Cuvânt și iubire

Pictură de Graça Marques

*

Sparte
oglinzile toate,

schimonosite până reflectă
în deșert numele propriu,

urmele noastre pălesc,

eul tău
tu-ul meu
– invizibile urme lasă –
ce dăinuie după noi.

 Rafael Carcelén, (Chinchilla, Spania 1961)

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din “Por amor al arte”, publicat de Universitatea din Alicante, 2018.

***

Rotos/todos los espejos//desfigurados hasta en el reverso/baldío del propio nombre,//nuestras huellas desvaídas,//tu yo/mi tú/–invisible el rastro–/nos sobreviven.

Singurătatea  florii de colţ

Singurătatea florii de colţ

e mama mea,

când urc bolovani pe scara lunii

şi-l sfidez pe Sisif.

Singurătatea florii de colţ

e sora mea siamezā,

conflictul şi armonia acceptārii.

Singurātatea florii de colţ

e fratele meu,

pasārea de foc

hrānitā cu cenuşa deprimārii.

Singurātatea florii de colţ

e fiica mea,

luminā din scânteia jarului

ce încā mā mistuie.

Singurātatea florii de colţ

e iubitul meu,

sonata amurgului,

chemarea oceanului,

arpegiul dorului.

Singurātatea florii de colţ

e prietena mea,

dialogul interior,

vocea care mângâie,

rāneşte, iartā şi tace.

Singurātatea florii de colţ,

singurātatea mea,

când dansez goalā

pe scena ploii,

pe creştet cu halou de fulger

–––––––––

Valentina TECLICI

Noua Zeelandă

20 iulie, 2018

Dor de Păunescu…

Numai citind din versurile tale
Ce-n inimă ca o săgeată vin
Mor şi învii în sute de vestale
Şi iarăși plec şi înapoi revin.

Poemul tau vrăjeşte universul
Deși te-ai dus pe-o pajiște de cer
Unde înveți şi îngerii că versul,
E dragoste şi viață şi mister.

Numai prin tine ruga cea fierbinte
Pentru părinți ce mor cu un suspin
Şi dragostea de patrie fierbinte
În gandul meu le-aud poet divin.

Prin tine amintirile mă cheamă
Spre sala plină de ascultători
La versurile tale ce-i blesteamă
Pe cei corupți şi pe asupritori.

Prin tine doar iubite Păunescu
Eu m-am îndrăgostit de poezie
Tu şi Bacovia şi Minulescu
Mi-ați dăruit si mie fantezie!

——————————-
Dorina OMOTA

21 iulie, 2017

                              (Din volumul ,,Când tăcerile dor “)

***

Azi ai fi împlinit 75 de ani…

Bun rămas poet al sufletului meu. Pentru mine ai fost și vei fi mereu însăși poezia…
Cum aș putea uita vreodată nopțile divine în care glasul tău recita cele mai frumoase versuri pe care le-am auzit…
Cum aș putea oare uita Cenaclu Flacăra? Niciodată nu am fost mai fericită ca atunci. Era un vis…O vrajă. Toată lumea cânta, dansa…Iar Tu erai sufletul. Pentru mine ai fost, ești și vei fi poetul cel mai bun….

Admirație veșnică…

Dumnezeu să te odihnească în pace…!!!

Dorina

La editura Stellamaris din Brest (Franţa), a apărut volumul de poeme intitulat Mon amour abyssal semnat de Ionuţ Caragea. Volumul are 86 de pagini şi conţine 52 de poeme traduse din română în franceză de Amalia Achard, în colaborare cu Pierre-Yves Roubert, lector şi corector. Prefaţa îi aparţine reputatului critic literar francez Jean-Paul Gavard-Perret. Referinţe critice în volum: prof. univ. dr. Jean-Paul Gavard-Perret, prof. univ. dr. Jacques Bouchard (Canada), prof. univ. dr. Constantin Frosin (România). Tehnoredactor a fost Michel Chevalier, directorul editurii Stellamaris. Coperta a fost realizată de Vlad Turburea. Ionuţ Caragea îi invită pe cititori să citească extrase din volum pe site-ul editurii Stellamaris:

http://editionsstellamaris.blogspot.com/2018/07/mon-amour-abyssal.html

https://www.wobook.com/WBUx6cp1vb1t-f

Pentru comenzi : editionsstellamaris@stellamarispoemes.com

În curând, volumul va putea fi cumpărat de pe Fnac, Amazon, cât şi din unele librării din Franţa.

Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec etc. A publicat peste 30 de cărţi (poezie, aforisme, science-fiction, eseuri critice, memorialistică, antologii). Este considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici şi originali scriitori de care dispune în prezent România. În prezent, locuieşte în Oradea. În perioada 2003-2011 a trăit în Montréal, devenind cetăţean canadian în anul 2008. Biografia detaliată: www.ionutcaragea.ro

Prefaţa/Préface:

Ionuţ Caragea : l’homme partagé ou la pluie d’été

Ionuţ Caragea reste celui qui va devant mais qui ne peut s’empêcher de regarder un passé immémorial fait de gouffres amers. Est-ce la meilleure manière d’avancer? Pas sûr. Mais la quête poétique n’en est que plus riche car torturée. Cet immense poème d’amour en hommage à la beauté de l’aimée, la profondeur de son âme et de son visage migrateur n’empêche pas les jeux d’ombres et de lumière. L’élue semble là depuis toujours mais cela n’empêche pas au poète de rouvrir ses blessures d’une sorte d’incomplétude existentielle face à ce qu’il éprouve et a connu.

Tel Sisyphe, il roule dans les songes et les cendres, les villes et les montagnes. Dans la fraternité d’un manque d’espérance,  d’une  solitude et d’une mélancolie qui le hantent même s’il entend la rumeur du  fleuve-corps de l’aimée. Avec elle, il connaît une tendresse étrange et son mystère de femme. Mais l’auteur reste néanmoins empli de doutes et d’incertitudes. Il évoque son impuissance créatrice (toute relative), ses révoltes et ses rêves, sa longue insomnie face aux « crachats » de ceux qui ne le comprennent pas. Néanmoins, il leur pardonne par avance, tant il connaît lui-même des affres de l’errance.

Grâce aux mains mémoire et au regard d’aurore de celle qui partage son existence, il est soudain  proche d’une acmé. Mais il en demeure parfois éloigné car il éprouve un poids de flammes et de ténèbres. L’aimée est sa fable. Il reste son homme d’amour mais malade d’une angoisse existentielle qui rôde toujours dans les marges de la félicité et qui jaillit en des images réminiscences venues des temps les plus profonds et christiques.

Néanmoins Ionuţ Caragea rentre dans  l’existence par celle qui devient la venante, transforme la vie en autre chose qu’une ombre revenante. Et face aux vieux démons de toujours, le titre Mon Amour Abyssal dit tout de ce qu’il en est de l’horreur et de l’extase de la vie.

L’amour et l’angoisse créent dans ce livre le mouvement perpétuel de l’ici et de l’ailleurs, du bel aujourd’hui et des terreurs passées. Reste à savoir ce que l’auteur va faire de tels lieux. Entre enfer et paradis, il a bien sûr fait son choix. Mais l’endosser ne soulage en rien les monstres intérieurs. Ne seraient-ils pas, tout compte fait, le mal nécessaire? Celui qui permet, au fond de soi, de se reconnaître et de puiser enfin dans la femme la jouissance suprême et partagée. Celle moins du corps que de l’âme qui échappe enfin aux pensées négatives?

Bref tant que l’amour perdure, la prostration, la crispation de ce qui peut malgré tout ressembler à des instants de lucidité prennent des virages contre la mort que l’on se donne et qui nous fut parfois donnée. Il existe donc bien dans cet Amour moins des abîmes que la merveille où plonger. L’éros déborde de son étoile le soleil noir de la mélancolie.

L’auteur une nouvelle fois espère contre la solitude inhérente à l’homme l’espérance d’un miracle aussi provisoire que perpétuel. Déferlent le réel et l’irréel comme dans chacune des œuvres du poète, fruits des terreurs passées mais tout autant d’un incessant avenir plus prometteur.

Face au dur désir d’être la femme, donc en rien la revenante, elle est toujours restée ici. Elle a toujours existé comme la porte ouverte dans les murs de l’existence. Elle dort aux côtés du poète et lui permet d’exister. D’autant que celui-ci ne se l’annexe pas, mais en devient l’hôte.

