Cuvânt și iubire

Renumitul scriitor basarabean Nicolae Dabija la onorabila vârstă de 70 ani. Prilegul acestei aniversări, credem, este o sărbătoare pentru întreaga comunitate românească și, nu în ultimul timp, pentru cultura română ce include în sine totalitatea valorilor spirituale. Menționez acest lucru deoarece conținutul acestui eveniment – aniversarea marelui scriitor Nicolae Dabija – se asociază cu idealurile românilor de pretutindeni care doresc, cu adevărat, reîntregirea neamului românesc și  restabilirea de unitate națională. Născut la 15 iulie 1948, comuna Codreni, județul Cimișlia, Nicolae Dabija (scriitor celebru din Republica Moldova – poet, prozator, romancier, istoric și critic literar, publicist, om politic, academician – membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe din Moldova, Doctor Honoris Causa – nominalizat de mai multe universități din Moldova și România, redactor șef al săptămânalului Literatura și Arta, editat de Uniunea Scriitorilor din Moldova) este acel combatant care luptă continuu pentru verticalitatea valorilor naționale românești, acestea întruchipând în sine tot ceea ce militează pentru reunirea neamului românesc, pentru limbă și cultură, identitate și tradiții românești. Având un rol important în lupta de renaștere națională din Moldova, sfârșitul anilor 1980 – 1991, Nicolae Dabija, cu același entuziasm, urmează și astăzi să promoveze aceleași idealuri supreme și anume: unificarea națiunii române. Fiind și președinte al Mișcării „Sfatul Țării 2” din 2016 – asociație nonguvernamentală, Nicolae Dabija este mereu în centrul tuturor evenimentelor ce țin de ReUnirea și unitatea celor două state românești, iar creația sa literară  este dedicată în mare parte poporului român basarabean care a suferit în trecut din cauza foametei și deportărilor, și care la ziua de azi continuă să sufere din cauza nedreptăților sociale și alți factori care le subminează identitatea și existența. Însă creația literară a Domniei Sale este nu numai despre istoria românilor din Basarabia și suferința acestora, nu numai în comemorarea trecutului comunist sau al prezentului trist, dar este și o chemare neîntreruptă pentru promovarea drepturilor omului, pentru libertate, pentru demnitatea omului într-o societate, cu certitudine, pentru prosperare și  unitatea națiunii române.

Cu o carieră și de om politic (deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești – 1989-1991; deputat în Parlamentul Republicii Moldova – 1990-1994, 1998-2001; Președinte al Forumului Democrat al Românilor din Moldova – 2005-prezent; altele), Nicolae Dabija de-a lungul timpului a creat opere literare de mare valoare, totodată, fiind considerat „unul dintre comorile literare ale literaturii noastre, iar laurii acestui calificativ au fost obţinuţi cu multă muncă, cultură, credinţă şi curaj literar. Generaţiile actuale de scriitorii datorează multe acestui om de cultură, care a folosit rebeliunea tinereţii pentru o cauză nobilă, pentru cauza identităţii, limbii şi culturii noastre” (Biblioteca Centrală „B.P.Hasdeu”). Debutând în 1965 cu un ciclu de poezii în ziarul Tinerimea Moldovei, iar în 1975 cu primul volum de poeme „Ochiul al treilea”, Domnia Sa până la ziua de azi a publicat peste 80 de volume de poezii, romane, nuvele, eseuri, publicistică, istorie literară, manuale, povestiri și poezii pentru copii și multe altele, iar unele din lucrări fiind traduse și publicate în SUA, Franța, Brazilia, Italia, Rusia etc. În timp și-au vazut lumina opere literare de o importanță aparte pentru literatura română. Printre nenumăratele manuscrise se regăsește și romanul „Tema pentru acasă”, inițial editat la Editura Princeps Edit din Iași, 2009, pagini 430; ulterior fiind reeditat și în alte edituri din România și Moldova, dar, în același timp, tradus și editat în SUA și Franța. Romanul „Tema pentru acasă”, de Nicolae Dabija, este  considerat de criticii literari o lucrare monumentală, o capodoperă adevărată ce se înscrie printre cele mai bune romane de dragoste din literatura română. Daniel Corbu (scriitor și critic literar român) spune: „Romanul lui Nicolae Dabija este o capodoperă a sa, o „comandă divină” ce vine să lucreze pentru cunoaşterea istoriei ingrate prin care îi este dat neamului să treacă în numele Dragostei de Neam, de Aproape, de Ţară, de Adevăr. Vasile Coroban scria că romanul ca gen literar „nu înseamnă aderenţă îngustă la actualitate, ci o proiectare a realităţii în simbol sau parabolă de semnificaţie mai mult sau mai puţin universală, accesibilă pentru diferite meridiane unde omul construieşte şi se bucură sau îndură povara vieţii şi suferă. Actualitatea arzătoare, imediată e numai atunci utilă în literatură şi în roman – în special – când promovează anumite valori morale, încadrându-se în eroi şi situaţii exemplare” (Coroban 190). Şi romanul lui Dabija respectă, în mare măsură, dacă nu întru totul aceste cerinţe”. Iar poetul și criticul literar francez Jean-Paul Gavard-Perret a scris: „Nicolae Dabija găsește uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină. Scenele sunt foarte expresive. Romanul este o carte a îndrăznelii celei mai nobile, a luptei duse contra tuturor nedreptăților lumii. Autorul ne învață cum să înfruntăm legile forțelor brune sau roșii și cum să ne păstrăm demnitatea chiar și atunci când suntem îngenuncheați”. Cu aceleași considerațiuni de prețuire, Tudor Nedelcea (editor și istoric literar român) cu referire la romanul „Tema pentru acasă” și-a expus părerea astfel: „Prin acest strălucit debut ca romancier Nicolae Dabija se dovedește a fi un scriitor total și un model uman. Traducerea acestei cărți în limbi de circulație internațională l-ar aduce, după opinia noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie națională și o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii”.

