Cuvânt și iubire

Directorul Bibliotecii Județene Vaslui, Gelu Bichineț, amfitrionul acestui  eveniment inedit

***

Cuvânt de întâmpinare

Oriunde ne-am afla, noi românii avem niște trăiri aparte și niciodată nu ne lăsăm desprinși de rădăcinile noastre. Ar fi și anormal ca pașii purtându-ne prin alte locuri să încercăm să uităm ceea ce ne-a definit ca popor, să uităm rădăcinile, să uităm tradițiile, să uităm obiceiurile noastre. Și cum nicăieri nu este mai bine ca acasă, iată că doi oameni care au ales să trăiască în altă parte, mă refer aici la doamna Valentina Teclici, care s-a stabilit în Noua Zeelanda și domnul Benoni Todică, care a ales să trăiască în  Australia revin pe meleagurile natale prin intermediul tehnicii moderne.

Dubla lansare de carte de astăzi are și o conotație sentimentală aparte. Oamenii aceștia, nu numai că sunt români, oamenii aceștia sunt din județul Vaslui. Dacă doamne teclici a copilărit, trăit și învățat în estul județului, la granița cu Republica Moldova, în Huși, domnul Ben Todică s-a născut în satul Iezer, comuna Puiești. În urmă cu doi ani de zile am făcut o lansare de carte și ciolegul nostru Ionuț Tudor a prezentat un filmuleț despre locurile natale ale domnului Ben Todică. Nu am amia mers de data aceasta pe același scenariu, ci am ținut să invităm la Biblioteca județeană oameni care au citit lucrările celor doi autori, oameni care înțeleg sentimentele aparte care le nutresc cei doi acolo departe de țară, și de ce nu, oameni care încearcă din răsputeri să promoveze într-un fel sau altul cultura românească.   

Faptul că alături de noi sunt nu numai cititori, ci sunt și autori de poezie, autori de proză, faptul că alături de noi se află oficialități, mă refer aici la viceprimarul Vasluiului, prietenul și colegul nostru, Valeriu Caragață, faptul că alături de noi se află un etnograf, folclorist, dar eu aș spune, un om de carte, profesorul Dan Ravaru sau dr. Laurențiu Chiriac, directorul Muzeului Județean, scriitorul Ioan Baban, nu în ultimul rând, colega noastră, doamna Vasilica Grigoraș, și de la Huși, doi prieteni buni ai doamnei Teclici, mă refer la domnul Constantin Donose și la doamna directoare a Bibliotecii Mihai Ralea.

Am ținut să facem aceste lansări astăzi în săptămâna luminată tocmai de a da greutatea cuvenită unui eveniment aparte, unui eveniment care dorește să puncteze caracterul nostru, să puncteze dorința noastră de păstrare a identității culturale și, nu în ultimul rând, de păstrare a limbii române. Nu am să mă lungesc mai mult cu acest expozeu, ci am să-mi permit să intru direct în subiect, dând cuvântul doamnei Vasilica Grigoraș, colega noastră bibliotecară, prietenă de suflet atât cu domnul  Benoni Todică cât și cu doamna Valentina Teclici. Vă rugăm doamnă!

Prof. GELU BICHINEȚ,

Directorul Bibliotecii Județene Vaslui

Transcrierea de pe suport electronic este realizată de doamna Vasilica Grigoraș

 Sursă imagini – Ben Todica

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: “Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

sursa : http://www.calendar-ortodox.ro/

Radio România Cultural, prin emisiunea Danei Pitrop, „Născut în România” a avut fericita inspiraţie să-l aibă ca invitat pe promotorul cultural român de anvergură din Stuttgart, domnul Lucian Hetco, redactorul şef al revistei, nu mai puţin cunoscute, AGERO din Stuttgart, în ziua de 4 aprilie 2012.

Dialogul a fost cât se poate de interesant şi percutant, scoţând în relief câteva aspecte din viaţa şi activitatea culturală a acestui promotor de excepţie al culturii româneşti în lume. Ne-am bucurat, ca şi altădată, să auzim la postul principal de cultură românesc, vocea compatriotului nostru, distinsul domn Lucian Hetco, într-o emisiune atât de gustată de public, la o oră de audienţă maximă!

