Trilul ciocârliei lin
Cerurile s-au deschis
și pe o aripa de nor
coboară trilul ciocârliei lin…
O, imnul țării sfânt!
Îl aud și fecioarele nebune
plecate după untdelemnul sfânt.
Prea târziu!
Un călugăr bâtrân și-a isprăvit rucodelia…
Smerenia e zăvorâtă în gloata ce pășește agale
spre margini de lume…
Stingher îmi privesc mâinile
străpunse de sângele amiezii,
în care se oglindește sfios drapelul.
Îngenunchez sub tăcere
la umbra cedrului divin.
Îmi cântă Psalmi și eu îi redau
trilul ciocârliei lin,
așa cum mi l-au spus străbunii….
Tu, sfântă patrie!
Privesc prin tine, țara mea,
dar tu stai cu capul în jos-
răsturnată de un arlechin șugubăț.
Aș vrea să îți întorc firea spre Răsăritul promis.
Brazii să ți-i înalț spre eter,
zâmbetul tău de altădată
să îl topesc în fibrele trupului meu.
