Cuvânt și iubire

În aceste zile la televizor și în ziare se pune accentul pe criza financiară și pe criza politică care afectează România. Fără a minimaliza aceste probleme și efectele lor, sunt de părere că nu acestea sunt cele mai mari dificultăți cu care ne confruntăm. Am considerat întotdeauna că cea mai mare problemă a noastră e criza spirituală și criza morală, ale căror efecte se fac vizibile în mentalitatea poporului român și afectează felul în care acționăm și modul în care ne trăim viața.

Suntem un popor creștin, dar numai în vorbă, faptele noastre demonstrează contrariul. De marile sărbători vedem o mulțime de oameni cum merg la grătare (clasicul: mici, bere și manele) sau își petrec sărbătorile în cluburi în loc să meargă la Biserică. Ne-am îndepărtat de credința noastră strămoșească și totodată de un sistem de valori și principii ortodoxe. Efectele acestei decadențe morale sunt evidente: nu mai suntem uniți, nu ne mai pasă decât de problemele noastre, cei din jur nu contează iar ce îi afectează pe ei nu e treaba noastră (chiar dacă poate să ne afecteze și pe noi). Egoismul și indiferența sunt întâlnite la tot pasul, foarte puțini mai sunt cei care se implică pentru comunitate. Majoritatea românilor nu mai ies nici la un protest decât dacă îi scot în stradă partidele sau sindicatele. Nimeni nu a ieșit să protesteze împotriva legii Big Brother care ne încalcă libertatea, dar sute de oameni au ieșit pentru Dan Diaconescu, un personaj care ne-a servit gunoi moral la tavă timp de ani de zile.

Comunismul a întors sistemul de valori al poporului român cu susul în jos. Corneliu Zelea Codreanu spunea că ”De vor intra trupele rusești pe la noi și vor ieși învingătoare, cine poate să creadă, unde este mintea care să susțină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolșeviza?”. 45 de ani de comunism au demonstrat că avea dreptate. Cu foști PCR-iști și UTC-iști la conducerea țării efectele comunismului asupra mentalității noastre nu s-au schimbat, dimpotrivă, s-au agravat. Tineretul e cel mai afectat de această criză a sufletului, mii de tineri s-au înecat în droguri și alcool, nu mai au nici un principiu, nici un ideal. Scopul vieții lor este să se distreze și să facă bani. Ce viitor vor aduce aceștia României? Indiferența i-a împins pe cei mai buni peste hotare, căci aici nimănui nu-i păsa de ei. Unde este acel ajutor reciproc atât de caracteristic creștinilor? Îngropat sub vilele mafiei politicianiste, ridicate din bani ce puteau fi investiți în viitorul acestui neam. Îndepărtându-ne de biserică am devenit materialiști, ne-am făcut din bani un idol. Am decăzut în asemenea hal încât unii apreciază niște vedete de carton care au mai puține clase ca trenul doar pentru că au bani. Nu mai contează ce principii morale are un om, cu ce i-a ajutat el pe cei din jur, ce a făcut pentru România sau cât de cultivat este, ci doar că are bani. Românii au ajuns atât de obsedați de mondenități încât publicații imorale ca Libertatea, CanCan sau Click sunt în floare. Ce modele mai au tinerii? Cocalarii, inculții, pițipoancele, interlopii?

Sistemul educațional este la pământ. Școala nu îi mai învață pe copii să respecte niște principii creștine, să își iubească țara sau să se implice pentru societate. Acum în școli se ascultă manele și elevii se bat cu profesorii. Nici în unele familii nu se oferă copiilor o educație creștină și naționalistă. Familia tradițională, celula neamului românesc, este în declin. Am îngropat viitorul acestui neam în milioane de avorturi, divorțurile sunt la ordinea zilei iar susținerea pentru familie din partea statului e zero. Dar nici nu se grăbesc politicienii să facă ceva pentru familia românească când oamenii nu mai ies în stradă pentru asta, ci pentru a susține aceleași partide care i-au furat de 22 de ani. Nu ne mai cunoaștem nici interesele, neamul acesta a fost prostit cu televizorul și tot tembelizorul se ocupă de educația copiilor. Clasa politică trădătoare și coruptă e rezultatul acestui haos  moral, fructul decadenței noastre ca popor creștin.

