14 Jan
2013

Boris David: Toţi vorbim…

                             Toţi vorbim…

 

Toţi vorbim de Eminescu,
Ca de un trecut;
Nu-nţelegem c-acest Escu,
Nici nu s-a născut.

El există precum lumea,
Fără început;
Între El şi noi, genunea –
Noi suntem din lut.

El e spirit ce-ntrupează,
Forţa unui Zeu;
Cine oare mai cutează,
Să mai spună, Eu?!

El va fi întotdeauna –
Noi murim pe rând;
El, purtând mereu cununa,
Noi, cârtind în gând.

Căci, ce-i drept, n-avem curajul,
Să-l înmormântăm;
Dar al nostru-i apanajul,
Să ne-ncumetăm.

Ce-i mai trist, că ne prefacem,
Că suntem umili;
Printre versuri proaste zacem,
Vrând să fim utili!?

Epigonii lui suntem dar,
Şi vom fi în veci!
Nu se poate naşte-un Hrist iar –
Spiritele-s reci…

22 ian.’89
Bucureşti

 

14 Jan
2013

Octavian D. Curpaș: Jurnalistul Lucian Oprea din Denver, Colorado

 

   „Gândacul de Colorado” este un ziar al românilor de pretutindeni, un ziar editat în statul Colorado, Statele Unite și care ne ține la curent cu activitatea românilor din oricare parte a lumii.

   Ziarul s-a născut din dorința unui tânăr ziarist „rătăcit” – cum frumos afirma cineva – prin Statele Unite ale Americii, ca acest ziar să fie o punte între românii de pretutindeni. Astfel, în luna decembrie a anului 2001 a apărut ziarul „Gândacul de Colorado”, ajuns în prezent la numărul 132, cu un tiraj de 5000 de exemplare tipărite și distribuite în 49 de state nord-americane și nouă țări de pe patru continente. Numărul cititorilor combinat cu cei care doar citesc ziarul pe Internet, trece de 10.000.

   Primul număr a apărut pe o foaie ministerială față-verso, scoasă la o imprimantă achiziționată împreună cu un calculator, cu fondurile strânse într-un an și jumătate pe „pământul făgăduinței”. La început, ziarul a apărut doar pentru cele câteva sute de familii de români din statul Colorado, dorind să fie o mică publicație de informare și divertisment.

   Ziaristul – fondatorul acestui ziar – este Lucian Oprea, născut pe 5 august 1975, în orașul Câmpia Turzii, într-o familie de intelectuali. Licențiat în jurnalism și cu un masterat în studii americane la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea a luat în 2000 drumul spre Statele Unite. Ajuns aici, românul a petrecut două zile la New York, după care s-a îndreptat spre Colorado, primind o ofertă de muncă în acest stat. În toamna aceluiași an, s-a stabilit în Estes Park, un orășel frumos din acest stat, unde locuiește, de altfel, și în prezent.

   Lucian Oprea este căsătorit cu Codruța Mihaela și au un băiat, cu numele de Alexander Darius, născut la 23 mai 2011. Aici, în statul Colorado, s-a împlinit visul său din anii studenției, acela de a avea un ziar propriu. Cu cele două pagini la început, imprimate pe coală ministerială, curând ajunge la patru, apoi la opt, iar în vara anului 2004, sunt scoase 16 pagini de ziar. Costurile de toner pentru imprimantă și timpul alocat acestui lucru, l-au determinat să se îndrepte spre o tipografie adevărată, iar în luna decembrie a anului 2005, apare prima ediție tipărită a „Gândacului de Colorado”, în format tabloid, cu opt pagini.

   A conduce un ziar românesc în Statele Unite, cu o echipă de ziariști împrăștiați prin toate colțurile lumii, nu este un lucru ușor. Dar, cu profesionalismul și pasiunea jurnalistului Lucian Oprea, precum și a colaboratorilor săi, se duce la bun sfârșit fiecare număr de ziar.

   Alegerea denumirii ziarului a fost inspirată, Gândacul de Colorado fiind singura terminologie românească aflată în Dicționarul Explicativ al Limbii Române care are ceva în comun cu America, cu statul în care se stabilise jurnalistul Lucian Oprea.

   Ziarul are știri diverse, este o publicație independentă, neavând nici o apartenență politică sau religioasă. Apare o dată pe lună, de obicei, la începutul lunii. „Gândacul de Colorado” poate fi citit și online. Adresa de web a ziarului este:  www.gandaculdecolorado.com

   „Gândacul de Colorado” are un număr de aproximativ zece colaboratori permanenți și încă șapte care scriu în paginile ziarului în mod aleatoriu. Dintre cei care au colaborat și colaborează cu Lucian Oprea îi amintim pe Vasile Măgrădean, corespondent Mediafax, Ciprian Rus, redactor-șef adjunct la revista „Capital”, Marian Petruța din Chicago, actorul Tudor Petruț, filozoful și omul de cultură Mihai Bote, Vavila Popovici din capitala statului Carolina de Nord, laureată a unui important premiu al Uniunii Scriitorilor Români, Octavian Curpaș din Arizona și alții.

