Într-o carte interesantă, purtând semnătura pr. prof. dr. Alexandru MORARU, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai“, consacrată vieţii şi activităţii marelui ierarh transilvan Nicolae COLAN, editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului, sunt date publicităţii şi o serie de documente inedite referitoare la poetul Octavian GOGA şi la proprietatea acestuia de la Ciucea. Avem în vedere cele câteva scrisori adresate, în perioada 1939-1948, de Veturia GOGA autorităţilor ecleziastice ortodoxe din Cluj. Motivul acestei corespondenţe este precizat în scrisoarea din septembrie 1939, abia la un an de la moartea poetului, când ea reaminteşte episcopului Nicolae COLAN întâlnirea de la Ciucea dintre marele dispărut şi ierarhii de Cluj şi Oradea[2]. Cu acele prilejuri acesta şi-a exprimat dorinţa de a dona „proprietatea Episcopiei gr.(eco) or.(ientale) din Cluj“[3]. Acelaşi text precizează şi câteva condiţii pe care le avea în vedere Ventura GOGA, în calitatea sa de „executor testamentar al gândului lui Octavian”, între care şi înfiinţarea unei mănăstiri de „călugări intelectuali, cu vocaţie specială[4]“.
Nu ne îndoim de buna credinţă şi adevărul celor afirmate de Veturia GOGA în ceea ce priveşte dorinţa poetului de-a încredinţa proprietatea sa acestui scop. Se impune, însă, precizat că, deşi am consultat, vreme de mai mulţi ani, documentele aflate în arhiva Casei memoriale de la Ciucea, nu am dat peste nici un document olograf al poetului din care să rezulte în mod expres acest lucru. Nici chiar în testamentul său nu se fac asemenea precizări[5]. Nu excludem, însă, posibilitatea ca, în afara dorinţei exprimate, în repetate rânduri, verbal – după cum reiese din scrisorile publicate în lucrarea de faţă – să existe şi consemnarea ei în documente şi acte pe care încă nu am avut posibilitatea de a le cunoaşte[6].
Conacul Octavian Goga din Ciucea
***
Ca urmare a dictatului de la Viena şi a izbucnirii celui de-al doilea război mondial imediat după moartea neaşteptată a lui Octavian GOGA (ca urmare a otrăvirii lui de către regele Carol al ll-lea, potrivit unor apropiaţi ai săi), proiectul înfiinţării mănăstirii este amânat cu aproape trei ani. De abia la 5 iunie 1942, episcopul Nicolae COLAN dă dispoziţie[7] ieromonahului V. BILŢ să transfere pe maicile şi surorile de la Şimişna „în localul destinat acestui scop de d-na Veturia O.(ctavian) GOGA”[8]
***
Clădirea mănăstirii ortodoxe de maici cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” din Ciucea
***
Instalarea maicilor aici, în acele vremuri tulburi şi deosebit de ostile, a avut un rol esenţial în conservarea patrimoniului cultural-spiritual rămas după moartea poetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât Veturia GOGA. devenită vicepreşedintă a Consiliului de Patronaj şi angrenată, în această calitate, într-o multitudine de acţiuni şi manifestări sociale şi de caritate diverse va fi absentă din localitate în cea mai mare parte a duratei războiului. (La ocuparea de către trupele horthyste a Ardealului de Nord. un colonel de honvezi a pătruns şi la Ciucea şi a cerut inclusiv distrugerea proaspătului mormânt al lui Octavian GOGA şi părăsirea proprietăţii de către văduva acestuia. Doar la intervenţia Consulatului german, din Cluj, ocupanţii maghiari au renunţat la proiectul lor[9]. Oricum Ventura GOGA a dedus din cele întâmplate, ca şi din ostilitatea manifestată făţiş de noua armată de ocupaţie ungurească, prin colonelul care i-a cerut să arunce în Crişul Repede sicriul poetului, că, în acele condiţii, nu mai era, personal, în siguranţă aici. De aceea a preferat să se deplaseze la Bucureşti şi în Vechiul Regat şi să se dedice acţiunilor de caritate, alături de Maria ANTONESCU, soţia Conducătorului Statului din acea vreme, constituind Consiliul de Patronaj. Fapt mai puţin cunoscut astăzi, dar această instituţie a venit deseori în sprijinul populaţiei evreieşti fie, concret, cu ajutoare materiale şi medicamente, fie prin intervenţii la factorii de decizie politică inclusiv pentru a salva de la deportare persoanele ameninţate[10]. În acest sens, mai târziu, când Ventura GOGA va fi acuzată, o serie de evrei au da declaraţii şi au depus mărturie, confirmând sprijinul de care beneficiaseră din partea ei personal).
Cu toată purtarea de grijă a călugăriţelor, nu s-a putut evita dispariţia multor lucrări şi valori din castelul de la Ciucea, aşa cum reiese dintr-o „comemoraţie“ .datată la 20. 02. 1945 şi semnată de acelaş ierarh, care decide, in consecinţă, delegarea preotului Augustin FAUR în vederea inventarierii „averii mobile de la Ciucea”.
Din câte este ştiut, evenimentele se precipită. Datorită acestei situaţii, la 27. 02. 1945 ieromonahul Valerian, de la mănăstirea Rohia, este numit stareţ al mănăstirii din Ciucea[11]
În urma încheierii inventarierii, într-o adresă trimisă de către subprefectul de Cluj L. CSOGER Episcopiei Ortodoxe, se arată că, graţie purtării de grijă şi invenţiei pline de curaj a călugăriţelor „s-au putut salva de eventuala înstrăinare valorile adăpostite în castelul de la Ciucea”.