Poezia și proza lui Nicolae Dabija se regăsește în nenumăratele volume precum: „Dreptul la eroare” (1993, poeme), „Lacrima care vede” (1994, poeme), „Icoană spartă, Basarabia” (1998, eseuri), „Între dragoste și moarte” (1998, poeme), „Harta noastră care sângeră” (1999, eseuri), „La est de vest” (2001, eseuri), „În căutarea identității” (2002), „Bezna vine de la Răsărit” (2005, eseuri), „De ce limba noastră e română” (2007, eseuri), „Tema pentru acasă” (în edițiile 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016), „Manifest de unire” (2013, eseuri), „Nu vă îndrăgostiți primăvara!” (2013, nuvele), „Pe urmele lui Orfeu” (2016, eseuri), „Te blestem să te îndrăgostești de mine” (2017, roman) etc. Numărul, valoarea și importanța acestor opere literare reprezintă conținutul prin care se regăsește însuși autorul cu toată complexitatea intelectuală/ spirituală și, respectiv, cu integritatea de scriitor celebru. Astfel, Grigore Vieru menționând: „Nicolae Dabija [este] poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia. Unul dintre cei mai de seamă poeţi contemporani, cercetător profund şi original al literaturii vechi româneşti”, iar revista americană de poezie Cold Mountain Review îl numește pe Nicolae Dabija unul dintre cei mai de seamă poeți ai lumii.  Deci, sub această imagine demnă de apreciere se manifestă activitatea scriitoricească a lui Nicolae Dabija, iar retribuția sau recompensa pentru această muncă intelectuală enormă sunt distincțiile acordate scriitorului de diverse uniuni de creație și nu numai: Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu” – România (1992); Marele Premiu „Lucian Blaga” – România (1993); Marele Premiu „George Bacovia – România (1993); Premiul Academiei Române „Mihai Eminescu” (1995); Cavaler al Ordinului Republicii (1996); Medalia guvernamentală a României „Eminescu – 150 de ani  de la naștere” (2000); Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor „pentru remarcabila sa operă poetică și pentru implicarea sa în redeșteptarea spiritualității românești” (2000); Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul „În căutarea identității” (2002); Marele Premiu pentru poezie „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internațional de Poezie de la Uzdin-Serbia (2005);  Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008); Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației (2009); Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului pentru romanul „Tema pentru acasă” – Academia Internațională „Mihai Eminescu” (2010);  Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste – Italia (2014); Premiul „Prix de l’Autre Édition” – Franța (2016); Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana – Cuba (2017), etc.

Despre creația literară a domnului Nicolae Dabija și, respectiv, despre importanța acesteia în cultura națională română și nu numai, credem, s-ar putea scri la nesfârșit. Dacă să ne referim la volumul „Ochiul al treilea”, debut editorial realizat în 1975, autorul promovează esteticul, maximalismul etic și afirmarea identității naționale; iar criticul literar român Ion Rotaru consemnează  despre acest manuscris: „Ochiul al treilea ne propune un tărâm al poeticului purificat de scoriile istoriei, oferă poetului o tribună sau un soclu care să domine prin vis şi viziunea suprafirească a artei lumea, să o transforme (sau măcar să încerce efortul acesta înfricoşat) în FRUMOSUL absolut, totuna cu BINELE şi cu ADEVĂRUL”. Ulterior, cu alte zeci de lucrări literare, scriitorul este mereu în căutare de frumos, astfel abordând insistent aspecte legate de propria țară, de limbă, de neam, de sentimente și stări sufletești, dar mai ales, de tot ceea ce se numește dragoste pentru țărâna strămoșească, pentru ținutul basarabean și cetățeanul acestuia. Între timp, personalitatea scriitorului Nicolae Dabija, cu creațiea literară care îl reprezintă, se regăsește mereu în atenția marilor critici literari, iar opiniile acestora sunt: „Cel mai notoriu poet al promoţiei ’70 din Basarabia… îşi asumă patetic responsabilitatea comunitară şi morală, interzicând poetului „dreptul de eroare” şi punându-l în faţa urgenţelor istoriei. Misionar şi elegiac, Dabija a transformat poemul într-o armă a renaşterii naţionale, lăsându-şi ca registru de rezervă, pe lângă cel preeminent – declamatoriu şi patetic, unul de sublimare a stărilor lăuntrice, de decantare a confesiunii în viziune” (Alexandru Cistelecan); „Este un «optzecist» care nu renunţă la tradiţia spirituală şi nu desparte biografia individuală de marea şi mica istorie. Crede că poezia are încă o misie socială şi naţională în epoca postmodernităţii şi că poetul trebuie să rămână, atunci când este necesar, o voce a tribului” (Eugen Simion); „Lirica lui Nicolae Dabija este o poezie a legendelor şi Memoriei” (Theodor Codreanu); „Înverşunarea lui de a trăi din plin soarta luptătorului şi a artistului angajat e sublimată de jertfă şi sacrificiu, de ingeniozitate şi intransigenţă, de risc şi îndurarea propriilor sale izbânzi. El renaşte mereu (Anatol Codru); „Căci poezia ţine de iubire, este foc mistuitor întrupat în cuvânt, este acest dor de comuniune, irezistibil exprimat, lapidar, într-un poem memorabil de către Nicolae Dabija” (Ioan Alexandru).

Fiind citit, ascultat și mereu prezent printe noi, Nicolae Dabija la onorabila vârstă de 70 ani este sărbătorit de instituții culturale/ științifice/ instructive din țară și, în același timp, de majoritatea românilor basarabeni și nu numai. La rândul său, prin intermediul ziarului Literatura și Arta din Chișinău, Nicolae Dabija, redactor șef, ne bucură săptămânal cu cronici literare, articole despre diverse teme sociale etc., acestea fiind un îndemn real spre noi aspirații/ spre noi izbânzi pentru neamul românesc, pentru cultura și limba română.

Așadar, nu ne rămâne decât să spunem: La Mulți Ani, stimate domn Nicolae Dabija, celebru scriitor și savant, om al curajului și al demnității, om al credinței în lupta pentru unificarea națiunii române!

————————————-

Galina MARTEA

Olanda

18 iulie, 2018

„Dară ochiu-nchis afară,

înlăuntru se deșteaptă…”

Există în literatură poeme care au însemnat puncte de reper ale devenirii întru poezie, reorientând evoluția procesului literar, revelând maturitatea creatoare instaurată încă din primul volum editat, marcând emblematic creația poetului. Termenii cu care sunt tratate debuturile literare sunt de prudență exagerată sau de entuziasm excesiv, într-o „tensiune tainică între antinomii: spaima de a tăcea și frica de a scrie” (Theodor Codreanu).