Ne-am afundat tot mai tare în păcat și în troaca post-comunistă a democrației-liberalo-capitaliste. Dumnezeu, Biserica, Neamul, Țara, Cultura românească, sunt niște valori uitate. Suntem într-o criză foarte mare, una spirituală, mult mai greu de rezolvat decât o criză financiară materială. E nevoie de o revoluție spirituală, de o schimbare radicală a mentalității noastre, de o autocritică și de orientarea vieții noastre pe o linie morală creștină. Această schimbare nu va porni niciodată de la guvern sau de la partide, ci doar de jos, de la firul ierbii și se va aprinde tot mai tare până va cuprinde întreaga Românie.  Atunci când vom ști să ne raportăm la Biserică și la Neam, la înaintași și la urmași, atunci doar ne vom cunoaște interesele. În acel moment criza financiară și criza politică vor putea fi rezolvate.

autor: Codrin Goia

Sursa: Foaie Natională – Revistă liberă de luptă culturală şi spirituală

Hristos s-a înălţat!

Într-o  zi de vineri, 5 noiembrie, 2010, ŢARA a mai pierdut un om de mare valoare, un poet de mare succes pentru o cuprinzătoare „generaţie în blugi”, Adrian PĂUNESCU, cel care ne-a aţâţat, apoi ne-a învăţat să formăm o pădure de mii de braţe terminate cu degetele precis aşezate în formă de „L”, şi să strigăm, într-un glas: „Lumină ! Luptă ! Libertate!”, mesaje care urcau mult deasupra unui STAT, care se arăta din ce în ce mai totalitar.

Acum, când Adrian PĂUNESCU şi-a câştigat nemurirea, ajutat de o moarte nemiloasă, (nemiloasă cu vocea celui care ar mai fi vrut să ne mai spună-n versuri despre noi, despre iubirea noastră eternă, despre suferinţe tulburânde-n suflete rătăcite, precum şi … despre vina LOR …), este destul de uşor să-i pomenim demnitatea. Despre aceasta, din „gura lumii” s-au putut auzi vorbele: „O voce puternica ce şi-a păstrat demnitatea”…, „Discursul său politic era echilibrat, punea accent pe dreptate, demnitate umană”…, “… era un exemplu de cinste, corectitudine, demnitate…”, “… îi învăţa pe oameni să aibă demnitate, să ţină capul sus”…, “… nu putea să scrie cu lacrimi amare despre România noastră dragă, despre întregire, oameni, egalitate, PACE, demnitate, dreptate, dacă nu ar fi fost OM …”, “un om corect, demn, care nu trăda, avea coloană vertebrală şi demnitate …”, „Prea-demnul domn … între nedemni” …; în Basarabia a dat „ … o probă de demnitate cum nu sunt multe în istorie …”; după primirea titlului de Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Păunescu a spus: „Pentru mine este cel mai înalt moment de fericire şi demnitate pe care-l trăiesc”, “Ne trebuie progres, ne trebuie modernitate, dar ne trebuie şi demnitate şi identitate şi respect pentru valorile trecutului” …, „ … milita pentru drepturi, pentru demnitate umană …”

Să ne bucurăm, de fiecare dată, când putem găsi demnitatea la români, sau baremi atunci când români mai vorbesc şi de demnitate. În vreme de criză, facem calcule, … multe calcule.

Se calculează şi costurile demnităţii ?!?

Ni se va tăia şi din demnitate ?

Trebuie, cumva, să facem economie şi de demnitate ?!?

Făcând un arc, în urmă, peste timp, cu un secol în urmă, găsim uşor demnitatea lui Ioan Slavici, care a supravieţuit cu zece ani mai mult decât Păunescu acum, schimbărilor de vremuri, poate, mult mai tulburătoare pentru România.

Urmând mereu modele de demnitate, noi, – cei adunaţi sub umbrela Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ IOAN SLAVICI, ne străduim să rămânem cu hotărârea determinării prin educaţie a manifestării spiritului de demnitate, la elevii şi studenţii noştri, iar, mai apoi şi la toţi cei care răzbesc prin viaţă mai uşor, cu învăţătura dobândită la Universitatea şi Liceul, având aceeaşi marcă: „IOAN SLAVICI”, Timişoara.

prof.univ.dr.Dumitru Mnerie

RECTOR AL UNIVERSITĂŢII „IOAN SLAVICI ’’ TIMIŞOARA

Mâine, 30 mai 2012, începând cu ora 14:30, va avea loc lansarea cărții „Șoptind Suspine Mute”, a scriitoa­rei Hedir Al-chalabi. Manifestarea literară va avea loc la Sala Clio a Mu­zeului Jude­țean Arad din strada Horia nr. 8.

Cartea poetei Hedir Al-chalabi a apărut la Editura DavidPrintPress din Timișoara, în regia autoarei. Prefața cărții a fost făcută de Graziela Bârlă, ilustrațiile realizate de Ioana Șimon-Vlad,  concepția copertei aparține lui Daniel Pârjolea și Maria Luiza Grecu, iar tehnoredactarea de Iman Al-chalabi.

Compozitorul Gheorghe Iovu va susține un recital muzical. Prezentarea cărții va fi făcută de scriitorii Dan Lăzărescu şi Mariana Gurza.

Parteneri: Penitenciarul Arad, Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, Penitenciarul Szeged, Casa de Corecție Radece și Penitenciarul Verona.

Actul literar se desfășoară în cadrul proiectului Grundtvig „Art-terapia în penitenciare”.

Petre Don

http://glsa.ro/arad/cultural/45937-lansare-de-carte.html

Scenograf la Teatrul de Stat din Reşiţa, preşedinte al U.A.P, filiala Reşiţa, artist plastic cu imaginaţie debordantă, pictor de şevalet, Ion Bobeică, reuşeşte să creeze în manieră personală, dintr-un firesc-nefiresc, o lume magnifică situată între curentele începutului de secol XX – expresionism, impresionism, cubism. „Teatrul este o lume şi lumea un teatru”, spunea Shakespeare, iar clasicul şi modernul din cele peste o sută de piese din repertoriul românesc şi universal, puse în scenă de maestrul Ion Bobeică, trimit în lucrările sale corespondenţe din lumea teatrului. Pe lîngă expoziţiile personale, maestrul are un palmares impresionant, depliat în ţări precum Ungaria, Serbia, Iugoslavia, Republica Moldova, Franţa, Germania, Bulgaria, în colecţii particulare şi de stat din România, Franţa, Germania, Israel, S.U.A, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova. Cu impact puternic asupra contemporanilor, viziunea sa artistică înglobează sensibilitate cromatică, talent în a reda dimensiunea poetică a realităţii, chiar cu acel realism sumbru, care atinge o impresionantă coerenţă artistică. Delicată sau explozivă, „ţesătura” plastică a fiecărei pînze vorbeşte original despre amestecul de har, spiritul de observaţie şi artificiu al unui remarcabil caligraf, cunoscător al vechilor maeştri. Înţelegerea profundă a naturii umane, emană în pictură şi în grafică tensiunea dintre intelectual şi emoţional, egalată de o tehnică strălucitoare. Pictor al unui anume ritual metaforic, amprentat cu note de umor cerebral de tipul Paul Klee, Ioan Bobeică pictează credincios acelui „genius loci”, care conferă distincţie creaţiei artistice. Purtătoare de mesaje cu substrat filosofic şi simbolic, lucrările maestrului invită iubitorul de frumos într-un univers mirabil, care-l poate desfăta cu sublimul tonurilor, al liniilor, cu luminile şi umbrele dătătoare de limpezimi. „Priviţi, priviţi, pînă veţi vedea şi veţi înţelege”, spunea Brâncuşi. Priviţi-le de aproape, priviţi-le de departe, priviţi-le din lăuntrul lor, din gîndul lor, pentru că pînă la urmă fiecare tablou are gîndul său care îl gîndeşte.

Înclinaţia către poetica picturală dominată de un cosmos esenţial pentru relaţia om-metaforă-aluzie, extrage din anonimat concepte şi idei care dau impresia că însuşi spaţiul pictural este o scenă de teatru. Familiile de tonuri, cochiliile de nuanţe, jocul subtil de linii şi tonalităţi, apartenenţa umbrelor şi luminilor la un întreg pus în scenă sub semnul simbolului şi metaforei, aduc în prim-plan mesajele unui repertoriu artistic susţinut de o frumuseţe intrinsecă. 

Fragmentele de idei străbătute de un fluid universal, sugestiile fascinante şi tot ceea ce penelul maestrului aduce din imaginar, contribuie la închegarea unui univers emoţionant, care invită la meditaţie. Filtrarea atentă a elementelor pe care i le oferă cu generozitate inspiraţia, dezvăluie un foarte bun grafician şi un pictor talentat, de la care arta plastică cere permanent acea formă de exprimare care trebuie hrănită.

Lumea din rame, pe care maestrul o pune în scenă, unoeri cu umor sever şi disciplinat, cu siguranţă şi talent, este o operă extrem de atrăgătoare, ce exprimă profunzimea sentimentelor umane.

De mare fineţe şi complexitate, creaţia maestrului Ion Bobeică radiază o frumuseţe aparte, indică un artist plastic liric, meşter în topirea formelor în pete, linii şi tonuri. 

Hedir Al-chalabi este o poe­tă liberă în spirit. Autoexilată în cuvânt, Hedir despică şi rotunjeşte conjugarea  verbului a fi, căutând noi şi sensibile modali­tăţi de a trăi prin sensul cuvintelor. Hedir este o poetă de o sensibilitate aparte, sensibilitate rezervată marilor şi nobilelor caractere. De fapt cu­vântul „chalabi“ din nume reprezintă în arabă un titlu de nobleţe. Pe jumătate arăboaică, Hedir este la a doua sa carte în limba română. Limbă pe care o iubeşte şi pe care o vorbeşte cursiv, nuanţat. Prima sa carte, „Ecouri de speranţă“ a apărut acum trei ani. Cartea de faţă, „Şoptind Suspine Mute“ a fost scrisă în urma unor notaţii mai mult sau mai puţin inedite, hârtii dispersate, ori chiar memorate şi puse ulterior pe format electronic.
Poeta se vădeşte a fi o fină distribuitoare de cuvinte potrivite, trăirile sale de om înfrânt de sensuri răscolind cititorul. Hedir nu este deloc o plângăcioasă patetică; versul viguros, direct, sinuos sugerează trăiri profunde, chiar şocante. Se ia cu lumea de gât: „Trupul meu mi­roase-a vers/Dar frunzele v-aco­peră urechile/Nu m-auziţi!/ Vân­tul vă-nchide ochii/Nu mă vedeţi!“ Dar se roagă majestuos Divinităţii, cerând, nu implorând: „M-au încătuşat în turn/De-ai rupe vraja/Barajul înlănţuirii mele…“ Nu ştim dacă ruga îi va fi ascultată. Căci multe se pot întâmpla în sufletele închise în cuvinte. De aceea, „Mă doare şi tac/Şi scriu neîncetat./Rugina pătează hârtia/Paharul umplut e de timp/Şi eu tot mai scriu.“ Scrisul e moartea şi viaţa poetei, existenţa sa este legată de enigmele din cuvânt: „Sicriu din cărţi mi-aş face/Acoperă-mi cu rânduri tipărite, ochii/Parfum, hârtia să-mi fie…“ Dar eul poetic nu se lasă la voia sorţii, el face apel din nou, ca un leit-motiv, la Divinitate, căreia îi face o promisiune: „Priveşte-mă că vin/Sche­letul meu făr de culoare/În noapte se desprinde de bezna tulburată…/Tu mă primeşti!“ A nu se crede că Hedir Al-chalabi este o pesimistă. Dimpotrivă! Hedir este o luptătoare cu sensurile, ea accede spre Divinitate, spre mântuire; este o privire albastră spre devenire, aripile ei nu sunt înfrânte deloc: „În mine port libertatea/Frumoasă odih­nă va fi finalul meu,/Nici chiar atunci îngrădită nu voi fi!/Voi bântui pământul/Şi mă voi bucura mereu de tot şi toate!“
„Şoptind Suspine Mute“ cartea despre care facem vorbire aici este o carte care se citeşte cu sufletul la gură, ca pe un roman de acţiune. Este o carte despre libertatea spiritului, despre viaţă şi moarte. Hedir Al-chalabi este o poetă care va răzbate cu siguranţă prin jungla dură dar fermecătoare a poeziei româneşti. Am zis!
Cei doritori să o cunoască pe poeta Hedir Al-chalabi o pot face miercuri, 30 mai, orele 14:30, la Sala Clio a Muzeului Judeţean (str. Horia, nr. 8), când va avea loc lansarea oficială a cărţii  „Şoptind Suspine Mute“. Să mai precizăm că prezentarea cărţii va fi făcută de binecunoscutul critic Dan Lăzărescu.

Scris de Petre Don

http://glsa.ro/cultural

http://glsa.ro/arad/cultural/45640-inchisa-in-cuvinte-hedir-al-chalabi-decojeste-sensuri-spre-dumnezeu.html