumnezeu si Preacuratei Lui Maici că am ajuns până aici. Să ne ajute Preabunul si Preaînduratul nostru Dumnezeu si Maica Domnului si toti sfintii care se roagă din Biserica biruitoare pentru noi, să ajungem si noi păcătosii si la Sfânta Înviere. Iar dacă vreunul pe drumul acesta până atunci se va duce la Domnul, să-i dea Dumnezeu sfârsit bun si mergere usoară înaintea Preasfintei Treimi. Amin.”
Parintele Cleopa