Cu distincţie, dar în acelaşi timp, cu simplitate şi fermitate, Lucian Hetco şi-a evocat rădăcinile, străbunii, părinţii, familia actuală, răspunzând cu amabilitate întrebărilor Danei Pitrop. De asemenea, el a subliniat condiţia actuală a culturii româneşti din Diaspora, cu împlinirile şi neîmplinirile sale, ca un adevărat susţinător al ei, prin revista atât de cunoscută şi apreciată în toate colţurile lumii, AGERO, al cărei director şi redactor şef este, de aproape 13 ani. Cu adevărat, nu se poate vorbi despre revista AGERO, fără a rosti numele Domnului  Lucian Hetco.

Din multitudinea apariţiilor revuistice, fie pe suport clasic, fie în sfera on-line, ce s-au afirmat cu adevărat şi au rezistat nesiguranţei tranziţiei, prin  valoare, competenţă, profesionalism şi, mai ales, ţinând piept tentaţiilor de a se banaliza, urmând spiritul gregar al momentului şi al trendului, din ce în ce mai agresiv, dar nu şi valoros, al epocii actuale, în special în anii de după 2000,  revista AGERO s-a distins încă de la început, prin calitatea ei, prin înalta profesionalitate  şi iscusinţa de conducător a directorului şi redactorului şef, Domnul Lucian Hetco.

Ascultati interviul integral cu Lucian Hetco aici:

http://dupa20deani.radiocultura.ro/2012/04/trebuie-sa-ramanem-noi-insine.html

Apariţie permanentă de-a lungul acestor ani,  AGERO, Revistă de Cultură, Opinie  şi Informaţie,  serveşte interesele informaţionale şi culturale ale românilor. AGERO – un simbol al educaţiei şi culturii latine, al bunului gust şi al toleranţei este  o Tribună liberă de luptă împotriva prăbuşirii valorilor naţionale şi internaţionale.

            Liderul acestui focar de cultură românească, Domnul Lucian Hetco, intelectual de marcă, bun organizator de manifestări culturale, este, de asemenea, iniţiatorul şi înfăptuitorul numeroaselor întâlniri şi comuniuni spirituale cu românii din această parte a globului, ţinând totodată o strânsă legătură cu revistele culturale de pe mapamond. El este eseist şi un poet remarcabil care cultivă în cărţile sale poezia vocaţiei pentru eternitate, de la identificare la autocunoaştere şi autodefinire. Omul şi Poetul sunt două chipuri distincte ale Aceluiaşi.          

Fie că are preocupări publiciste în domeniul istoriei şi etnografiei, filozofiei,  economiei, culturii, artei, actualităţilor germane, Lucian Hetco se dovedeşte a fi egal cu sine, cât se poate de echilibrat  şi de riguros, şi nu face rabat de la calitate.

            Domnul Lucian Hetco este un om al performanţelor. El şi-a depăşit condiţia de cetăţean străin, demonstrând că, muncind asiduu, corect şi cu devoţiune, poţi ajunge la podium, pe treptele cele mai de sus ale competiţiei. Fiindcă viaţa în  astfel de condiţii este cu adevărat o competiţie acerbă, şi numai cel care a trăit aceste realităţi poate pricepe cu adevărat, cât de dificil este să te afirmi într-un loc unde nu  te cunoaşte nimeni şi nu eşti atât de bine venit, aşa cum te-ai fi aşteptat. Lucian Hetco ne oferă în chip uluitor, un Model, o pildă a unei existenţe româneşti  rezonabile şi demne, departe de casă.

            Zestrea nativă de drum, i-a dat forţa formidabilă de a rezista şi de a duce lucrurile la bun sfârşit. Lupta pentru refacerea imaginii României prin intermediul revistei AGERO, revistă de cultură în limba română, prima de acest gen din Germania, a devenit un comandament suprem şi o datorie de onoare, pentru că Lucian Hetco n-a uitat, aşa cum mărturiseşte, – că „sunt al Vostru,  dintotdeauna”. Ori: „Sunt rădăcină în pământul străinilor”.

            Emoţionant document de credinţă.

            Faptul că domnul redactor şef Lucian Hetco   a reuşit să focalizeze în jurul Domniei sale, atâţia intelectuali români şi străini, este cea mai bună dovadă că este un bun promotor al valorilor culturale şi tradiţionale româneşti, reuşind performanţe greu de atins. Lucru cât se poate de important şi preţios pentru noi, cei de acasă, pentru românii din Germania şi cei de pretutindeni, care nu pot rămâne indiferenţi la aceste iniţiative. Domnia sa se face astfel, ambasadorul culturii româneşti peste hotare. Şi nu este doar o părere personală ci, unanimă.