De remarcat, însă, că evenimentele politice destabilizatoare, de inspiraţie străină, petrecute în ţară în primăvara lui 1945, culminând cu lovitura de graţie dată democraţiei la 6 martie 1945, vor constitui un lung şir de greutăţi pentru lăcaşul mănăstiresc de la Ciucea. Astfel, la 22 septembrie 1945 stareţul este solicitat să părăsească localitatea, până cel mai târziu 30 octombrie, urmând a se muta la Şimişna sau Leurda. Doar la solicitarea expresă a Veturiei GOGA, el ar fi avut dezlegare arhierească să rămână în continuare doar o singură maică „pe baza unei invoieli exprese în scris”[12].
Curând după aceea se decide şi destinaţia călugăriţelor: Leurda. în vederea deplasării bunurilor ce le aparţin la noua destinaţie, situată la o distanţă de circa 150 km, episcopul Nicolae COLAN solicită un camion militar biroului 4 rechiziţii al comandamentului Cercului Teritorial Cluj.
Traversând cea mai grea prioadă din viaţa ei (şi ca urmare a vârstei de peste 60 de ani), Veturia GOGA simte necesitatea unui sprijin. De aceea se adresează, din nou, ierarhului clujean, solicitându-i să dispună a se trimite „o maică spre a locui împreună cu d-Sa şi a o mai ajuta la ale casei şi la sfintele slujbe din bisericuţă”[13]. La data de 26 octombrie a aceluiaşi an acesta îi indică stareţului mănăstirii Leurda să consulte pe maica Natalia sau maica Victoria, foste locatare ale mănăstirii de curând desfiinţate, apreciind că „acolo (la Ciucea – n.n.) ar duce-o mai bine oricare maică”.
După anul 1945, pentru Veturia GOGA începe lungul şir al necazurilor şi suferinţelor: scăpată cu greu de Tribunalul Poporului (care o cercetase ca vicepreşedintă a Consiliului de Patronaj, soţie de fost prim-ministru, acuzată de dezastrul la care a fost împinsă ţara de război, inclusiv de subminarea economiei naţionale, ca şi de sustragerea unor bunuri ce ar fi aparţinut unor evrei sau comunităţi evreieşti – acuzaţie niciodată dovedită, însă etc.), ea revine, cu domiciliu forţat, la Ciucea, singura proprietate[14] ce nu-i este confiscată abuziv de către noul regim. Aici va fi supusă, ani la rândul, unui adevărat calvar: umilită, jignită, nedreptăţită de atâtea ori, supusă multor abuzuri, batjocorită, furată etc.
I se va impune de către noile autorităţi mioape şi extrem de refractare faţă de valorile culturale autentice şi faţă de creatorii lor acceptul pentru instalarea, în castel şi în dependinţele acestuia, a diverse instituţii. începutul a fost făcut cu ocolul silvic, instalat chiar în fosta mănăstire. Ulterior, tot aici, dar pentru foarte scurtă vreme, a funcţionat o „casă de creaţie” a Uniunii Scriitorilor, între cei care au poposit acolo fiind Geo Bogza, Tudor ARGHEZI, Zaharia STANCU, Mihai BENIUC etc. Aceştia aveau acces inclusiv la biblioteca poetului, Veturia GOGA, povestind că Tudor ARGHEZI, venit aici în vacanţă, ar fi fost tentat să ducă cu sine, la plecare, 2-3 cărţi ce au ieşit la iveală de pe fundul unui geamantan pe care acesta l-a scăpat, împiedecându-se pe o alee a parcului[15]. Tot ea mai relata despre tentativele făcute de Geo BOGZA de a se explica, scuza şi justifica pentru atacurile, din anii ’30, îndreptate împotriva lui GOGA de presa grupărilor moderniste din literatura română. Zaharia Stancu işi exprima recunoştinţa faţă de poet, care l-a ajutat subsanţial, băneşte, o lungă perioadă de timp[16]. Mihai BENIUC a pus la cale prima ediţie din opera lui Octavian GOGA[17], nerespectând, însă, nici unul dintre angajamentele pe care şi le-a luat faţă de văduva acestuia. El a revenit aici şi ulterior, pe vremea mandatului său de deputat în M.A.N. din partea zonei Hueden, fără a-i fi prea de ajutor castelanei.
La fel George IVAŞCU, care a „colecţionat” câteva scrisori inedite primite de O. GOGA de la George COŞBUC, I.L. CARAGIALE, Alexandru VLAHUŢĂ, Ilarie CHENDI, Ioan LUPAŞ etc. (au fost de faţă Alexandru CĂPRARIU, Ion OARCĂSU, dr. Mircea LUCA şi subsemnatul). Cu toate insistenţele ulterioare, numeroase, telefonice, letrice şi directe, ale Veturiei GOGA, documentele nu i-au mai fost niciodată restituite[18].
După cum spuneam, după abia trei ani de existenţă, mănăstirea din Ciucea îşi încetează activitatea. Veturia GOGA nu renunţă, însă, la idee. (Bănuiesc că dorea ca, în acest fel, să scape de insistenţele urmaşilor poetului de a li se împărţi averea rămasă la Ciucea. Pe de altă parte, însă, ea spera că, cedând totul unei mănăstiri, statul nu va naţionaliza această proprietate. În acest fel exista şi posibilitatea de a constitui aici, la o dată ulterioară, o casă memorială.)! De aceea ea va reveni, în 20.08.1947, după ce lucrurile, aparent, se mai aşează în ţară, reamintind episcopului COLAN de dorinţa poetului. în scrisoare[19] sunt oferite detalii privind conţinutul propriu-zis al daniei. Mulţumind, ierarhul solicită, la 03.09.1947, documentele necesare spre a se putea întocmi formele legale prevăzute jpentru intrarea Episcopiei în posesia bunurilor donate. Totodată, el o informează că a prevăzut a se muta la Ciucea maicile de la mănăstirea „Sfânta Elena” din Cluj, care, în anul 1940, fuseseră nevoite să se refugieze la Sibiu şi pentru care la momentul respectiv, statul („democraţiei Jpopulare“) a sistat orice fel de subvenţie.
Se pare, însă, că lucrurile bat pasul pe loc. Entuziasmul iniţial se stinge repede şi se renunţă şi la mutarea călugăriţelor respective. Dar Veturia GOGA, fire energică, nu renunţă. Într-o scrisoare din cursul lunii ianuarie 1948 (probabil din 25 ianuarie) ea revine şi se adresează de această dată părintelui Ioan BUIU, pe atunci consilier eparhial, împuternicit (se pare) să se ocupe de această chestiune. Sunt specificate unele dintre formalităţile ce se cereau înfăptuite şi se arată: „Ascultă-mă (deci) că nu aşi dori ca prin o scăpare a D-Voastră să pierdeţi Ciucea”[20].
Menţionând că: „eu sunt numai uzufructuară” a proprietăţii, ea indică, pe destinaţii, toate terenurile, în suprafaţă de 3.736 m.p., ce ar urma să intre în proprietatea Episcopiei.
Deşi deosebit de generoasă, dania propusă, în mod repetat, de către Veturia, GOGA nu s-a putut definitiva până la decesul acesteia, în data de 17/18 iunie 1979. Ne este greu să precizăm cauzele. Oricum nu credem că de vină au fost doar dificultăţile de natură politică din epocă. Rămâne un semn de întrebare refuzul acceptării daniei la o dată ulterioară, înainte de 1967[21], când acest lucru ar fi fost posibil. Materializarea acestui! proiect testamentar al lui Octavian GOGA însuşi ar fi fost benefică pentru toate părţile implicate. Am în primul rând în vedere posibilitatea certă de a se fi redus sau chiar; eliminat suferinţele morale şi atâtea lipsuri materiale trăite, vreme îndelungată, de văduva poetului. (Ani de zile, ca să facă rost de bani pentru întreţinere, ca şi pentru înălţarea mausoleului, Veturia GOGA vindea, toamna, fructe din grădina sa Cooperativei de consum din sat, iar peste an, tot acesteia şi lapte de la cele două bivoliţe pe care le avea şi pe care le îngrijea, personal. Căci, cum spuneam, deşi în vârstă înaintată, ea nu a beneficiat, până târziu, de nici un fel de ajutor financiar de la stat. Finul ei, dr. Petre GROZA, primul ministru de atunci, abia reuşise să o scape de închisoare şi de naţionalizarea proprietăţii, după cum a declarat singură în mai multe rânduri.)
Am avut prilejul, vreme de mai mulţi ani[22], să cunosc îndeaproape multe dintre frământările Veturiei GOGA în vederea salvării de la ruină, distrugere şi uitare a! proprietăţii de la Ciucea ca şi a integrării ei in circuitul cultural naţional. A făcut, eroic, iot ce i-a stat în putinţă în acest sens, inclusiv unele erori sau exagerări. Niciodată, însă, indiferent cât i-a fost de greu şi în primul rând prin anii ’60 şi ’70, când i-am fost alături, ea nu a mai pomenit de dania propusă cândva eparhiei ortodoxe din Cluj şi nici de reînfiinţarea vreunei mănăstiri. (Din cercetările mele rezultă c-au fost două cauze majore: mama episcopului Teofil HERINEANU ar fi jignit-o profund pe Veturia; pe de altă parte, noul ierarh, provenind din rândurile greco-catolicilor, nu-i inspira nici un fel de încredere, ea fiind fiică de protopop ortodox şi foarte apropiată înalţilor ierarhi ortodocşi din Ardeal şi din ţară. În acest sens, amintesc că, în vreme ce la Ciucea au venit frecvent reprezentanţi ai Mitropoliei din Sibiu – inclusiv mitropolitul dr. Nicolae MLADIN -, ca şi ai Patriarhiei, nu îmi amintesc ca aici să fi venit mai mult de o singură dată arhiepiscopul Teofil HERINEANU al Clujului. În schimb, Ciucea era cercetată mereu de episcopul ortodox Valerian ZAHARIA de la Oradea.)
Din câte am avut posibilitatea s-o cunosc, este exclus ca Veturia GOGA să nu mai fi vrut să ducă la îndeplinire dorinţa testamentară a soţului său. Căci, după cum este îndeobşte cunoscut, cu multe riscuri şi infinit efort, s-a implicat personal atât în înmormântarea acestuia la Ciucea, cât şi în construirea locului de veci (tot potrivit aceleaşi dorinţe testamentare). De aceea cred că ideea constituirii, sub oblăduirea eparhiei clujene, a unei fundaţii care să administreze bunurile de aici şi să perpetueze memoria poetului ar fi fost acceptată cu dragă inimă de către Veturia GOGA. Poate că doar convingându-se de absenţa oricărui sprijin din partea celor cărora li se adresase, în mod repetat, ea a căutat alte soluţii mai adecvate scopului urmărit. Mărturie, în acest sens, stă donaţia făcută, în anul 1967, Statului Român, cu condiţia deschiderii unui muzeu memorial Octavian GOGA, muzeu inaugurat de altfel, un an mai târziu.
