Cuvânt și iubire

Romulus Vulpescu

Dumnezeu să-l ierte!

***

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac, 
Însingurati în doi, din lasitate, 
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu, 
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu, 
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare, 
Si nu bagam de seama ca, în loc, 
Ramîne un desert de disperare.

Scria Nichita Stanescu in “Gazeta literara” in 1967 :
Romulus Vulpescu este unul din scriitorii care sint, in acelasi timp si propriile lor personaje.
“Romulus Vulpescu este inventia lui Romulus Vulpescu, asa cum Don Quijote este inventia lui Cervantes. Autorul nostru este atit de lipit de propria sa opera incit, uneori, nu poti sti cine l-a scris pe cine, care din cei doi este real si care este fictiunea.”
Romulus Vulpescu s-a nascut la 5 aprilie 1933, la Oradea, intr-o familie de obirsie moldoveneasca.

Bibliografie selectiva:
Opere: Poezii, 1965; Proza – Exercitii de stil (proza si teatru), 1967; Romulus Vulpescu si alte poezii, 1970; Procesul Caragiale-Caion (teatru-document), 1973; Arte & meserie, 1979; Armura noastra – cartea (30 de poezii scrise si rostite de autor), disc, „Electrecord”, 1986;Versuri (1948-1993), 1995; Hincu – ba! (doua volume de polemici, de opinii si de controverse: Zodia Cacealmalei si Praznicul puslamalelor), 2002; Vraistea, versuri, 2004.

Traduceri (poezie si proza): François Villon, Opurile magistrului, 1958; Marcos Ana, Radacinile zorilor (poezie spaniola), 1961; Carolina María de Jesús, Strada A, nr. 9 (proza braziliana), 1962; François Rabelais, Gargantua, 1963; Gargantua si Pantagruel, 1968; ***Poeti ai Pleiadei, 1965; Dante Alighieri, Vita Nuova, 1971; Alfred Jarry, Ubu (marea gesta), 1969; ***Aucassin si Nicoleta, 1974; Charles d’Orléans, Poezii, 1975; Pleiada (editie bilingva), 2001; François Villon (si anonimi), Deocheatele, 2005.

Sursa: Revista Melidonium

Cu privire la subiect, în mod sigur voi primi o invitaţie călduroasă de a merge să mă întîlnesc cu făuritorii mei, însă un dictator patriot face mai mult decît zece preşedinţi „democrați”: Napoleon a făcut din Franța o mare putere în Europa, Stalin a construit U.R.S.S. şi toată planeta tremura de frica lui, Ceaușescu a construit o economie puternică cum nu avusese niciodată România înainte de război şi exportam în peste 134 de ţări, Ahmadinejad a construit economia Iranului ca să fie independent, ca să nu cerşească la F.M.I. şi B.M., Ghaddafi, la fel… Democraţii abia aşteptau lovitura de stat din 1989, primul premier de după a declarat industria ţării un „morman de fiare vechi”, dînd astfel startul jafului naţional, în plină desfăşurare şi astăzi. Primul guvern democrat a primit cadou în 1990 o ţară doldora de zestre, fără un leu datorie externă, cu creanţe de recuperat şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.). În cei 22 de ani zestrea României a trecut în proprietatea privată a clasei politice interne şi a acoliţilor externi, industria şi agricultura s-au dus pe apa sîmbetei. De ce sînt necesare comparaţiile? Pentru că Ceauşescu a devenit o modă pentru unii „analişti”, deşi ar trebui să fie o problemă de stat. Studiind documentele de arhivă, pot afirma că politica lui Ceauşescu şi-a pus favorabil amprenta pe evoluţia României, industria, sănătatea şi învăţămîntul, au progresat considerabil, iar imaginea externă a României a atras după sine aprecieri favorabile pe toate meridianele. De ce mi-ar fi teamă să vorbesc despre Ceauşescu? Nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi grăsuni de bătătură, profesionalizaţi în excrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor. Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost un patriot.