            Numai cine nu vrea, nu recunoaşte acest merit al Domniei sale.

            Creator, formator de opinie dar şi slujitor al artei – Domnul Lucian Hetco îşi exprimă Crezul literar şi artistic în această formă de largă circulaţie, oferind colaboratorilor şi beneficiarilor cititori, idei originale, mănunchiuri de ştiri şi fapte  de viaţă, opinii şi deziderate, dând totodată posibilitatea atâtor autori de prestigiu să-şi manifeste talentul, reflecţia proprie, prin diferitele modalităţi de expresie literar-artistică existente în domeniile revistei.

Revista AGERO, din Stuttgart, editată de  eseistul, poetul, publicistul şi promotorul cultural Lucian Hetco, care este şi redactor responsabil, om de cultură complet şi intelectual de marcă, se constituie de ani buni,  într-o publicaţie  de cultură şi  informaţie pe web, adresată tuturor persoanelor vorbitoare de limbă română şi este o tribună liberă, în slujba onestităţii, democraţiei şi integrităţii morale a românilor din Germania şi din alte părţi ale lumii.

            Ea se bucură de colaborarea a 850 de corespondenţi planetari, ajungând la o asemenea anvergură încât se află pe rangul 5 pe Google în ceea ce priveşte interesul cititorilor pentru ea.

            O muncă prodigioasă, copleşitoare, jertfelnică, încununată cu succes, care se reflectă în tirajul absolut impresionant de 10-12 mii de accesări pe zi – un adevărat record!

            O revistă care, atinge domeniile cheie ale vieţii materiale şi spirituale:  Istorie, Proză, Jurnalistică, Economie, Cultură, Medicină, Istorie, Limbi străine, Analize şi comentarii, Actualitatea germană, Comunicate, dar şi rubrici de Divertisment.

            Muncă şi perseverenţă, cele două componente sale programului cultural iniţiat de Dl. Lucian Hetco, dau roade strălucite, concretizate în miile de cititori care accesează zilnic această publicaţie.

            Creator, formator de opinie dar şi slujitor al artei – Domnul Lucian Hetco îşi exprimă Crezul literar şi artistic în această formă de largă circulaţie, oferind colaboratorilor şi beneficiarilor cititori, idei originale, mănunchiuri de ştiri şi fapte  de viaţă, opinii şi deziderate, dând totodată posibilitatea atâtor autori de prestigiu să-şi manifeste talentul, reflecţia proprie, prin diferitele modalităţi de expresie literar-artistică existente în domeniile revistei.

            O structurare excelentă care  alcătuieşte întregul perfect, cu miile de nuanţe specifice dovedind totodată,  un  înalt profesionalism.

            Principii ferme, de bun simţ, bazate pe o temelie cât se poate de trainică: Adevărul, Credinţa, înţelegerea reciprocă şi respectul pentru om.

            Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem într-o idealitate cât se poate de firească, în legătură cu acest fenomen cultural-artistic numit, atât de inspirat, AGERO.

            Înfiinţată în urmă cu  aproape treisprezece ani, în cadrul Asociaţiei Germano-Române din Stuttgart, cu acelaşi nume, revista AGERO, numită la început AGERO,  şi-a propus iniţial în platforma-program, să informeze cititorii în mod competent şi realist asupra fenomenului cultural şi social românesc. Socotită ca o publicaţie reprezentativă de referinţă, de gradul 5 pe Google, în  ceea ce priveşte interesul cititorilor, cu circa 850 de corespondenţi români şi străini din cele cinci continente, cu  8000 până la 12.000 de accesări zilnice, aşa cum am mai menţionat, cu un Forum pentru comentarii care au creat diferite curente de opinii – revista AGERO şi-a câştigat un binemeritat loc pe podiumul celor mai prestigioase publicaţii din lume. Glasul românilor, prin această tribună culturală se face zilnic auzit, în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei. Astfel, ea a devenit un adevărat fenomen cultural de masă, pusă în slujba românismului şi a principiilor democratice autentice, a onestităţii şi integrităţii morale a românilor din Germania şi de pretutindeni. Fără a fi elitistă cu tot dinadinsul, ea se adresează oamenilor de cultură şi artă, oferă răspunsuri şi conduce la adevărate valori spirituale, menite să devină perene.

