Cuvânt și iubire

Nicaieri nu e mai real Eminescu decat in publicistica sa si in “Doina” . (Ion Zestrea)

Doina in varianta intreaga, necenzurata, mai actuala ca niciodata:

                 DOINA             

                         Mihail Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.

Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;

Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.

Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.

Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca!

Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.

Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!

Tu te ‘nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Ci sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prapadi-l-ar focul jalei
Sa-l arza sa-l dogoreasca
Neamul sa i-l prapadeasca

Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia

Mihail Eminescu

***

O alta varianta a “Doinei”, extrem de putin cunoscuta astazi – dar apartinand tot lui Eminescu – se gaseste in cartea “Mihai Eminescu – poezii tiparite in timpul vietii”, vol. III, note si variante, editie critica ingrijita de Perpessicius cu reproduceri dupa manuscrise, Editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1944.

De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta singurătate;
Din Hotin si pân’la Mare
Vin Muscalii de-a călare
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneacă
Săracă tară, săracă!

Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste’nvată pruncii
Si sub mână de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român săracu
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Si-i străin în tara lui.

Din Brasov pân’la Abrud
Vai ce văd si ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sărace, român, sărace!

De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra singurătate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleacă
Si izvoarele îi seacă
Săraca, tară, săracă!

Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Si să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost misel
Secă-i-ar inima-n el,
Cum dusmanii mi te seacă
Săracă, tară, săracă!

Stefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Lasă Arhimandritului
Toată grija schitului
Iară grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ti mântui neamul tău…
Tu te-naltă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată
De-i suna de doua ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toti dusmanii or să piară
Dati în seama ciorilor
S-a spânzuratorilor.

Stefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-asteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Căpătâni de grecotei
Grecoteii si străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Saracă, tară, săracă!

                     Mihail Eminescu

— Cum putem birui şi alunga din inima noastră slava deşartă şi gândul mândriei?

— Nici o patimă nu te apropie atât de diavolul ca mândria. Urată şi necurată patimă! Toate relele pescuiesc în balta aceasta. De aceea, nici nu vrea să audă Dumnezeu de omul mândru. Îi ia darul întreg ca să se poticnească şi să cadă în păcat. Doar s-ar smeri. Ea este înainte mergătoare a desfrânării, cum spune un Sfânt Părinte: „Unde căderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat”. Ea are nesuferita cutezanţă să stea lângă orice fel de virtute, şi chiar se ascunde în smerenie, la cine poate. Fiind atât de primejdioasă şi atât de prezentă la toate virtuţile şi rangurile este bine ca toţi credincioşii să-şi aducă aminte de păcatele lor, să şi le mărturisească mai des la preot, să cugete la moarte, să-şi facă canonul dat ca să scape de păcatul mândriei şi al slavei deşarte. Să nu uităm că acest păcat se ascunde şi în smerenie, pe care o are de paravan. Un cuvânt în plus împotriva mândriei: este bine să ceri sfat şi păreri de la oricine, că harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte mai ales în cei simpli şi nebăgaţi în seamă. În drumul vieţii tale vei vedea câtă nevoie ai de semenii tăi, cu care ţi-a rânduit Dumnezeu să trăieşti şi te vei convinge singur că înţelepciunea divină stă sigur mai mult unde este smerenie, pentru că în smerenie este Dumnezeu. Lucifer a căzut numai din mândrie. Și după el, omul Adam și atâţia oameni care s-au încrezut în mintea şi părerea lor. Să nu se amăgească cineva că fără adevărata purificare în singura apă a smereniei, nu va putea intra nimeni în împărăţia lui Dumnezeu, de unde au căzut îngerii. Dumnezeu ne-a făcut frumoşi numai pentru El singur!

(Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984, pp. 446-447)

În anii ’80 ai secolului trecut, părintele Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria a purtat o serie de convorbiri cu cele mai de seamă personalități bisericești ale timpului, efort concretizat în monumentala lucrare „Convorbiri duhovnicești”, în două volume, ce totalizează aproape 1500 de pagini. În primul volum există și un dialog cu Părintele Arsenie Papacioc, plecat la Domnul cu câteva zile în urmă.

Sursa:http://www.doxologia.ro/

“Mariana Gurza (n. 1955) Poetă, editoare şi eseistă creştină. Însemnări şi reflecţii „nobile şi sentimentale“, versuri ce combină un material sufletesc neoromantic şi metodologie imagistă în cărţi reprezentative de poezie…”(Artur Silvestri)

Însemnări şi reflecţii „nobile şi sentimentale“, versuri ce combină un material sufletesc neoromantic şi metodologie imagistă în cărţi reprezentative de poezie cum sunt: „Paradox sentimental“, „Gânduri nocturne“, „Lumini şi Umbre“, „Nevoia de a sfida tăcerea“, “Lacrima iubirii”, „Ultimul strigăt“, „Şoapte gândite“,  “Destine umbrite”, “Pe urmele lui Zenon”.

