Volumul de versuri „Trecerea prin icoană” – partea întâia, de Ionatan Piroşca, a apărut în 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, soţia autorului, fără de care, “scrierea acestei cărţi” nu s-ar fi întâmplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiinţei poetului şi poartă însemnele creştine consacrate, precum rugăciunea, lumina, învierea. Propria experienţă religioasă, umblarea pe calea mântuirii, înălţarea spirituală sunt tot atâtea teme ce vorbesc în „Trecerea prin icoană” despre permanenta căutare a lui Dumnezeu de către autor. Cele două poeme care alcătuiesc volumul de faţă – “Rază pentru ochi senini” şi “Fântâna în clocot” – surprind cu sensibilitate dorinţa poetului de a pune ordine în propria relaţie cu Creatorul, de a elimina orice contradicţie ce mai există între omul pământesc şi cel spiritual, dar şi fiorul dragostei, remarcabil transpus în ludic.
Cartea aceasta a apărut după ce poetul, care deja suferea de o paralizie foarte veche, a mai aflat ceva: că a primit un carcinom (cancer) hepatocelular malign care, omeneşte vorbind, i-ar putea curma viaţa. Dar cum la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, înţelege să accepte aceasta ca pe o încercare prin care trebuie să treacă şi nu se gândeşte decât la ceea ce Dumnezeu i-a incredinţat: scrisul spre lauda Domnului.
De aceea, face un apel către toţi aceia care ar putea să-l ajute financiar, fie pentru ca să-şi scoată următoarea sa carte (“Trecerea prin icoană” – partea a doua), care e gata şi al cărei manuscris aşteaptă editarea, fie pentru cheltuielile implicate de tratarea acestor boli. Dacă se găseşte cineva căruia Dumnezeu îi pune pe inimă un astfel de ajutor, poetul poate fi contactat pe e-mail la adresa ionatan.p@gmail.comThis e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it sau la telefon +4.0339.110240. Numele celor care îşi oferă ajutorul, la dorinţa lor, va fi menţionat în carte.
“Le stil c’est l’homme”
Pentru Ionatan Piroşca versurile pe care le plăsmuieşte sunt o exprimare a întregii sale vieţi. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodată să făurească stihuri, ci s-a trezit pur şi simplu făcând acest lucru de îndată ce a deprins literele. Avea doar opt ani când a aşternut primele rime pe hârtie, fără să ştie că se apucase de ceva special, de o activitate complexă. Poeziile lui se remarcă printr-un stil literar inconfundabil, în care calitatea se împleteşte cu mesajul izvorât dintr-un autentic fundament ideatic creştin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede în conceptul de “artă pentru artă” şi nici nu depinde de anumite condiţii pentru a scrie.
Ionatan Piroşca a debutat publicistic cu două grupaje de poezie publicate în anul 1984 de revista Astra, de la Braşov. În acelaşi an, acesta obţine şi primele două premii la concursuri literare naţionale. Abia după zece ani, în 1994, după mai multe premii şi recunoaşteri publicistice în diverse reviste literare, Ionatan Piroşca debutează editorial cu placheta Cu faţa la cruce. Era poezie scrisă de-a lungul anilor, dar schimbată şi regenerată astfel încât să reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului său – întoarcerea cu faţa către Hristos şi către crucea Sa mântuitoare. Până în prezent, poetul a publicat şase volume de poezie şi are în pregătire încă patru.
“Roagă-te definitiv”
“De obicei, scriu ca o exprimare a întregii mele vieţi. Ca o reîntoarcere către frumos şi sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lăsat desăvârşit şi curat pe pământ şi care a fost pervertit de păcat. A propriilor mele simţiri, care nu pot fi recuperate de adevăr decât prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunţa la a mă închina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, creştinismul nu este numai o influenţă în poezie, ci însăşi concepţia mea despre lume şi viaţă, care stă la baza întregii mele existenţe şi a tuturor manifestărilor mele. O altă dimensiune definitorie care trebuie să caracterizeze o poezie creştină este aceea de… poezie, de excelenţă literară”, mărturisea poetul Ionatan Piroşca.
Iată de ce, poezia lui este impregnată de pasiunea pentru Dumnezeu, astfel că personalitatea sa profund religioasă răzbate din fiecare vers. Rugăciunea este folosită ca simbol, ca soluţie viabilă pentru efemeritatea vieţii. Dimensiunea religioasă a liricii lui Ionatan Piroşca vorbeşte despre natură, ca trimitere la creaţiune, ca o desprindere de teluric. “pe Dumnezeu nu poţi să-L scoţi din jurul mâinilor Lui/când vrei mângâiere roagă-te definitiv/ca atunci când trec anii/şi vei pricepe un colţ de frunză un capăt de drum/o întoarcere seara acasă/ca un pahar cu apă în Numele Lui/după masă.”
“Doamne, condu-mă până acasă”
Aspiraţia poetului spre lumea de dincolo, spre paradis, are legătură cu miracolul învierii. Viziunea sa este uşor mistică – “să ştiu cum să trec prin icoană nerănind-o” – iar marea trecere este legată de împlinirea menirii sale pe acest pământ. Abia atunci când şi-a împlinit menirea pentru care a fost hărăzit, “porţile deschise” nu îl vor mai durea pe poet şi pătrunderea în raiul creştin va deveni o integrare în absolut. “Doamne când şi porţile deschise mă dor/şi mă întreb de ele cu tot decorul/mai lasă-mă trei zile cât o înviere/apoi fă să scârţâie zăvorul Tău/ca să ştiu cum să trec prin icoană nerănind-o.”
Expresia lirică este dominată de imaginar. Poetul evocă realitatea de aici, dar şi o realitate de dincolo, imposibil de văzut altfel decât cu ochii spirituali. Umbra este simbol al universului reflexiv, vorbind despre o deconectare de la concret. Frontiera dintre teluric şi paradisiac este marcată de această umbră, “importantă” pentru poet. Este seară, amurg, iar timpul nu mai are valoare. “Doamne condu-mă până acasă/în seara asta sunt singur nu stau mult/deşi mi se pare atât de importantă umbra/şi parcă a trecut un univers de când/traversam strada.”
“Culorile curcubeului”
Creaţia lui Ionatan Piroşca are o notă de mister, inedită şi specifică în contextul civilizaţiei moderne. Culorile în care poetul îşi zugrăveşte sinele sunt cenuşii, dezolante. Totuşi, elementul religios creştin vine să restaureze această tristeţe, să aducă speranţă, să salveze. Deşi aflat într-o situaţie limită, poetul evocă în versurile sale curcubeul, a cărui frumuseţe contrastează cu accentele terne şi sumbre de până acum. “cutremurele vin din/adânc eu nu le văd/ori plâng ori mă bucur plutesc/sus în lacrima Lui de acolo şoptesc/cutremurele nu strâmbă niciodată/culorile curcubeului.”
Versurile sunt de altfel, în concordanţă cu declaraţiile autorului: „Niciodată nu am scris poezie în mod neserios”, spune Ionatan Piroşca. „E ceva neserios în a respira ? De fapt, totul a decurs cât se poate de dramatic, aş spune. Întreaga mea biografie poate fi privită ca o corabie plutind pe o mare. Numiţi marea aceasta poezie, apoi imaginaţi-vă toate furtunile şi toate pânzele care poartă această corabie până se rup şi furtunile, dar şi pânzele… Numai susurul blând şi subţire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman liniştit.”
„Duminici albe”
Cromatica lui Ionatan Piroşca include şi albul, care devine reper. Albul simbolizează puritatea, curăţenia, liniştea. Duminica, ziua prin excelenţă a cultului creştin, este comemorarea învierii lui Hristos, o zi aducătoare de bucurie sfântă. Cu toate acestea, duminica, simbolul renaşterii spirituale, înseamnă pentru poet, întoarcerea într-un trecut în care sacrul era exilat. Prins în labirintul lumii profane, autorul trăieşte într-un ritm ameţitor o existenţă ce stă sub semnul tragicului. „duminici albe duminici lungi duminici iar/drojdia lumii schimonosindu-le singurătatea/învolburate secunde jucându-se-n mirişti/de neînchinare de suflete în răspăr /pe aici a luat-o şi inima mea odinioară/când timpul s-a scris cu cerneală ecosez/ea călărea peste cadavre era era/toate aceste cadavre călăritoare.”
În continuare, asistăm la o stare de graţie absolută, într-o lirică meditativă, în versuri în care sacrul se transformă într-o manifestare a iubirii jertfitoare. Comuniunea dintre om şi Dumnezeu se realizează prin intermediul sacrificiului mântuitor, laborios exprimată în stihuri bogate şi sensibile. „aşa s-a frânt El în bucăţi pentru ca eu şi tu/aşa a curs El în potir pentru ca eu şi tu/ca frângerile şi curgerea lumii eu şi tu/noi pentru ca pâinea ca trupul Său ca iubirea.”
„Numai ziua mea”
Versurile lui Ionatan Piroşca sunt tributare metaforei. „de aici încolo cât vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanţă calendarul luna anul data/nu mai contează/de aici/încolo dau drumul florilor de salcâm/să-şi viziteze albinele vedeţi nu întârziaţi prea mult/că vine seara vine ora parfumului aşa e şi ziua mea/şi aş dărui ziua aceasta ştie cineva/cum se întoarce iubirea/ca să sune la soare şi-un sfert fix adică/peste un om şi ceva după ce scriu.” Floarea, în speţă floarea de salcâm, iar ulterior, cea de cireş, este un simbol al principiului pasiv, dar şi al dragostei şi al armoniei. Floarea reprezintă copilărila, puritatea, inocenţa şi are legătură cu Edenul. Floarea este un centru spiritual.
Aspiraţia spre absolut a poetului se realizează prin faptul că el are conştiinţa unei misiuni ce trece dincolo de timp. „de aici încolo cât vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanţă calendarul luna anul data.” Ionatan Piroşca nu mai resimte fragilitatea şi efemerul existenţei. Stilului sobru şi întunecat de până acum îi iau locul limpezirea, lumina, floarea de salcâm. Poetul acceptă realitatea şi dobândeşte pacea interioară. Nonşalanţa exprimării dovedeşte că speranţa este de acum înainte sursa de inspiraţie, că Ionatan Piroşca a atins o dimensiune spirituală superioară, că trecerea prin icoană s-a produs. Versurile sale vorbesc despre această realitate: „eu ştiu unde îmi este izvorul oriunde-aş curge.”
Octavian Curpaş Phoenix, Arizona
Februarie 2010