   Ziaristul Lucian Oprea nu are o părere prea bună despre presa americană, acest lucru datorându-se lipsei de obiectivitate în elaborarea știrilor. Unul din aceste motive fiind faptul că, pe plan politic, în America există doar două partide politice puternice, acestea fiind și cele care de obicei, dictează „mersul lucrurilor”, iar în România s-a observat tendința într-o direcționare – în stil american, ceea ce nu este un exemplu bun, nu corespunde jurnalismului învățat de generația lui, la școală. Pe de altă parte, se observă apariția multor publicații de scandal, sau cu un stil jurnalistic extraordinar de neprofesionist, ceea ce denotă că românul se abrutizează pe zi ce trece, trecând de la cultura eminesciană la un amatorism – caracter manelist al inculturii.      Ziarele locale încearcă să se mențină pe linia de plutire în ultimul timp, prin a tăia multe din costurile redacționale și a se axa mai mult pe apariția prin Internet. Fiecare publicație va depinde de felul în care va fi structurată, de politica abordată la nivelul managerial și de apariția acesteia pe un termen mai scurt sau mai lung de timp; sunt factorii care se vor impune, alături de ceilalți de ordin economic.

   Lucian Oprea este de părere că jurnalismul din Statele Unite se află într-un punct critic în acest moment. Ziariști ca Walter Cronkite, Bob Woodward, Carl Bernstein sau John Hersey nu se nasc în fiecare zi… Presa americană scrisă, dar mai ales televiziunile se axează în ultimul timp, mult prea mult pe subiectivism și pe relatarea știrilor din punctul de vedere al concernului de presă pentru care lucrează reporterii. Presa online însă, a prins mult avânt în ultimii ani și a început să aibă un contur bine definit, în multe situații surclasând celelalte tipuri de presă.

   Lumea însă, este de părere jurnalistul, va cumpăra întotdeauna presa scrisă, fie că se va afla într-un aeroport, într-o sală de așteptare sau, pur și simplu, plăcerea de a citi ceva tipărit nu poate dispărea… „Este absurd să spui că într-o bună zi nu vor mai fi publicate cărți, din cauza faptului că lumea le poate citi pe ipad-ul personal sau descărca pe Kindle.” Consideră că evoluția ziarului „Gândacul de Colorado” în următorii ani va depinde de mai mulți factori: evoluția presei scrise în lume, posibilitățile financiare și nu în ultimul rând, interesul românilor de a citi un ziar făcut pentru ei.  Deși ediția de luna aceasta (ianuarie, 2013) a fost ultima în care ziarul a apărut în forma tipărită, Lucian speră ca acest ziar să ajungă la un punct în care problema autofinanțării nu se va mai pune, iar în acel moment, publicația se va putea extinde cantitativ și calitativ.

   Pentru tinerii care doresc să facă jurnalism, îi sfătuiește să încerce să iubească neprevăzutul, să fie obiectivi în tot ceea ce relatează și să fie curajoși în a spune lucrurilor pe nume.

   Despre comunitatea română din Colorado, jurnalistul explică cum comunitatea românilor din Colorado este afiliată diferitelor biserici și organizații non-profit, dar este destul de unită, lucru care se poate observa în cadrul festivalurilor românești organizate în acest stat.

   Întrebat într-un interviu cât de des merge în Romania, a declarat că încearcă să plece în fiecare an, dar nu întotdeauna reușește. De fiecare dată însă, când ajunge în România, îl copleșesc amintirile și se gândește cu nostalgie la vremurile de mult apuse…

   Printre hobby-urile sale se număra filmele, sportul, filatelia, numismatica și nu în ultimul rând, arta. Cea mai mare parte a timpului liber, curajosul, devotatul jurnalist Lucian Oprea și-l petrece alături de soția Codruța Mihaela – redactorul revistei sale și de adoratul lor fiu – Alexander Darius.

Octavian D. Curpaș

Surprise, Arizona

 

 

 


14 Jan
2013

Vera Crăciun: Un trandafir uitat pe clape

                          

                          Un trandafir uitat pe clape

 

Un trandafir uitat pe clape

Își plânge-n taină  ofilirea,

Precum arpegiul unei harpe

Când cheamă dor, cheamă iubirea.

 

O rază-și freamătă privirea,

Sclipind în licăriri  de ape,

 Pe-un  trandafir uitat pe clape,

 Ce-și  plânge-n taină ofilirea.

 

O, vechi pian, tu simți trăirea

Petalelor ce-ți sunt aproape

Și-n sunet trist ceri nemurirea,

Lăsând  o lacrimă să-ți scape…

 

Pe-un  trandafir uitat pe clape.