Contre l’appel du vide, elle ne sert pas seulement à le combler. Preuve que contrairement à ce que pensait Duras, l’amour n’est pas une maladie. C’est la seule addiction nécessaire et le bon alcoolisme. Il permet à l’auteur ce que l’on pourrait résumer d’une formule: « je traverse, j’ai été traversé ». Dès lors, sur le sable de l’amertume, l’amour est la pluie d’été.

Jean-Paul Gavard-Perret

Sâmbătă 14 Iulie 2018, după un pelerinaj la statuia lui Mihai Eminescu și la busturile de pe aleea scriitorilor din exil, statui executate de Nicăpetre, a urmat o slujbă în memoriam la capela ortodoxă din incinta câmpului.

În sala de festivitati a Câmpului Românesc, timp de peste 6 ore, grupul de la revista Observatorul din Totonto (Cenaclu Nicăpetre, colaboratori și prieteni ai revistei Observatorul) a organizat o manifestatie cultural – artistică

Au fost prezentati cei care au luat parte la această manifestare culturală apoi au fost mentionate evenimentele importante, aniversări și personalități, ale lunii iulie. S-au prezentat ultimele cărti; Veronica Lerner, Elena Buică, Milena Munteanu, Victoria Milescu, Gabriela Căsineanu, Claudiu Morgan, George Kuhn, Nicolas Andronescu. Eleva Sophia Leopold a avut o expozitie de pictură iar Sylvio Suga o expozitie de sculptură. A vorbit despre scoala ei de muzică din Toronto, profesoara Adela Lungu.

Un aplaudat recital de pian a avut studenta Lizuca Cojocaru acompaniată de fratele ei David, iar elevul Victor Tarca și tatăl său Laurentiu au impresionat prin executia unor piese muzicale, urmat de concertul la clarinet a studentului Gabriel Adam Munteanu care a fost minunat! Dorin Nadrău ne-a vorbit despre identiatate românească în exterior, despre cultura și valorile celor din diasporă. Au citit din poeziile lor Victoria Milescu, Dumitru Ichim, Nicolae Băciut, Nicolas Andronescu.

Vasile Vantă, pensionar, ne-a vorbit despre România frumoasă, despre călătoriile lui minunate din tinerete, prezentând alamanuri si reviste cu articole scrise de el in anii 1960 despre locuri și tradiții. A sfătuit pe cei tineri să nu-și uite țara unde au trăit părintii și bunicii lor, să meargă să o vadă și să o ajute după puteri.

O expozitie de carte, pliante, fotomontaje, despre istoria României și a Canadei au stat la dispoziția celor prezenți.

Moderatorul intâlniri, Dumitru Puiu Popescu, editor al Observatorului, a propus invitaților din România, care au participat la săptămâna culturală, o dezbatere asupra artei si culturii românesti actuale, provocând discuții despre necesitatea cunoașterii și promovarea valorilor spirituale românesti și în alte medii culturale.

Dialoguri intersante s-au purtat cu Victoria Milescu, poet și editor din Bucuresti, Pr. Dr. Gheorghe Nicolae Sincan, scriitor, Nicolae Băciut poet si editor de la revista „Vatra Veche” din Târgu Mures, cu cei de la „Tribuna” din Cluj: Ani Bradea, cronicar si poet, Vakar Istvan Valentin, scriitor: Ștefan Damian, scriitor, Ioan-Pavel Azap eseist și editor.

A urmat un banchet în onoarea celor prezenți, președintele asociației culturale de la Hamilton, Dumitru Răchitan si Pr. Dumitru Ichim organizatorul săptămânii culturale de limba română de la Hamilton au multumit participantilor si i-au invitat la o nouă ediție in iulie 2019.

—————-
Dumitru CONSTANTIN

15 iulie 2018

Hamilton, Canada

KARL MARX – pupat din nou în…. bot de neosocialiștii comunistoizi din U.E. care i-au înălțat o nouă statuie de 5,5 m. Eu (CPB) le răspund cu poemul KARL MARX postat imediat mai jos, după articolul scris de Cristian Ardeleanu:

Sfârșitul acesta de săptămână a fost marcat la Trier, în vestul Germaniei, de celebrarea bicentenarului nașterii lui Karl Marx, nimeni altul decât părintele comunismului. Ocazie cu care s-a dezvelit sau inaugurat, spuneți cum vreți, noua statuie a lui Karl Marx, un colos de bronz înalt de 5,5 metri, în semn de mulțumire pentru cele 150 de milioane de suflete nevinovate ucise in numele comunismului sau a revoluției proletariatului… cum le plăcea tovarășilor să-și definească opera criminală.