După ştiinţa mea, nici eparhia nu a mai făcut, de atunci şi până în anul 1989, nici un fel de demers în sensul dorinţei exprimate de Octavian GOGA faţă de ierarhii Nicolae POPOVICI al Oradiei şi Nicolae COLAN al Clujului, dar şi la demersurile epistolare insistente ale Veturiei GOGA..
Fiindu-mi cunoscută această intenţie, dar şi starea de avansată degradare (ca urmare a lipsei de interes şi de competenţă a actualei echipe ce administrează proprietatea) a complexului memorial de la Ciucea, am iniţiat, după anul 1990, demersul pentru redeschiderea aici a unui lăcaş mănăstiresc. Chiar dacă, pentru moment, nu se putea materializa întocmai dorinţa poetului ca moştenirea sa să fie administrată de „călugări intelectuali, cu vocaţie specială”. Beneficiind de înţelegerea şi sprijinul personal al I.P.S. acad dr. Antonie PLĂMĂDEALĂ, arhiepiscopul Sibiului şi mitropolit al Ardealului, ierarh luminat, dar şi un extrem de rafinat şi distins cărturar şi scriitor cu har, am reuşit[23] obţinerea, după îndelungi şi obositoare insistenţe, a spaţiului fostei mănăstiri, ca şi aprobarea de funcţionare. În prezent clopotul din turla mănăstirii cheamă din nou, duminecă de duminecă, la slujbă pe credincioşii din Ciucea şi din satele de pe Valea Crişului. Aici vieţuiesc opt călugăriţe sub ascultarea unei stareţe[24]. Cele două licenţe ca şi activitatea desfăşurată anterior se înscriu în condiţia pusă de poet privind „călugării intelectuali, cu vocaţie specială”. Aşadar, la aproape 60 de ani de la moartea poetului, la Ciucea şi-a reluat activitatea lăcaşul mănăstiresc dorit de acesta. Chiar dacă, urmare a relei credinţe, călugăriţele de aici pu au intrat încă în posesia bisericuţei din lemn,., datată Gălpâia-Sălaj 1575, adusă special în acest sens de Veturia GOGA, cu acceptul marelui istoric Nicolae lorga. Sperăm, însă, că, în cele din urmă, raţiunea va învinge şi în acest caz.Mănăstirea de la Ciucea nu va fi, cu timpul, doar un lăcaş oarecare. Ea îşi propune, atunci când vor fi create condiţii în acest sens, să contribuie la administrarea proprietăţii, venind astfel în sprijinul statului, dar şi la mai bune conservări a valorilor de patrimoniu, al prezentării acestora iubitorilor poeziei şi operei naţionale a lui Octavian GOGA. (Deşi situat într-o zonă intens circulată, de mare interes turistic, muzeul de la Ciucea nu dispune în prezent de ghizi cu pregătire de specialitate, nici de pliante, albume sau simple cărţi poştale. După 28 de ani de la preluarea lui în proprietatea statului încă nu a fost intocmit un catalog al valorilor de patrimoniu aflate aici: cărţi, obiecte rare. picturi. Manuscrisele şi fotografiile rămase au dispărut în cea mai mare parte. Biblioteca, care, cândva, conţinea peste 11.000 de volume în şase limbi străine, a fost şi ea ţinta unor sustrageri. Nepriceperea şi lipsa unui interes firesc de adecată valorificare ştiinţifică a moştenirii culturale a poetului şi omului politic Octavian GOGA au dus muzeul intr-o stare nedorită. Doar unele atribuţii administrative au fost onorate, nu şi cele ce privesc valorificarea ştiinţifică a moştenirii culturale de aici. De aceea credem şi pledăm pentru ca factorii de decizie culturală să înţeleagă şi să accepte implicarea călugăriţelor in administrarea muzeului, fără ca prin aceasta Statul Român să decadă din calitatea de proprietar. Se poate păstra in continuare şi personalul angajat, până la pensionarea lui treptată. Mai bine condus si îndrumat, există şansa ca acesta, alături de călugăriţe, să îngrijească, aşa cum se cuvine, atât muzeul, mauzoleul, celelalte dependinţe, cât şi parcul, cândva o încântare a ochiului prin mulţimea de flori şi arbuşti ornamentali.)
Mănăstirea de la Ciucea poate şi trebuie să devină un centru cultural de interes naţional. Aici, cu timpul, se vor putea organiza sistematic consfătuiri şi simpozioane ştiinţifice, alte manifestări cultural-artistice majore (inclusiv spectacole de teatru în teatrul in aer liber construit si el la insistenţele Veturiei GOGA. dar aflat in prezent intr-o avansată degradare). Se preconizează construirea aici, din donaţii ale autorilor, dar şi ale eventualilor sponsori, o bibliotecă şi colecţii de artă plastică. Astfel se va completa, în mod fericit, moştenirea culturală şi se vor crea posibilităţi de cercetare şi studiu pentru cei interesaţi. Fiind situată destul de aproape de graniţa de Vest, această mănăstire cu vocaţie culturală poate deveni o carte de vizită semnificativă pentru cei ce doresc să ne cunoască spiritualitatea, tradiţiile si valorile culturale şi religioase.
De aceea susţin necesitatea unei colaborări cu factorii de decizie culturală şi administrativă pentru a constitui la Ciucea centrul de cultură şi spiritualitate pe care şi l-a dorit GOGA însuşi, aprându-l de poftele unor urmaşi ai Veturiei GOGA, puşi, se pare, pe căpătuială. Nimeni nu are dreptul să distrugă ceea ce a făcut Veturia GOGA, din proprie voinţă, în deplinătatea facultăţilor mintale. Dacă ea ar fi avut cea mai mică intenţie de a împărţi bunurile lăsate la Ciucea rudelor ei sau Gianinei LUCA, persoana pe care a crescut-o, de care s-a îngrijit toată viaţa, dar care a răsplătit-o devenind ulterior un veritabil turnător al acesteia la Securitate, după cum o dovedesc documentele descoperite de mine la C.N.S.A.S., ar fi putut-o face. Spre cinstea lor, rudele directe ale poetului nu numai că nu au contestat vreodată, în perioada pe care am cunoscut-o direct, decizia Veturiei, dar au făcut tot ce le-a stat în putinţă să amenajeze, pe spezele lor, casa natală de la Răşinari a poetului şi să ofere posibilitatea oricui este interesat să o viziteze, redând circuitului public orice lucruri sau documente, aflate acolo au deţinute de familie, care vorbesc despre una din cele mai importante, compexe, dar şi controversate personalităţi ale culturii şi vieţii politice româneşti din prima jumătate a veacului XX.
Nimeni nu are dreptul să distrugă azi, cu puţn timp înainte de a se împlini 75 de ani de la moartea poetului, munca şi proiectul pentru care Veturia GOGA a muncit cu o dăruire singulară şi exemplară şi a luptat vreme de aproape 40 de ani, sfidând orice risc şi orice opoziţie din partea familiei sau a potentaţilor acelor vremuri. Sper că nici un judecător din această ţară nu va permite vreodată distrugerea acestui pantheon al culturii române, iar cetăţenii acestei ţări să se poată bucura şi în viitor de acest complex memorial unic în felul lui.
***
Castelul de la Ciucea, înaintea primului război mondial
***
Casa Ady
***
Castelul din Ciucea al lui Octavian GOGA
***
Mausoleul
***
Mausoleul Iubirii Octavian Goga
***
Lista imaginilor:
1. Veturia Goga – pictură în ulei de Camil Ressu. Se află la Muzeul memorial Octavian GOGA din Ciucea, judeţul Cluj
2. Castelul din Ciucea al lui Octavian GOGA – vedere generală.
3. Clădirea mănăstirii ortodoxe de maici cu hramul “Naşterea maicii Domnului” din Ciucea – iniţial a fost o ctitorie a Veturiei GOGA. Este ameninţată cu desfiinţarea şi alungarea vieţuitoarelor de aici.
4.. Aici au locuit, între anii 1915-1917, poetul ADY Endre şi soţia sa Bertha BONCZA (Csinszka). De la aceasta din urmă, la cererea ei, poetul Octavian GOGA a cumpărat proprietatea de la Ciucea, unde, după căsătoria cu Veturia, a trăit până la moarte.
5. Mausoleul în care-şi dorm somnul de veci poetul şi politicianul Octavian GOGA şi soţia sa Veturia Iniţial şi-a asumat construirea lui Consantin BRÂNCUŞI. Dar, din varii motive, nu a reuşit acest lucru. A fost construit, între anii 1938-1958, de Veturia GOGA. Ea a executat, personal, cea mai mare parte a mozaicului, din sticlă de Murano (Italia). Este un monument unic în România. Ce s-ar alege de el, ca şi de celelalte valori de inetimabilă valoare emoţională şi culturală, în cazul preluării lor de persoane fără cunoştinţe minime necesare în materie de conservare şi valorificare a patrimoniului cultural naţional?
Dr. Dan Brudașcu
[1] Am reluat acest text mai vechi, publicat iniţial n ziarul “Gazeta de Cluj”, deorece, la solicitarea Consiliului judeţean Cluj, am cceptat să partiip, în calitate de martor, la un proces, desfăşuat în Bucureti, prin care nişte strănepoţi ai Veturiei GOGA urmăresc să anuleze donaţia făcută de aceasta către Statul Român, în anul 1966, pentru a putea realiza dorinţa testamentară a poetului de a înfiinţa, la Ciucea, un muzeu memorial care să-i perpetueze numele şi memoria peste veacuri. Ei susţin că autorităţile vremii ar fi făut presiuni asupra Veturiei şi că, în realitate, donaţia ar ascunde un fel de naţionalizare. Nimic mai fals şi mai inexact! În realitate, Veturia GOGA a fost cea care a făcut, vreme de aproape un deceniu, demersuri susţinute spre a determina atorităţile vremii să-i accepte donaţia. Să nu se uite că la data efectuării acestei donaţii ea avea vârsta de 83 de ani. Vârsta înaintată, precum şi starea sănătăţii ei au fost factorii pentru care ea dorea să facă această donaţie, salvând astfel bunurile rămase de pe urma soţului ei de la dispariţie sau sustragere. Cunoscându-şi bine rudele, Veturia GOGA a întocmit, în aclaşi an, şi un testament olograf, depus la un notar din oreaşul Huedin (contestat azi şi el), prin care dona absolut toate bunurie sale Statului Român. Deci nu numai cele de la Ciucea. Prin acest testament, redactat din proprie voinţă şi în deplinătatea sănătăţii mentale, ea vroia să evite ca vreunul din urmaşii direcţi sau cei din partea poetului să se trezească vreodată să anuleze donaţia făcută de ea Statului Român pentru a cere restituirea în natură a acelor bunuri spre diverse scopuri de înavuţire, ncidecum spre perpetuarea memoriei poetului şi a soţiei sale. Aşa cum, iată, se întâmplă în prezent.
Reamintesc că, imediat după moartea poetului, rudele din partea ascestuia i-au intentat Veturiei un proces de moştenire, strămutat în mai multe locuri din ţară şi desfăşurat vreme de mai mulţi ani. În final, preşedintele instanţei clujene i-a dat câştig de cauză Veturiei, nu rudelor poetului, deoarece aceasta a arătat şi demonstrat că intenţiona a realiza un muzeu memorial, aşa cum dorise soţul ei înainte de moarte. Să sperăm că instaţa bucureşteană, pe rolul căreia se află în prezent acest proces, va dovedi înţelepciune şi nu va contribui, prin decizia sa, la desfiinţarea unuia din cele mai importante puncte turistice din zona de vest a României – complexul memorial “Octavian GOGA” de la Ciucea. Pentru că, din câte mi-am putut da seama, solicitanţii acestui complex nu au ei personal nici cunoştinţele necesare, nici fondurile trebuitoare spre a întreţine şi menţine în activitate acest important muzeu memorial, cu toate clădirile şi obiectivele ce îl compun. Pe de altă parte, o măsură în favoarea restituirii ar încălca voinţa poetului încredinţând bunurile rămase de la el cuiva care, până în pezent, nu a făcut absolut nimic spre cinstirea memoriei poetului şi a soţiei sle.
Un alt aspect grăitor îl reprezintă faptul că Veturia GOGA nu a făcut donaţia în cauză pentru că s-ar fi aflat în vreo situaţie materialkă şi financiară disperată. În calitate de moştenitoare a poetului, după 1957 ea a beneficiat de substanţiale drepturi de autor pentru volumele de poezii reeditate, în tiraje impresionante. În plus, încă din 1961, ei i s-a acordat de autorităţile vremii o pensie de merit, de circa 3.500 de lei – sumă considerabilă pentru acea vreme. Pensia de merit, de care beneficiau destul de puţine personalităţi ale culturii române, nu pentru merite personale, ci în calitate de văduvă a poetului Octavian GOGA.
Pe de altă parte, după donaţie, Veturiei GOGA i s-a conferit calitatea de director al muzeului, primind, pentru această calitate, până la moarte, un salariu substanţial. Mai mult, cât timp a trăit, Veturia GOGA a rămas singurul stăpân la Ciucea. Niciodată, nici o oficialitate de la Cluj sau din Bucureşti nu a îndrăznit să vină, măcar o singură dată, la Ciucea spre a da Veturiei sau personalului angajat şi plătit de stat, vreo dispoziţie legată de administrarea complexului memorial. Veturia GOGA a rămas în continuare stăpân absolut aici. Dar reespectivele autorităţi au reacţionat întotdeauna favorabil la absolut orice solicitare a Veturiei. Astfel, au fost alocate sume uriaşe pentru efectuarea reparaţiilor curente, introducerea încălzirii centrale, asigurarea combustibilului, construirea singurului teatru în aer liber din judeţul Cluj. Aceleaşi „autorităţi oprimatoare”, cum le-au numit apărătorii reclamanţilor, i-au pus Veturiei la dispoziţie, ori de câte ori ea a solicitat, o maşină cu şofer, care a dus-o oriunde a dorit ea pe teritoriul României.
În cei circa 20 de ani cât m-am aflat în preajma Veturiei GOGA la Ciucea, eu, personal, nu imi aduc însă aminte să-l fi văzut, măcar o singură dată, pe fratele său, Pompiliu Mureşanu – Pompiţi, cum i se spunea de către Veturia, sau oricare alt membru al familiei aceluia. Ştiu, însă, că Veturia GOGA s-a deplasat frecvent la Sibiu, precum şi faptul că, aproape lunar, ea îi trimitea acestuia diverse sume de bani, care i-au permis să trăiască, întrucât, în acea vreme, fratewle ei nu avea nici un venit. (De altfel, Veturia GOGA a ajutat, inclusiv cu sume de bani, şi foşti colaboratori ai soţului ei. În acest sens, reamintesc pe Dimitrie CIUREZU, fostul secretar personal al omului politic Octavian GOGA. Acestuia Veturia i-a oferit, mai multe veri, găzduire la Ciucea, i-a oferit sume de bani şi i-a cumpărat diverse bunuri de uz casnic. Dar Dimitrie CIUREZU nu a fost singurul caz de acest fel.)
[2]E vorba de episcopii Nicolae Ivan, ierarhul şi fondatorul Episcopiei Clujului, şi episcopul Nicolae Popovici, episcopăul ortodox al Oradiei. Ambele eparhii sufragane ale Mitropoliei Ardealului au fost, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, înfiinţate de poetul Octavian GOGA, la data respectivă ministru al Cultelor. Episcopul Nicolae IVAN îi fusese poetului prof. în timpul studiilor sale sibiene. Episcopul Nicolae POPOVICI îi fusese, în schimb, alături poetului în ceea ce se cunoaşte drept lupta „tinereilor oţeliţi”, grupare a tineretului român din Ardeal, care au militat pentru abandonarea principiului şagunist al pasivismului şi trecerea la activism şi implicare în viaţa politică a imperiului dualist, pentru a putea apăra şi promova interesele naţionale ale românilor ardeleni. Ca ziarist militant, viitorul ierarh bihorean se va remarca prin articolele publicate în paginile revistelor Tribuna poporului şi Românul, din Arad, în principal, dar şi în alte publicaţii româneşti. În acea perioadă Nicolae POPOVICI a susţinut multe din proiectele politice şi jurnalistice ale poetului, angajat, cu toată fiinţa lui, în crearea premiselor făuririi României Mari.
[4]După moartea neaşteptată a poetului, Veturia GOGA a înfiinţat, în 1942, la Ciucea o mănăstire de călugăriţe ortodoxe, găzduite în clădirea ce adăpostise anterior o mănăstire a călugăriţelor ursuline din Oradea. Mănăstirea a fost desfiinţată, în anul 1946, de comisarii sovietici, iar vieţuitoarele s-au răspândit în tot Ardealul. La sfârşitul secolului trecut, cu ajutorul stareţului de atunci a mănăstirii „Sfântul Ilie” din Topliţa, am întâlnit-o acolo pe călugăriţa ce fusese stareţă la Ciucea înaintea desfiinţării sfântului lăcaş. Era într-o stare critrică a sănătăţii. În scurta întrevedere avută mi-a vorbit de relaţiile avute de vieţuitoarele mănăstirii de la Ciucea cu Veturia GOGA, despre faptul că aceasta le obligase să lucreze, în război, multe covoare, co motive româneşti, care mai pot fi văzute şi azi în castelul de la Ciucea. Ea mi-a vorbit şi despre testamentul lui GOGA şi a reconfirmat decizia Veturiei de a-i da curs şi de a încredinţa întregului domeniu spre administrare călugăriţelor. Spre a fi la înălţimea misiunii ce urma a le reveni, toate vieţuitoarele mănăstirii de la Ciucea studiau intens nu doar opera poetului, ci şi întreaga istorie a literaturii şi culturii române, au început cursuri de însuşire a limbilor străine (pe lângă cele clasice, în special italiană, franceză şi germană). Fosta stareţă era sigură că dacă nu ar fi avut loc desfiinţarea abuzivă a sfântului lăcaş, la momentul discuţiei călugăriţele de la Ciucea ar fi fost custozii complexului memorial de la Ciucea, aşa cum îşi dorise poetul însuşi.
[5]Facem precizarea că testamentul poetului a fost redactat, din câte ştim, în anul 1935, la scurtă vreme după moartea neaşteptată a fratelui său, ziaristul şi romancierul Eugen GOGA. Ulterior, implicat tot mai intens în tumultuoasa viaţă politică, poetul nu a mai avut timp să revină asupra textului iniţial. Iar moartea lui subită, prin otrăvire, la comanda odiosului rege Carol al II-lea, nu i-a dat răgaz să aducă eventuale completări textului testamentar. Dar faptul că el încredinţează întreaga sa avere Veturiei este dovada certă că poetul vroia să-şi ferească moştenirea de rudele lui hrăpăreţe, dând văduvei sale să ducă la îndeplinire voinţa pe care şi-o exprimase de atâtea ori. Din câte se ştie, după moartea poetului, nepoţii acestuia au intentat un proces Veturiei, cerând să se facă partajul. Veturia a prezentat instanţelor dorinţa fostului ei soţ ca întreaga avere să fie gestionată de călugări intelectuali, fără a fi fărâmiţată, după pofta rapacelor lui rude. Din acest considerent, instanţele de judecată a dat câştig de cauză Veturiei oferindu-i şansa să dea curs voinţei defunctului ei soţ.
[6] Suntem informaţi de către reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului că ceicare speră să fie noii proprietari ai complexului memorial de la Ciucea au anunţat deja că nu vor mai prelungi contractul de omodat pentru sfântul lăcaş monastic de la Ciucea, procedând, la fel ca, pe vremuri, comisarii sovietici, la desfiinţarea de facto a acstuia! Cred că atât poetu cât şi Veturia GOGA se vor răsuci în mormânt în caz că s-ar petrece o asemenea nenorocire!
[8] Se impune a mai preciza şi faptul că, între timp, Veturia GOGA adusese, din localitatea Gălpâia, judeţul Sălaj, o veche bisericuţă din lemn (construită acolo în anul 1575) spre a servi ca loc de închinare pentru comunitatea monahală şi pentru săteni. Bisericuţa poate fi vizitată şi în prezent şi este folosită în acelaşi scop de actualele vieţuitoare ale mănăstirii. Veturia GOGA povestea că pentru realizarea acestui proiect a solicitat şi primit sprijinul marelui istoric Nicolae IORGA, care coordona comisia naţională a monumentelor istorice. În perioada regimului comunist, bisericuţa a continuat a fi folosită, aici desfăşurându-se, cel puţin o dată pe lună, sfânta slujbă cu sprijinul parohilor ortodocşi ai satului. De asemenea, aici aveau loc slujbe şi cu prilejul marilor praznice de peste an.
[9]A intervenit, însă, pe neaşteptate, şi un fost „grădinar” de la Castel, care dispăruse imediat după moartea poetului. La reîntâlnirea sa cu Veturia GOGA, la Ciucea, respectivul era colonel în serviciile secrete horthyste, fiind, pe durata ocupaţiei Ardealului de Nord, unul din conducătorii serviciilor secrete ale autorităţilor ungureşti. Doar în urma intervenţiei lui ferme, colonelul de honvezi s-a retras imediat şi necondiţionat. Ulterior, la solicitarea fostului „grădinar”, forţele militare de ocupaţie au postat la Ciucea o mică unitate militară care, pe toată durata războiului, a avut misiunea de a păzi proprietatea spre a nu fi devastată. Locul respectivei unităţi a fost preluat, la începutul lunii septembrie 1944, de un pluton rusesc, care a rămas, cu aceeaşi misiune, la Ciucea până la venirea Veturiei aici, după condamnarea sa, de către Tribunalul Poporului din Cluj, la domiciliu forţat.
[10]În dosarul aflat la C.N.S.A.S., consultat de noi, am descoperit, în acest sens, o serie de declaraţii ale unor evrei, îndeosebi din zona Bacăului, care, ca să scape de de greutăţile pe care li le făceau autorităţile vremii, precizau că sunt în legătură cu Veturia GOGA. Astfel, fără excepţie, cei în cauză scăpau de orice necazuri.
[14]E de menţionat faptul că familia GOGA deţinuse locuinţe la Predeal, Bucureşti, precum şi terenuri la Cluj, Răşinari etc. Potrivit unor voci, Veturia a scăpat de tăvălugul preluării abuzive a proprietăţii de la Ciucea doar datorită intervenţiilor personale, repetate, ale finului ei, primul ministru dr. Petru GROZA. Acesta dorea s-o sprijine pe Veturia să ducă la îndeplinire voinţa testamentară a poetului
[15] Vorbind despre acest lucru fiicei lui Tudor Arghezi, doamna Mitzura ARGHEZI, în perioada când am fost colegi în Parlamentul Românie, dânsa a respins aserţiunea, susţinând că aceasta reprezintă doar o fantezie a Veturiei GOGA. Ba chiar că ARGHEZI nu ar fi fost niciodată la Ciucea. Bănuiesc că în arhivele Uniunii Scriitorilor ar trebui să se găsească documente care să confirme oricare din cele două aserţiuni, clarificând definitiv acest amănunt biografic.
[16]Atât Zaharia STANCU, cât şi Eugen JEBELEANU au colaborat la ziarul „Ţara noastră”, publicaţie fondată de poetul Octavian GOGA. În paginile acestei publicaţii sunt destul de multe articolele şi materialele ce poartă semnătura celor doi. Pentru aceste colabărări, cei doi au primit sume considerabile din partea lui GOGA. În plus, potrivit declaraţiilor făcute de poetul Dimitrie Ciurezu, fostul secretar particular al lui GOGA, atât cei doi, cât şi mulţi alţi scriitori şi artişti cu o situaţie materială precară au beneficiat de ajutoare materiale şi financiare substanţiale din partea lui Octavian GOGA.
[17]Este vorba despre un volum, apărut în 1957, după ce mai bine de un deceniu, opera poetică a lui Octavian GOGA fusese pusă la index iar numele lui scos din toate lucrările de critică şi istorie literară publicate.
[18] Prezentând, peste câţiva ani, cazul unei cercetătoare de la Institutul „George Călinescu”, dânsa mi-a spus că George IVAŞCU era cunoscut în cercurile bucureştene şi nu numai şi prin faptul că „împrumutase” de la văduvele sau urmaşii multor mari personalităţi ale culturii române diverse acte şi documente pe care, ulterior, le-a făcut pierdute. La fel a procedat şi în relaţia sa cu Veturia GOGA. Nici chiar solicitarea de către Veturia a ajutorului şi intervenţiei Dorlei BLAGA, cunoscută ca apropiată colaboratoare a criticului bucureştean nu a dus la rezultatul aşteptat, iar fondul de documente şi acte originale păstrat cu infinite greutăţi de Veturia (cunoscute fiind frecventele razii făcute, pe când ea era aici cu domiciliu forţat, de organele de Securitate la Castel) a rămas pentru totdeauna văduvit de preţioasele scrisori.
[21]În acest an Veturia GOGA a reuşit să convingă autorităţile administraţiei publice clujene să accepte donaţia întregii proprietăţi imobiliare de la Ciucea către Statul Român, cu condiţia înfiinţării unui complex muzeal memorial, care să poarte numele poetului, iar ea să poată locui aici până la moartea. În plus, a pretins şi obţinut acordarea unei pensii de merit, precum şi retribuirea ei ca director al respectivului muzeu.
Dat fiind caracterul ateu al statului comunist, ea nu a putut impune şi reînfiinţarea lăcaşului monahal. Chiar dacă acest lucru ar fi fost posibil, esate greu de crezut că autorităţile comuniste ale vremii ar fi încredinţat conducerea complexului memorial de la Ciucea respectivilor călugări sau călugăriţe. În plus, Veturia GOGA a beneficiat, ca director al complexului memorial, de o retribuţie lunară. Ori dacă călugăriţele ar fi condus muzeul, ea ar fi pierdut această sursă de câştig. Ceea ce este greu de crezut că ar fi acceptat după ce, vreme de două decenii, trăise într-o mare strâmtoare financiară.
[22]Am întâlnit-o prima oară pe Veturia GOGA în primăvara anului 1954, pe când avdeam doar trei ani, dar i-am rămas alături, aproape permanent (excepţie făcând perioada studiilor liceeale şi universitare la Cluj-Napoca) până în anul 1974. Am revenit adesea la Ciucea şi după absolvire, ultima oară văzând-o cu mai puţin de 24 de ore înaintea decesului ei, după reîntoarcerea mea din IRAN. Pentru mine, Veturia GOGA a însemnat foarte mult. Sper să am, cândva, posibilitatea să las mărturie despre întreaga perioadă de peste 20 de ani, cât i-am fost alături, rostind adevărul şi neurmărind, aşa um au făcut-o deja alţii, mistificarea lui şi diabolizarea Veturiei.
[23] Am beneficiat de sprijinul preotului paraoh ortodox din Ciucea, regretatul părinte Vasile LĂPUŞTE.