În ultima perioadă presa din ţară nu mai pridideşte în redarea serializată a vieţii private a fostului preşedinte. Unii, aşezaţi la minte, îi laudă meritele, alţii, de teamă că ar învia şi i-ar lua la bani mărunţi sau i-ar pune pe fugă, îl îngroapă mai abitir. Ce-ar fi făcut Ceauşescu dacă era preşedinte la borna prezentului? Nimeni n-ar fi mişcat în front. Ar fi pus în mişcare Legea 18 şi adio miliardari de carton, adio bănci straine pe teritoriu ţării, adio cămătărie instituţionalizată, adio hoţie de stat, adio îmbuibare la vîrf din buzunarul poporului. Nici urmă de F.M.I. sau Bancă Mondiale pe teritoriul patriei, pe care cu adevărat l-a respectat. Ar fi condamnat cu fermitate acţiunile antinaţionale, ar fi luat măsuri împotriva sfidării poporului român, împotriva propunerii iresponsabile a U.D.M.R., de a elimina articolul din Constituţia României, al cărui conţinut prevede caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului român. Însăşi dezbaterea acestei propuneri aberante a U.D.M.R. constituie un precedent extrem de periculos, care ar conduce la reacţii antiromâneşti, împotriva siguranţei naţionale, împotriva integrităţii teritoriale a României.

Referitor la societatea de acum şi cea de dinainte de lovitura de stat, dar şi la asasinarea fostului preşedinte – episod ruşinos pentru istoria noastră -, este capabil un exemplar al politicii actuale să-mi răspundă cum a contribuit el concret la dezvoltarea României? E o mare laşitate să nu rosteşti adevărul şi să te uiţi ca viţelul la poartă nouă, cum România este distrusă sistematic, poporul, pauperizat programatic, stigmatizat şi urît de unele state occidentale. Aşadar, „tot înainte!” Înainte a fost, sigur, mai bine. Revenind la Ceauşescu şi la politica practicată de acesta, mult aprofundată astăzi de de presă, din raţiunea senzaţionalului, nu a adevărului, un ziarist se întreba de ce fostul preşedinte n-a construit autostrăzi? Pentru că pe vremea aceea nici urmă de asfaltangii privaţi care să deturneze fondurile în buzunarele proprii, şi, poate, de frica unui duşman tradiţional. N-a construit autostrăzi pentru a reduce potenţiala ameninţare inamică. Polonia, mai vulnerabilă, cu tot potenţialul ei, nu avea un kilometru de autostradă pînă în 1990, pentru că avea acelaşi duşman tradiţional. DAR, economia lui Ceaușescu era pe locul trei în Europa prin exportul de mărfuri, produse chimice, petroliere, mașini grele, utilaje, metalurgie. Ceauşescu a pus accentul pe dezvoltarea reţelei de căi ferate electrificate, pe creşterea puterii energetice a hidrocentralelor, a centralelor electrice nucleare. Exportul era făcut pe căile navale şi ferate, drumurile de atunci erau folosite pentru transportul produselor agricole spre silozuri. Bătrîna Dacie 1300 nu crea probleme de aglomeraţie, de regulă era folosită în concedii, ce-i drept, restricţionar. Da, pe atunci toţi românii plecau în concedii. Azi, doar cei care au furat România pînă la piele, chiar şi boabele semănate, cei ce au avioane private, elicoptere, ambarcaţiuni şi vapoare, îşi fac concediile în cele mai de lux destinaţii planetare. Străini veniţi în vizită pe atunci pe litoralul românesc şi în Nordul Moldovei ne lăudau drumurile, traficul fiind aerisit, deoarece traficul greu se făcea pe C.F.R. şi pe Dunăre.