La o primă vedere pare o glumă, ce-i drept de prost gust, dar gluma devine serioasă când conștientizăm ca este realitatea absolută, ba mai mult, presa și societatea occidentală o tratează ca pe ceva oarecum normal, oarecum banal, chiar șic. De altfel, la eveniment pe lângă descendenții filosofului german… așa este prezentat Karl Marx… filosoful german, oficialitățile chineze… donatorii monstruosului colos, Andrea Nahles, noua președintă a partidului social-democrat german, tataie Junckers care l-a elogiat pe sărbătorit, au luat parte și câteva mii de persoane… semn ca filosoful încă atrage!!!

Dar surpriza nu se oprește aici… ea continua. Cu aceasta ocazie… festivă… șic… a fost de asemenea inaugurată si casa natala… memoriala in stil baroc… renovată de oficialitățile locale, care vor organiza în lunile următoare… și aici țineți-va bine… 600 de evenimente dedicate… filosofului german… expoziții, concerte, piese de teatru, conferințe… pentru a retrăi viața si opera… și atenție din nou cum sună anunțul… a celebrului gânditor. Deci colosul nostru împreună cu casa memoriala… loc numai bun de pelerinaj pentru toți cei nostalgici pentru comunism… din Europa și tot mapamondul.

Bravo! Hai că le-a reușit. Iar daca noi vrem în tara noastra… în Romania noastră atât de blamată… mai ales acum după ultimul raport al Departamentului de Stat American… care sustine sus si tare ca principalul pericol pentru democrația din Romania sunt Biserica Ortodoxa și Asociația Pentru Familie… nu poți sa le răspunzi distinșilor domni americani decât cu celebra expresie din Caragiale „amice ești idiot…” așa, revenind deci la oile noastre… daca noi am vrea sa ridicam un bust sau o troiță în memoria Sfinților Noștri ai închisorilor Comuniste… un Valeriu Gafencu sau Ioan Ianolide sau Virgil Maxim sau Radu Gyr sau Mircea Vulcanescu… am fi imediat etichetați ca fiind fasciști mistici sau alte bazaconii de genul…. am fi arătați cu degetul și puși imediat la colț.

Stau si mă gândesc ce vremuri am ajuns sa trăim… bolșevizarea Europei nu mai este o utopie… este cruntă realitate. Acum înțeleg eu de ce Părintele nostru drag… Arsenie Boca spuneaȘ „Nu mai vreau să apuc nici o zi după 1990…” Și câtă dreptate avea! Il dăm jos pe Hristos… din suflete… din familie… din societate… și ridicăm colosul lui Karl Marx! Ce lume nebună… nebună…nebună!!!

***

Cristian Petru BĂLAN

POEMUL „KARL MARX”

Motto:

Să doară-acest timp, consumându-l, să doară, să cheme
Lumea la clopote și la blesteme,
Să cheme, să doară, să cheme-n vibrări repetate
Lumea la fapte și la luciditate.

                                          Nicolae Labiș – „LUI MARX”

Un bust cu barbă sură, imensă și stufoasă,

Cu răzvrătiri pe chipu-i tăios, de utopist,
Karl Marx chema la luptă pe cei de joasă clasă,
Prin Manifest Partinic, numindu-l Comunist…

L-a conceput cu Engels, feciorul de bani gata,
Ei, filosofi cu-avere, strigau: Jos bogătașii
Și jos capitaliștii ! Cei mulți să-și ia răsplata,
Să spulbere burjuii și să le piară pașii !

Să se unească-n lupte, să curgă-n lume sânge !
De la bogați să prade toți banii, toată suma,
Iar cei săraci să facă pe cei bogați a plânge –
Deci cei săraci să fie… ei cei bogați de-acuma !…

Pe scurt, așa croise Marx noua societate,
Ca viitor de aur măreț al omenirii.
Era convins că-n lume va fi egalitate
Din focul răzbunării, nicicum dintr-al iubirii.