Tablete, versuri şi eseuri apărute în:  Apă vie – Almanahul tuturor românilor, Medeea , Revista Agero Germania, Revistele ARP, Observatorul din Canada, Clipa, Columna 2000, Revista Singur, Revista “Melidonium”, Revista Iosif Vulcan – Australia, Gandacul de Colorado, prezentă în  presa cernauţeană,  etc.

Recenzii şi semnalări în presa locală, Agenda, Renaşterea Bănăţeană, Anotimpuri literare, Luceafarul, Libertatea cuvântului, Plai Românesc, Revista Banat, Demnitatea etc.

 ***

CĂRŢI PUBLICATE :

Paradox sentimental – poeme – Ed.”Augusta”, Timişoara, 1998;

Gânduri nocturne – poeme – Ed.”Augusta”, Timişoara, 1999

Nevoia de a sfida tăcerea – poeme – Ed. “Augusta”, Timişoara, 2000

Lumini şi Umbre – poeme – Ed.”Augusta”, Timişoara, 2001

Lacrima iubirii – poeme – Ed. “Artpress”, Timişoara, 2003

Ultimul strigăt – poeme, Ed.Eubeea, Timişoara, 2006

Şoapte gândite – poeme – Ed.Atticea, Timisoara, 2006

Destine umbrite – eseuri, Editura Atticea, 2008

Pe urmele lui Zenon /On Zeno’s footsteps – poeme – volum bilingv , Timişoara, 2012, traducerea prof.univ.dr.George Anca

***

VOLUME COLECTIVE :

VASILE PLĂVAN: „BOABE DE LACRIMI“, ediţie îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007

“Al cincilea patriarh” – volum colectiv, Editura Intermundus, 2007

“Înţeleptul din America” – volum colectiv, Editura Intermundus, 2008

“Mărturisirea de credinţă literară” – volum colectiv, Editura Carpathia Press & Production, 2008

“In memoriam – Artur Silvestri – Mărturii tulburătoare” – volum colectiv, Editura Carpathia Press, 2009

“Promovarea valorilor culturale romaneşti în contextul globalizarii” – volum colectiv, Editura PIM, Iaşi, 2009, Coordonatori: prof. Elena Anuşca-Doglan, prof. Cristian Anuşca-Doglan

Pro Memoria – “ARTUR SILVESTRI – Asa cum l-am cunoscut” –volum colectiv, Editura Carpathia, 2010

Părintele Adrian Fageţeanu şi crucea Rugului Aprins – Omagiu la un secol de la naşterea sa – volum colectiv, ediţie îngrijită de Andrei Dîrlău, Editura “Lumea Credinţei”, 2012

„Poeme Hai-Hui”, o antologie de poezie (Editura Grinta&Singur 2012)

La polul opus cărților care vor să șocheze, să atragă atenția cu orice preț, aproape vehement și care populează peisajul editorial de la noi, mai există și cărți, mai există și autori care, încrezători în binele și tandrețea acestei lumi vijelioase, scriu altfel.

Senzația lecturii este una liniștitoare. Pornind de la percepte morale. De la credința într-o ,,spiritualitate a locului“ și a iubirii de neam. Este și cazul cărții Destine umbrite, semnata de Mariana Gurza, Editura Atticea, Timișoara, 2008, cu o prefață de Adrian D. Rachieru, coperta în tonuri discrete semnate de Ioana Gurza.

Volumul este structurat pe 4 capitole, legate toate prin tonul de lirism cald. Este o modalitate de la care mulți au abdicat. Primul capitol Spiritul locului, este o tandră rememorare a unor locuri istorice și afective, în speță e vorba de ,,dulcea Bucovină”, de drama trăită de mulți dintr-o generație de sacrificiu precum și familia autoarei, o restituire pentru cei care vor să știe ceva din geografia spirituală și istorică a acestui neam.

Portretele evocate aici sunt personalități de atunci, sau de azi, care au slujit acest frumos simțământ al iubirii neamului din care fac parte. Remarcabil este Vasile Plăvan, un intelectual de clasă aleasă, jurnalist și avocat bucovinean, alături de persoane obișnuite care însă, au trăit la fel, aceeași dramă a dezrădăcinării.

Tragedia trăită atunci, este doar sugerată fără a se intra în detalii dar rămân în memoria cititorului scene precum cele din textul intitulat Căruța cu destine. Desigur că s-ar putea face trimitere după modalitatea de expresie, la Agârbiceanu sau sămănătoriști dar, există nota particulară a autoarei care face disonanță față de ceea ce înseamnă adesea azi modern, exacerbarea limbajului frust, vulgar.