Ceauşescu şi românii au făcut sacrificii mari, dar greşeala fatală a fost că a mers cu toate deodată: dezvoltarea ţării, industrializarea, plata datoriei externe, că pînă şi cei de la Europa Liberă, în lipsă de teme, au ajuns să se întrebe în mod critic de ce a plătit România datoria la termen. Fatală pentru Ceauşescu a fost declaraţia că va face o bancă paralelă cu F.M.I.-ul pentru lumea a III-a şi cîteva luni mai tîrziu avea să fie eliminat de către „băieţii deştepţi”. Cît de bine trăiesc românii în democraţie? Chiar şi in perioada penuriei alimentare şi a frigului din case din ultimii ani ai comunismului, a fost boierie faţă de acum, afirmă părinţii noştri. Între 1965 şi 1985, România a fost o ţară civilizată şi respectată în lume. În anii ’80 a avut cea mai rapidă creştere economică din Europa, lucru care a speriat Germania, Anglia, Franţa şi SUA. Înainte de 1989 flota de pescadoare era a şasea din lume, iar cea comecială, a patra. Ambele au dispărut, după, cu dosare cu tot. „Porumbeii libertăţii” au venit în ţara noastră prin lovitura de stat condusă de o gaşcă de criminali, şi au învăţat poporul să folosească cuvinte golite de sens, gen revoluţie, democraţie, reformă, economie de piaţa, tranziţie, pentru a masca jaful şi distrugerea noastră ca naţiune. A fost rău că s-au construit oraşe, fabrici, spitale, grădiniţe, drumuri, şcoli, universităţi, teatre, case de cultură, care permiteau poporului să facă un pas spre civilizaţie? Nicidecum. În oraşele construite pe atunci românii vor mai trai 1000 de ani.

– va urma –

http://www.art-emis.ro/editoriale/1181-ceausescu-speriase-westul.html

Se zvoneşte că îmbogăţiţii peste noapte, jefuitorii fără milă, de la politician la clanurile mafiote, precum şi gealaţii lor, măi răi ca hoardele tătare, vor cere în mod public să li se confişte averile (ca în legea anti-mafie din Italia). Palatele, viile, pădurile, apele, vilele, fermele, livezile, domeniile de vînătoare, terenurile deţinute de ei şi de rudele acestora, vor fi retrocedate poporului român, care va trăi bine după reţeta germană pe care o regăsim în pactul Ribbentrop-Molotov: Europa, sub cizmă ocrotitoare, made în Germania, capacităţile energetice în turbinca rusească – vezi pactul eurasiatic încheiat recent de Putin, iar resursele, sub oblăduirea unchiului Sam. Doar de aceea a fost inventat euro: ca să faciliteze preluarea resurselor, desfiinţarea capacităţilor de producţie, îndatorarea ţărilor creştine şi preluarea administrativă a Europei de către nemţi. Ei doresc expansiune, expansiune…, asta au făcut de-a lungul istoriei lor: războaie, pe care de altfel le-au pierdut mereu… vor pierde în curînd! Pînă la ameţirea Puterii europene, noi ne mîndrim cu politica noastră – o poiată în care s-au aciuat diverse zburătoare, claponi tuciurii, traficanţi de legi, cocostîrci şi alte exemplare ale faunei capitaliste. În toată făcătura de acasă şi din lume, o mînă de nelegiuiţi ne conduc spre dezastru. Cum să nu defileze cu tupeu romantic Barroso şi Angela prin întreaga Europă? E doar sub porunca lor.

Pe 17-18 octombrie vor fi la Bucureşti, la Congresul P.P.E., să ne vorbească despre libertate, solidaritate şi responsabilitate. Sînt aşteptaţi şefi de state şi de guverne din ţări nemembre ale U.E., preşedintele Consiliului European, lideri ai partidelor, comisari europeni, europarlamentari, delegaţi din partidele şi organizaţiile membre P.P.E. Mai bine veneau la nunta Ebei cu acelaşi efect. De fapt, este vorba de libertatea lor, de solidaritate între ei, împotriva propriilor popoare. Cred că românii vor sacrifica nişte roşii, nişte ouă pentru democraţii ăştia din vîrful Europei care se înghesuie la pomană! Congresul se va ţine, evident, pe banii romanilor săraci! Aşadar, asiguraţi-vă iute locuinţa, trebuie să susţinem o armată de paraziţi. Cele două poliţe de asigurare pentru locuinţă, în loc de una, sînt furt ca în codru, menit să îmbogăţească firmele de asigurări. Obligîndu-i pe oameni să-şi facă asigurare, adunînd cîte 10 sau 20 de euro de la fiecare locuinţă în fiecare an, închipuiţi-vă cît cîştigă firmele de asigurări! Legea a fost creată special ca să îmbogăţească companiile de asigurări şi pe ei înşişi. Nimeni nu te poate obliga să plăteşti. Nu doreşti serviciul respectiv nu trebuie să plăteşti. Pentru a semna o poliţă de asigurare trebuie să contactezi un avocat. Societatea de asigurare este o forma de hoţie, scuze, „bisnis”, de la bişniţă, în limbaj capitalist, „afacere”, în care rechinii investesc minim şi cîştigă maxim de la popor. Asigurarea obligatorie este un bir suplimentar şi mă întreb de ce mai plătim atunci impozit pe locuinţă, pe terenul patriei mele, care este al meu, şi în schimbul acestui impozit nu primim nimic? De ce sîntem siliţi cu asigurări şi cu alte şmecherii financiare fără să primim nimic în schimb? Pentru că, Doamne fereşte de dezastru, firma va găsi clauza scrisă cu Arial 8 din contractul kilometric prin care se spală pe mîini. De ce mai locuim în aceasta ţară dacă sîntem obligaţi să plătim impozit pe pămîntul de sub tălpi? Democraţia asta buclucaşă ne-a virat spre vest, şi vestul ne va pune să plătim şi aerul tras pe nări. Politicienii care au subminat economia naţională, au trădat şi au vîndut ţara timp de 22 de ani nelegiuiţilor capitalişti ai Occidentului, de aceea stau agăţaţi de Putere ca liliecii. Fără imunitate, se tem de mînia poporului.

Bine aţi venit în era sclaviei moderne! „Criza fabricată la comandă a întărit legăturile dintre bănci şi mafie”, afirmă Roberto Saviano. Suveranitatea Ţării există doar în Constituţia încălcată zilnic, de la preşedinte la politicianul de baltă. Trăiască guvernatorul benere, unul dintre cei mai vestiţi prestidigitatori! Statul plăteşte dobînzi uriaşe băncilor în fiecare secundă. Suma ar fi suficientă pentru construcţia unui kilometru de autostradă la fiecare patru zile. Pentru fiecare leu, statul plăteşte (cui, ştim noi) un leu şi jumătate. În prima jumătate a acestui an statul român a plătit, în medie, cîte 90 de euro pe secundă în contul dobînzilor aferente împrumuturilor luate de la bancheri, adică o medie zilnică de circa 2,5 milioane de euro pe zi de lucru. Statul se împrumută atît pentru a acoperi deficitul bugetar, respectiv diferenţa dintre cheltuieli şi venituri, cît şi pentru a „rostogoli” datoriile vechi ajunse la scadenţă. Ne-am pecetluit soarta! În sclavie vom trăi pînă la moarte, fiindcă nu facem nimic ca să ne schimbăm viaţa. Ori dispărem noi, ori dispar bancherii, că de plătit nu avem cum. De la care bancheri s-a împrumutat statul roman? De la băncile străine care operează cele mai mari hoţii în România. Ele, la rîndul lor, s-au împrumutat de la Banca Naţională, nu? Că doar n-au vreo fabrică de bani! Iar Banca Naţionala s-a împrumutat de la F.M.I., B.M. şi B.C.E. Uite-aşa băncile şi „bancherii” au intrat în circuitul vicios, iar noi plătim paraziţii. Şi îi plătim bine!

Dar, despre bănci şi tătucul mugur, pe larg, data viitoare. De ce credeţi că a sărit ca arsă presa internaţională, cînd românii au optat pentru demiterea preşedintelui? Era vorba de valetul Înaltelor Porţi, care promite şi dă totul în schimbul funcţiei lui. Pentru că un număr mare de locuitori deţin apartamente cumpărate înainte de ‘89, se consideră că România mai are de unde scoate bani. S-a pus la pămînt sănătatea, iar educaţia, terfelită şi ea, va pregăti pe bandă rulantă chelneri, electricieni, tîmplari, ospătari, cum a dorit preşedintele. Deci, lumea va lucra pentru a da 99% din venit pe chirie, asigurare medicală şi alimente. Nici pe vremea fanarioţilor ciuma hoţiei nu s-a întins astfel. Au îndatorat ţara cu mult peste suta de miliarde, pe care le vor plăti zeci de generaţii de acum încolo. Aveau trecere la F.M.I. şi banca Mondială şi puteau să ia după poftă. Banii din buget i-au furat cu „investiţiile” în telegondole, bazine de înot, consultanţă, autostrăzi, patinoare şi parcuri în sate fără canalizare şi alte golănii. Acesta e unicul scop al „economiei” de tip occidental. Un imens Caritas care se va prăbuşi în curînd, deoarece aceşti bani nu există, nici la propriu nici în acoperire de aur pe care au anulat-o vicleneşte secolul trecut. La fiecare miliard de euro „împrumutat”, salariile plătite unor oameni care au muncit efectiv reprezintă maxim 10 milioane de euro, restul de 990 de milioane sînt cifre în conturi off-shore! Din păcate pentru bănci, nu vor putea plagia bani la nesfîrşit. Apusul lor e aproape!

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Carolina de Sud este statul în care poţi să-ţi faci cei mai mulţi prieteni americani

 

Cu o populaţie de aproximativ cinci milioane de locuitori, “paradisul golfului”, cum este supranumit statul Carolina de Sud, este cu siguranţă unul dintre cele mai pitoreşti state din SUA. Pe lângă frumuseţile naturii şi resursele abundente, statul deţine şi un sistem educaţional de invidiat. Instituţii de învăţământ superior, începând de la universităţi renumite ca “University of South Carolina” din Columbia sau “Furman University” din Greenville, până la numeroase colegii de proporţii mai reduse, fac din Carolina de Sud şi un adevărat “paradis al educaţiei”.

Pentru a afla mai multe amănunte despre acest stat i-am solicitat un scurt interviu avocatului Cornel Potra, care a locuit o perioadă extinsă în oraşul Greenville şi a rămas ataşat sufleteşte de aceste meleaguri.

 

Octavian D. Curpaş (Î): Domnule avocat, am înţeles că primii şase ani de America i-aţi petrecut în Carolina de Sud. Care sunt impresiile cu care aţi rămas despre acest stat?

 

Av. Cornel Potra (R): Carolina de Sud este statul în care mi-am făcut cei mai mulţi prieteni printre americani pentru o viaţă întreagă. Oamenii sunt foarte prietenoşi şi ospitalieri. Aş locui din nou în acolo, dacă aş alege partea de sud a Americii. Locuiesc aproape de graniţa dintre statele Georgia şi South Carolina acum, însă, oportunităţile de a te realiza în orice domeniu în Carolina de Sud, ca de fapt în oricare alt Stat din America sunt infinite.

Î: Din informaţiile pe care le aveţi, există o comunitate de români în South Carolina?

R: Da, trebuie cautată. Când noi am locuit în Greenville, South Carolina, am căutat toate numele de români în cărţile de telefon. Am organizat întâlniri cu acei români. A fost o comunitate mai mică, însă, sunt sigur că după aproximativ 12 ani de când am plecat de-acolo, comunitatea de români a crescut considerabil.

Î: Care sunt motivele pentru care românii nu se stabilesc în zona respectivă? Au format comunităţi în Carolina de Nord, dar, se pare ca evită Carolina de Sud…

 

R:  Nu cred că evită. Cum am zis mai sus, aceste comunităţi mai restrânse nu s-au identificat în mod vădit, însă există, şi, cred eu, beneficiază de acelaşi tratament pe care noi l-am experimentat când am locuit acolo: ospitalitate şi prietenie.

Î: Prin ce se remarcă în mod deosebit statul Carolina de Sud?

 

R: Specificul acestui stat este frumuseţea naturii. South Carolina are tot felul de forme de relief, inclusiv munţi, şes, câmpii întinse, dealuri şi mari deschideri la ocean. Solul este roşiatic, însă, anumite plante şi grâne cresc foarte bine în acest sol. Carolina de Sud este un stat cu o istorie foarte bogată, legată de marile ferme de bumbac şi tutun. Vechile plantaţii lucrate cu mâna sclavilor sunt încă păstrate sub formă de monumente istorice, în special plantaţiile de pe lângă marele oraş port, Charleston.

Î: Ce ne puteţi spune despre felul de-a fi al localnicilor din statul Carolina de Sud?

 

R: Oamenii sunt foate prietenoşi şi ospitalieri, poate tot la fel ca şi românii. Când un sudist din South Carolina se împrieteneşte cu tine, îţi rămâne un prieten pe viaţă.

Î: Ce v-ar putea determina să alegeţi South Carolina în loc de North Carolina?

R: Colegiul de la care mi-am obţinut un Bachelor of Science.

Î: Există vreo diferenţă între americanii din Carolina de Sud şi cei din Nord?

 

R: Prea mare diferenţă nu există. Trăsăturile sudiste îi caracterizează pe cei din South Carolina, ca de altfel şi pe cei din North Carolina.

Î: Cunoaşteţi şi alte orase, în afară de Greenville, în care ar fi dezirabil de locuit, în acest stat?

 

R: Columbia, South Carolina, este un oraş foarte frumos. La fel şi Charleston.

Î: Ce ne puteţi spune despre clima din Carolina de Sud?

 

R: Umiditatea este ridicată, în special în cele trei luni ale verii. În rest, toamna şi primăvara sunt minunate. Iernile sunt foarte blânde. Câteodată, se mai iscă uragane care traversează Statul South Carolina, însă acestea nu sunt atât de dese, iar când vin, aduc multă umiditate şi vânt, dar numai în zonele mai apropiate de ocean.

Î: Care sunt punctele de atracţie turistică din acest stat?

 

R: Myrtle Beach, Hilton Head, Charleston.

 

Î: Credeţi că pe viitor se va forma o comunitate de români mai puternică şi în Carolina de Sud?

R: Da. Greenville este un centru intelectual al statului South Carolina. Pe lângă Furman University, Bob Jones University şi Holmes Bible College, în urmă cu aproximativ zece ani sau mai bine, BMW şi-a deschis o uzină de automobile care a condus la o adevărată explozie a economiei din zonă. Aceasta a atras foarte multe afaceri care au ridicat valoarea proprietăţilor şi au aşezat zona Greer-Greenville, South Carolina pe harta Americii.

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

 

MARIA RUGINĂ s-a născut la 31 august 1936, în Bozienii de Sus, județul Neamț, este licențiată în istorie-filosofie, la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
    A predat, timp de 37 de ani, istorie, disciplină în care a obținut toate gradele didactice, distincții și aprecieri, ca medalia ,,Profesor evidențiat”, ,,Profesor de excepție” etc.

A publicat, sporatic, opinii și eseuri în presa pedagogică centrală, în publicații culturale și sociale locale (Revista ASACHI, ziarul CEAHLĂU ș.a.).

  Volume: ,,IUBIREA DE IDEE, IDEEA DE IUBIRE”, versuri, 2009, ed. Rovimed Publishers – Bacău
,,CARTEA NEROSTIRII”, versuri, 2012, ed. Mușatinia – Roman
   Grupajul intitulat ,,CITITORULUI MEU”, versuri, in Antologia SCRIITORI DIN NEAMȚ, 2012, ed. Răzeșu

 

***

          Din volumul IDEEA DE IUBIRE, IUBIREA DE IDEE

 

ROLUL CULEGĂTORULUI

Nu-i totuna când sămânța
Nimerește în pietriș,
În prea multă-ntunecime
Și răsare pe furiș.

Soiul ei deosebit
Și forța interioară
N-o pot ajuta decât
Să răsară, să nu moară.

Însă roadele-așteptate,
Ce pot lumea să urnească,
Nu se-înalță printre spini
La mărimea lor firească.

Solul, apa și lumina,
Cu râvnă, obolul dându-și,
Nu pot depăși în forță
Pe culegătorul însuși.

Doar acesta dă valoare
Fructului vag pârguit,
Deslușind aura sfântă
Ce-ntre ramuri s-a ivit.

                 MARU¹⁾
Astăzi, mă joc doar în cuvinte,
Neavând încă altceva;
Dar ,,Facerea”-i de șapte zile,
Așa că pot totuși spera.

De-aceea-mi place să amestec
Lumină, apă, aer, lut
Și-ncerc sa nu ratez momentul
Când va fi omul conceput.

Aș vrea ca el să fie liber,
Stăpân deplin pe soarta sa;
Să nu ridice pe la spate
Mâini înciudate contra mea;

Când va zâmbi să fie sincer,
Să nu o facă din rutină;
Să nu-mi distrugă jucăria
Și muzica de pe retină;

Să nu pozeze-n fluturaș,
Să ia din flori ce se cuvine;
Să fie bun conducător
De sentimente doar cu mine.

N-aș vrea să agresez cumva
Răbdarea Ta de Creator,
Dar, Doamne, -ascultă ruga mea
Și fă-l pe om nemuritor!

Cine sunt eu, care mă-ncumet
Să mă închin în Da și Nu?
Sunt ordinea ivită-n haos
Și mă numesc banal MARU.

1. M.A.R.U. = măsură autonomă a rezistenței universale

 

 

UNDĂ, RAZĂ, FRUNZĂ, FILĂ
Te iubesc adânc și alb,
Ca-ntr-o apă curgătoare,
Unda cea neîncăpută
Ce s-aruncă prima-n mare,
Chemând râul pe talazuri

Neodihna să își culce,

Spre-a visa, fără-ncetare,

Unda lui cu apă dulce.

 

Te iubesc înalt și roșu,

Ca-ntr-a soarelui lumină

Raza neastâmărată,

Ce refuză să revină

În culcușul prea fierbinte,

Plin de raze alintate

Și preferă să aștepte

Pân-te saturi tu de toate.

 

Te iubesc total și verde

Ca-n pădurea sentinată

Frunza-n care se-ntâlnește

Râul cu lumina dată,

Arcuindu-se suprem,

În efort de clorofilă,

Să ivească o sămânță

    Din cuvânt, strivind o filă!

 

Din volumul CARTEA NEROSTIRII

 

                 DESTIN
Suntem eroii unui mit
Aflat în plină derulare,
În care TOTU-i altceva
Și nici NIMICul nu-i ce pare.

Un Autor necunoscut
Ne-a pus în pagină, cu har,
Lăsându-ne să ne aflăm
Singuri destinul…literar.

Parcurgem epicul impus,
Licărind liric în empatic,
Dar ne lovim, fără răspuns,
De pragul susului dramatic.

Avem comună doar ardoarea
Ajungerii în culminant,
Când, strălucind, ne revărsăm
Tot sinele în celălalt,

Care, sorbindu-ne lumina,
Indiferent se-ndepărtează,
Spre a se oglindi și el
Într-o opacitate trează.

Acest hățiș de unde stranii,
Având, înloc de legi, cutume,
Neasumat, dar dedicat,
Este numit generic LUME.

 

,,CAPUL FACE, CAPUL TRAGE”
Dacă-ar fi s-acord un premiu
Pentru excelența sa,
Privind toate câte sunt,
MINȚII OMENEȘTI l-aș da.

