Cuvânt și iubire

O ALTĂ POVESTE

 

“Fiecare zi
e o altă poveste
născută pe tipsia
încărunțită a vremii.
Hei,gândule,
cum te ridici biruitor,
cu sabia de lumină
spintecând depărtările,
hoinărind pe câmpia
învinsă de culori
și emoții nesfârșite,
înotand prin valurile
când line,când aspre,
ale anilor mei…”

——————————-
Dunia PĂLĂNGEANU

 

Fragment din vol. ,,Miniaturi dunărene”, Editura Amurg Sentimental, București

Ilustrație: Mirel Matei

 

 

SFINŢII ÎNCHISORILOR

Sfinţii închisorilor ne privesc din cer,
Curge mirul sfânt pe pământ,
Dragostea de neam şi credinţă
I-a adunat în Sânul lui Avraam.
Au plătit pentru a lor credinţă,
În viscolul durerilor s-au zvârcolit,
Ţipete se auzeau peste tot,
Noaptea îngheţau de durere,
Nu era nicio mângâiere.
Iadul s-a dezlănţuit pe pământ,
Să le smulgă credinţa din gând,
Cu forcepsul trăgeau de cuvânt,
Să-i aşeze pe toţi în mormânt.
Frigul se aşternuse pe chip,
Era rece şi le tremurau gândurile-n oase,
Sufletele erau străpunse-n piroane,
Furtuni porneau din icoane,
Carnea se scurgea ca un scrum de pe oase,
Foametea urla între zăbrele.
Arde tăcerea-n cuvânt
Şi cuvântul se aude-n gând,
Gândul se înalţă spre cer
Şi cerurile în flăcări se aprind
De sângele vărsat pe pământ.

———————————-
Anca-Maria DAVID

25 iunie, 2018

O, om!…

 

 

O, om,  ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea, mereu, spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume.

 

 

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus…în veci nu-l mai aduni,
şi vei culege roada lui
ori mort, ori viu, odată.

 

 

Ai spus o vorbă, vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va întina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.

 

 

Scrii un cuvânt…cuvântul scris
e-un leac sau o otravă,
tu vei muri, dar tot ce-ai scris
rămâne-n urmă drum deschis
spre moarte sau spre paradis,
spre ocară sau slavă.

 

 

Ai spus un cântec, versul său,
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de ruşine.

 

 

Arăţi o cale, calea ta
în urma ta nu piere,
e cale bună sau e rea,
va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea
spre cer sau spre durere.

 

 

Trăieşti o viaţă…viaţa ta
e una, numai una,
oricum ar fi tu nu uita
cum ţi-o trăieşti vei câştiga
ori fericire pe vecie
ori chin pe totdeauna.

 

 

O, om! ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai
sau laşi prin pilda care-o dai
pe mulţi, spre iad sau rai
mereu o să-i îndrume.

 

 

Deci nu uita!…  Fii credincios
cu grijă şi cu teamă
să laşi în urmă luminos,
un semn, un gând, un drum frumos,
căci pentru toate neîndoios,
odată vei da seamă.

——————————

Sf. Ioan Iacob Hozevitul

 

„Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat

   între cei născuţi din femei unul

   mai mare decît Ioan Botezătorul!”

  (IISUS HRISTOS)

 

   „Eu v-am botezat pe voi cu apă,

   El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.”

(IOAN BOTEZĂTORUL)

 

   Profetismul în sens special defineşte sensul creştin ortodox al cuvântului, arătând comuniunea Omului cu Dumnezeu, dar şi deosebirea dintre el şi Creator.

   Consonanţa profetismului creştin ortodox capătă sens mesianic transmiţând reverberaţia Întrupării Cuvântului, ca desăvârşire a Creaţiei, prin revelaţie divină.

   Concluzia eminamente a Creaţiei este Întruparea Logosului, Care constitue astfel şi o premisă a actului creator dumnezeiesc.

   Omul a fost creat din Dragostea divină pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, a sa, dar şi pentru a putea fi îndumnezeit, îndumnezeire care nu se putea realiza decât prin Întruparea Cuvântului. „Theosis, spune celebrul teolog rus Paul Evdochimov, conduce tot destinul uman; întruparea e răspunsul divin la propria premisă pusă în uman… Chiar în afară de cădere, Cuvîntul s-ar fi întrupat pentru a desăvârşi umanitatea, căci întruparea e inclusă în actul creaţiei, postulând ultima treaptă a comuniunii între om şi Dumnezeu.” (P. Evdochimov, De la nature de la grace dans la Theologie de la 1, Orient, în vol. L Eglise et les Eglises, Chevetogne, 1954, p. 184)

   Odată cu Întruparea Logosului dumnezeiesc, dar mai ales după Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri s-a născut în comunitatea creştină lupta şi năzuinţa, jertfa şi suferinţa dobândirii gloriei veşnice a sfinţeniei.

   Un Sfânt se realizează întru comuniunea cu Dumnezeu, prin toate performanţele sale creştine de excepţie, de dobândire a metanoei metafizice spre transcendenţă.

    Omul-Sfânt trebuie să-şi întrupeze neprihănit spiritul îndumnezeirii întru Calea Dumnezeirii:Dumnezeu+Cuvântul+Lumina+Mişcarea+Ordinea+Viaţa+Fumuseţea+Întruparea+Învierea+Înălţarea+Pogorârea Duhului Sfânt+Judecata+Mântuirea.

   Începutul Creaţiei l-a fascinat atât de mult pe cel mai mare poet biblic al nostru şi-al lumii, Traian Dorz, încât ne-a mărturisit deplina sa bucurie:

   „O, ce slăvită Cântare trebuie să fi fost acest început!

   Ce dragoste nemărginită trebuie să fi fost aceea din care a ieşit Ideea din care a ieşit Cuvântul din care a ieşit Lumina, din care a ieşit Frumuseţea şi Armonia atâtor vieţi care alcătuiesc Viaţa.

   Din dragoste s-a născut Ideea-izvorul Cântării. Din Cântare s-a născut Cuvântul-izvorul Luminii. Din Lumină s-a născut Frumuseţea-izvorul Vieţii.” (Traian Dorz, Almanah „Iisus Biruitorul”-2001, Ed. „Oastea Domnului”, Sibiu-2001, p. 57)

 

   Primul Profet creştin care şi-a ipostaziat Icoana Întrupării Dumnezeului-Cuvânt este Ioan Botezătorul, dacul Sfânt şi Martir deopotrivă.

   Ioan Botezătorul este deci, primul Profet, dar şi primul Martir al Bisricii lui Hristos.

   Dobândirea curăţeniei lăuntrice prin lupta cu tine însuţi, însoţită de har este condiţia sine qua non de a păşi pe Calea sfinţeniei, întru ajutorul sinelui şi a celorlalţi care vor.

   Şi sfântul dac Ioan Botezătorul era conştient de acest fapt cu adevărat miraculos.

   El a luptat fără odihnă. Zi şi noapte. Noapte şi zi. Zi de zi. An de an. Permanent. Clipă de clipă deci, de-a lungul scurtei sale vieţi pilduitoare şi mângâietoare.

   Ştia că Bunul Dumnezeu i-a încredinţat o profeţie mesianică, luptând dur, aspru, palpitant, necontenit, fără răgaz pentru a deveni pur şi angelic întru Întâmpinarea Mântuitorului lumii Iisus Hristos, Vărul, Finul şi Domnul său iubit şi drag.

   Ioan boteza dincolo de Iordan în Betabara: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: <<Îndreptaţi calea Domnului… Am văzut Duhul pogorîndu-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul pogorîndu-Se şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan, 1, 23, 32-34)

   Ioan Botezătorul pregăteşte Venirea Mântuitorului, dar şi Calea spirituală a Ucenicilor săi, alegând mărturisirea faptelor şi asumarea lor liberă, cu îndreptarea lor prin botezul curăţitor al pocăinţei.

   Botezul pocăinţei este trăsătura esenţială de asumare a Suferinţei, pentru primirea harului, a conlucrării cu el prin dreapta credinţă vestită de Evanghelia lui Hristos.

   Odată netezită Calea Suferinţei se putea încumeta şi accepta suişul mistic al Jertfei asumată, împlinită şi propăvăduită la modul absolut de Iisus.

   Aşadar, Ioan pregăteşte latura umană a Suferinţei pentru a se putea întrupa în natura divină a Jertfei consfiinţită de Hristos.

   Aşa şi-a consfiinţit Chipul şi Asemănarea cel mai mare Bărbat dac al Omenirii:

   Alegere, năzuinţă, misiune, vocaţie, comuniune, sinergie, slujire, iubire, jertfire.

   Chibzuinţa sa profetică a fost matură, înţeleaptă, clarvăzătoare, înaintemergătoare.

   În Ordinul instituit de el, cel al Esenienilor, cel al Purităţii, Ioan a pregătit prin Filocalia Suferinţei şi a Jertfei, jumătate dintre viitorii Apostol ai lui Iisus: Andrei+Petru, Ioan+Iacob, Filip+Natanael.

   Ordinul lui Ioan, cel al Esenienilor a fost primul Ordin al Ortodoxiei, iar al doilea a fost instituit de Valeriu Gafencu, pentru discipolii săi prigoniţi şi persecutaţi, Ordinul Purităţii Mistice, prin slujire, suferinţă şi jertfă sublimă, în penitenciarul Târgu-Ocna.

   Mesajul lui Ioan a fost de curăţire prin pocăinţă, prin apă.

   Mesajul lui Valeriu a fost de curăţire, de iluminare, prin pocăinţă, prin apa lacrimilor, dar mai ales prin focul mistic al Iubirii de Hristos şi de Neam.

   Şi unul şi celălalt au fost daci aleşi de Dumnezeu: Ioan pentru naşterea credinţei celei drepte, Valeriu pentru renaşterea dreptei credinţe.

   Unul a propăvăduit în Pustia sălbăticiei, celălalt în sălbăticia temniţei, în pustiul zidurilor încremenite de ură, de prigoană, de persecuţie, de ateism, de fariseism.

   Ioan a ales asceza şi mistica, ca iluminare, iar Valeriu mistica şi asceza ca jertfă.

   Ioan Botezătorul s-a încins cu asprimea ascetică a postului, cu renunţarea la sine, cu sălbăticia pustiei, dar s-a împodobit şi înfrumuseţat şi cu mistica iubirii de Hristos.

   Valeriu Gafencu s-a încins cu toate ororurile oferite din plin de regimul totalitar pustiitor, dar mai presus de toate s-a încununat cu dragostea isihastă întru Iisus.

   Amândoi au fost/ sunt frumoşi! Unul în asprimea sa, celălalt în sublimul său!

   Amândoi au fost/ sunt drepţi! Amândoi au fost/ sunt credincioşi!

   Amândoi au fost/ sunt Eroi! Amândoi au fost/ sunt iubitori ai Dragostei cereşti!

   Amândoi au fost/ sunt mărturisitori primind cununa cea sfântă a Muceniciei, strălucind pe cerul Daciei Mari!

   Amândoi au fost/ sunt iubiţi de Fecioara Maria-Crăiasa noastră Vlaherna Carpatina!

   Amândoi sunt Martiri şi Sfinţi ai Ortodoxiei Cerului şi Pământului!

   Unul a fost/ este cel mai mare! Celălalt a fost/ este destul de mare!

   Ioan a avut şase ucenici mari, destoinici, deosebiţi, înflăcăraţi, zeloşi, jertfitori.

   Valeriu a avut şase discipoli de trăire mistică excepţională, jertfitori: Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, Traian Trifan, Traian Marian, Marin Naidin, Aurel C. Dragodan.

   Ioan Botezătorul este cinstit de cer şi de pământ deopotrivă.

   Valeriu Gafencu este venerat numai de cer, fiindcă pământul încă n-a căzut de pe ochii celor profani, perfizi, ori a profanilor-religioşi cu mitre destul de apăsătoare, cu cârje înalte şi grele de aur, destul de prea suficienţi lor.

   Prima jertfă mare a lui Ioan Botezătorul a fost ruperea de sine, de ucenicii săi.

   Tocmai de aceea rămâne primul Profet al lumii care-şi trimite discipolii după Cel mai Mare Profet, după Cel mai Mare Învăţător al Cerului şi al Pământului-Iisus.

   Nimeni în istoria omenirii nu şi-a trimis ucenicii săi de suflet după un alt Învăţător.

   Ioan a făcut-o, dovedind că este cel mai mare Profet mesianic şi deci „Cel mai mare om (bărbat) născut din Femeie!”, după afirmaţia lui Hristos, fiindcă Cel mai Mare Om al Cosmosului născut din Fecioară rămâne Acelaşi Iisus.

   Prin urmare Ioan Botezătorul spiritual este cel mai mare Om-dac al Pământului.

   Predica lui cu voce de tunet şi săgeţi de fulgere era aspră ca pustia, tăioasă ca diamantul, directă ca focul înroşit pe rană, profundă ca apa, vindecătoare ca vinul.

   „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; cărările cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede.

   Şi toată făptura va vedea mîntuirea lui Dumnezeu… Pui de vipere, cine va arătat să fugiţi de mînia ce va să fie?…Orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Şi mulţimile îl întrebau: Ce să facem deci?

   Cel ce are două haine să dea şi celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem? …Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rînduit. Şi-l întrebau şi ostaşii, zicînd: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră.” (Luca 3, 4-7, 9-14)

   Conştient de misiunea sa profetică, Ioan şi-a înfruntat pe toate terenurile, pe toate căile pe toţi adversarii săi politico-religioşi: fariseii, saducheii, rabinii în frunte cu Irod, nu cel Mare cum i s-a spus, ci cel Groaznic cum a fost.

   Decapitarea sa de către Irod n-a însemnat o înfrângere, ci marea biruinţă prin care şi-a învins tiranul despot şi prin el pe însuşi Satana prigonitorul a toate cele bune.

   Ucidera sa a fost cea mai categorică biruinţă lumească, consfiinţindu-i aura de prim martir şi sfânt al Bisericii Ortodoxe Biruitoare.

   UCENICII iubitori ai lui Ioan Botezătorul-ai Neamului dacoromân:

 

   Ioan apostolul, Ioan Gură de Aur, Ioan Casian, Ioan-cneaz; Ioan Asan, Ioniţă Caloian Asan, Ioan Căliman Asan, Ion Mihail Asan, Iancu de Hunedoara, Ion Vodă, Ianache Văcărescu, Ion Creangă, Ion Ghica, Ion L. Caragiale, Ion Minulescu, Ion Moţa, Ion I. Moţa, Ion Banea, Ion Belgea, Ion Caranica, Ion Zelea Codreanu, Ion Dobre, Ion Dumitrescu-Borşa, Ion Găvănescu-Iaşi, Ion Golea, Ion Herghelegiu, Ion Mânzatu, Ion Antoniu Pâsu, Ion Tarnovschi, Ion Macridescu, Ioan Arbore, Ion C. Petrovicescu, Ioan Sabău, Ioan Glăjar, Ioan Iovan, Ion Sân-Georgiu, Ion Ţolescu, Ion Barbu, Ion Pillat, Ion Caraion, Ion Dobre/ Nichifor Crainic, Ion Omescu, Ionel Zeană, Ioan Iov Volănescu, Ioan Ianolide, Ioan Alexandru, Ion Ioanid, Ion Paragină, Ion Petrovici, Ion Gavrilă-Ogoranu, Ioan Mogoş, Ioan V. Pica, Ionel Brătianu, Ionel Teodoreanu, Ioan Răducanu-Vâlcea, Ioan S. Negruţiu, Ioanichie Bălan, Ioan L. Neagoe, Ioan Ilarion Neagoe, Ion Antonescu, Ion Piso, Ion Ghinoiu, Ioan Scurtu, Ion Măldărăscu, Ioan Miclău, Ionuţ Ţene ş.a.

   ——————————————-

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU

24 iunie, 2018

Cad nopți de Sânziene

 

Plecată într-un timp ce nu mă ține
Și altul care doar mă împresoară
Din viitor schilod , ce nu mai vine
Speranțele pe rând pot să dispară.

 

Cu chipuri ce-s desprinse din icoane
Ori altele ce încă dorm în pântec ,
Schimonosite printre reci isoane
Mărșăluiesc năuci mânați de-un cântec.

 

Deși nu pare timp de închinare
Puterile se sting printr-o putere
Căzută peste gânduri simt că doare
Dintr-o durere , ruptă din durere.

 

Cu paşii peste timp din trup de mamă
Și ochii plânşi prin ropote de ceață
Se dăruiesc prin suflete drept vamă
Tineri , bătrâni și față peste față .

 

Nu înțeleg pe unde-au rupt menirea
Și viața ruptă , ca un fir de ață
Se zbat să limpezească-n drum privirea
Cad noapți de Sânziene pe speranță.

———————————————-

Emma POENARIU SERAFIN

23 iunie, 2018

În zori

 

 

Când m-am trezit
eram un fluture
nemângâiat
pe flori
visul nu se sfarşise
iar prin aer
plutea senin
albastru venin
dor destrămat
sub cer depărtat
ningea cu petale
de soare
amare
amintirile lăsau urme
direct pe nori
resemnare
fiori
şi-o noua zi începea
ca o maree
de culori
în zori…

Dragoste și tutun la Dunăre

 

Ochiul cel mare

 

La moartea lui o stea s-a stins
steaua vânătorului ciclop,

lumina-şi dăruie umbra unui arbore albastru
cu frunze tremurate-n cântec
ce mângâie tăcerea,

iar noaptea-i dă glas vântului
curge mimând sunetele dimineţilor stelare
alunecând spre marea neodihnei
între ţărmuri nepăsătoare.

Gândurile capătă zimţi de os,
prind un zbor înalt, vertical
şi ajung din urmă nesfârşitul
mereu tânăr,

în acest triunghi de uimire
din care priveşte ochiul cel mare,
lumea se vede nestatornică
şi vulgară.

 

Ochiul magic

 

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul în alte culori.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva pe aproape
am să te recunosc din acel ochi.

 

Lumina curge cu solzi fluizi

 

În frunze de un verde luminos
seva rădăcinilor capătă culoare
în chimia îndumnezeirii din trunchi,

de pădurile se îmbracă frumos
în culori nebănuite.

Întomnarea cu ploi reci, vânturi şi brume
dospeşte năbădăios,
lasă din ramuri căderea liberă
un fel de moarte lividă.

Lumina curge senină şi aspră
cu solzi fluizi
prin aerul răcoros şi violet
peste o întinderea deluroasă
pregătită pentru o altă înfăţişare
cu răbdare de invidiat.

Read More »