Capitolul al doilea, este o însumare de texte despre spiritualitate, credință ortodoxă, despre înțelesuri tainice, așa cum le-a trăit intens autoarea și le-a întâlnit în drumețiile sale.

Este o Românie Tainică precum ne codifică și titlul. Este un adânc sentiment din care izvorăsc pilde, înțelesuri, o anume filozofie de viață. Filozofia respectului și iubirii pentru străbuni, părinți, pământ și neam, autoarea fiind evident o sentimentală.

Aceasta, de remarcat, se petrece azi, când mulți se feresc mai ales în scris a spune lucruri din suflet pentru apartenența la spiritualitatea moștenită. Autoarea accentuează cu fermitate că, acestea fac parte din arsenalul obligatoriu al echilibrului nostru interior.

Figuri ale Sfinților Părinți, vin să susțină acest demers, această pledoarie pentru identitatea spirituală, în capitolul următor: Fețe Bisericești. Portretele se susțin tot prin trăirile autoarei. Un flux de simțăminte înrădăcinate până la amintire. Părintele Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu sau, figura unui preot de țară, străluminează o filozofie plină de înțelepciune și tandrețe, întreaga carte este străbătută de tonul cald moralizator, cu accente didacticiste uneori, lucru firesc într-o asemenea derulare de trăiri.

Un volum cât un periplu de moralitate chiar și când autoarea intervine direct, ca într-o mărturie limită și face referiri punctuale, personale la globalizare și comunism, la actualitatea politica românească. Totul în ideea respectului pentru spiritualitatea lăsată nouă moștenire. Teama că globalizarea să nu afecteze sau să știrbească acest dat existențial, are argumentul, din nou, al iubirii, de neam de aceea se poate afirma că, volumul în discuție este …,,o carte trăită”.

Gânduri adumbrite, destine frânte de istorie, marturii trăite la cota arderii interioare, iată liantul textelor din acest volum eterogen ca expresivitate literară. Este și nota de reportaj și de povestire și de memorialistică.

Peste orice formulă de a spune, rămâne însă, ca un arc luminos, care leagă înțelesurile cărții, iubirea de neam și respectul pentru valorile sale.

O carte tandra în acest vertij existențial contemporan.

VERONICA BALAJ

Revista Iosif Vulcan, Australia

 Născută pe meleaguri bănăţene, în România, poeta Mariana Gurza, domiciliată în Timişoara, rămâne, totuşi o fiică a satului Cupca. De ce? Pentru că nu uită baştina părinţilor săi, pentru că, fiind departe, este totuşi, atât de aproape sufleteşte de noi. Iar poeziile sale dedicate Bucovinei, ne dovedesc mereu că tânjeşte după baştina părinţilor, că visează, trăieşte, scrie despre ea.

Ca orice suflet de poet este o fire sensibilă şi puternică în acelaşi timp. Iată ce ne spune în poezia Plai de dor:

,,Frumoasă,

Ai pătruns în sufletul meu,

Ca o pasăre măiastră,

Bucovină,

Plai de doină,

Plai de dor…

Sfânt şi binecuvântat

Îţi este neamul,

Neam nemuritor…,,

Sperăm că într-o bună zi o vom avea printre noi, că-i vom admira talentul, o vom auzi citindu-ne poeziile, ne va dărui cărţile sale, dar şi zâmbetul ei amabil, sufletul ei mereu deschis spre oameni, într-o lume unde sufletul adună întreaga Bucovină, cu acest mioritic colţ de rai, numit Cupca, pe care poeta Mariana Gurza îl iubeşte atât de mult.

Deocamdată, îi dorim multă sănătate, noi creaţii şi inspiraţie divină.

EMILIA SPĂTARU

(Libertatea Cuvântului – ziar social-politic şi de cultură din regiunea  CERNĂUŢI,

NR.6(364),12 FEBRUARIE 2010)

„…Aşadar cine este Mariana Gurza? Deşi s-a născut în oraşul bănăţean Oţelul Roşu, este bucovineancă prin părinţii săi, având o vocaţie nativă pentru poezie… Pentru Mariana Gurza poezia este un mod de a trăi – a suferi, a râde, a plânge, a sfida uitarea, tăcerea…Autoarea trăieşte în poezie cele mai variate sentimente, speră şi visează, suferă şi radiază ca orice spirit profund şi vulnerabil. Poezia este o trăire totală, un univers antinomic – între bine şi rău, între lumină şi întuneric, între veghe şi somn, între tăcere şi strigăt…Imboldul creaţiei e veşnic, sufletul e mereu deschis spre lume, iar cuvântul trebuie cu asiduitate căutat…Mariana Gurza ne promite astfel că tăcerea nu-i va putea zăgăzui sufletul…(din cronica volumului Nevoia de a sfida tăcerea şi uitarea)

                                                Eleonora SCHIPOR

                                                           (Plai Românesc – Decembrie 1999 , Cernăuţi)