Ce n-a făcut el, bietul, să-și împlinească scopul:
Și-a părăsit credința rabinului părinte,
S-a creștinat o vreme, dar nu-și găsi norocul,
De-aceea, ateismul a-mbrățișat fierbinte !

De-atunci îi știm părerea notată într-o carte:
„Religia e opiu ce-mbată tot poporul !”
Crezurăm c-ateismul l-a liniștit în parte,
Dar el dorea ca faima-i să-nfrunte viitorul.

Tot căutând o cale să-și toarne-n bronz doctrina,
Prin care comunismul să-ncingă-ntreaga lume,
Din numeroșii prieteni, el și-a găsit neghina,
Pe-un ins ce-avea secretul să-l umple de renume…

– Nu-i greu, i-a spus acesta. Știi Faust că-i jurase
Lui Lucifer credință? Să-i juri și tu, ca mine,
Și-ți dă puteri supreme, cu vajnice foloase:
Tot ce dorești se face ! Și totul va fi bine !

Așa făcu, pierzându-și o parte din valoarea
De filosof, profesor, de scriitor prolific.
Nu-și explicau colegii de ce înfățișarea
Părea de-acum ciudată, mai alta, mai… specific.

Lucra la „Capitalul” un studiu nebulos;
Iar noaptea scria-n versuri: „Pe zisul Dumnezeu,
Eu mă răzbun cu ură. Din cer vreau să-l dau jos,
Căci Ulamen-Satana mi-e unicul meu Zeu !

Lui i-am jurat credință, doar el mi-e cel mai sfânt;
El mi-a promis că veșnic toți vor ști de-al meu nume…
Stafia comunistă i-o-ntind pe-acest pământ,
Ca lui să i se-nchine supusă-ntreaga lume !”

Acesta-i jurământul ce s-a găsit în scris,
Dar, de atunci, în viață nu-i mai mersese bine,
Căci două dintre fete curând s-au sinucis
Și-ntreaga-i existență porni să se decline.

Totuși, curând, în lume, pactul dăduse roade:
Șiruri de revoluții creșteau pe tot pământul.
În toată omenirea se răsculau noroade –
Marxismul prindea viață și își spunea cuvântul.

La ruși, ciracul Lenin, printr-o răscoală mare,
A-ntruchipat marxismul în țară comunistă –
Și molima se-ntinse, trecând peste hotare,
Prin Stalin, Mao, Tito, spre Cuba cea castristă…

Chiar România noastră, și alte țări sărmane,
Au trebuit să guste otrava cea de fiere
Care-a ucis în lume sute de milioane
Și care astăzi, iată: e-o șandrama ce piere !

Glen Ellyn, 26-27 decembrie 2017

———————–

YOUTUBE.COM

KARL MARX – versuri – Cristian Petru Bălan

KARL MARX versuri – Cristian Petru Bălan sursa foto – necunoscută – media online montajul – M.C.J. muzica -Beethovens 5th Symphony INgrooves În…

   Pas în doi (8)

tu ești mai mult

ecoul singurătății mele

o lumină tremurândă

de câte ori te strig

glasul mi se-ntoarce frânt

ca și cum nu ai exista decât

în imaginația mea

eu nu sunt

decât o altă singurătate

cu noaptea adormită-n ochi

eu nu sunt

decât cenuşa ce rămâne

în urma cuvintelor

după ce te-am rostit

cu aripi arse de vânt

ana

năluca pe care-o zidești doar în vis

ești ninsoarea aprigă

ce mă lovește-n tâmplă

aripă înaltă

ochiul tău albastru

lumina lină ce te-animă

în întuneric

am să ți-o prefac

ce sens mai au tăcerile nedezlegate de ploi

dacă-mi rănesc dimineaţa

cu poemele noastre închise-n oglinzi

ce sens mai au vânătorile de fluturi

însângerările din suflet destrămarea

dacă ştiu că oricum mă vei urma

cu singurătatea ta în dragostea mea

fereastră de cer

fâlfâie în noapte mâinile oarbe

zborul nostru în moarte

de cele mai multe ori

atârnăm de timp lunatici

în trenul cu trei roți trenul de aer

tras de doi îngeri beți și miopi

——————————————–

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu

Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița