Cuvânt și iubire

„Istoria va păstra pentru totdeauna numele Mareşalului Ion Antonescu în Panteonul Eroilor Neamului, ca pe un mare patriot, care şi-a dedicat viaţa cauzei poporului român.”[1] (General (r) jurist militar Ioan Dan)

„Specialist în dreptul penal […] generalul (r) magistrat Ioan Dan asigură chezăşia adevărului necontrafăcut conjunctural, conferindu-i dreptul de a fi un argument de primă mână în bătaia pentru restituirea, întru istorie, a uneia dintre personalităţile reprezentative ale neamului: Mareşalul Ion Antonescu.” [2] (General (r) Radu Theodoru)

Procesul de la Nürnberg a aşezat în boxa acuzaţilor pe conducătorii celui de-Al treilea Reich, pe care i-a judecat şi condamnat „pentru crime împotriva păcii, crime de război şi crime împotriva umanităţii” (unele dintre acuzaţii, pur şi simplu, inventate şi adaptate momentului). Philippe Petain, aliatul francez al Germaniei, erou al Primului Război Mondial, a fost de asemenea condamnat la moarte, dar Charles de Gaulle i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viaţă. Regele Mihai nu a procedat la fel cu Mareşalul Antonescu. Benito Mussolini, şeful Italiei fasciste, a fost împuşcat împreună cu Clara Petacci de către un rebel italian, apoi au fost expuşi în public, atârnaţi de picioare. Mareşalului Antonescu nu I s-a acordat nici măcar dreptul sfânt de a avea un mormânt.

Decretul-lege nr. 312 din aprilie 1945, pe baza căruia au fost judecaţi acuzaţii În „Procesul Marii Trădări Naţionale” [3], stabilea două categorii de culpe: pentru dezastrul ţării şi pentru crime de război. Conform decretului-lege, vinovaţi de dezastrul ţării se făceau cei care „au promovat hitlerismul sau fascismul şi care, având răspunderea politică efectivă, au permis înaintarea armatelor germane pe teritoriul ţării, iar după 6 septembrie 1940 (venirea la putere a lui Ion Antonescu – n.n.) au militat pentru pregătirea sau desăvărşirea faptelor de mai sus prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace”. Deci, învinuiţi pentru comiterea de crime de război erau, sine-die, cei care hotărăseră declararea sau continuarea războiului contra U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite.

La 17 mai s-au pronunţat 13 condamnări la moarte, dintre care şase în contumacie (capii Mişcării Legionare, foşti membri ai guvernului după 6 septembrie 1940). La 1 iunie 1946, la sugestia ministrului Lucreţiu Pătrăşcanu, Regele Mihai a comutat pedeapsa cu moartea în muncă silnică pe viaţă pentru condamnaţii Constantin Pantazi, fost ministru al Apărării, Radu Lecca, fost împuternicit al guvernului pentru problemele evreieşti şi Eugen Cristescu, fost director al Serviciului Special de Informaţii. În aceeaşi zi, în „Valea Piersicilor” din Închisoarea Jilava, Mareşalul Ion Antonescu, fost Conducător al Statului, Mihai Antonescu, fost Vice prim-ministru şi Ministru de Externe, Gheorghe Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei şi generalul Constantin (Piki) Vasiliu, fostul şef al Jandarmeriei, au fost asasinaţi printr-o execuţie-măcel.

Mareşalul Ion Antonescu la Tătărăşeni

Perioadă extrem de bogată în evenimente legate de istoria României, în a doua parte a lunii august a acestui an am primit o invitaţie, căreia, din păcate nu i-am putut da curs. Venea din partea fostului director al casei Corpului Didactic din Botoşani, iar evenimentul urma să se producă la la Tătărăşeni, în ziua de vineri, 31 august 2012. Aşa a şi fost. Temeritate? Posibil! Patriotism? Categoric! Spirit de dreptate? Mai mult ca sigur!… în fapt, toate la un loc. Dacă până acum nu aţi auzit sau nu aţi călcat prin Tătărăşeni, de acum înainte cu siguranţă veţi auzi de acest sat. Şi asta pentru că undeva pe o uliţă aproape pierdută de lume, într-o zi de vineri, la amiază, a avut loc un eveniment de excepţie.

„Vineri, 31 august 2012, în satul Tătărăşeni din comuna Havârna, în prezenţa a aproximativ treizeci de persoane, de la profesori-doctori la simpli ţărani, a fost dezvelit un bust al Mareşalului Ion Antonescu, amplasat în curtea casei profesorului de istorie Gică Manole, fost director al Casei Corpului Didactic din Botoşani. Profesorul, doctor in istorie, a suportat toate cheltuielile lucrării şi amplasării monumentului. La dezvelirea bustului au participat cadre didactice şi oameni de cultură, printre care profesorii dorohoieni Ioan Puiu şi Ciprian Voloc, Cornel Dretcanu, directorul şcolii din Ibăneşti, scriitorul Victor Teişanu, scriitorul şi publicistul Aurel Brumă din Iaşi. Au fost trimise invitaţii şi pentru câtiva preoţi, care ar fi trebuit să sfinţească bustul, dar şi pentru militari în rezervă, dar aceştia s-au eschivat şi nu au mai ajuns la dezvelirea bustului al carui autor a preferat să rămâna anonim.”[4] „Acest bust nu a fost ridicat doar lui Ion Antonescu, ci tuturor celor care s-au sacrificat în Al Doilea Razboi Mondial pe Frontul de Est, pentru dezrobirea Basarabiei şi a nordului Bucovinei – peste 350.000 de fii ai poporului român care au murit”, a spus Gica Manole. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi au afirmat ca Mareşalului i s-ar cuveni un alt loc în istorie”. „Este un început pentru recuperarea identităţii naţionale”, a afirmat Aurel Brumă.[5]

Statui cu Mareşalul Ion Antonescu sunt interzise în locurile publice

Abuziva Ordonanţă de Urgenţă nr. 31/ 2002[6], iniţiată, redactată şi emisă sub presiune străină intereselor Neamului Românesc, la Cap. IV, Art,.12, prevede: „Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.” Regretabil, amintita reglementare transformată în lege, nu aminteşte nimic de (i)„legalitatea” aşa-numitului „Tribunal al Poporului”, de mascarada „Procesului Marii Trădări Naţionale”, derulat sub regie sovietică, de (in)competenţa completului de judecată şi de tot scenariul demn de absurdul pieselor de teatru ale lu Eugen Ionescu. Nefirească şi neconstituţională, OUG 31/2002 se aplică selectiv, cum spune românul: „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”. Beneficiind de presiunile U.D.M.R. aflate mai bine de două decenii în echipele care au distrus România, criminalul de război Vass Albert – asasin de români – beneficiază de monumente în cel puţin trei localităţi ale Ţării, deci, talerul (in)justiţiei este înclinat după cum bate vântul guvernelor. Din partea autoriţăţilor, nici o reacţie.

„Ne-a dezrobit Basarabia, ne-a dezrobit nordul Bucovinei”

Evenimentul la care facem referire nu s-a întâmplat în vreun loc plin de semnificaţii şi nici măcar într-unul public, ci în curtea casei unui sătean. Săteanul nu este însă oricine, ci profesorul doctor în istorie Gică Manole, care şi-a îndeplinit una dintre năzuinţele pe care le avea de câţiva ani. Alături de un sculptor a muncit timp de câteva săptămâni şi a reuşit să îşi amplaseze în grădină, chiar în faţa casei, bustul celui care a condus practic România în cel de-Al Doilea Război Mondial. În ciuda unor opinii extrem de critice la adresa mareşalului, Gică Manole are o cu totul altă părere faţă de rolul pe care Antonescu l-a avut în istoria României. Cum legea îi interzice să monteze un bust al acestuia în loc public, a făcut-o în propria-i curte.[7] De ce? „Ne-a dezrobit Basarabia, ne-a dezrobit nordul Bucovinei şi au arătat lumii că poporul român este un popor mândru şi eroic şi nu laş şi vegetal cum spun atâţia netrebnici. Aşadar, este o chestie de afişare a unei demnităţi fireşti care orice cetăţean român poată să o aibă raportându-se la eroii neamului său şi la jertfele sale infinite. Este un gest de recuperare a demnităţii”, a explicat Gică Manole.

„Dacă Mareşalul nu are un monument în ţara lui, ei bine l-am făcut eu în onoarea lui”

La 15 mai 1946, înainte de declararea sentinţei, Ion Antonescu a adresat Tribunalului Poporului un memoriu prin care îşi exprima poziţia faţă de învinuirile aduse în actul de acuzare şi care se încheia astfel: „Domnule Preşedinte şi Onorat Tribunal, s-a dat aici, în faţa poporului nostru, a istoriei noastre şi a conştiinţei universale, un penibil şi trist spectacol. Majoritatea foştilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor şi a neamului nostru să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat. Eu, Onorat Tribunal, declar solemn, în acest ceas, că, în afară de crime şi de furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea toate greşelile pe care, eventual, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-au făcut”.

Domnul prof. dr Gică Manole a ales ziua de 31 august, pentru că pe 31 august 1944 Ion Antonescu a fost predat ruşilor. „Şi pentru că sunt două secole de când ruşii ne-au răpit Basarabia, am simţit nevoia să ridic un monument celui care ne-a eliberat Basarabia şi nordul Bucovinei. Dacă el nu are, în ţara lui, un monument, ei bine l-am făcut eu în onoarea lui şi tuturor camarazilor săi morţi pe front, la două secole, ca un fel de remember. Nu uitaţi! Datoria voastră este să reîntregiţi România”, a spus Gică Manole de lângă bustul lui Antonescu. Profesorul de istorie crede că mareşalul nu trebuie blamat pentru intrarea în a doua conflagraţie mondială alături de nemţi deoarece în opinia sa nu a fost un aliat al lui Hitler, ci al marii puteri europene care ere Germania, singura în măsură să asigure graniţele României. „În secolul al XX-lea două milioane de români s-au jertfit ca să clădim noi, din România mică, România cea Mare şi sfântă, «de la Nistru până la Tisa»”, a precizat Gică Manole.

„Ca şi cum ai avea un mic bust al lui Eminescu în biblioteca personală”

Bustul a fost realizat de un sculptor care, fără să îşi motiveze gestul, a dorit să rămână anonim. Acestuia i se alătură şi un catarg în vârful căruia, începând cu 31 august 2012, flutură Tricolorul României. Participanţii la manifestarea din curtea casei profesorului l-au felicitat pentru iniţiativă şi au subliniat la rândul lor că Antonescu practic nu a avut de ales în anii ’40, optând, dintre două rele, Germania şi Rusia, pe cel mai mic. „Eu privesc acest lucru fără a exagera ca şi cum ai avea un mic bust al lui Eminescu în biblioteca personală, ca şi cum ai avea o medalie cu chipul lui Nicolae Iorga. Este o personalitate a istoriei românilor, este o personalitate tragică. Înainte de a judeca istoria prin prisma conceptelor de bine şi rău ar trebui să ne gândim la situaţia în care era Ion Antonescu atunci: era prins între două forţe malefice, una venea din Germania, cealaltă venea din Rusia. Deja pierduserăm o parte a Ardealului, rămânea să pierdem tot sau să luăm atitudine. El a luat atitudine. Cu oricare din cele două părţi s-ar fi aliat ar fi ieşit rău”, a afirmat profesorul doctor dorohoian Ciprian Voloc. Acesta a amintit că proprietatea privată este inviolabilă şi, ca atare, gestul lui Gică Manole nu vine în contradicţie cu vreo prevedere legală. Prof. dr. Voloc a mai arătat că în istorie nu există personalităţi absolut pozitive, tot aşa cum nu există nici absolut negative, astfel încât perioada în care mareşalul a condus România are la rândul ei aspecte bune şi rele. „Nu cred că ar fi vrut nimeni să fi fost în locul lui atunci şi să trebuiască să adopte o decizie”, a mai spus Ciprian Voloc, care a adăugat că peste 300.000 de ostaşi români au pierit pe frontul de est, în general pentru eliberarea teritoriilor româneşti ocupate de ruşi şi alţi mai mult de 200.000 pe cel de vest.[8]

„El nu s-a aliat cu hitlerismul, el s-a aliat cu Germania”

Fostul director al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi a remarcat curajul de care a dat dovadă prof. dr. Gică Manole. „Un om care înţelege că nu se poate precupeţi nimic spre a arăta adevărul celor care suntem astăzi în confruntare cu neadevărul, cu încălcarea a ceea ce înseamnă cumpăna dreptăţii în istorie, a ceea ce înseamnă apărarea demnităţii poporului român, ori mareşalul Antonescu poartă tocmai aceste simboluri ale neamului românesc. El este purtătorul nostru de cuvânt şi simţire acum şi dintotdeauna, în memoria neamului românesc figura lui nu se va şterge niciodată”, a afirmat prof. Ioan Puiu. Acesta a adăugat că, deşi există forţe care se opun reabilitării mareşalului, în subconştientul fiecărui român este o doză suficientă de raliere la politica acestuia. „Figura mareşalului Antonescu nu se leagă cu absolut nimic de ceea ce înseamnă fascism, el nu s-a aliat cu hitlerismul, el s-a aliat cu Germania, cu puterea, cu forţa armatei germane în scopul de a dobândi teritoriile pierdute, de a împlini idealurile româneşti”, a mai arătat Ioan Puiu.

Între erou şi criminal de război

Ajuns să conducă destinele României, generalul Antonescu a fost pus în faţa unei situaţii extrem de dificile. A chemat partidele istorice să participe la conducerea Ţării, dar acestea s-au eschivat. Aliaţii tradiţionali, Franţa, Marea Britanie erau preocupate de însăşi soarta lor. În aceste condiţii Conducătorul Statului a decis intrarea Romaniei în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, Germania fiind singura care ar fi putut garanta ca teritoriile româneşti, pierdute în 1940 prin Dictatul de la Viena şi Pacul Ribbentrop-Molotov, să fie realipite ţării. La 22 iunie 1941, Armata Română a trecut Prutul, călcând pe pământ românesc! Pentru o scurtă perioadă teritoriile au fost recuperate, însă pierdute din nou. Actului trădării de la 23 august 1944, comis de Regele Mihai, a deschis drum Armatei Roşii ocuparea României şi a facilitat instalarea, cu sprijin sovietic, a i comunismului. Istoricii încă nu au ajuns la un consens asupra faptelor Mareşalului, unii condamnându-l pentru asocierea cu Germania, alţii considerându-l un erou pentru că a încercat şi a reuşit pentru o vreme să realipească Ţării teritoriilor româneşti ocupate de ruşi.

În România mai trăiesc patrioţi

Ordonanţa 31/2002 interzice afişarea în locuri publice a busturilor Mareşalului, ajungându-se astfel la situaţia amplasării celui în discuţie pe domeniul unei proprietăţi private. De altfel, există un precedent oarecum asemănător. Josif Constantin Drăgan a construit şi instalat un bust al Mareşalului Ion Antonescu în curtea bisericii Sf. Constantin şi Elena, din Capitală, ctitorită de Mareşal. Bustul din curtea bisericii a fost, până la urmă demontat din înalte ordine, emise în urma repetatelor şi insolentelor presiunilor venite de la  neprietenii alogeni ai românilor. Cele două evenimente sunt separate în timp, de neconstituţionala OUG 31/2002 gestul profesorului Gică Manole având, în opinia mea, mai multă greutate. Să sperăm că dreptul românului Gică Manole nu va fi încălcat de o lege strâmbă.

Notă:
După dezvelirea monumentului de la Tătărăşeni, profesorul a primit mesaje de ameninţare cu moartea, iar Poliţia Română încă nu a reuşit să depisteze persoana sau persoanele care au emis acele mesaje condamnate de lege. Acestor mesaje, profesorul dr. Gică Manole le-a adresat un răspuns: „Veniţi, vă aştept!” Poliţia Română are datoria să apere cetăţenii Ţării, iar românii să respecte şi să cinstească astfel de oameni, precum prof. dr. Gică Manole!

Grafica – Ion Măldărescu
—————————————————–
[1] General (r) magistrat Ioan Dan, „Procesul Mareşalului Ion Antonescu”, Bucureşti, Editura Lucman, 2005. motto
[2] Ibidem, General (r) Radu Theodoru, Prefaţă
[3] La 6 mai 1946, în aşa-numitul Proces al Marii Trădări Naţionale au fost „judecaţi” şi condamnaţi: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Constantin Pantazi, Constantin Piki Vasiliu, Dragoş Titus, Gheorghe Dobre, Ioan Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Constantin Petrovicescu, Constantin Dănulescu, Constantin Buşilă, Nicolae Mareş, Petre Tomescu, Dimitriuc Vasile, Mihail Sturdza, Ion Protopopescu, Corneliu Georgescu, Constantin Papanace, Vasile Iasinschi, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca şi Eugen Cristescu. Conform afirmaţiei Ministrului de Justiţie, Lucreţiu Pătrăşcanu, rechizitoriul Procesului număra 190 de pagini. Lucrețiu Pătrășcanu a fost promotor al epurărilor și proceselor de tip stalinist. În 1945, a înființat „Tribunalele Poporului”, promovând în cadrul lor procurori precum Avram Bunaciu, constanţa Crăciun sau Alexandra Sidorovici (soția lui Silviu Brucan, alias Samuel Bruckner)
[4] Monitorul de Botoşani
[5] Ibidem.
[6] O.U.G. Nr. 31/2002 a fost emisă sub directa coordoonare a lui Adrian Năstase, pe atunci prim-ministru al Guvernului României
[7] Monitorul de Botoşani
[8] Ibidem.

Sursa: Revista ART – EMIS

George Anca

Post ermetic

                          George Anca

 

1

 

har ba haraba mal familial

du-te peste drum la biserică

haitei căinţă pe meditaţie

cochilia renunţării fagi magi

 

 

nemaitrezindu-te morişcă

tristih pe Chenier alt număr

Boccacio Vultureni Duminicei

ştiindu-ni-i răspăr pe barieră

 

 

 

n’aibă Naiba casa în împărăţie

prea anemonelor claustrărilor

perdanţi Calafatului dau la mau

 

 

 

corbi în traista ciobanului cenzor

cohorte parapantele ciorilor

pramatiile sângelui în petec

 

 

 

2

 

în ciomag prin pădurea împuşcată

invers ne reparăm tălpăşiţa

ne-om deshuma neprivegherea

de lumânări când le aprindeam

 

 

citeşte-mă perpelit nedormirii

pe ajunsul minunăţiilor copil

arând pestilenţa lanului negru

porfir de când nu-l mai petrecem

 

 

speranţe în formă de copaci neuscaţi

femeilor le vin idei dicteu dialogat

ne ducem împreună mare fără lună

 

 

nu-i e bine vacii noastre Dănuţo

îmi luă sângele pe degeaba

anemie prin carenţă de fier

 

 

numerologie vioară fii de regie

Charles Candiano la unul dintre

cei doi generali mă voi întoarce

 

 

 

3

 

ochi pătraţi în cerc de întuneric

studiu asupra redundanţei avatarice

înconjuri cu placaj alt kitsch primare

mă vezi scriind să n-avem vorbe

 

 

scriitorul organicităţii colecte între

microscoapele transpirate canicular

scula-se-vor tranşeele pe întoarselea

păţanii incurabile cu fiecare tronc

 

 

cumva să nu-mi fi strivit sângele

faraon vizitator la Zoroastra

arhonţi cavafi intersectaţi viezuri

 

 

fundă latifundiul trenă miresei

ce să zică pehlivanii gealaţi

deplângând pe Marko la Rovine

 

 

 

4

 

anonim la salonul din Frankfurt

pasez tot pritocirii mime în lift

luând din timpul pentru Ratlow

de nu sonetele catehismului

 

 

nu mă cenzura paznice sperieţan

râdea doctoriţa că n-am cancer

iertată tuberculoză tatăl nostru

epsisoade pe silabe imperiul horei

 

 

i-aş trimite lui Katavolin ţeapa

câinii ne îndură ierarhii pleacă

la seceriş vikingii a ne devaliza

 

 

encore une fois foc a contra a

fars tiz d’ero ţar(ă) nici agrar(ă)

hai repede şi cu pupăza lămpilor

 

 

 

5

 

cum v-ar mai părea pasărea cişmea

latura codobatura cioara mioara

pe prietenie numărătoarea ochilor

abia de învinse psihiatria ferestrul

 

 

can’t emir han pe ruseşte poza

pierduţilor de femei frumoase

pe unde calcă se face întuneric

să vadă cum îi piere neamul

 

 

correspondences berze tardive

în ce oraş Othello ba măiastra

a o fi jucat da’ plecaşi la Piteşti

 

 

ţine-ţi-vă minte dacă vă văzurăţi

p’empatie contrariind zăbava plecării

hai că ne certăm şi-n altă parte

 

 

 

6

 

de n-o fi fost cumva de dat ca la verde

acelaşi colormaistru la voi în America

laus Daedali jucaşi de intrare la Mic

făcutul mai tare de râs mai pe unde

 

 

amnezia amiezii comoţie d’emoţie

spulberătură comanşă ziurirea glie

fractalie pe felie fractalioţi iloţi

nema lema iritându-ne dune

 

 

alt lustru la ţanc programează-ţi

p’evantai hai la rai să te dai de pe cai

repicaţi pictaţi picaţi din ficaţi carataţi

 

 

sfinţii sună mamă lună tată soare

nu mai da din casă toate iradierile

asta tot aduce scaune aşezat indigo

 

 

 

7

 

barca plecată rari pescăruşi nepoate

vampiri nevizitaţi păpuşilor vândute

‘i sus soare cotigii lipii cu Ovidiu

năimire părintească de la Savitur

 

 

la fel bate vântul peste Naso

te-ai elibera înapoi studenţiei

micşunea în redundanţă avatarică

merg mă prinde trece n-o mai prind

 

 

temerea pustietăţii de mai cine

rărite ispăşiri fără popor arendă

păi de ce zboară elicopterul

 

 

lacrimii jarişte soarele pajişte

anul viitor n-o să ne mai plictisim

de dormit tu vei dormi copil preţios

 

 

 

8

 

vin să-ţi fac viaţa frumoasă hai mamă

gayatri năimirea neamului de părinţi

revenirăm în Phoenicia jazz tăricean

m-iau liber nu e de-o tablă cu Victor

 

 

vorbiţii crimei peste cifru coroiat

bine că vorbirăm abis ţărcuirea

rar fericire Bernard cât şi cu Albert

că şi noi ne înşiruim bâldâbâcul

 

 

ce-mi dărui manta strepezirii

matter of fact teroarea deja vue

de n-ar greşi modelul represiv

 

 

cât să ne mai desprindem d’India

ucizii capelani c-ai nonviolenţei

hai că nu voi apăreţi de sub şepci

 

 

 

9

 

pe rupere ardoarea crăpării de şiştar

lactee gangă laxă castă piuitul ia-ni-l

aflămu-ne din soare ori Savitur ori star

prin clopote-nstelarea lui raja dacă rani-l

 

 

acas’ creion biciuşca în fapt de şerpi calică

sacâz saca încinge de sfâşia ce minte

nu minte dracul cântă din foaie de sipică

de-l identifici oaie la trânta cu nesfinte

 

 

ciment ba horj târâşul armoniu enervării

sub tălpi de nervi aiurea convulsii ca de râsul

culorilor d’ardeiul rugat Hari că măr i-i

 

 

niciun acas veninul şpriţându-ne sacâsul

ne lasă vocea calea lactee pe canat

şi tragănă tigoarea prim-planul coroiat

 

 

 

10

 

corolele scrumite-n zări de cunii

denunţă crimele cremaţiunii

creştet asemănând pe arătură

placentă Dumnezeu ni se îndură

ari valuri ariei boeme te restaur

trup mantiei nici abur mal malaur

malaria plămâni lui Gib slovacă

Ghosh cromozom Kolkatei nicio vacă

 

 

stopa-vom greşuri mântuinţei viclă

a nu mai arde să se spargă sticlă

ne-avem de soţ singurătate cruce

 

 

strănută Vict Emanuel cu duce

ne duce de la mare cu nepot

a treia lună din concepţie înot

 

 

 

11

 

marea mai debussyană decât catedrala

anume a nu mă asculta a nu mă auzi

te-aş putea întreba de septuagenară sau

de tânăra din stalul ălălalt simetrie

 

 

lebăda măritată cu pianul Ceaikovski

Jan se-nchină la puchinoşeniile mele

ăştia balcanici a nu vorbi frate cu frate

tu pe Ghiţu şi pe Maricica i-ai făcut oameni

 

 

ai fost şi-n şanţ cu Zinca melancolie

pe unde şi înghesuiala petardelor bufe

a te fi gândit atârnării mântuire

 

 

buf candidul numai la premiere

mai tirade de titlu pe cameleon

creştin prin ianuarie cu Donosteea

 

 

 

12

 

deranjând fânul furci grajdul

în aer cabrat a cer de-o palmă

strangulându-ne orizontul out

cu cine te vezi la a cui aniversare

 

 

oranta soră în biserică lumânare

a-şi vedea rodul secetei nepoesis

muma încarcă numai telefonul meu

cât o costa strâmtarea unui costum

 

 

nu vă supăraţi mi-e frică groaznic

de câini ăsta se ţine după mine nu scap

nu-l băga-n seamă nu-ţi fie frică

 

 

de cum şi voi tăiaţi degete pe jos cu ele

ce să-ţi mai spun de bird ai auzi birt

sinucidere bună fecior de pictor plecat

 

 

 

 

13

 

pe Alunişului pân’ pe Ţuţea la turle

bogăţia tristeţii neverdelui pandemoniu

film voce surzeniei exorcizare fatum

foame în mişcare zăpezi floarea trecută

 

 

aşez chinina pe malarie păunul plusează

frisoane ca-n Kalidasa avatar Călin

doi ani peste moartea lui Lascăr

nepotul lui Oedip şi al Medeei

 

 

eu din timp tu din ocheşie păpădie

scene şi-o mansardă sardă ardă

numai de mi-oi putea citi caiete ie-te

 

 

dormi după popor nu te sun mi-oi grăi

treci p’ici să ţi spun cu cine semeni

şi să-mi dai doi dolari la Carnegy

 

 

 

14

 

lăsaşi pe Donosteea măcar în româneşte

caută poze a le scana Victor deseară

Esha ar trebui să te trateze ca un impresar

ţi-o tot înapoia cartea şi peste prietenie

 

 

les sons et le parums tournent dans l’air du soir

sub influenţa unor elemente naţionaliste evreieşti

Herbst melancolie după şederea în America

wrote a country more humour than ideology

 

 

tu muiere tu muiere ce ai cu mândrele mele

bravo Vasilică rupeţâ-s-ar inima cum ai rupt-o

eu nu v-am văzut din 1918 Tănăsucă pe târnaţ

 

 

di-ar mai fi trăit tată-tu te omora satano

în goana roibului Irina pleacă Puşi s-o fi dus

trei păcurărei că n-au murit să se afle aici

 

 

 

15

 

în numele lui Ion al Vetei şi al sorei

nepoate mama ta îmi zice tată

ăl d’asară cu nepoţii tot în America

ai tăi cum te-or fortifica stâncă marină

 

 

fereşte-ţi gustul abia pieptul armă

a câta milă ce de prăpădenii

ah campanule brânduşi brindisi

cu joaca prihănind reverie la rând

 

 

jainii eunucii a nu te prăşi sst

penant ferit nu-n cavernă frunzar

ce să fi moştenit Ceahlăului

 

 

Builă în deget apeşi spre Marte

ne-oi fi îndemnând utopia

cuarcei de te laudă ce băiat

 

 

 

16

 

confuzia sudului pe Boccaccio

sămânţă de tristeţe final nick still

pe ce răbdare de ncicând cum vă las

din austeritatea fără mai râsete

 

 

cum să mai ne veselim vedem nepoate

hai că ne vei distribui în roluri mai

ceva decât noi cu părinţii la voi

vă are doi ai tăi doi ai lui doi şase

 

 

tată fiumamă duh mort în Paraschiva

clip lent clopot nu toacă doi în unu

glume întoarse car’ vă mai certaţi

 

 

art redun s-o cormoran călătoare pe bucă

ne revenim verăm verberăm vise docte

pân’ rutina danţei avatarice violoncel

 

 

 

17

 

l-ai învăţat să fumeze pe nepot o sacoşă

nu faci nimic iei banii pe moca

te cerţi c-o femeie bătrână îl chem pe tata

nu-mi dai şi-o palmă dinţi d’informaţii

 

 

ce să scrie gicălie rimărie puşie nă

pârlit de egoismul agoniei transnepos

cang jung ajung cajun Gungunam

criteriu deuteriu croncănimu-i

 

 

pe cedate peceţi date la o parte arte

cine pe cine menajează nepoate

neloc la cărţi pe unde aruncate

 

 

corn cromn chean ochean ciorean pean

morarul de batoză semănător

tu cu duşmancele nici pe ogor

 

 

 

17

 

onoarea sceleraţilor pe mai cine gyne

exacte marginii a bloca fereastra

cu încă o aşezare retezată-ţi spui

mai lasă şi lucrurile pe iarnă

 

 

cu lunecuşul frigului pe prunc

ne al verii mai ca Eminescu

lumea e biblioteca din Alexandria

la sabia sultanului precitit

 

 

ne ducem cu traductibibliile

citea-i ruda numai pe de-ai lor

catapultaţi după nativitate

 

 

mi-oi plezni ţancul nepotului

de n-aş păs comunica maniei

de a fi îmbătrânit necras

 

 

 

18

 

văd redundanţele hai încă pe atât

dughenare gheenă concupiscenţilor

cui dată voie freza lăsată frază

cum nu mai dăm afară cărţile capre

 

 

cum e fără dinţi clinchetasei cu Petre

te pierzi ca verigheta miresei engleze

lasă-i să zugrăvească poruncă nepot

la vară în cărucior pe malul mării

 

 

nepoate cu tine mă conversam filme

de-ai şi luat-o la fugă spre ţuţeică

secretele esenţei de pruncie parcă

 

 

a dracu’ politică de-a stricat actorii

hipnoză pe şahişti Suran rumegând

green bee green revolution cu Dorna

 

 

 

19

 

bucură-te cea care-ai sfinţit lumea

mângâie-te cantilenă rescrisă

denigrul călătorilor de sâmbătă

ba de nepot mi-ai da un cap că scriu

 

 

de nu mă vei fi şi văzut uite madona

şi cu cine să te mai şi cerţi ghiozdan

ăst timp nepotul mai durează căciulii

de pe căpşorul vizaviului elisavetan

 

 

nepotul în ce cârcă de spovedanie pol

o-ntâlnii pe Lina ah ard hainele pe mine

mi-s ermetic entomolog peste păginuţe

 

 

nou ermetism nici unii pe după măşti

proscrismă scrum sonatina dentro dintru

mai liber ţintei circadienilor vin nebăut

 

                      2012

 

As  a  shadow  of  darkness  engulfed  a  life of sadness and impurity led by one young educated woman it would take an extraordinary moment that would allow her to grow, evolve, and finally be saved this is the story that Elsa Easton lives to share. During a recent visit to Living Waters Romania Church Elsa Easton shared her personal journey that brought her back to her lord and savior Jesus Christ.

Elsa who was born in the United States while her father was completing his degree in Colorado was relocated to her father’s homeland of New Zealand at a very young age. The move prompted by both personal and financial reasons for the family, her father in search of job security, and her mother in need of affordable medical treatment for the cancer that was waging war on her body. Having family still living in America Elsa has the opportunity to visit every few years which she enjoys doing.

Of her own omission, Elsa led a reckless life that led her feeling lonely, empty and without self-esteem. Those tortuous times would include a battle with alcohol addiction that triggered many poor decisions from those judgments a reckless and wild life style. It would take many years for her to regain true salvation that would afford her the opportunity to bask in the glow of a one and  true love, and to live without fear with her father, our father, the father, Jesus Christ the lord and savior.

 In the following paragraphs, Elsa will share her story that has taken her from one nation to another spreading the gospel and the meaning of true acceptance and belief. With her story, a closer examination of the differences in values between the cultures of the United States and New Zealand will be discussed and examined in relation to economics, attitudes and belief systems the nations have adopted.

 

Octavian: – Elsa, briefly tell us a few words about yourself. I understand you were born in the United States and relocated to New Zealand when you were a small child. What was the reason for your family leaving the United States and relocating to New Zealand?

Elsa: – My dad is a New Zealander and he was given a scholarship to study at Colorado University, when he met my mom. They moved to California and I was born in Santa Barbara. We moved to New Zealand when I was a toddler. My mom had cancer and we moved to New Zealand for financial reasons.

Octavian: – I understand that a part of your family resides in the United States, can you briefly explain?

Elsa: – Half of my family is American, and the other half is from New Zealand. It is a good excuse to travel but it would be nice if we all lived close by.

Octavian: – Please describe the difference between the United States and New Zealand, how do the two differ?