            Firul luminos care a străbătut-o şi o străbate permanent este dragostea de neam şi cultură, descoperirea de noi valori şi în acelaşi timp, păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor specific româneşti bazate pe creaţia înaintaşilor, toate acestea conectate la marile valori ale civilizaţiei omenirii. Având ca principiu selecţia riguroasă a informaţiei, departe de agresivitatea vulgului şi a kitsch-ului, revista  are o structurare excelentă, pe domenii, un design plăcut şi atractiv. Găsim aici articole de istorie, etnografie, publicistică, proză, cultură, critică şi istorie literară, analize şi comentarii, opinii privind actualitatea germană, actualitatea românească, dar şi oferind posibilitatea de deconectare  prin rubrica de caricatură, umor şi epigrame. Principalul reper, însă, îl constituie cultura, adânc implementată în contingent, în realităţile şi specificul românesc, de care ţine totdeauna seamă, prin rubricile  permanente:  Cultură, Istorie, Publicistică,  Analize şi comentarii, ori prin secţiunea: Actualitatea germană, care contrapunctează, scoţând şi mai mult în evidenţă, specificul românesc. Neaservită vreunui partid ori coaliţii politice, bazându-se doar pe adevăr, revista AGERO a refuzat polemicile şi atacul la persoană, exhibiţionismul, trivialitatea şi violenţa de limbaj şi, în mod principial, nu au fost  admise loviturile sub centură. Cultura competiţiei însă, pentru revista AGERO este stimulatoare şi nu falimentară. Revista a semnalat continuu unele aspecte ale civilizaţii actuale şi în mod special, grava criză de comunicare interumană, socotind ca o datorie de onoare să  focalizeze intelectuali români şi străini de pretutindeni, pentru a-i pune în legătură şi a le stimula creaţiile, într-o permanentă emulaţie spirituală. Atingând domeniile cheie ale vieţii materiale şi spirituale, revista AGERO nu contestă valorile anterioare, ci le cultivă şi le cinsteşte. Mărturie stau paginile de istorie românească şi contemporană, semnate de condeie de prestigiu. Încă de la început, revista s-a adresat în primul rând cetăţenilor originari din România care trăiesc în zona Stuttgart  şi indirect în spaţiul landului federal german Baden-Wurttemberg, simpatizanţi şi membri ai Societăţii Agero-Stuttgart, înfiinţată în anul 2000 precum  şi tuturor cetăţenilor germani originari din România, dar treptat şi-a lărgit sfera de cuprindere.

            Revista AGERO este o revistă a performanţelor şi cei 13 ani de activitate permanentă, au dovedit-o pe deplin. Ea contribuie la consolidarea unităţii spirituale  şi culturale, a românilor de pretutindeni. Printre performanţe, amintim: Dacă în 2004 erau semnalate 1 milion de accesări, în 2006 numărul accesărilor s-a dublat. Din aprilie 2004, redactorul şef al acestei publicaţii, Lucian Hetco a devenit vicepreşedinte al Asociaţiei Agero pentru doi ani, iar din 2004-2006, Preşedintele Ligii Asociaţiilor Româneşti din Germania (LARG).

            O revistă care, atinge domeniile cheie ale vieţii materiale şi spirituale:  Istorie, Proză, Jurnalistică, Economie, Cultură, Limbi străine, Analize şi comentarii, Actualitatea germană, Comunicate, rubrici de Poezie şi rubrici permanente de comemorare a unor personalităţi: IN MEMORIAM: Cezar Ivănescu, Zoe-Dumitrescu-Buşulenga, Artur Silvestri, Grigore Vieru, Andrei Vartic, Adrian Păunescu, ş.a.

            O structurare excelentă care  alcătuieşte întregul perfect, cu miile de nuanţe specifice dovedind totodată,  un  înalt profesionalism.

            Şi, încă un amănunt, mărturisit de Domnul Lucian Hetco într-un  interviu: „Politica noastră redacţională: calitate, gratuitate, spirit de corectitudine, lipsa atacului la persoană, evitarea oricărei forme de scandal.”

            Şi noi credem cu tărie că  Lucian Hetco, focalizând un nucleu de români  autentici,  a devenit un stimul şi o forţă dinamizatoare pentru binele confraţilor săi aflaţi la un moment dat în impas.

            Observaţiile pertinente oferite în editorialele sale şi în articolele de fond, de către redactorul şef Lucian Hetco,  sunt rodul unor cercetări şi documentaţii serioase şi responsabile. Ca intelectual, ca om de ştiinţă şi cultură, el simte nevoia acerbă să ia atitudine în faţa acestor realităţi.