Debutul poetului Nicolae Dabija, în anul 1975, cu „Ochiul al treilea” (în volumul care poartă același titlu, apărut într-o perioadă sufocată de cenzură, cu o întârziere de 5 ani), a impus o voce orfică, de o mare puritate, smerenie și frumusețe a expresiei, reprezentând poarta prin care poetul a pătruns dincolo de aparențe, de tenebrele lumii, sub semnul unui „narcisism cosmic”, o nouă viziune asupra realului, „adevărată răsturnare a clepsidrei lirice prin care se poate vedea nevăzutul și auzi neauzitul” (Daniel Corbu), „marcând în literatura română din Basarabia trecerea de la etic la estetic, reabilitând esteticul” (Nicolae Bileţchi).

Academicianul Mihai Cimpoi consideră că poetul vine să impună providențial, într-un context temporal al dominației concretului, realului, percepției empirice, metafora sugestivă a ochiului al treilea, ceea ce semnifică întoarcerea resurecțională la peisajul sufletului, plin de neconcret, ireal și de percepția abstractă a lucrurilor. El îl consacră rapid lider al generaţiei şaptezeciste de scriitori (poeţi, prozatori, publicişti, critici literari), înrolată sub metafora parabolică, dobândind prestigiul de Generația Ochiului al treilea, așa cum a fost consacrată și în istoria literaturii.

„O întreagă promoție se va alinia acestui trend liric, inocentând lumea, plombând simboluri romantice, adolescentine, explorând peisajele sufletului, îmbrățișând viziunea mitizantă. Nicolae Dabija – ca fidel caligraf – cultivă cu iluminări profetice, visătoria, posibilul, viziunea interioară țintind idealitatea. Lucrurile înfrunzesc, poetul înstrunează lira de iarbă ori harfa de dor, iar ochiul al treilea ca organ tăinuit sufletului, descoperă, cu risipă de fantezism, un univers al candorilor, deschis, deopotrivă, spre oracular și ocazional”. (Adrian Dinu Rachieru)

„Ochiul plin de candoare și prospețime al scriitorului surprinde cercul lăuntric al Basarabiei, nevăzutul, netrucatul adevăr, construind, din teme interzise, poeme cu imagini unice ca potențial estetic și novator.” (Catinca Agache) După cum menționează criticul Theodor Codreanu, a vedea nevăzutul și a auzi neauzitul este esența poeticii ochiului al treilea, poetică desprinsă din vigurosul trunchi al eminescianismului: „Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă”.

„Ochiul al treilea al poetului lansează deopotrivă și o privire arsă de luciditatea timpului din care ne sunt adresate confesiunile. Astfel, tot între două bătăi de inimă se usucă un tei, lumina e plină de căruntețe și muguri ies din creangă ursuz. O beznă flămândă,  care este a unui timp neacoperit de puterile mitului, se cască amenințând identitatea poetului marcat deopotrivă de sentimentalitate și de luciditate. Acestui timp poetul îi opune sârguința și inventivitatea cu care se consacră misiunii de a crea mituri.” (Ana Bantoș)

„Metaforele candorii, transpuse într-o sintaxă euforică și expansivă, domină registrul imagistic, iar sentimentul creativ, hrănit deopotrivă de conștiința demiurgiei, de starea explozivă a eului și de o mitologie a purității și a poetului tânăr, e unul beatitudinal.” (Alexandru Cistelecan)

Volumul se bucură de aprecieri şi în contextul fostei Uniuni Sovietice (în a cărei componenţă se afla pe atunci Republica Moldova). Astfel, unul dintre cei mai importanţi scriitori ruşi, Valentin Kataev (autorul celebrului roman „O pânză în depărtare”), avea să scrie despre acest poem în anul 1977: „Poezia lui Nicolae Dabija Ochiul al treilea e o poezie profundă despre capacitatea sentimentelor umane. E un moment într-adevăr lăudabil. Poetul încearcă să transforme o poezie epică într-o nuvelă”.