Ea a deschis universul
Din lăuntru și de-afară,
A facut din oameni lume
Și din suflete, comoară.

Ea ne-a dat o perspectivă
Și-a pus ordine-n toate;
Inventând comunicarea,
Ne-a smuls din singurătate…

Dac-ar fi, prin judecare,
Să condamn pe cineva,
Rugul cel mai nemilos
Tot minții l-aș înălța:

Nereușind să împace
Nevoia cu interesul,
A trezit monștrii din om,
Care au generat excesul.

A-ntors împotriva Firii
Forma Binelui curat,
Punând lumea în tipare
Care nu au continuat!

 

                      GOL ACTIV
Cantitatea depășită, devenită calitate,
Elanul hegelian al mulțimii numărate
Mă ajută să străbat prea întinderile-aride
Spre nuclee de gândire descinzând din Parmenide.

La popasuri, scotocesc în bagajul cu negații,
Trec spirala pe însine,  căutându-mă în alții…
Și, deodată, ce să vezi? Mă simt trasă înapoi,
Cobor, cu toată prudența, până-n punctul numit NOI.

Și, trăind desfășurarea dintre DE, PENTRU și CU,
Sar pe treapta următoare, cuprinsă-ntre EU și TU –
Teritoriul exclusiv, denumit de Magdeburg.
Picurând pe pâinea vieții GOL ACTIV DE DEMIURG.

 

(Din antologia SCRIITORI din Neamț)

 

                             ALBASTRU OMENESC
Să-ți verși albastrul în nimic, sperând ca el să încolțească
Este-n economia firii greșeala cea mai omenească.
Dar să-nflorești tu din nimic, precum albastrul din cerneală,
Și să oferi, fără să ceri, e omenescul din greșeală.

 

                       OAZA SUFLETULUI
M-a surpins toamna cu cântecele-n zbor
Spre clipele calde ale Marelui Dor.
A stins gândul meu fior ne-ncăput
În albul din filă și-n abur de lut.

Alungând pustiul, cu mană cu tot,
Am ivit grădină în Oaza lui Pot.
Catre ea mă-nalță Golgota mereu,
Sorbind picătura din cântecul meu.

 

INEDITE

PÂNĂ LA MIEZ
Coboară din mine tăcute, dar vii,
Gânduri-lumină – plete de vis –
Și cale-și deschid către tine,
Când mâna stăpână se-apucă de scris.

Și sufletu-mi cântă și coala tresaltă,
Distanța-ncercând s-o înfrunte ;
Curg stele perlate din ochii Tăcerii
Pe-al albului senzor și-a inimii punte.

Dispar în neant și ,,Stâncă” și ,,Vultur”,
M-absoarbe în tine Lumina meree
Cuvintele-abur se-nalță supuse,
Sunt toată un DANS DE NUCLEE.

 

ÎNCHIDERE SUPREMĂ

 

Prima Iubire pentru care-ai plâns,

Lovit de selenara tragedie,

Veghează somnul Soarelui-nenvins,

Lăsându-ți dâra-i albă pe hârtie…

 

Încrâncenat, te-ai năpustit în sus,

Spărgând ,,negriul” norilor cu gândul

Și, populând tot Cosmosul c-un Verb,

Atins-ai Adevărul, căutându-l.

 

Zorii fierbinți ai nașterii din sine

Te-aduc acasă-ales, real, concret,

Neînrămat, dar sărutat de nimb,

În cel mai reușit și viu ,,Portret”!

 

Acum, când știi că Luna, fără tine,

Se poate apăra de nori și soare,

Adună-te-n Iubirea dobândită:

E singura-nchisoare către care

Privim, sperând atingerea cătușei,

E lanțul aripat de la picioare,

Mormântul unic, purtător de viață,

Închidere supremă, ca Elibereare!

“Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul românesc.

Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte.
Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat.
Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.

Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta.

Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul !

Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc.

Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta.

Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată.

Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre.

Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive.

Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta !

Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin !”