Cuvânt și iubire

Au trecut doi ani. Cum este in lumea vesniciei Maestre ARTUR SILVESTRI ?

Ce mai faci prietene? Noi, am ramas mai tristi, mai singuri…Si asa cum ai prevazut odata, toate vin spre noi nefiresc. Urate vremuri, asa cum au fost scrise…Din cauza noastra, a lor…nu stiu.

“Esentialul in aceste vremuri este, cred, sa nu stam pe loc si cu mainile in san .
Cat despre toate celelalte ce se intampla in jurul nostrum , intre care unele , de fapt destule, ne ating sau ne supara , numai Dumnezeu stie ce e mai bine ;dar nadajduim in asezarea tuturora la randuiala si la vechile -si sanatoasele -principii de ingaduinta si bunavoire”(Artur Silvestri). Am retinut doar ca “relele sunt mai putin importante”si trebuie”sa le lasam deoparte. Binele se potentiaza. Facem bine! Invatam in fiecare zi sa pretuim secunda. ”In fiecare clipa sta secretul vietii”…

“Raul ne asalteaza in formele cele mai perfide si necontenit. Esentialul insa cred ca este simtamantul ca nu suntem singuri si ca, in acelasi timp, nu stam cu mainile incrucisate. Iar daca in fiecare zi vom face “binele”cat de marunt si aparent neimportant, vom vedea ca toate se aduna si de la o vreme  privirea noastra se va aseza peste o lume mai senina decat cea de acum”. (Artur Silvestri).

Mesaje de suflet care ne insufletsc spiritual. Cuvinte de folos ce vor rezista in timp, calindu-ne pentru a duce mai departe “Fapta Cultuala”.

“Sensul vietii noastre traite in echilibrul ce ni-l dau invataturile intelepte este , cred, mai intai de toate , acela de a intelege rostul solidaritatii care se manifesta fara a fi ceruta si al mainii intinse catre cel ce are nevoie ; apa pentru insetat si hrana pentru flamand.
Fiecare dintre noi il putem tine minte ;iar daca ne vom incerca sa il si facem posibil , ne vom da seama nu doar ca suntem de folos dar si ca nu ne este greu , biruind singuratatea cu o jertfa zilnica oricat de mica pentru cei care , la fel ca oricare din noi , au trebuinta de ajutor , sprijin si indemnare .
Sa fim , deci , pomi cu flori care dau fructe fara sa ne intrebam despre rostul lucrarii noastre ; sa nu fim vasc agatat de ceea ce rodeste si fructifica . Sa fim darnici si sa nu uitam lectia raspandirii gandului bun pretutindeni unde el poate ca este asteptat si dorit ; si va fi ascultat . ”(Artur Silvestri)

Ai fost in Timisoara, prietene Artur Silvestri! Doamna Mariana Braescu Sivestri te-a adus printre noi , in sufletele tuturor.

Era soare, un porumbel se plimba zglobiu pe langa picioarele noastre. A fost poate unul din acei porumbei, de care imi povesteai cum il hraneai. Clopotele au batut in final, cu sunete de doina romaneasca…Un semn celest…Ai fost printre noi maestre.

A fost clipa cand am stiut, ca ai poposit langa noi, cei care te-am plans. Dupa acel moment am inceput sa scriu din nou. Prezenta sotiei, a cartilor, a “viiului” mi-au dat din nou taria de a merge mai departe. Nu puteam sa te dezamagesc. Pornisem pe un drum fara intoarcere.

Prietene, cand ma simt impovarata, gasesc rspunsuri, tu fiind mereu langa noi. Imi amintesc, de un mesaj :

“Multumesc pentru ceea ce imi scrieti atat de clar, hotarat si de fiecare data-esential si nadajduiesc sa reusim si anul ce vine sa putem comunica si poate sa ne si vedem “fata catre fata”, daca o vrea Dumnezeu. As mai adauga, desi nu stiu daca va este de folos, ca orice semn ce imi vine de la Domnia Voastra imi da o multumire speciala. Un semn venit sub forma de gand pur si simplu, a unei carti ori a unei publicatii; de fapt, un semn oricat de mic ce imi arata ca existati, ca nu stati cu mainile in san asa cum fac prea multi dintre cei ce ne sunt contemporani, si , ca va ganditi si la altii care se straduiesc, pe cat pot, san u lase ca “nefacutul” sa devina risipitoare a vietii noastre atat de scurte.

Scrieti-mi oricand credeti ca trebuie sa impartasiti cuiva o parere, un gand sau o neliniste; cand realizati ceva ce credit ca va exprima au care a trebuit sa va ia efort si ati biruit pana la urma…”(Artur Silestri)

Dorinta de a “privi in aceeasi directie “s-a materializat. Ne-am adunat cu totii in jurul maestrului, si asa am ramas.

“… A venit timpul sa re-cladim si sa renuntam la distrugerile sinucigase de pana acum . La aceasta ne indeamna felul insusi cum suntem constituiti si , deopotriva , ecourile ce ne vin din vechime in forme si cuvinte care ne sunt inteligibile si pe care , la randul nostru , ne straduim sa le facem intelese si altora , pentru a fi utile azi , maine si in timpul nedeslusit ce ne asteapta . Caci , la drept vorbind , alta cale nu ar putea fi . Sa ne facem ca nu le auzim ar insemna sa ne aratam ne-asezarea si sa ne recunoastem nevrednici ; sa le uitam ar fi sa nu mai avem principiul insusi de alcatuire ; sa le schimonosim nu se poate inchipui caci am trai degeaba . Destul ca sunt unii , si nu putini , care , in indefinitul compozitiei lor sufletesti marunte , nici macar nu mai stiu de unde vin si unde se duc si a caror inclinatie catre “urat “si rau sta nu doar impotriva celulei originare negand intreaga istorie de unde au iesit ca intocmiri ci si in contra Naturii insasi , cu pecetile ei ce le sunt ininteligibile , straine si de sens abscons.

Noi , insa, avem legitimitatea faptului trait si a lumii de origina cu mesajele ei i-modificabile, pe care ni le-am insusit .

In anii de pana acum , multi sau putini , asa cum o vrea Dumnezeu , nu am avut decat nazuinta de a privi in jur cu atentie si cu buna-voire , intelegand ca , daca viata ne-a fost data ca un mister inexplicabil , nimic nu o face mai bine purtatoare de inteles ireductibil decat rezultatul viu si definit , Fapta , de orice greutate . De-aceea , atat “ieri ” cat si azi -si , daca voi avea zile, si maine – am simtit ca daca dincolo de orice prejudecati , retinere nepasatoare si individualism sterp , voi afla , precum in nisipul riurilor mari , pepita de aur si o voi arata si altora , ajutand, pe cat pot , sa se scoata mai lamuritor in evidenta , nu voi fi trait fara rost ; si nadajduiesc ca nu am gresit .
Multi cred , si imi spun , ca astfel de indemnari , desi in esenta laudabile si poate ca si creatoare de efect pozitiv , nu vor duce decat la suferinta si dezamagire caci stergerea din memorie a celor bune ce ti s-au facut este o lege ireductibila a “umanului ” si ca gratitudinea apasa de obicei ca o boala grea si nu se suporta decat de catre cei cu adevarat puternici . Insa daca as gandi la fel , ar insemna sa nu mai pot inainta cu largime si sa cad cu totul prada desnadejdii inchipuindu-mi ca , in timpul ce va veni , “lucrarea” noastra, de oricata anvergura , nu va mai insemna nimic si ca , in locul sufletelor dedicate , vor exista numai creaturi definite de o stricaciune insondabila unde apucaturile rele ar fi doar cele mai de ingaduit . Aceasta concluzie este de neimaginat . Viata noastra nu se desfasoara in masuri ce depind de noi mai mult decat de insasi Firea careia ii apartinem iar in enigma ei insondabila nu incap decat principiile ce conduc la “intocmire” , creind organisme cu sens interior si nu aratari necontinutistice . Suntem , deci , “in firea lucrurilor ” , adica acolo unde esentiale sunt “locul de unde venim ” , limba ce o vorbim , rudeniile ce ni s-au dat , sufletele insotitoare , intregul ce ne inconjoara si pana la urma – Parintii , adica Neamul , alcatuind o realitate nesfarsita si inaccesibila pentru intelegerea noastra , fapturi mai marunte decat bobul de nisip . “(Artur Silvestri)

Si in “Cortul nostru” ridicat de tine prietene, ne-am adunat cu precadere, oameni buni, asa cum ti-a fost voia. ”Nu vom lasa fara timp ceea ce socotim ca ne reprezinta si ca nu vom mai amana fara rost, si in folosul celor ce nu merita straduinta noastra, tot ceea ce mai inai si-ntai trebuie facut pentru Neamul nostru si cat mai putin pentru noi. Caci pentru toate vine o plata, candva, intr-o vreme ce nu e asteapta si nu iarta. ”(Artur Silvestri)

Cartile editate acum sunt si mai cautate, lumea incepe sa descopere OMUL de aleasa pretuire, ARTUR SILVESTRI.

Ne-ai promovat pe noi, necunoscuti lumii, si manuscrisele tale le-ai amanat, din dragoste pentru oameni. Cata sfintenie in fiecare bine zidit!

Maestre, ce spun Sfintii Parinti in acea lume unde toti vom ajunge? Sa fim buni, sa ne iubim aproapele, sa semanam binele la tot pasul…Sa fim pregatiti pentru mantuire…Asa cum prietene ai facut-o demult, doar tu si Tatal Ceresc, in noptile tarzii, vegheat in ingerii fara somn, preocupat da starea natiei.

“In zilele ce ni s-au dat, cand majoritatea zdrobitoare si sufocanta este atat de putin “asezata”, fiind mai mult “imagine” decat “continut”, a crede ca aproape totul-sau chiar totul!- se  alcatuieste in acest fel e o reactie obisnuita . De fapt, a nu fi asa nu-i nicidecum un “exceptionalism” ci o “normalitate” in “norma data de tipar”, o expresie a Naturii. Uitati-va la vietatile din natura care, intotdeauna, fac ceea ce li s-a spus sa faca, miscandu-se dupa un “tipar” neclatinat: ele nu mint, nu inseala, nu au ganduri oculte si nu “inchipuie bezmetic” fiindca nu pot: ar fi contrar insasi formulei lor de a exista. “Omul” doar le face pe toate acestea si le face cu incredintarea ca “asa trebuie sa fie” :si greseste. Dar poate ca acesta este si scopul lui final. . .

Caci contrar a ceea ce se crede, Romania tainica este incalculabil mai bogata si mai diversa prin atitudini, gesturi si chipuri decat “Romaniile de suprafata” si decat “tara simplificata”, nascocita  pentru vitrina si pentru creatia de realitati fictive ale “jucariei
circulare”. ”(Artur Silvestri)

“Valoarea sufletului nostru n-a spus-o un prooroc sau un apostol, ci a spus-o Hristos ; Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? De ar avea toata lumea nu poate cumpara un suflet ! Asta a spus-o Hristos!”( Pr. Cleopa)

Prietene, dupa doi ani, te simt linistit, senin, angelic. Fapta Culturala este vie, prin tot ceea ce face doamna Mariana Brascu Silvestri si Doamna Teodora Mindru.

Tara plange, prieten bun. Ai prevazut valtoarea, nimicnicia lumii.

“Saracirea severa a oamenilor care produc, si, deopotriva, declasarea lor prin obligarea la vanzarea muncii aproape pe nimic, sunt directivele vremii de azi. Imi creeaza o stare de rau numai gandul ca asemenea realitati exista iar cand le intalnesc direct totul se amesteca indefinit in manie, desperare si compasiune. Uimitor este insa ca “ei” inteleg aceste vremuri: o priveam astazi pe femeia ce alegea gogosarii, cu gandul sa ii dea “pe cei mai buni” si recunosteam la ea simtamantul de calm intelegator al taranului. Aveau amandoi aceiasi privire obidita dar directa si “simpla”, ca si pronuntarea unei axiome. Cu siguranta ca oamenii acestia “stiu” ceva sau, mai bine spus, “ceva” din ei le da aceasta liniste in vremuri nedefinite, o liniste asemanatoare cu a copacilor desfrunziti, in toamna tarzie.
(Artur Silvestri-19 Noiembrie 2006)

Chiar daca ne este dor, ne hranim prin fapta si cuvinte lasate mostenire.

“Peste noi, si peste Locurile noastre, trec zile si ani grei si nedeslusiti;pe deasupra noastra trec nori intunecati si panze incetosate:vremuri de neliniste, de bejenie si, poate, si de prigoana.

Astazi, multi din cei ce isi facusera din Fapta Buna o expresie a insusi felului lor de a fi incep sa ezite si sa se indoiasca sub asaltul unui rau nedefinit care aduce stricaciuni fara de numar si apasari in a preschimba asezaminte multimilenare ce ne-au tinut ; dar si obiceiuri neverosimile. E vremea cand, ca si altadata, va trebui sa alegem graul de neghina si sa ne invatam a vedea „samanta buna”si roditoare si „soiul”ei bun, indiferent unde se gaseste ori se ascunde . . Caci, oricat ni s-ar spune, prin cuvinte, despre ceea ce altora li se pare ca ar fi „de trebuinta”-multi venind cu porunca de la Inselator- noi stim, prin insasi intocmirea noastra, ca adevarul nu cunoaste decat o randuiala iar aceasta izvoraste de acolo de unde ne vin toate si se exprima intotdeauna prin Neamuri.

Numai astfel, prin aceasta enigma ce salasluieste in fiecare dintre cei buni si doritori de a merge „inspre bine”, vom putea trece peste timpurile de acum cu nadejdea Timpului nesfarsit.. .
Si eu, ca si Domnia Voastra, ma straduiesc sa fac- in tacere si la adapost de zgomotele lumii dezlantuite -”partea mea de bine” fara sa spun decat putin-si uneori chiar deloc-din ceea ce fac si nici daca imi este usor sau greu caci stiu, asa cum bine stiti, ca unicul nostru criteriu este Fapta Buna;iar pe aceasta o stie Dumnezeu, caci nu exista un alt Judecator.

El ne va ajuta sa ducem inainte , si cu folos, dorinta noastra de a infaptui si a lasa o urma , o povata sau o indrumare ce poate ca va fi un reazem candva, cui va avea nevoie:insetatului, flamandului, deznadajduitului sau celor umiliti si obiditi. Dar pentru aceasta avem uneori, si chiar la Zile Mari, trebuinta de a simti ca „nu suntem singuri” si ca nu suntem ai nimanui. ”(Artur Silvestri)

Asa cum stim amandoi, “trecutul e in prezent pentru ca ei, sunt prezenti si asa prezentul lor si al nostru e trecutul lor si al nostru, de aceea ne simtim atat de solidari cu ei, cu ceea ce numim trecut. Vorbind despre trecut, fara sa ne dam seama, intotdeauna intrebuintam pluralul la persoana I : Noi am luptat la Calugareni – zicem; noi am luptat la Plevna – zicem; noi am facut unirea –zicem! Vorbim ca niste nemuritori. Si suntem nemuritori. ”(Antonie Plamadeala). Asa cum esti si tu maestre ARTUR SILVESTRI, un nemuritor. Aparandu-ti memoria, ne aparam pe noi. Vesnic in inimile noastre. Ca o flacara ce arde necontenit pe altarul culturii. Asa esti pentru noi, MAESTRE ARTUR SILVESTRI!

MARIANA GURZA

Nota: Citate din “file de corespondenta”

Artur Silvestri rămâne „OMUL FAPTEI MARI“, „grădinarul“  naţiei, căreia i-a dedicat întreaga viaţă. „OMUL FAPTEI fără  nume“ care a ştiut mereu să scotocească în scump pământ românesc. El însuşi era o istorie prin cunoştinţele acumulate, prin trăirile sale. Trecutul era prezent şi prezentul trecut. Mirosul de „vechi“ avea mireasma duhovnicească.

Chipurile strămoşilor, ale marilor voievozi, ctitori, monahi, oameni valoroşi dar uitaţi, au fost puse în valoare în mod firesc. O simţea ca pe o datorie de onoare să aducă în faţă pe cei care au scris cu sânge istoria acestei ţări.

Un OM al dreptăţii, al jertfei. Un Om iubit de Cel de sus, întotdeauna! Un «grădinar» ales!

Aveam un proiect comun, în a scrie o carte despre ieromanahul Adrian Făgeţeanu care îl cunoscuse pe «moşul» sau fostul mitropolit al Bucovinei, Tit Simedru. Îmi promisese sprijin din toate punctele de vedere. Între timp, intervenise o dorinţă a bunului părinte şi am amânat acest proiect.

Primisem o copie după cartea unchiului meu Vasile Plăvan, fost jurnalist şi avocat la Cernăuţi, participant la Marea Unire din 1918, Boabe de lacrimi, apărută în anul 1936. Eram hotărâtă să  o re-editez, şi îi cerusem sfatul „bunului grădinar Artur Silvestri“.

„Sfatul“ a fost unul copleşitor. Şi-a manifestat intenţia de a o re-edita dansul, cu toate costurile aferente la Editura Carpathia Press. Un gest unic în aceste zile tulburi! O bunătate ce nu am întâlnit-o niciodată. „Boabe de lacrimi“ ediţie îngrijită şi prefaţată de mine, cu o postfaţă de Artur Silvestri a văzut lumina zilei la scurt timp. O carte care a apărut în 1000 de exemplare şi a fost distruibuită gratuit la bibliotecile săteşti şi mănăstiri în matie 2007.

Nu am ştiut niciodată cum să-i mulţumesc pentru acest efort ziditor. În corespondenţa noastră i-am vorbit şi de alţi oameni care scriu şi nu au posibilitatea de a-şi edita cărţile. Mereu a înţeles şi a fost deschis în a aduce în faţă nume noi dar care aveam ceva de spus.

A ajuns la dânsul o monografie bine documentată scrisă de Petru Ciobanu – „Monografia satului Cupca“. Cunoscând autorul, ştiind ce muncă titanică a depus pentru a termina această carte, l-am făcut cunoscut în revistele ARP şi la comemorarea unui an de la plecarea spre cele veşnice, am făcut o plachetă pentru familie, care a fost găzduită de bunul grădinar. „Ideea despre o carte privind opera istoricului Petre Ciobanu merită încurajată însă câteva imperative trebuie evocate. Fiind nu o monografie (căci această reclamă alt efort) ci o „evocare“, va fi în afară de îndoială obligatoriu să apară „sensul generic“, scopul, „fabula“ ce vehiculează. În absenţa acesteia ceea ce reiese este o simplă culegere de pagini răzleţe şi nimic mai mult, având doar o funcţiune sentimentală.

De aici rezultă necesitatea de a croi planul, adică sumarul şi „mărimea“ ansamblului căci dacă nu se face acest proiect, întregul se dezechilibrează şi efectul va fi diminuat.

Dar fiindcă sunt şi „inedite“ şi „cuvinte de amintire“ la un loc, s-ar putea orândui toată materia în patru capitole, între care începutul şi sfârşitul să cuprindă o „explicaţie“ şi, deci, un „bilanţ“ iar conţinutul masiv – „evocări“ şi „inedite“. Această formulă se întrebuinţează curent şi nu-s motive de a se face derogări“.

Prezenţa mea în volumele colective se datorează tot acestui mare Om. Mă simţeam neputincioasă printre atâtea nume celebre care se regăseau în revistele bine grădinărite. Am avut un moment de ezitare în evocarea trimisă pentru „Mărturisirea de credinţă literară“ şi dânsul prin felul său convingător mi-a dat de înţeles că ţine la „mărturisirea mea“.

Şi totuşi, „Boabe de lacrimi“ cu postfaţa de Artur Silvestri va rămâne darul meu din „Floarea darurilor“. O carte ce va rezista peste ani datorată „grădinarului dăruit“.

MARIANA GURZA

„În zilele ce ni s-au dat, când majoritatea zdrobitoare şi sufocantă este atât de puţin «aşezată», fiind mai mult «imagine» decât «conţinut», a crede că aproape totul – sau chiar totul! – se alcătuieşte în acest fel e o reacţie obişnuită. De fapt, a nu fi aşa nu-i nicidecum un «excepţionalism» ci o «normalitate» în «norma dată de tipar», o expresie a Naturii. Uitaţi-vă la vietăţile din natură care, întotdeauna, fac ceea ce li s-a spus să facă, mişcându-se după un „tipar“ neclătinat: ele nu mint, nu înşală, nu au gânduri oculte şi nu «închipuie bezmetic» fiindcă nu pot: ar fi contrar însăşi formulei lor de a exista. «Omul» doar le face pe toate acestea şi le face cu încredinţarea că «aşa trebuie să fie»: şi greşeşte. Dar poate că acesta este şi scopul lui final.“ –Artur Silvestri

Am simţit nevoia să-l citez pe mentorul meu, omul care mi-a adus lumina, cel care mi-a arătat plin de bunătate taina lumii cu frumuseţile ei. Un OM darnic, mărinimos, bun cu cei care meritau, indiferent faţă de cei meschini, iubitor de natură, prieten al necuvântătoarelor.

Am fost martoră în noapte cum „trudea“ pentru binele Neamului Românesc, pentru trezirea conştiinţelor adormite. Oare câţi ştiu ca doar dânsul, singur, se ocupa la început de „florile sale“? O muncă titanică care a dat rod!

Îmi amintesc cum mi-a dăruit „Patericul românesc“, o carte care m-a schimbat mult simţind-o aşa cum mi-a fost prezentată:

„Este o lectură interesantă, stranie şi categoric folositoare fie şi numai prin aceea că se văd mai bine «oameni din altă dimensiune» despre care au ştiut puţini şi au vorbit şi mai puţini la vremea când erau pe Pământ. Despre aceştia se vorbeşte astăzi şi mai puţin dar cred că
important ar fi să nu fie uitaţi. Iar dacă vor fi uitaţi, nu ei pierd ceva esenţial ci mulţimile care îşi imaginează că nu mai este nevoie de ei. Din acest punct de vedere, «conservarea» lecţiei sapientiale a Pr. Adrian Făgeţeanu o veţi înţelege şi mai bine în aspectul ei de «act eroic» şi de «ripostă» la contemporanitatea depravată.“

Artur Silvestri va rămâne în conştiinţa colectivă ca un mare iniţiator cultural, fondator al multor reviste, sufletul viu ce a animat o mare de oameni. A reuşit să creeze cel mai mare grup  mediatic on-line românesc

Era preocupat de a-mi găsi un loc în colectivele construie cu mari scriitori. Nu mă simţeam sigură pe mine şi în final am acceptat cooptarea mea ca editor delegat la Abecedar de cuget românesc.

„Mă gândeam că să mă apuc de mâine să definitivez şi programul ABECEDAR DE CUGET ROMÂNESC şi dacă aveţi vreme să încercăm să  îi dăm un contur, făcând un sfat pe aceste teme. Nu este presant, bineânţeles, dar cred că ar merita să existe şi acest tip de documentar, mai ales pentru românii din lume, care nu au la îndemână «hrana spiritului» şi sunt departe de «Locul» ce îi ţine în fiinţă…

Mă  impresionează, şi sunt recunoscător, pentru că vreţi să aduceţi ceva la vederea «celorlalţi», gând bun, de jertfelnicie. Acum v-aş spune că puteţi. Destul de mult din ce am primit mai recent s-ar putea include în documentarul «Abecedar de cuget românesc» pe care dacă l-am putea face public într-un interval rezonabil, ar fi foarte de folos mai ales pentru «românii din părţile de Afară», unde există voinţă şi năzuinţă către Tradiţie însă puţin material. Dar şi pentru cei «Dinlăuntru», unde legăturile cu rădăcina sunt firave şi adeseori întrerupte. Iar dacă veţi încuviinţa această idee, aş ruga să îngăduiţi să se pomenească efortul ce aţi făcut.“ – Artur Silvestri

Avem nevoie de o „hrană a spiritului“ şi Artur Silvestri a înţeles acest lucru. Într-o lume în care criza morală se adânceşte, dânsul a vrut să ne pregătească pentru suflet.

Amintirea şi cuvintele de folos a marilor oameni s-au dorit a fi regăsite în  „Abecedar sufletesc“ al fiecăruia dintre noi. Destinul unei naţii depinde de tenacitatea noastră, de a crede în valorile străbune.

„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Cînd îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!“ (Păr. Arsenie Boca )

Nu ştiu dacă mai există altcineva ca Artur Silvestri! Ceea ce a creat va dăinui! Ne-a învăţat să rezistăm indiferent ce va veni peste noi. A întărit şi mai mult credinţa ortodoxă prin cărţile şi publicaţiile sale.

Ne-a învăţat să fim demni! Să avem doar frică de Dumnezeu! Ne-a învăţat să-L strigăm şi să biruim aşa cum şi el „a biruit“ prin tot ceea ce a făcut şi ne-a lăsat moştenire.

MARIANA GURZA

Ziua de 8 noiembrie, pentru mine, are mai multe semnificatii.Praznuirea Sfintilor Arhangheli Mihai si Gavriil, o zi importanta pentru Biserica lui Hristos si o ultima intalnire pe cale virtuala cu prietenul “Romaniei Tainice” GABRIEL ARTUR SILVESTRI.

Parintele Cleopa prin predica sa, explica atat de frumos semnificatia acestei zile!

Acum doi ani, scriitorul GABRIEL ARTUR SILVESTRI, mi-a scris pentru ultima oara.Chiar daca timpul se scurge, sentimentele au ramas vii, cum si spiritul silvestrian este prezent in sufletele noastre.

Unde esti OM BUN? Cum as putea sa-ti trimit un gand “LA ZI MARE”?
O lumanare si o rugaciune! Atat pot face fiind atat de departe.Prietene, mereu m-ai incurajat sa ma las prada cuvantului de suflet.O fac si acum cu multa amaraciune, cand mi-as fi dorit sa primesti slova mea, altfel…
Stiu, si simt, ca de-acolo de sus ne privesti si ne intaresti in fapta.

“Gavriil, ce se talcuieste “barbat-Dumnezeu”, este arhanghelul Bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiesti. El nu mai poarta sabie de foc, ci crin de neintinata bucurie. El este foarte dulce la vedere si plin de dumnezeiasca blandete. “.

Da, asa a a fost Gabriel Artur Silvestri.Mereu cu “vesti de bucurie”, un om al tainelor “dumnzeiesti”, bland si iertator.

Acum, undeva in Ceahlau, vegheaza focurile aprinse de cei ce tainic participa prin rugaciune, “la praznuirea Sfintiilor Arhangheli Mihail  si Gavriil impreuna cu soborul tuturor ingerilor”.Un loc special de care ii este dor.Si noua ne este dor te tine prietene!
Ne vom ruga impreuna, pentru hodina ta, pentru linistea noastra, pentru tarisoara noastra chinuita de atatea neputinte si saracita.Ii vom implora pe sfintii Arhangheli sa ceara mila si indurare pentru poporul acesta atat de incercat…Doamne, si cand ma gandesc ca toate cate ni se intampla, le-ai anticipat cu ani in urma…
“Sa rugam, deci, pe sfintii ingeri si Arhangheli sa ne fie ajutatori in viata si izbavitori de duhurile cele rele, iar inaintea Tatalui ceresc calzi rugatori pentru mantuirea sufletelor noastre. Amin.”

Închin această diplomă Marele Premiu “Dosoftei” primita de la  Societatea Culturala “Patrimoniu” Timisoara, LUMINA LINA – FESTIVAL INTERNATIONAL DE CREATIE LITERARA RELIGIOASA, EDITIA A VIII-A, lui ARTUR SILVESTRI,  care m-a descoperit şi m-a indrumat in activitatea mea literara.  O datorie de suflet pentru “prietenul vesnic”.

MARIANA GURZA

2011

Dragă Profesore, mi-am rugat îngerul să vă caute.

19 Martie, o zi in care Dumnezeu ne facuse un dar, un dar de neegalat pentru natia noastra. Ziua in care se nascuse ARTUR SILVESTRI, scriitor, istoric si filozof al culturii.

Azi, ARTUR SILVESTRI, este insasi “primavara” vietii culturale romanesti, cel ce este langa noi in chip de inger, prin carti si daruri ce vor dainui o eternitate.Un Om ales, poate trimisul Lui Dumnezeu in a ne lumina in credinta si adevar.

Am in fata chipul senin, linistitor pe coperta cartii “ARTUR SILVESTRI –marturii tulburatoare “.

Vă, privesc Profesore, si am sentimentul ca imi spuneti linistit ca si altadata :” Nu va faceti singura rau”, “Nu va amarati. “, “Eu nu voi pleca niciodata! “

Lacrimile ca margaritarele ajung intr-un sir lung pana la “Pasarea”, la Vlasca, sau la poale de Ceahlau.Mi-am rugat ingerul sa va caute, sa va aduca florile lumii in ciripitul necuvantatoarelor si rugaciunea mea.Aud clopotul batand.Toaca manastirilor vibreaza in Romania Tainica.Privim senin spre cer si cerem indurare.

Doamne, Tatal ceresc, odihneste-l Doamne printre Dreptii Tai! Doamne!

Ne-am iubit mentorul, ne-am respectat prietenul. Sentimente firesti care nu vor pieri niciodata.

“Prietenul ne e mai scump ca viata prezenta. Multi oameni, dupa moartea prietenilor n-au mai avut dorinta sa traiasca mai departe. Cu prietenul ti-e usoara si calea exilului; fara el nici acasa nu te simti bine. Cu un prieten, si saracia e suportabila; fara el, si sanatatea si bogatia sunt de nesuferit. Un prieten este un alt eu. Imi pare rau ca nu pot sa infatisez in cuvinte chipul adevarat al prieteniei, imi dau seama ca vorbele mele sunt cu mult sub ceea ce trebuia spus”.

Dragostea pe care s-o aratam unii fata de altii, zice Sfantul Ioan, trebuie sa depaseasca apropierea ce exista intre prieteni”.

Prietene, ai fost si vei ramane printre noi. acelasi mentor drag si grijuliu.

Da: “uitarea sa fie un blestem” ! NU TE VOM UITA ! NU PUTEM SA UITAM ! Vei ramane printe noi, cu noi, pentru a birui impreuna.

Gandul meu bun este darul pentru o zi insemnata, asa cum o facusem si altadata. Mi-e dor de tine prietene! Mi-e tare dor! Dar blanda rugaciune va ajunge printre flori ca alinare.

Prietene, te rog sa nu-ti faci griji! Doamna Mariana Braescu, cumnatele si cei dragi, tin candela vie, dand speranta pentru Romania Tainica prin fapta cea mare.

Da, Doamne, sufletului robului Tau, Gabriel-Artur iertare si-l asaza pe el in cortul dreptilor si sfintilor care din veac au placut Tie,- ca Dumnezeul milei si al indurarilor esti si binecuvantat in vecii vecilor. Amin!

Cu bine, prietene Artur

MARIANA GURZA

19 martie 2009

Întâlnirea mea cu Artur Silvestri a fost un dar de la Dumnezeu

Artur Silvestri venise parcă din altă dimen­siune. Se întâmplase în anul 2006 când am primit pentru prima dată buletinele ARP. Această întâlnire pe căi nevăzute mi-a dat ocazia să pă­trund în România Tainică. O Românie Tăcută şi totuşi vie, aşa cum o simţeam în sinea mea fără putere de a mă putea exprima. Alături de emi­nen­tul OM Artur Silvestri am găsit calea şi locul de a putea striga lumii gândul meu. „Priveam în aceeaşi direcţie“, pregătindu-ne „să fim gata să primim moştenirea lor: mărturisirea credinţei în Hristos“. Am învăţat că „nu sunt singură“, am învăţat că nu am de ce mă teme, atâta timp cât credinţa îmi va fi cea care îmi va arăta drumul, aşa cum îmi scria Artur Silvestri la începutul corespondenţei, în anul 2006: „Mulţi se deprimă când capătă sentimentul izolării şi mulţi se întăresc la auzul veştii că «Nu suntem singuri». Aceasta era, deci, o metodă (care, de fapt, a adus mulţi oameni de la mari depărtări mai aproape unii faţă de alţii) care, însă, nu poate fi per­fectă dacă se întâlneşte şi cu gândurile rele sau atitudinea de făcător de rău.“

Nu l-am cunoscut personal. Prin intermediul undelor calculatorul meu prinsese viaţă. Revistele se năşteau sub ochii mei. „Revistele noastre“, cum îi plăcea să audă de la noi, colaboratorii. Ţinea cont de părerea fiecăruia. A promovat nume necunos­cute, dând şansa tuturor care doreau să se exprime. Verificam împreună în noapte reuşita muncii sale. Doream să fiu elevă sârguincioasă care nu are voie să dezamagească.

Îl vedeam în noapte ca pe un călugăr venit din altă lume. A plecat spre cărţi vechi, spre chipuri domneşti ce au făcut istorie. O minte luminată ce încerca să vadă dincolo de noi, viaţa. Era ca o rugă­ciune în noapte pentru noi cei care trudeam în „gră­­dina“ sa. O voce puternică, un suflet cald, o mo­destie neînţeleasă decât la schiturile din munţi.

Parcă începusem din nou să învăţ să merg, să văd, să citesc. Se crease o armonie a clipei care este unică. Eram mereu elevă în faţa dascălului gata să beau din apa fântânii plină de înţelepciune. Dra­gostea de neam, de ţară şi de loc mi le puteam ex­prima. Am putut să mă întorc în timp, pentru a vedea drumul moşilor mei marcaţi de trecerea tim­pului. Mereu găseam elemente comune. Ceva din­colo de om, dincolo de spaţiu şi timp.

Pentru mine această perioadă a fost mereu o şcoală a vieţii în care zi de zi învăţam câte ceva. Mesajele din noapte, schimburile de idei, sfaturile şi cuvintele de îmbărbătare mi-au redat încrederea în mine. Mereu eram nemulţumită de mine. Scrii­torul Artur Silvestri mă percepuse altfel.

Abia acum, răsfoind file de corespondenţă, şi citind mai atent, sunt copleşită de personalitatea remarcabilului cărturar. Eram mereu conectată la toate evenimentele: „Războiul icoanelor“, „Moşte­nirea Gojdu“, „plecarea Patriahului Teoctist“ etc.

Nu am fost îndrumată numai în scris. Am cu­noscut locuri magice pe care le visa în nopţile târzii cu ochii deschişi. Mi-a adus mai aproape Ceahlăul, Valea Bistricioarei cu nucul din grădină sub frun­zele căruia se auzeau şoapte tainice. Acolo, în acel loc, inima bună a omului Artur Silvestri se sim­ţea în viaţa sătenilor. Îi ajuta cred la masa de dumi­nică pe care o primeau cei săraci prin grija părintelui Irina.

L-am cunoscut pe bunul părinte Iustin Pârvu, în vara anului 2007. Artur Silvestri mă îndemnase să ajung în faţa „celui mai mare duhovnic al nea­mului“, folosind acele vorbe „Nu suntem singuri! Nu vă temeţi“, având permisiunea de a merge din partea lui. Când m-am prezentat în faţa duhov­ni­cului şi a auzit numele lui Artur Silvestri, am văzut în ochii părintelui blândeţe şi o mică tresărire. Pri­mind binecuvantarea mi-a înmânat tăcut o carte.

Îmi amintesc că animată de vizita mea în acele locuri sacre i-am relatat imaginile şi sentimentele care mă copleşiseră. Îl adusesm în acea lume dragă lui şi totuşi atât de sensibilă. Provocasem o tristeţe fără să vreau. Am înţeles şi i-am cerut iertare, aşa cum uneori o mai făcusem.

Poate fără să vreau uneori l-am supărat cu te­me care mă iritau şi pe mine. Acest Mare Om şi drag mie, avea parte de „români anonimi“ ce în­cer­cau să intimideze prin rău, neştiind că deasupra operei şi a personalităţii marelui om protecţia di­vină este mai puternică.

Îmi devenise foarte apropiat. Făcea parte din familie împreună cu Doamna Mariana Brăescu Silvestri. Problemele personale erau discutate şi pri­meam încurajări de fiecare dată. Dacă îmi făceam griji pentru feciorul meu şi dânsul îmi scria înţe­legător despre grija pentru feciorul plecat departe.

În ultima perioadă vacanţele noastre erau cre­io­nate şi din dorinţa de a cunoaşte locuri pe care mentorul meu uneori mi le descria. Împreună cu so­ţul meu nu ezitam să poposim la Sâmbăta, Să­pânţa, Prislop şi alte locuri pline de istorie. Mă făcea să cred că sunt un reporter al revistelor me­reu în locuri binecuvântate.

În ultima mea vacanţă, anul trecut, îi promi­sem că voi merge la Mănăstirea Bistriţa, dânsul dorind să scrie despre Arhim. Ciprian Zaharia, care se prăpădise în decembrie 2007. Iată ce îmi scria atunci:

„I-am fost aproape în anii de plumb când se chi­nuia să restaureze mănăstirea şi a reuşit; a re­făcut, mai apoi, mulţimi de schituri şi de mănăstiri pe toata Valea Bistriţei, purtându-se ca un episcop şi, la drept vorbind, ca un voievod. Despre Mănăstire, am scris o carte în 1988, o monografie de aproape 1000 de pa­gini până azi inedită, dar o să trebuiască s-o public cât de curând; într-un fel este chiar de­dicată lui.“

Am regăsit locul aşa cum îmi fusese descris. Oriunde mergeam în vacanţă, era cunoscut în lă­caşurile de cult prin daniile şi românismul său.

În vara anului 2008 ajunsesem la o mănăstire în Moldova. Stareţul mănăstirii urma să plece la Bucureşti pentru a se opera la ochi. Nu cunoştea pe nimeni, se temea că nu-i ajung banii. Atunci a fost unul din puţinele momente când l-am apelat te­lefonic pe Artur Silvestri. I-am cerut ajutor. Am rămas uimită când s-a oferit să suporte costul ope­raţiei şi să aibă grijă de bătrânul părinte. Nu a fost însă nevoie. Dar mărinimia omului Artur Silvestri m-a urmărit mult timp.

Întâlnirea mea cu Artur Silvestri a fost un dar de la Dumnezeu. Va rămâne unic în sulfetul meu, me­reu prezent în rugăciunea mea. Am fost mereu în­ţe­leasă şi sfătuită.

În ultima perioadă l-am perceput trist şi preo­cupat. „Plecarea lui“ o percep acum ca ceva firesc, după voia Tatălui Ceresc, într-o lume mai bună, într-o împărăţie a îngerilor. A fost pentru mine un „înger“, va rămâne la fel. Voi încerca să-i urmez sfaturile, pentru ca, de-acolo, de sus, să nu-i pară rău că şi-a irosit timpul. Opera sa vastă, personali­tatea sa grandioasă nu va fi dată uitării. A „zidit“ ceva în noi, a înveşmântat „cetatea“ în straie ale biruinţei.

„Lumina de noiembrie“ o presimţea… Acea „pace“ ce urma să vie. Iată ce îmi scria în noiem­brie 2006, urmărit de „lumina de noiembrie“.

„Astăzi, mai către după-amiază, târziu, s-a în­tâmplat să ajung pe Dealul Mitropoliei, având un scurt răstimp liber şi doar pentru mine. Când am ajuns în vârf, lângă clopotniţă, mi-am dat seama că începuse să se însereze uşor, aşa cum se petrece ziua pe nesimţite în această perioadă din an. Era pretu­tindeni nu linişte ci pace, de fapt o alcătuire a tim­pului unde părea să nu mai răzbată nimic din incidentalul repede trecător ci numai o strângere de esenţă purificată de atât de multe ori încât nici nu i se mai simte realitatea. Pretutindeni sentimentul de nou ori de altceva se înstăpânise şi cuprin­dea orice făptură ce se apropia într-un fel învăluit ca şi cum aerul s-ar mişca fără să se mişte.

Puţinele suflete ce se aflau acolo, la acea oră, înaintau tăcute ca şi cum ar fi existat în altă vreme şi în altă realitate. Dar la drept vorbind, aşa şi erau. Mai jos, în vale, oraşul zilei nedefinite nu făcea să pătrundă până aici nici măcar cel mai mărunt semn că ar exista iar zgomotele ocupaţiilor obişnuite erau cu totul stinse, ca şi cum s-ar fi oprit în faţa unui Cort impenetrabil. Întinsa esplanadă a Mitropoliei părea pustie însă biserica s-a dovedit a fi neîncă­pă­toare. O mulţime de români de peste tot se adu­nase înlăuntru, ascultând liturghia; toţi şedeau în genunchi, orânduiţi după tradiţie, femei despărţite de bărbaţi, o lume de nădejdi adunate la un loc şi concentrate într-o singură direcţie. Scena de vecer­nie, cu chipuri trudite însă purificate aici de un gând senin, misterios şi cunoscut de toţi; ora de sat îndepărtat, într-o biserică mică unde rugăciunile se spun şoptit, în cuvinte simple şi în propoziţii neîn­văţate ci simţite atunci. O pace stranie, un extract calm, fără vârstă, de loc de peste tot, redus aici la a cincea esenţă.

Ceva mai târziu am ieşit în pridvor, cu lumâ­nările în mână, stăruind o vreme cu gândul la vii şi la adormiţi. Şi mai la urmă, am plâns iarăşi gân­dindu-mă la cel ce mă sfătuieşte în fiecare clipă, de acolo de unde doarme pentru veşnicie, sub nucul din grădina casei noastre de pe Ceahlău. Seara co­borâse uşor, în culorile ei fumurii, indefinite. Şi, deodată, fără să îmi dau seama de unde venise, o mişcare enigmatică de aer imaterial răspândise frun­­zele uscate doar câteva momente şi mi se păru că pulsează ca şi cum în preajmă ar fi fost o bătaie de aripi nevăzute.“(23 noiembrie 2006, Cuviosul Antonie de la Iezeru-Vâlcea, Dr. Artur Silvestri)

ARTUR SILVESTRI va rămâne mereu men­torul de dincolo de timpuri. Un înger prezent în lumea noastră tăcută.

Am învăţat că „nu sunt singură“, am învăţat că nu am de ce mă teme, atâta timp cât credinţa îmi va fi cea care îmi va arăta drumul, aşa cum îmi scria Artur Silvestri la începutul corespondenţei în anul 2006.

MARIANA GURZA

2oo8

“Artur Silvestri la 55 ani”

Asa cum Sfintii Parinti au fost inzestrati cu har, acelasi lucru l-as putea spune despre eminentul scriitor, PROF.DR.ARTUR SILVESTRI istoric al civilizatiilor, promotor cultural cu activitate enciclopedica.Un har pe care astazi il intalnesti rar, un har tainic si atunci cand il descoperi te regasesti intr-o alta lume.O lume a inteleptilor, o lume calda iubitoare de neam si loc, un respect pentru oameni cum rar mi-a fost dat sa intalnesc.

Mi-ar place ca la cei 55 de ani ce i-a implinit in acest an, sa-i aduc prin aceste simple cuvinte, recunostinta si pretuirea mea.

SA NE TRAIESTI LA MULTI ANI DOMNULE ARTUR SILVESTRI! Si Dumnezeu, sa va dea putere pentru a va termina lucrarea in folosul Neamului Romanesc.

Nu stiu daca imi este dat sa pot descrie acea perioada, a anului 2006, cand bulversata de rautati, de boala si deznadejde am descoperit virtual o alta lume, datorita acestui Om remarcabil .Mi-a deschis o fereastra spre cer apropiindu-ma de adevaratele valori, invatandu-ma sa las pana sa-si duca gandul firesc. M-a incurajat mereu si cand simteam ca ma poticnesc, primeam ajutor.Un adevarat prieten, pentru toti cei care ne-am gasit locul in revistele create de domnia sa si de doamna Mariana Braescu.

O munca titanica, istovitoare uneori, mereu de veghe la tot ce se intampla in lume.Mereu mobilizati pentru cauze unice, memorabile.Sper sa nu-l dezamagesc in viitor prin tot ceea ce voi face in revistele ce sunt ca niste izvoare cu apa vie.Am certitudinea ca vor fi cele mai citite reviste.Parca il vad ca pe un dirijor ce incearca printr-o orchestratie divina sa ne aduca intr-un univers tainic, intr-o altfel de Romanie.O Romania a noastra, a iubitorilor de loc si neam.

Mergand pe urmele lui Tit Simedrea, unghiul Domniei sale, apoi pe urmele lui Nestor Vornicescu, Antonie Plamadela, Teoctist, Ciprian Zaharia, am ajuns sa cunosc Ceahlaul, sa-l cunosc personal pe cel mai mare duhovnic al romanilor Iustin Parvu. Toate mi-au fost de folos.Legata si eu intr-un fel de aceste nume sonore.In concedii, transformandu-ma in pelerin, am colindat lacasurile de cult din tara.Domnia sa este prezent pretutindeni prin cartile si credinta sa.Este mai cunoscut decat doreste domnia sa sa fie.

Prima oara cand l-am cunoscut pe Iustin Parvu, am mers in numele domnului Artur Silvestri.La auzul numelui, figura imparateasca a monahului a tresarit, luminandu-se pentru o clipa la fata.Da, este iubit de crestinii ortodoxi.Cum este iubit de toti colaboratorii.O dragoste frateasca, un respect si o admiratie ce nu are nevoie de prea multe cuvinte.

In vara aceasta poposisem lao manastire in Moldova. Staretul manastirii se pregatea sa mearga la Bucuresti pentru o operatie.Isi facea probleme ca nu cunoaste pe nimeni, isi facea griji in privinta banilor.Printr-un scurt mesaj, domnul Artur Silvestri ma anuntase ca este dispus de a-l ajuta pe staret.

Nu era pentru prima oara.Cand eu personal am avut probleme de sanatate ma intrebase cum ma poate ajuta.Iata o latura care poate este mai putin cunoscuta.Ajutorul nu era doar prin hrana spirituala ci si una de ordin material.Nu as vrea sa vorbesc despre valea Bistricioarei, unde fiecare loc parca are in zidire o parte din domnia sa.

Cartea “Boabe de lacrimi”apartinand lui Vasile Plavan, unchiul meu, cu o postfata de Artur Silvestri, la editura Carpathia Press-1977, a fost un dar neasteptat.

O “floare a darurilor”ce mi-a intarit certitudine ca ARTUR SILVESTRI  nu este un simplu trecator, este un roman de exceptie, un om “rar” asa cum sunt toate in jurul sau, omul cu taina harului, omul harazit de a aduce lumina acolo unde intuneric, omul ce are in maini lucrarea Lui Dumnezeu.

Este un ziditor de constiinte, un patriarh laic, un deschizator de noi drumuri.O imagine de pateric, de unde noi, bem insetati din intelepciune.Un Om, un prieten de care avem nevoie! Multumesc lui Dumnezeu pentru sansa de a-l cunoaste, fie si virtual.Mare Om, mare intelpt!

Fiind un ceas aniversar, 55 de ani traiti in gradina credintei, ce as putea dori omului iubit de Cel de sus? La cat mai multe carti, sa ne aduca bucurii asa cum a facut-o intotdeauna, sa nu-si uite “florile” din gradina creata de domnia sa, si ca un gradinar bun sa astepte roadele.

 LA MULTI ANI DOMNULE PROFESOR!

Dumnezeu sa va ocroteasca !

Mariana Gurza

19 Martie 2008