…De la un timp, din ce în ce mi-e mai greu să deosebesc realul de vis, ceara din lună de ceara din plopi – ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu lucrurile văzute cu al treilea ochi. Nichita Stănescu, aflat în anul 1976 la Chişinău, avea să-i scrie tânărului poet pe volumul „Măreţia frigului” autograful: „Al patrulea ochi al tău, Nichita”, însoţit şi de data consemnării acestei sintagme: „Totdeauna”. Vladimir Beşleagă i se va adresa cu un mesaj plin de emoţie: „Cartea ta, cu titlul atât de neobişnuit, „Ochiul al treilea”, știi tu oare cât de mult am aşteptat-o? Tu, Nicolae, să nu înţelegi că eu aş vrea să afirm că tu eşti acel poet pe care l-am aşteptat în visele mele. Deşi, recunosc, multe dintre semnele lui le descopăr în cartea ta şi în chipul tău, da, le descopăr şi mă umple o luminoasă şi caldă bucurie că visul ce l-am nutrit de atâţia ani n-a fost o himeră, ci o aşteptare căreia i-a fost dat să se întrupeze într-un om viu, un poet, care a luat chipul tău.”

În „Istoria literaturii române” distinsul exeget Ion Rotaru va menţiona: „Un poet modern, în toată puterea cuvântului, un poet dintre cei mai proeminenţi de azi, este Nicolae Dabija. „Ochiul al treilea” propune un tărâm al poeticului purificat de scoriile terorii istoriei, oferă poetului o tribună sau un soclu care să domine lumea prin vis şi viziunea suprafirească a artei, să o transforme (sau măcar să încerce efortul acesta înfricoşat) în FRUMOSUL absolut, totuna cu BINELE şi ADEVĂRUL”.

Academicianul Eugen Simion îl va defini pe Nicolae Dabija: „un poet autentic din familia acelor remarcabili caligrafi care se adaptează mai multor stiluri… care este nevoit să-şi învingă duioşia structurală şi să-şi asume un rol mesianic”. Adrian Dinu Rachieru va consemna că volumul apărut la Editura „Cartea moldovenească” va fi premiat în anul 1977, cu Premiul Tineretului. Cu suma primită, Nicolae Dabija va construi o fântână în satul natal, aflat („trecând prin codrii de miresme grei”) în vecinătatea Căinarilor părintelui Alexei Mateevici. Emoționante sunt gândurile actorului Dan Puric, cu privire la acest premiu, menționate în volumul „Tăceri tălmăcite-n cuvinte”: „Mă uitam la poet. Vârsta nu reușise să-i ucidă copilul din suflet. Stătea așa sprijinit de fântâna lui ca de o poveste. Și-atunci, nu știu de ce, m-am gândit la alții, la cei infinit de mulți alții, care, în locul lui, cu acei bani câștigați, ar fi făcut cu totul și cu totul altceva. Dar el a făcut fântână pentru oamenii din sat, nu s-a luat după alții, pentru că el era macul de pe câmp care nu făcea nicio concesie lumii. Coasa vremii o să taie la timpul potrivit și iarba sălbatică și ciulinii, dar și macul meu frumos. Numai că și atunci, în clipa aceea cutremurătoare, când o să cadă frânt la pământ, o s-o facă așa cum a trăit, tulburător de singur. Un gând mi-a izbit atunci sufletul: pe câmpul plin de gunoaie al României triste și părăsite de azi și al Basarabiei sângerânde și neauzite de nimeni, Omul-Mac a construit o fântână ca să aibă oamenii apă să bea. Pentru mine acesta este sufletul românesc!”

Poemul va fi tradus în majoritatea limbilor din fosta Uniune Sovietică, fiind considerat, la Festivalul Literaturii Tinere, care se desfăşurase în anul 1977, „emblematic pentru întreaga poezie tânără din Uniunea Sovietică”. Ce înseamnă „Ochiul al treilea”? El vede ceea ce celor doi ochi din frunte le scapă. Fără cel de-al treilea ochi, ne dă de înţeles Nicolae Dabija, un poet este orb. Acesta e chiar ochiul imaginaţiei, care vede metafora, care observă secunda curgând invers, arborele ce foşneşte în sâmburele încolţit, care descoperă întâmplări de mâine, în care corbul bătrân îşi recapătă aripile lui tinere… Poetul a mărturisit că, în anul lansării, i-a dăruit un volum unchiului său, arhimandritul Serafim Dabija, stareț al Mănăstirii Zloți. Acesta s-a uitat nedumerit la titlu și a întrebat semnificația acestuia. După explicația primită, prefăcându-se că nu înțelege, spre surprinderea poetului, i-a adus acestuia o fotografie îngălbenită, pe versoul căreia scria: „Doamne, nu știam că există un al treilea ochi. Cu el Te-am văzut!” – 1954, Inta, Siberia.

Ochiul al treilea rămâne şi azi un poem vizionar, care vorbeşte despre noi, cei din toate timpurile, dar mai ales despre „energiile interioare ale poetului misionar al neamului și artist al cuvântului, având vocația de ctitor, animat de elanuri spectaculare, folosindu-și inteligent și al treilea ochi, cel capabil să penetreze abisuri și să developeze semne care depășesc cu mult contingentele, pendulând între atitudini civice și reveria luminoasă a ființei, prinsă iremediabil în mrejele erosului” (Victor Teișanu).

Poetul Nicolae Dabija, profetul „cu aripile-ascunse sub cămașă”, care plânge pentru rănile neamului său, propune un traiect liric inconfundabil, într-un limbaj care continuă cu elevație, erudiție și elitism poezia modernilor interbelici, oraculară, vizionară prin excelență, al cărei miez existențial se edifică pe o etică a revelării adevărului, captând chiar prin procesul facerii arhitectura interioară a lumii, poetizând universul. În lupta pentru făurirea de arhitecturi și substanță filozofică, pentru construirea esenței, poezia sa este „culminația unui mers lăuntric”, poetul zeificându-și trăirile prin transferul în transcendent: Dar ce-am văzut cu ochiul al treilea ieri/ va fi doar mâine adevărat.

„Intrat în rândurile clasicilor, marele poet Nicolae Dabija a devenit un reper imposibil de eludat, al culturii, al istoriei și al demnității naționale.” (Adrian Păunescu)

La ceas aniversar, în semn de aleasă prețuire pentru marele poet al neamului, Asociația Culturală REGAL D’ART a editat un volum inedit, un superlativ al imaginației creative (hârtie aristocratică, magnifice reproduceri de artă ale apreciatului artist plastic Marcel Seralio, copertă înveșmântată în catifea, înnobilată cu o rafinată lucrare handmade reprezentând „Ochiul lui Ra”/ „Mâna Fatimei”), care cuprinde poemul vizionar „Ochiul al treilea”, tradus în 27 de limbi (meritorie fiind și contribuția traducătorilor botoșăneni Bara Haqi Abdulbaki, Ilinca Brehuescu, Dorica Coca, Claudia Hamburda, Ștefan Cătălin Horodincă, Daniela Pintilei). Această creație bibliofilă nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul caritabil al unor colaboratori talentați: maestrul Marcel Seralio (lucrări de artă plastică), Mirela Brehuescu (tehnoredactor și corector), Mihaela Irimescu (design grafic) și managerul Maria Petrariu, talentat și generos făuritor de carte (tipografia PIM, Iași).

Volumul se constituie astfel într-un modest dar întru nemurirea universului creator al poetului cu „aripa sub cămașă”, la împlinirea vârstei înțelepților atenieni.

Disponibil:

https://luceafarul.net/dara-ochiu-nchis-afara-inlauntru-se-desteapta

————-

Lili BOBU

Asociația Culturală ”REGAL D’ART”

Botoșani, 15 iulie 2018

SĂ MĂ HRĂNESC CU CRINUL

Am strâns
în talpa timpului meu
spini,
i-am scos,
i-am aranjat pe rafturi
cu migală,
m-am înțepat în ei,
dar am ajuns
la crini,
iar ei mă mângâie
și mă împodobesc de marea gală.

Masa
iar s-a gătit cu flori
înmiresmate,
le simt ,
simt
iar aroma lor cum mă pețește,
am aruncat toți spinii și
au rămas curate,
albite de culoare,
brodate-mpărătește.
Sub tălpi
simt azi covor de iasomie,
masa mi-a potrivit un scaun
lângă ea,
să stau
să-mi hodin trupul obosit de pribegie,
să mă hrănesc cu crinul
ce-n suflet
îmi ardea.

—————————

Silvia URLIH

17 iulie, 2018

CELUI CARE PLEACĂ

La umbra pleoapei tale
m-adăpostesc și eu ,
se naște-o nouă zi
iar zorile vin greu.

Pe falduri de perdele
și macii s-au trezit,
mai pâlpâie-n fereastră
cuvântul nerostit.

Nu mai pleca departe,
mai stai în preajma mea,
când depărtări te cheamă
semnează-te pe-o stea.

Nu mai pleca în noapte,
cad clipele pe noi,
ne cheamă veșnicia
și dorul de-amândoi.

———————————

Dunia  PĂLĂNGEANU

17 iulie, 2018

A FOST ODATĂ, CA NICIODATĂ…

Cândva eram o copilă, mică şi neştiutoare,
Încă mai credeam, în zânele din basme…
Zglobie fetişcană, fiind veselă şi visătoare,
Mi-am lăsat speranţele, prin vânt să zboare,
Alungând din minte, vise urâte cu fantasme !

Poveste cu final neaşteptat

O capră cu albă blană, te rog să mă crezi,
Avea casa-ntr-o poiană și creştea trei iezi.

Unul mare cam năstrușnic şi neastâmpărat
Mijlociul nu ascultă, ba sub pat, ba-n pat.

Dar mezinul, puiul mamei, cel ascultător
Stă cu mama, o ajută, mătura-n pridvor.

Intr-o zi capra îi cheamă şi frumos le-arată
Că se duce după hrană, că mâncarea gată.

Voi închideți ușă bine, eu mă duc şi vin
Să nu deschideți la nime’ nici la lup hain.

Când mă-ntorc de la pădure eu vă cânt căpreşte
Voi nu deschideți că lupul, cel hain, pândeşte.

Când ajung la ușa casei astfel am să cânt
Voi ciuliți urechea bine nu-mi uitați cuvânt :

,, Trei iezi
Cucuieți
Uşa mamei, descuieți
Că mama v-aduce vouă”…..

Iezii îi promit la capră că se duc în casă
Și încuie uşă bine iar pe lup, nu-l lasă…

Capra pleacă liniștită după de-ale gurii
Și dispare-ntr-o clipită în pacea pădurii…

Când lupul observă capra ca a şi plecat
Vine la iezi să le cânte , cântecul lăsat.

Iezii nu îi deschid ușa, fără vre-un habar
Lupul pleacă să-şi ascută , dinții la fierar.

Apoi iarăși lângă ușă, cântă mai subțire
Iezii nu îi deschid uşa şi îl scot din fire.

Pleacă lupul , iar, în grabă tot pe la fierar
Să-i ascută limba bine și se-ntoarce iar.

Viclenia lui măiastră la uşă-o interpretează
Iezişorii cred că-i mama uşa o deşurubează.

Intră lupul şi îl prinde, pe cel mare dintre iezi
Mijlociul și mezinul cu o sfoară printre lăzi.

Leagă lupul fedeleș, şi-i arată spurcăciunii
Cum că iezii caprei albe, l-au făcut de râsul lumii.

Vine capra din pădure și cu lapte și cu sare,
Lupul prins ca-n pușcărie nu-i mai trebuie mâncare.

Și îl duc la primărie să îl facă de ruşine
Iar căprița şi cu iezii au scăpat de spurcăciune.

Morala :

De eşti lupul prefăcut
Astăzi iezii ,, te-au făcut “!

Emma POENARIU SERAFIN

15 iulie, 2018

VIAȚA

      Prietenului  George Roca la zi aniversară

Un  surâs de lumină în zori,

O undă de val către prânz…

Anii zburdalnici – cârd de cocori,

Roibul focus în năstrujnicul mânz.

O ancoră adolescina în larg…

Romanță ce surâde tinereții,

Pavilionul de vise sub-naltul catarg,

Axa hiberboreală a vieții.

Crezul împlinirii prelins din azur,

Făclia aniversării-purpură credinței,

Suava sirenă în blană samur,

Mistica mărturie a biruinței.

Tremurul baladei în harfa lui Orfeu,

Șirag de mătănii în ogindiri de vis,

Taină a nemuririi divinului zeu,

Soarta hărăzită în nimb de Paradis…

Casa amintirii unde au fost Străbunii,

Satul ce-și înalță coama către cer,

Freamătul tors din caierul genunii,

Flamura valahului neînvins cavaler.

Pumnul de țărână –chemarea vibrînd,

Floarea ce suspină mireasma de seară,

Fiorul îndrăgostiților tainic tremurând,

Pe prispa chindiei focului de vara.

Murmurul  rapsodiei divinului cânt,

Rostuiri  profețite de Sibile  sublime…

Pescăruși  sagetând  Mare, Cer și Pământ !

O lume ce-și poartă Destinul prin Tine…

————————

Gheorghe Constantin NISTOROIU

Costinești-14 iulie 2018