Elsa: – New Zealand is a very beautiful country. We have everything- golden beaches, snowy Alps, lush forests and clean rivers. There are only four million people in New Zealand. I think one of the best things about our country is that we are laid back (relaxed) and we have a unique sense of humor. We aren’t as flash as America – not so much into material possessions or having the latest item. I think we are more content maybe. But because we are small, we are creative and interested in seeing the rest of the world.

Octavian: – What separates the people in New Zealand from the people in the United States?

Elsa: – Americans are extremely generous and hospitable! It always overwhelms me. New Zealanders are known for being friendly but I don’t think we make as much of an effort to welcome people into our homes.

 

Octavian:  – How would you describe Christchurch, New Zealand?

Elsa: – Christchurch is a beautiful city of 340,000 people. It is on the East Coast of the South Island. I live ten minutes walk from the beach and 90 minutes drive from the ski fields. We have many parks and pretty old buildings. Our summers are hot and dry and our winters are crisp and sunny. It snows maybe once every winter in the city, more often in the surrounding hills.

 

Octavian: – What occupational fields have you worked in? What is your current occupational position?

Elsa: – I have worked as a speech language pathologist and an elementary school teacher. I loved both of those occupations. In July, 2008 my church approached me to work with them. I was already involved in ministry/ leading so I knew them pretty well. In October I started working as our pastor’s personal assistant. It is the best job in the world for me.

Octavian:  – What type of movement is “Vineyard Church” involved with?

Elsa: – Our church is a part of the Vineyard movement. It will be 14 years old in April (2013).  We have about 2,000 members. It is one of the fastest growing churches in the country, which has taken everybody by surprise. We adopted a smaller church this year and that has been humbling and exciting. We have a much larger staff now and a huge number of volunteers. We are careful to honor God with the financial and personal resources that He has blessed us with.

Octavian: – When did you become a Christian? What happened that lead you to Christ?

Elsa:  – I became a Christian – born again and following Jesus with all my heart – 4 years ago. Prior to that, I lived a very lost and wild lifestyle. I struggled with drinking addiction and low self esteem. God supernaturally healed me of a drinking related injury, and I realized He was not the stern, distant God I thought He was. I am so thankful He pursued me and heard the cry of my heart.

Octavian: – How often do you visit the U.S.? What do you enjoy doing while visiting Arizona?

Elsa: –  I try to come to America every 2 or 3 years. My grandparents live in Sun City and they are very special to me. They are getting old now, so it’s important to me to spend time with them. I always shop and eat a lot here. It’s probably good that I don’t live here permanently.

Octavian: – How are the holidays celebrated in New Zealand compared to the United States?

Elsa: – In New Zealand most people have a 2 or 3 weeks vacation from Christmas to the New Year. Almost everyone celebrates Christmas, but few people acknowledge Jesus. It is more of a family time. Also, because it is summer, many families go to the beach. We often have a BBQ at Christmas time. We don’t have as many decorations in or on our houses, but is becoming more popular.

Octavian: – A new year is here. What do you wish to say to all of our readers that may inspire them?

Elsa: – I know that it is a challenging time in your country with the gloomy economic outlook. Keep trusting God and look to Him as your provider. I pray that you will all draw closer to Him no mater what 2009 brings.

Octavian: – How does the Church in New Zealand differ from a Church in the U.S.? How would you describe the Christian movement in New Zealand?

Elsa: – I haven’t seen too many churches in America, so I’m unqualified to make a comparison. A very small percentage of New Zealanders attend church and we don’t have as strong Christian heritage as you. Many church numbers are dwindling, but God is raising up people who are passionate for His name. I think the Christians generally want a genuine move of God or nothing at all! My own church is constantly challenged to bring Jesus to our lost city, to be genuine and real, and to take the presence of God out of the building on Sundays to where the lost people are. What an awesome and important commission we have.

Octavian: – You visited Living Waters Romanian Church in Glendale, AZ on December 28th, 2008. What were your impressions of this church? 

Elsa: – I really enjoyed the service at Living Waters.  The worship music was beautiful – I love listening to the sounds in your language.  I liked the way that all prayed together as a congregation too.  I thought there was a lovely presence of God there and I appreciated the way that people came and introduced themselves.  I found this church to be very friendly and encouraging.

Octavian:  – You reside on South Island, what is the difference between the North and South?

Elsa: –  The weather in the North Island is generally warmer, especially in the winter.  I don’t think there are any real differences in the people, although I found Christchurch to be more laid back than the places I lived in up north.  I don’t know much about the economy sorry!

 

Octavian: – Is there anything you dislike about New Zealand, versus the U.S.?

Elsa: – I don’t really dislike anything about NZ – it is a great place to live!  It saddens me that crime has increased since I was a child, but this is probably true of most countries.  America seems a little superficial to me at times… I think I would find it hard to stay true to myself if I lived there.

 

Octavian: – What can the United States improve and learn from New Zealand?

Elsa: – That is a hard question!  I hear that Americans only get 2 weeks vacation each year… that is definitely not enough!

Octavian: – How many weeks of vacation is allotted to New Zealanders?

Elsa: – We get four weeks vacation in New Zealand. I was also spoiled when I was a teacher as I had approximately 10 weeks throughout the year.

Octavian: – What position do Zealanders adopt towards academics? Do they value education?  How many Universities are known for their academic standards?

Elsa: – I think that we have a good education system here, and it is compulsory to attend school until you are at least 15.  Because it is no longer free to get a tertiary qualification, people who study at university are generally very committed.  In my opinion, you can still do very well in the workforce without a degree, and I think that is important.  Not everyone is book smart.  Two of our universities are ranked highly by world standards.

Octavian: – Which two Universities are ranked high by World standards?

Elsa: – The University of Auckland ranked best for NZ overall and then the University of Canterbury did well for research activity.  Having said that, I think you can make any statistics work in a positive light!  Our university fees are probably very reasonable by international standards and you can’t beat the kiwi lifestyle to go with it.

Octavian: – Living in New Zealand have you had a chance to meet any Romanians?

Elsa: – No, I have not.

Octavian: – I understand your sister resides in Australia, tell us in your own words about your perception of this country.

Elsa: – Australia is great!  I think the people are very similar to New Zealanders.  The country is a lot bigger and they have a warmer climate.  I visit there every two or three years.

Octavian: – New Zealanders and Australians, what do you believe the difference is?

Elsa: – Australians are more frank (not as politically correct).

Octavian: – How do Australians perceive Zealanders, and vice versa?

Elsa: – A lot of New Zealanders migrate to Australia because there are good work opportunities there.  We have a good relationship dating back to the world wars, but each country teases the other.

Octavian: – Have you visited any other Countries at the present time?

Elsa: – I haven’t visited any other countries yet.

Octavian: – What are your plans for visiting other Countries in the future?

Elsa: – I am planning to go to Thailand on a mission trip with my home group this year.  I would also like to get to Tanzania soon. Not enough vacation time to go everywhere I’d like to!

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

Atunci când o carte vine spre noi, se întâmplă un eveniment. Când cartea rămâne în noi și cu noi, se produce o schimbare. Iar cartea care ne solicită participarea întru aflare și desăvârșire ne hrănește, ne desface aripile spre înălțare.

   Este întâia simțire-convingere la lecturarea recentului volum de versuri ,,Prin Universul Holografic” al pătrunzătoarei și mult sensibilei scriitoare Violeta Lăcătuşu.  Două mărimi valorice existențiale, selectate și îmbinate cu trăire și inteligență, pune poeta în pagină – cunoașterea și iubirea – lăsându-le să-și dovedească direct sau invers proporționalitatea. În punctul lor de întâlnire, plasează jocul necesităților, posibilităților și al determinărilor.

            Substanța poetică, modelată magistral de autoare, cu mijloace literare, grafice și lingvistice, afirmă și confirmă noua viziune acreditată de știința secolului trecut (Heisenberg, Capra, Bohm etc), după care lumea nu este formată din entități separate, cum era concepută, în mod mecanicist, de fizica clasică, ci apare ca o structură dinamică de evenimente aflate în interacțiune, fiecare parte conținându-le și pe celelalte, ca într-o hologramă. Există un nivel de cunoaștere inaccesibil științelor clasice, care este abordat de fizca cuantică și dominat de principiul incertitudinii, cu posibilitate de predicție doar probabilistic și statistic și care necesită o altă logică și alt limbaj pentru a fi descris, diferit de cele oferite de gândirea rațională.

            Laboratorul în care autoarea desfășoară complexul experiment al însoțirii Adevărului cu Simțirea este Poetul – ridicat la rangul de ,,vis al eonilor galactici”. Lui îi oferă ,,covorul fermecat”, care mijlocește accesul cititorului la realitatea virtuală, solicitându-i efortul de a accepta și a se situa, în consumarea ofertei sale poetice, pe coordonatele unei căi de cunoaștere sintetice și analogice, postulată pe principiul incertitudinii.

            În acest univers al plurideterminărilor, ,,nu se poate imagina – cum observă Dumitru-Constantin Dulcan, în «Inteligența materiei» – nici ceea ce ar fi fost dacă nu era ceea ce este, nici cum ar fi putut să creeze lumea cel ce n-a fost creat”. Această dilemă a înfierbântat și incitat mintea omenească, a stârnit pasiuni, a provocat intuiția și imaginația creatorilor din toate timpurile.

                Ne ajută astăzi știința, ne stimulează literatura și arta să întrevedem un răspuns cât mai aproape de adevăr? Violeta Lăcătușu ne încredințează că da!

                Plasată într-o ramă de lumină, ca centru de greutate al volumui, ,,Balda” – mesaj avertizează că drumul cunoașterii ,,realității înfășurate” (Bohm)este anevoios, dar oferă satisfacția nedesmințită a basmului dintotdeauna : căutătorul se întoarce victorios, iar iubita îl așteaptă în prag.

                ,,Fascinați / de adevăr… și dreptate / însetați de nemurire și libertate”, poeții au căutat mereu să depășească ,, al mărginirii hotar”.

                Și iată că Rareș – eroul baladei – un tânăr frământat de ,,vise-chemări”, sorbind cu nesaț infinitul, a înțeles că pragul dintre real și iluzioru este el însuși, în măsura în care poate deschide ,,poarta spre Marele Cer”, intrând pe ,,tărâmul percepției pure”.

                Mistuit de această chemare, el străbate ,,ape de ceruri”, ,,mistere rotinde”, orizonturi evantaice, atinge stări de suflet, emanând armonie, libertate, încântare, lăsând în urmă ,,zdrențe de timp” și ,,spume de spații nebune”.

                Traiectoria urmată culminează cu tărâmul lui Haos – ,,monstrul gigantic al basmului cosmic” – un ,,orb vârtej” de foc și ,,praf de stihie”.

                Salvat de ,,ochiul-gând”, Rareș coboară ,,tot mai adânc în Sinele-Tată’’ atinge ,,realitatea primară’’, ,,formată din microstructuri / tâinuite sub timp și sub spații/ în ocean de vibrații/ și câmp holografic” atinge ,,materia-filă” disipată în universuri născute în ,,Vidul cuantic”, din fluxul neîntrerupt al ,,Energiei subtile”, generate de ,,Geniul divin”.

                Simțind ,,Privirea Dumnezeiască / Privirea-Idee / …Privirea-Iubire”, se luminează și, trecând ,,prin atomi, astre, imagini și stări / interconectate/ ,interreflectate”, revine în sine.

                ,,Dorul de prieteni, de flori, de iubita uitată” îl readuce în bucuria lumii manifestate, unde ,,Daida-i zâmbește și-n prag îl așteaptă’’.

                Oferind cititorului, cu o artă didactică discretă, accesorii grafice sugestive și argumente de dicționar poetic verificate informativ și prin proprie trăire, autoarea îl pregătește pentru treversarea marelui drum al cunoașterii holistice a lumii, lăsându-i posibilitatea să se întrebe, să se îndoiască și, prin atingere și autodepășire, să pătrundă și să-șă asume ochiul, simțirea și gândirea poetului, trecând prin lecțiile mitului, ale harului, credinței și științei.

                Setea de ,,spații deschise în spații”, de bipătrundere în lăuntrul și în afara sinelui, de asimilare a ,,geometriei divine” – în care ,,fiecare punct e viu / și rodește lumină” – sete inoculată de poetă într-un crescendo bine dozat, îi înlesnește cititorului perceperea vibrației, a armoniei sunetului subtil al holo-ordinii eterne, din care doar prezentul e manifest.

                Prin calitatea pregnantă a propriei trăiri, Violeta Lăcătușu ne convinge că ,,marea carte a existenței holistice”, încărcată cu ,,intenționalități, probabilități și virtualități”, este calea cea mai sigură prin care gândul nostru poate atinge adevărul, alimenta iubirea, ostoi dorurile și elibera certitudinile de incertitudine. Este singura carte,, scrisă de toți și de toate”. ,,Ea poate fi citită dinspre trecut spre prezent / sau dinspre viitor spre trecut / dar, mai ales, / dinspre moarte spre viață”.

                Această ,,eternă carte cosmică” ne dă putere să depășim nostalgiile, să deslușim ,,drumurile subtile” ale visului, mirajul iluziei, ,,sunetele albe și negre” ale ,,nerostirii”, ,,neșansa” gândului ,,căzut pe o umbră”.

                Iar atunci când Cauza sângerândă lovește ,,timpul obosit”, pulverizând ,,scântei de amintiri / peste spațiul gol dintre două suflete”, ea – cartea – ne invită să descifrăm șerpuirea destinelor la ,,răscruci de posibilități”, lăsând îngerii ,,înseninărilor” să-și verse razele prin geamurile sufletului.

                Astfel, se deschid înțelegerii marile întrebări ale gândului, neiertătoarele vibrații ale neliniștii, înțeleapta pace a așteptării, făcând trecutul și veșnicia suportabile, iar dorințele agățate de stele dau ,,viață din viață” ,,destinului în ramă” . Și atunci, ,,Minunea surâde: / un nou cer se naște!”

                Uzitând mijloace poetice și tematice de înalt rafinament, navigând sigur și convingător ,,prin universul holografic”, autoarea ne oferă o cheie de lumină a universului în care trăim, dar și a propriului univers interior, în care suntem încă așa de străini! Aflăm, putând verifica, faptul că ceva există numai pentru că altceva îl determină. Noi existăm ca determinare proprie și, în același timp, a celorlalți. De aceea, realitatea în care trăim ne apare doar ca aproximație, fiind imposibil să cunoști resorturile ultime ale naturii.

                Ilustrarea viziunii discontinuie asupra lumii, diferită de viziunea continuă – bazată pe principiul relativității, cu un determinism strict – această viziune discontinuă, în care Violeta Lăcătușu navighează cu atâta siguranță(!), oferă o perspectivă de larg interes novativ pentru gândirea, literatura și arta zilelor noastre, precum taina sărutului într-un ,,buchet de liliac”.

  Maria Rugină

Sursa: Revista Melidonium

Dr. Narinder Brar

Selecting an Obstetrician-Gynecologist is an important decision for all women. There are many considerations when selecting an OB-GYN, but one of the more important issues is how accessible is the doctor and her/his office to you.

Dr. Narinder Brar, D.O, attended medical school at New York College of Osteopathic Medicine. This was followed by a residency in Obstetrics and gynecology at Albany Medical College in New York, where she ultimately served as chief resident.  Dr. Brar has practiced in the West Valley ( Arizona) since 2006. She is board-certified by the American Board of Obstetrics & Gynecology.  Arizona Maternity & Women’s Clinic is located at: 14961 W. Bell Rd. Suite 175, Surprise, AZ 85374 and it can be reached at 623 547 7205 Monday through Friday from 8 to 4 pm to schedule appointments. We asked Dr. Brar a few questions to which she was very pleased to respond.

Reporter: – Why did you decide to become an OB GYN?

Dr. Brar: – Born in a small town in India, very early in my life I had decided to become a doctor. During my medical school in India I felt very sympathetic to women patients and felt I had a special connection with them. This was reinforced when I rotated through obstetrics. I was so passionate about this field that I repeated my medical school here in United States so I would have chance to get into an excellent OB/GYN residency program.

Reporter: – When and where did you receive training?

Dr. Brar: – Studies at New York College of Osteopathic Medicine, where I received my DO degree and then four years of residency at Albany Medical College New York, enabled me to get the knowledge and experience for this field.

Reporter: – Are you board-certified?

Dr. Brar: – Certification by the American Board of Obstetrics and Gynecology is one of my proud possessions.

Reporter: – How many babies have you delivered since you have become a doctor?

Dr. Brar: – On the average there are 20 to 30 deliveries per month in my practice and I delivered a lot of babies since my residency.

Reporter: – Do you have children of your own?

Dr. Brar: -We are proud parents of an 12 year old boy and 7 year old daughter.

Reporter: – What types of tests are normally performed on a pregnant woman? Is it based on age, background, health history?

Dr. Brar: – Standard tests on a pregnant woman are an Ob panel, blood tests for anemia, testing for venereal diseases, diabetes and testing for infections of the vaginal tract. We also try to determine if there are any malformations of the baby. In office ultrasound is available to see how the baby is growing.

Reporter: – Does a patient have a choice of hospitals prior to delivery?

Dr. Brar: – Although I have privileges at other hospitals I exclusively deliver at Banner Del E Webb Hospital.

Reporter: – How long have you been in Arizona? What made you choose the City of Surprise?

Dr. Brar: – I have been in Arizona for seven years and we came here because of the beautiful weather.

Reporter: – What are your philosophies on hormone therapy, for pre-menopause and menopausal patients?

Dr. Brar: – Hormone therapy is a very complex subject and solutions have to be individualized.

Reporter: – What are the signs or symptoms of Ovarian Cancer? If left untreated what is the survival rate?

Dr. Brar: -Ovarian cancer unfortunately has very vague symptoms like abdominal pain, feeling fullness, bloating, and nausea. Many patients have no symptoms, hence it is important to follow with your doctor annually for GYN examinations.

Reporter: – As an OB/GYN what gratification do you receive when a child is born?

Dr. Brar: -It is so gratifying to bring new life in the world and I enjoy the happiness of the family and feel professionally satisfied to see a healthy baby doing well.

Reporter: – You had mentioned that you had several Romanian patients that truly appreciated your services and performance prior to delivery and after, what do you believe makes you stand out from other OB/GYNS?

Dr. Brar:  -The Romanian community has provided me the opportunity to serve them with their Obstetrics and Gynecology needs.  I feel a special bond with them as they reflect my own personal and family beliefs.

Octavian Curpas – Surprise, Arizona

Trecerea în al doilea deceniu de activitate a editurii ,,Mușatinia” din Roman este încununată cu apariția – într-o formă grafică de excepție – a volumului ,,Portrete printre rame’’  de Gheorghe A.M. Ciobanu.

                Ca structură, conținut și mesaj, cartea reprezintă nu numai o suită de impecabile evocări a unor persoane și personalități care au marcat – intr-o forma sau alta – existența autorului, dar și o provocatoare invitație la descifrarea complexității ,,personajului” Gheorghe A.M. Ciobanu, al cărui portret refuză rama în sensul strict al termenului, aducând-o la numitorul necomun al dimensiunilor sale.

                ,,Personajul-autor” este singurul cărturar (citit  de mine) care a depășit livrescul nu din dorința sau nevoia de ,,a fi”, ci din simplul fapt că este. Domnia sa ființează fără a des-ființa pe alții, fără a abate sau muta convingeri, conștiințe și crezuri, ci asumându-și dreptul, libertatea și bucuria de ,,a fi” el însuși.

                Evidențiind, rama limitează prin delimitare. Sunt însă zone ținând de inteligența emoțională și de cea social-afectivă, aflate într-o continuă mișcare, al căror contur se refuză înrămării. Sunt chipuri care, prin lumină, intensitate și densitate, depășesc posibilitățile limitate ale ramei.

                    Portretul surprinde clipa. Omul este însă un sumum de impulsuri și reacții. S-ar putea ca și din nevoia de a se afla pe sine să fi recurs Rembrandt, în ultima parte a vieții, la o serie, aproape obsesivă, de autoportrete.

              Vibrația ,,primilor fiori”, unda vitală care ne leagă de ,,locul și spiritul” din care am izbucnit în lume, ,,statornicia și zborul” propulsându-se reciproc în artă, filonul original al mioritismului, locul normei ca proiect al ordinii și al automodelării continuie, avântul și asediul îndrăzneț al Cetății marilor valori care pot așeza ,,mileniul trei” pe ritmuri prielnice apropierii dintre oameni – toate acestea și nu numai, făcând tematica de predilecție a maestrului Ciobanu – nu pot fi nici înrămate, nici epuizate în vreo formă oarecare.

                O astfel de constelație ideatică, întemeiată pe o filosofie proprie, utilizând un limbaj, o spațialitate și o manieră de abordare ușor de recunoscut, dar nu la fel de lesne de pătruns, dau operei și personalității maestrului dimensiuni în fața cărora rama rămâne neputincioasă.

                Pornind de la principiul autoimpus de a ajunge la adevăr fără a supăra pe cineva, autorul nu s-a preocupat, în miile de pagini zlămislite, de a se înfățișa pe sine. Așa încât, în mintea cititorului, revine – pe măsură ce lectura înaintează – tot mai insistent  întrebarea presantă și legitimă, cine este, defapt scriitorul Gheorghe A.M. Ciobanu:

                               – un pedagog înnăscut;

                               – un părinte al culturii;

                               – o prezență mereu așteptată, aplaudată și marcantă în locurile cele mai fierbinți ale vieții noastre spirituale;

                               – un generos îndrumător și lansator al valorilor ivite în arealul de gândire și simțire românească

                       – un cumul de informație, spontaneitate și creativitate, din a căror împletire izbucnește una dintre cele mai fecunde originalități literar-artistice manifestate pe meleagurile noastre ?

                Ei bine, Gheorghe A.M. Ciobanu este toate acestea și încă multe altele la un loc: un om deplin, un brad falnic și perfect vertical, care nu poate fi împodobit, decât stângaci și incomplet, din afară, pentru că domnia sa este dar si dăruire continuă, esență în manifestare, a Binelui, Frumosului și Echilibrului.

                Nu se află ramă care să-l încapă!

 

Maria Rugină

„Politețea este pentru spirit ceea ce grația este pentru trup”.(Voltaire)

   În aceste zile frumoase ale lunii septembrie, când vara și-a făcut ultimele bagaje și a plecat tot „în călduri” fiind, iar nori nervoși vizitează cerul după atâtea zile secetoase, iată că evenimentele politice se succed, lumea se agită. Lupta politică devenită acerbă în ultimele luni ale acestei veri fierbinți, a agitat spiritele și în Parlamentul European întrunit zilele acestea. Jurnaliștii au catalogat atmosfera în diferite moduri, precum: „USL a exportat bălăcăreala în Parlamentul European – Politica”, „Gâlceava de Dâmbovița la Strasbourg” etc. Mândria exagerată, lipsa de politețe, și-au arătat fețele în luările de cuvânt ale unor politicieni. După tot bâlciul referendumului, minciunile și fariseismul multora, ar fi fost cazul să se fi schimbat comportamentul într-unul de atenție cuvenită, analiză, dialog cuviincios, înțelegere a situației și a se auzi, poate, eventuale scuze, pentru greșelile pe care unii le-au făcut. Sau așa cum se pomenește în jargon stradal – definit ca „drog cu trimitere în realitatea paralelă” -, să fi avut „ciocul mai mic!” Dar, dimpotrivă, s-au auzit învinuiri, ofense, buricări, din partea unor persoane care înțeleg libertatea în felul lor, călcând în picioare părerile opuse dar și sfaturile celor care s-au integrat în conducerea destinului unei Europe unite, pentru care am optat și noi. Poate ar fi fost cazul ca năravul recent, cel al dezbinării, să nu-l fi dus acolo, departe de țară, să fi spălat rufele întâi în familie. Poate mai multă politețe nu ne-ar fi stricat? Vorba lui Nicolae Steinhardt: „Dacă nu putem să fim buni, să încercăm măcar să fim politicoși.”
Politețea este o atitudine, o disciplină a vieții care se învață. Un om politicos este un om demn. Politețea nu este fandoseală, ipocrizie, cum afirmă unii, ci este o datorie; datoria omului de a-și șlefui caracterul, de a adopta un comportament civilizat dictat de conștiință, care înclină balanța spre dreptate. Un om nepoliticos este un om murdărit, se manifestă grosolan, uneori chiar agresiv, în vorbe sau gesturi. Politețea trebuie să redevină un imperativ al societății moderne, pentru ca regulile de conviețuire socială, principiile și normele de muncă și comportare într-o societate liberă, să poată fi respectate. Un om politicos este un altruist; el sacrifică uneori câte ceva de la sine, în favoarea aproapelui său.
Corectitudinea este un element necesar politeții, dar este în primul rând o manifestare de respect față de celălalt. Omul care a învățat politețea devine sincer, calm, senin, luminos. deschis, atent, dar totodată încrezător în forțele proprii și în buna-credință a celorlalți.
Politețea se impune omului civilizat, prin înțelegerea necesității de a găsi un limbaj comun cu alți oameni. Ea implică controlul instinctului barbar care sălășluiește în fiecare dintre noi. Octavian Paler mărturisea sincer: „Căutam să ascund noaptea din mine (bănuiesc că toți introvertiții au o noapte interioară, prin care bâjbâie și pe care o ascund de alții, deoarece nici ei nu știu ce ascunde ea)…” Dar ce ne facem cu extrovertiții care nu au probleme în a-și ascunde ceva? Autodisciplinarea se poate transforma, cu timpul, în a doua natură a omului; deprinderea devine reflex, reacțiile devin automatisme binefăcătoare.
În această idee, filozofii greci propovăduiau prețuirea esențialului din interiorul nostru, nu înșelătoarea aparență, ci stăpânirea de sine ce duce la adevărata forță și fericire; conducerea vieții potrivit bunului simț și rațiunii, nu atitudinea ambiguă dictată de instinct. „La orice ademenire exterioară răspunde cu o virtute interioară”, sfătuia Epictet. Omul trebuie să-și fixeze un model de conduită, adică o regulă și un comportament ideal, cărora să se conformeze atât în singurătatea lui, cât și între oameni. Este necesar să căutăm în jurul nostru atmosfera de înțelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecți. Dar, față de cei care manifestă rea voință cu privire la politețe, fermitatea este justificată și chiar necesară.
Un om politicos este un om stăpân pe purtarea și pe reacțiile sale, sigur de el, mișcându-se liber, dezinvolt. Necunoașterea regulilor de politețe se poate manifesta și prin nesiguranță, bâjbâială, lipsă de fermitate sau dimpotrivă – excesul ei. Să ne gândim la ieșirile neașteptate ale oamenilor timizi, la replicile ironice ale unora; nu sunt ele motivate de lipsa factorului educațional, cel al politeții?
Politețea trebuie aplicată în toate locurile și momentele vieții noastre, pe cât posibil, ea ținând seamă și de cunoscutul proverb: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.”
Trist este când privim și pe ecranele televizoarelor oameni care ne dau lecții nu de politețe, ci de lipsa ei, de neobrăzare, oameni care, așa cum spunea tot Octavian Paler, se manifestă instinctual, îndemnând la călcarea în picioare a politeții, adică la nerespectarea regulilor de conviețuire avute până acum de poporul nostru. Cu îngusta lor minte, dar cu insistență, vor să schimbe în rău principiile care au condus societatea românească, prețuită cândva nu numai pentru însușirile sufletești cu care oamenii din această țară vin pe lume, ci și după nivelul spiritualității la care poporul nostru a izbutit să se ridice de-a lungul veacurilor. Constantin Noica, în mod șăgalnic spunea: „Eram și noi, ca animalele, ființe sigure pe noi și pe instinctele noastre, și-a venit să ne zăpăcească spiritul, cu problemele lui, cu isprăvile lui.”
Se știe bine că din fire românul este în primul rând credincios și cuviincios, are o fire blândă, este darnic, răbdător și încrezător în soarta lui și a țării în care s-a născut. Credința profundă a poporului nostru în menirea sa istorică trebuie să reînvie din acele însușiri sufletești, cu care a fost dăruit de la natură. Ce i-a însuflețit pe acei oameni trăitori cândva, să îndure oboseala, jertfele, lipsurile și suferințele, de care pomenea și Mihai Eminescu? Credința ce o aveau în eternitatea țării! Și credința nu i-a înșelat, căci ceea ce era veșnic în țara noastră, „viază și astăzi și va via și în viitor”; lucrurile bune trebuie să se întâmple, iar oamenii să se bucure de ele.
Trebuie găsite mijloacele prin care se poate realiza pacea internă. Vor fi preferate legile care să decurgă din idealuri frumoase. Găsirea de idealuri cât mai frumoase trebuie să fie ocupația cea mai nobilă hărăzită omului pe pământ; „Ea constituie prestigiul parlamentarismului”, după cum se exprima un filozof român. Acolo, în parlament, trebuie să-și găsească locul oamenii care respectă idealurile poporului și care au credință în Dumnezeu, oameni curajoși, cu judecată dreaptă, căci orice judecată greșită ne poate compromite. Și mai este ceva foarte important și anume, să se înțeleagă cine din exterior ne vrea binele și cine dorește a ne pune piedici în atingerea acestui bine.
Să nu ne iluzionăm cu calități exagerate, dar să fim încrezători în cele pe care le avem. Nu este bine nici să ne decepționăm – se aud destule glasuri în prezent -, deși aceste momente nu pot lipsi cu desăvârșire din viața noastră. La ora actuală, oamenii obișnuiți sunt decepționați de conducători și conducătorii de oamenii pe care-i conduc. Decepția a depășit pragul și a trecut în mizerabilul spațiu al urii. Se urăsc oamenii, clanurile, pentru interesele lor meschine, materiale. Sunt destui oameni „fără Dumnezeu” cum se spune la noi, cei trăiți în comunism și tinerii născuți și educați în mod ateist.
Avem nevoie de o spiritualitate care să scoată la lumină virtuțile adevărate ale sufletului românesc, să nu le îngroape printr-o veșnică blamare. Spiritualitatea este cea care poate pune în valoare sufletul nostru, cunoscutele sale calități. Hegel într-o lucrare a sa atenționa: „…orice spiritualitate, orice conținut al conștiinței, este produs și obiect al gândirii; religia și moralitatea, în primul rând trebuie să fie date omului și pe calea sentimentului – și ele sunt în realitate așa.”
Unul dintre filozofii noștri, vorbind despre începutul secolului XX, spunea: „Vremea maimuțărelilor a trecut, fiecare popor rămâne să-și realizeze prin însușirile sale proprii, menirea pe care i-a dat-o Dumnezeu.” Iată că această „vreme a maimuțărelilor” a reapărut și asistăm la un joc periculos pe scena vieții noastre politice. Snobismul, lipsa de politețe și ignoranța se manifestă în toate domeniile, la toate nivelele, exemplul cel mai sugestiv fiind gusturile și alegerile deviate de la bunul simț.
Credința trebuie să înflorească în sufletele generației noi. Oamenii care ne conduc trebuie să fie și ei conduși de Dumnezeu, adică, atunci când iau o hotărâre, ea să fie pe placul celui de Sus și al poporului pe care îl conduc. Un comportament moral ar face ca sufletul să se elibereze de angoase, ajungând la liniște, înțelegere, la un singur scop nobil pentru țară, iar „războaiele” dintre indivizi s-ar potoli. Avem nevoie de coeziune socială bazată pe respect, politețe, pe spiritualitatea care, repet, definește fondul nostru sufletesc comun. Iată ce am putea exporta și nu comportamentul opus, al celor puțini, dar care, din nefericire, astăzi ne conduc destinele. Dezbinarea continuă nu poate aduce decât răul, degradarea.
Europa ne cerea și ne cere în continuare să fim ceea ce suntem: „pe rădăcinile noastre proprii; cu destinul nostru propriu”, dar să respectăm angajamentele făcute, pentru a se putea auzi în final o frumoasă „simfonie”. Armonia pornește de la cetățenii fiecărei țări. Nu este ușor a construi o clădire după un proiect nou! Rădăcinile nu ni se vor putea smulge niciodată, fiindcă ele sunt prea bine înfipte în pământul țării! Suntem la noi acasă! Un scriitor scria într-un articol de revistă: „…Rădăcina actualei porniri antioccidentale se găsește în mlaștina național-comunismului…” Da, comunismul s-a năruit, dar moștenirea sa a rămas! Mai sunt, de ce să nu recunoaștem, cei în a căror minte sclerozată, mai fâlfâie lozinca: „Lumina ne vine de la răsărit!” Unde ne este gândirea clară, unde ne sunt aparatele de măsură?
Starea de sărăcie nu ne dă dreptul la degradarea comportamentului, a moralei. Pe morală și pe credință trebuie să se sprijine gândirea, gesturile și acțiunile noastre; adevărurile morale de origine divină fiind, rămân eterne, imuabile.
Și să nu uităm nici proverbul românesc: „Politețea este cheia de aur care deschide toate ușile!”

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord.

Sursa: Convorbiri – Vavila Popovici SUA