            „Românimea de peste tot” – ca un glas comun, unanim, plin de forţă, îşi strigă drepturile. Şi Lucian Hetco se face pentru această „copleşitoare românime” – tribun şi, cu glas de stentor, rosteşte adevăruri care uneori deranjează. El şi-a asumat acest rol aproape profetic pentru că propria conştiinţă îl obligă.

            Lucian Hetco scrie şi analize şi comentarii privind Actualitatea germană, care nu poate să-l lase indiferent, în nici un caz. Astfel el este  moderatorul între cele două culturi, făcându-le cunoscute una-alteia, cât şi pe amândouă, în lume.

            Ar fi foarte dificil să pătrundem în totalitate în profunzimea ideilor acestui prodigios analist, pentru că toate frazele din eseuri, articole, studii sunt remarcabile.

            Dl. Lucian Hetco şi-a făurit de-a lungul anilor o oază de libertate şi de românitate în acelaşi timp,  în care spiritul hălăduieşte neîncorsetat de reguli şi pravile, fără constrângeri de nici un fel.

            Prin tribuna numită AGERO, webmasterul ei, distinsul scriitor şi publicist Lucian Hetco ne transmite gândurile şi sentimentele, nu numai ale domniei sale, dar ale miilor de oameni care o citesc, o cultivă, o respectă, o apreciază. Şi nu în zadar, dimpotrivă. Principii ferme, de bun simţ, bazate pe o temelie cât se poate de trainică: Adevărul, Credinţa, înţelegerea reciprocă şi respectul pentru om.

În aceşti ani rodnici, de activitate susţinută, cu apariţii  bisăptămânale, revista AGERO  n-a rămas indiferentă la „suferinţele culturii” româneşti şi la tendinţele şi direcţiile acesteia în ultimii ani, conştientizând că globalizarea nu înseamnă pierderea identităţii  culturale, a tradiţiilor şi datinilor, a valorilor limbii, ci sporirea lor cu noi modalităţi de expresie. Având un colectiv redacţional internaţional, serios şi cu un înalt grad de profesionalism, cu opere remarcabile, şi activitate publicistică meritorie, conduşi exemplar de redactorul şef şi webmasterul revistei, care le-a imprimat o disciplină fermă şi anumite atribute obligatorii, printre care: experienţă, pricepere, intuiţie, perspicacitate, muncă, perseverenţă,  aceştia şi-au însuşit deviza coordonatorului revistei: „Muncă, muncă şi iar muncă”.

            O sumă de personalităţi  marcante, cu voci distincte în cultura naţională şi-au pus semnăturile în paginile revistei, în eseuri, comentarii, analize, studii, referate, interviuri de excepţie şi creaţii originale, pagini care au fost imediat reperate, citite şi comentate.

Au scris aici, condeie redutabile din ţară şi din întreaga lume, s-au promovat şi afirmat noi talente, s-au lansat iniţiative valoroase, s-a creat un spaţiu pentru cinstirea şi omagierea marilor personalităţi, promotori ai culturii şi spiritualităţii româneşti. Din partea redactorului şef, ca şi a redactorilor şi colaboratorilor a existat o muncă onestă, o dăruire jertfelnică, o corectitudine exemplară, o deontologie profesională căreia nu i se poate reproşa nimic, un axis moral care n-a putut fi înclinat  şi nici n-a făcut rabat de la conştiinţă. Toate acestea demonstrează cu prisosinţă faptul, că literatura diasporică românească – poate exprima adevărurile perene ale culturii româneşti, atunci când se află în sufletul celor care au rămas  români  – indiferent de locul în care îşi duc la un moment dat existenţa.

            Revista pe internet a devenit, incontestabil – o tribună culturală  de prestigiu care astăzi îşi croieşte drumul său, propria  sa personalitate, care o defineşte pe deplin şi care-i oferă posibilităţile de deschidere şi susţinere, pe treptele afirmării depline.

            Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem într-o idealitate cât se poate de firească, în legătură cu acest fenomen cultural-artistic numit  atât de inspirat, AGERO.

Ascultati interviul integral cu Lucian Hetco aici:

http://dupa20deani.radiocultura.ro/2012/04/trebuie-sa-ramanem-noi-insine.html

CEZARINA ADAMESCU

11 APRILIE 2012

Sursa: Revista Agero Stuttgart – LUCIAN HETCO

“M-a ingrozit faptul ca romanul si nu strainul a ajuns sa ridice mana asupra a tot ce aveam mai sfant“  (GRIGORE VIERU)

Pe la inceputul anilor ’80, intr-o discutie cu Eugen Simion, Noica reprosa generatiei pe care o reprezinta, acolo, la Paltinis, criticul ploiesteanm ca n-a dat un detractor al lui I.I.Caragiale.Filosoful era iritat de acceptarea zeflemiei, intelegand caragialismul, pe urmele lui Petre Pandora, ca o “fronda iresponsabila”. Ce se intampla, oare, azi cand societatea noastra se caragializeaza vazand cu ochii? De ce iubindu-l pe Eminescu (observa, candva, un critic) il urmam pe Caragiale? Dar il mai iubim pe Eminescu?

Pun toate aceste intrebari deoarece fermentatia posrevolutionara a reinviat polemici, demult defuncte, ignorand castigurile exegetice si manevrand etichete “scutite”, s-ar parea, de oboseala demonstratiei. Iata, surprinzator si umilitor, neodihnitul spirit criticist se angajeaza in demolarea lui Eminescu. Sa ne intelegem: nu e vorba de a vida spatiul exegetic eminescian de o discutie critica (intotdeauna necesara); respingem, si noi, uniformitatea de reactii si credem, la tandu-ne, ca idolatria nu face casa buna cu spiritul critic. Nu de sactificare si imobilism e vorba. dar a explica valul violentelor si pofta macularii (atatia scriitori mari fiind tinta agresiunii joase) prin “inhibitia indelungata” si calusul dictatorial inseamna, iarasi, o sustragere din campul examenului critic: un astfel de examen ar cere, cred eu cu incurabila-mi naivitate, o dicutie calma, la obiect, cu argumente “pe masa” si nu rabufniri nihiliste. Dar cine ar timp sa-l asculte pe celalalt, azi, la noi? Si mai ales cine e dispus sa accepte ca adevarul nu poate fi confiscat? Ei bine, aceasta defulare, aceasta revarsare a criticismului “netarmurit”, animand atatia tantari culturali dornici de zgomot (si striviti, fireste, de posteritatea eminesciana) profita grosolan de rasturnarea contextului/ Se uita ca romanii din Est, dupa vorble lui M. Cimpoi, “s-au salvat prin Eminescu”: se uita ca reperul absolut al spiritualitatii noastre, “zeul lucrator” nu poate fi urecheat – in numele festivalului neproductiv de care, speram ne-am lepadat de orice scriitoras, ranchiunos si neputincios, dornic de-a starni valuri bisand “nationalismul rau” si “inchiderea gandirii”. Am ajuns, uluiti, sa auzim si pe asta : cu Eminescu  nu putem patrunde in Europa! Antiromanismul feroce si nedomolit se deda si la “crime morale” (cum observa Grigore Vieru), imbratisand denigrarea obraznica surpand stalpii spiritualitatii noastre. Avem oare motive de mandrie ca dupa seismul decembrist lista detractorilor lui Eminescu (numit  fara  jena, protolegionar) se imbogateste? Ca reactivarea acelor “primejdii dinlauntru” (asupra carora avertiza insusi marele poet) atarna de intelepciunea noastra (unde o fi?) si ca hula, vrajba si ura “ce ne-o facem noi insine” (voluptos as adauga) impiedica chiar lucrarea spiritului? Cine ii va impaca pe romani cu romanii? – se intreba ( si ne intreba) Grigore Vieru, si el tinta unor perfide atacuri, in numele unui jalnic spectacole ale vanitatilor. O fi invidia boala profesionala printre scriitori dar indiferenta, tacerea – acum- ar insemna consimtire. Or, Eminescu ramane – reluam aici o afirmatie de uz obstesc – cea mai mare sansa a noastra de a fi cunoscuti in lume ca romani.”

    ADRIAN DINU RACHIERU

Sursa: http://www.rachieru.ro/

 (APA VIE-2000)

“Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerator, neamul intreg, iar nu numai paturei culte.Nu stiu daca s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar in mai putin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, de la modestele tiparituri populare pana la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.

Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene. Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi.

El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcemm ca intr-un dulce somn, la noi acasa.

Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a mai ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc.”

MIRCEA ELIADE

Joi, 19 aprilie, la sala de activităţi a Bibliotecii Judeţene “Nicolae Milescu Spătaru”, a avut loc o întâlnire a antipozilor, bineînţeles nu în sens catastrofic, ci în cea mai beneficăşi creatoare atmosferă. Au fost lansate două cărţi, “Gioconda nimănui”, de Valentina Teclici, o scriitoare neo-zeelandeză născută la Huşi, şi volumul “În două lumi”, de Ben Todică, publicist în mass-media australiană, născut în satul Iezer-Puieşti, trăit în Banat, la Ciudanoviţa, plecat din ţară la 29 de ani. Sala amintită s-a bucurat mai întâi de un aranjament tehnic datorat organizatorului, iniţiatorului şi conducătorului acţiunii, domnul director Gelu Bichineţ şi pricepuţilor săi colaboratori, aranjament care ne-a permis să-i vizionăm pe interlocutorii noştri de la capătul lumii şi să dialogăm cu ei. Pentru prima oară eu, care sesizez mereu influenţa, nefastă, deseori, a Internetului asupra nivelului de cultură, am fost sincer entuziasmat de aceste posibilităţi care, cu nu mult timp în urmă, aparţineau ştiinţifico-fantasticului.

Din creaţia doamnei Valentina Teclici, care cuprinde o mare varietate de teme, de la literatura pentru copii până la studii de sociologie, ne-am oprit asupra ultimului său volum de versuri, “Gioconda nimănui”. Din titlu chiar se desprinde ideea de paradox, fiindcă o Giocondă a nimănui este, totodată, o Giocondă a tuturor, cu întreaga sa încărcătură de frumuseţe şi de mister. În lumea versurilor poetei se îngemănează conceptele filosofice cu transpunerea lor prin impresionante imagini artistice. Chiar de la început, Valentina Teclici se prezintă cu “Buzunarele doldora/ de idei fosforescente”. Ideile se grupează într-o adevărată gnoză, într-o viziune dualistă în care contrariile dialoghează, aşezate faţă în faţă într-un echilibru al statorniciei lor, asa cum în viziunea populară noi suntem străjuiţi atât de îngerul bun, cât şi de îngerul rău. De aceea “Mâna dreaptă e pasăre/ Mâna stângă colivie”, deci libertatea şi lipsa acesteia sunt alăturate asemenea mâinilor, adică asemenea expansiunii fiinţei umane. De altfel, aceste două motive artistice vor fi mereu prezente, în diferite ipostaze: “M-am visat astă-noapte o pasăre” , ” O pasăre incendiată”, “Să prindem în laţ o pasăre/ Mai bine cântecul”, “Pasăre pictată pe pânza tinereţii”. Şi fireşte, corolarul acesteia, aripa: ” O femeie cu aripi”, “Aripa de lut”, ” Aripa de vis”, ” Stol de aripi în sângele meu”, “Sângelui îi vor creşte aripi”, ” O aripă agăţată-n perete”, “Jarul din aripă”. Colivia se bucură, şi ea, de diferite ipostaze: ” Colivia iluziilor”, “Colivia de chemări”, “Calda colivie”. Pe parcursul versurilor din volum întâlnim o foarte bogată cromatică. Predomină, în mod firesc, albastrul, simbolul universal al fericirii: ” Balerina albastră”, “însetată de albastru”, “s-a desprins o zare de albastru” , “o himeră albastră”, ” cenuşa albastră”, “fior albastru”, “visele albastre-cărămizi”. Suntem, însă, departe de o monocromatică. Vom întâlni şi nori purpurii, violetul bacovian, galbenul dor, roşul-violet, verdele amar, seva roşie, fiorul ruginiu. Ansamblul versurilor doamnei Valentina Teclici, pe lângă încărcătura de idei şi de frumuseţe, este un apel spre întoarcerea la adevărata poezie, la frumosul etern, salvat de influenţele contemporane ale prozaismului şi violenţelor de limbaj.

Volumul semnat de Ben Todica este structurat în două mari secţiuni. Cea dintâi cuprinde o suită de cele mai diverse tipuri de interviuri, iar a doua, foarte numeroase ecouri la volumul său anterior, intitulat “Între două lumi”. Interviurile se remarcă, mai întâi, prin faptul ca nu avem de-a face, ca de obicei, cu simple întrebări urmate de ample răspunsuri. Fiecare interviu al lui Ben Todica are un caracter interactiv, el nu se rezumă la simple apelări, ci expune idei esenţiale, ce demonstrează veridicitatea şi, astfel, intră în dialoguri constructive cu interlocutorii. Aceştia sunt de o uimitoare varietate prin preocupări, prezenţe sociale, valori intelectuale, ancorări în domenii. Vom întâlni între aceştia scriitori, savanţi, reprezentanţi ai clerului, diplomaţi, regizori şi cineaşti, actori, interpreţi de muzică şi de teatru, dar şi oameni simpli, mineri din Ciudanoviţa Banatului sau oameni obisnuiţi ajunşi în Australia. În dialogurile sale, Ben Todică îşi dezvăluie, direct sau indirect, dorul de ţară şi preţuirea valorilor noastre naţionale. Un accent deosebit îl remarcăm referitor la personalitatea lui Mihai Eminescu. În timp ce în ţara apar fel de fel de neisprăviţi, unii chiar cu titluri academice, care din mercenariat (se ştie sau nu se ştie cine-i plăteşte…) sau din complexe de inferioritate calomniază cu ardoare imaginea poetului naţional şi alte valori româneşti, în diaspora de calitate  această imagine şi aceste valori rămân un frecvent far călăuzitor. La demersul benefic al lui Ben Todică, îmi permit să adaug reacţia impresionantă a unui scriitor israelian. Atunci când o reporteră, folosind un clişeu banal, îl întreabă dacă atunci cand îşi aminteşte de România se gândeşte la sarmale şi alte bunătăţi, el răspunde că se gândeşte la Eminescu şi la faptul că a rămas în viaţă fiindcă Mareşalul Antonescu a refuzat cererea lui Hitler de a-i preda pe evreii din România germanilor. Modul în care concepe Ben Todică emisiunile radio şi de televiziune pot fi adevărate lecţii de profesionalism pentru cei de la noi. Micile ecrane sunt pline de relatări, chipurile senzaţionale, despre româncile care fac filme porno sau au făcut parte din haremul lui Berlusconi, pe când Ben Todică ne prezintă savante şi universitare românce, jurnaliste, editoare, regizoare, etc., femei care sunt exemple de spiritualitate şi de creativitate. La fel cei din diaspora, alăturaţi acestui adevărat reprezentant al românilor, sunt ataşati tot mai mult obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale, pe când la noi alţi neisprăviţi l-au importat pe Sf. Valentin, Halloween şi pe firavul şi scheleticul Iepuraş de Paşte. Îl aprobăm şi îl gratulăm din toată inima pe Ben Todică. Şi Valentina Teclici, şi Ben Todică sunt exemple de multiculturalitate totală, nu numai în ceea ce realizează, dar şi în viaţa de toate zilele, constituind familii mixte. Un reflex al acestora este şi minunata copertă a cărţii lui Ben Todică, în care splendoarea universală a stelelor este înscrisă deasupra unor nori fabuloşi. Coperta este creaţia fiului său, nepotul sătenilor din Iezer-Puieşti, purtând numele de Eric Bi Chen.

Întâlnirea a însemnat, cum era firesc, şi momente intens emoţionale. Mai întâi Vasilica Grigoraş şi Constantin Donose au dialogat cu vechea lor prietenă şi colegă Valentina Teclici, având lacrimi în ochi, iar Ben Todică şi-a regăsit în sală vechi cunoştinţe. Gelu Bichineţ, care a moderat discuţiile, făcând mereu observaţii remarcabile, a antrenat o participare activă a celor prezenţi, care au avut intervenţii valoroase şi au dovedit o cunoaştere adecvată a valorilor literare prezentate.

Amintim pe Valentina şi dr. Valeriu Lupu, Brânduşa Dobriţa, Dr. Nicolae Ionescu, Elena Anuşca-Doglan şi, nu în ultimul rând, larga expunere prezentată de dr. Laurenţiu Chiriac, directorul Muzeului Judeţean Vaslui, care a realizat, ca de obicei, o îmbinare între stilul ştiinţific şi priceperea de a-şi apropia auditoriul. Ca întotdeauna, vice-primarul municipiului, prof.  Valeriu Caragaţă, a fost o prezenţă activă şi a conturat cu pricepere personalităţile aflate cu noi în dialog de la capătul lumii, acolo unde, acum, începe toamna.
În viaţa culturală a Vasluiului, ziua de 19 aprilie 2012 poate fi însemnată cu o piatră albă, aşa cum făceau strămoşii noştri romani pentru zilele fastuoase.

Dan Ravaru