 

                              Vera Crăciun

14 Jan
2013

Vera Crăciun: Prin roua-n picuri de cristale…

                       

                         Prin roua-n picuri de cristale…

Prin  roua-n picuri de cristale
Şi străluciri prinse-n cunune,
O floare-n fragede petale
Îşi scaldă chipul. Ce minune!

 

Pictură, vis, încerci a spune
Când se deschid privirii tale
Vii străluciri prinse-n cunune
Prin roua-n picuri de cristale.

Sclipeşte lacul. Cânt de strune
Răsună până jos, în vale…
Şi floarea, ca-ntr-o rugăciune,
Îşi pleacă fragede petale

 

Prin roua-n picuri de cristale…

 

 Vera Crăciun

 

14 Jan
2013

Vera Crăciun: Gânduri prin străluciri de cuvinte

“In spatele oglinzii”…, o carte editată sub egida editurii „Mușatinia”, Roman, îşi deschide astăzi aripile, cu zbor uşor către inimile noastre.
De ce … ”în spatele oglinzii” şi de ce îndeamnă această carte la meditaţie? Poate pentru că şi coperta, realizată de Virgil Avram, reflectă în lumina oglinzii chipul contemplativ al autorului…

Cuvântul de întâmpinare al poetei – eseistă şi editoare, dna. Mariana Gurza, ni-l „înfăţişează pe autor aşa cum este, ascuns în spatele oglinzilor”.
Poate că tocmai de aici pornind, curiozitatea şi setea de frumos te determină să intri sfios în lumea cuvintelor, în lumea gândurilor exprimate atât de plăcut şi sincer de Eugen Emeric Chvala.

Vei fi, cu siguranţă, mulţumit. Pentru că, pe măsură ce întorci paginile absorbindu-le cuvintele, găseşti dorinţe izvorâte dintr-un suflet sensibil, care impresionează prin naturaleţea şi gingăşia lor: „aş vrea să te pot privi când dormi şi / lacrima-mi să cadă pe obrazul tău/ O pală de vânt as vrea să fiu,/ în păru-ţi să mă joc mereu… (Aş vrea)
…sau o definiţie o iubirii – „Iubirea-i totul si nimic/ e noapte,/ e târziu… şi dormi/ştiu!” (Poveste).

Tristeţea este şi ea prezentă, atunci când, ,,ascuns în noapte”, în mantia sa, autorul simte cum „greierii şi-au pierdut graiul/ şi florile şi-au decolorat alaiul”… ”rămânând doar el… acel pic numit tristeţe”.

Găseşti revărsare de dor, de tandreţe, de iubire, de neputinţă, dar şi de iertare: ”umbre s-adună în ograda tăcută/ Cerul e orb iar căruţa e mută/ Tristă e prispa pustie şi ea/ Mă iartă, te rog… mama mea!”, astfel că, toate la un loc, te fascinează.
Simţi că ai pătruns, cu voia autorului, în casa gândurilor sale, a trăirilor sale, a dorinţelor şi amintirilor sale.

Mulţumim, Eugen Emeric Chvala, pentru naturaleţea, sinceritatea şi ospitalitatea ta sufletească, primite de la Bunul Dumnezeu!

Vera Crăciun

 

14 Jan
2013

Eugen Emeric Chvala: Mă-nclin în faţa Ta, Doamne!

Ma-nclin in fata ta
Bunule Dumnezeu !
Ma-nclin in fata ta
Suflet !
Ma-nclin in fata ta
Condei !
Ma-nclin in fata ta
Cuvant !

Acum e vremea retrairilor, vremea asezarii spre contemplare si reverie, vremea darii de seama a tot ce a fost si a ce va fi, vremea de reculegere si de multumire, vremea dezbracarii de efuziune si a imbracarii in mantia realului, acum e vremea cand cuvintul incepe sa se contureze pentru a se aseza cuminte si citet in memoria acestui timp .

Am daruit primele mele volume pe care am scrijelat cu emotii si lacrimi primele mele autografe in calitate de poet “cu patalama”, cum imi spunea sotia mea Liliana.
O calitate pe care nu mi-am acordat-o eu niciodata ci pe care am primit-o in dar .

Un dar de suflet in primul rand. Un dar pe care, asa cum am spus-o in nenumarate ori, nici macar nu l-am visat vreodata.
Gestul de a mi se aduna versurile si gandurile semanate in lume in ani.. si de a le aseza in straie de sarbatoare, este …complesitor si inaltator in acelasi timp.

Am parcurs zile de zbucium si extaz. Doar cine a trecut prin ce am trecut eu poate sti ce framantari a simtit sufletul meu si ce gust au avut lacrimile ce nu s-au sfiit sa imi ude obrajii in aceste zile.

Am fost atat de stangaci in toate … am zburat si plutit pe cei mai inalti nori ai fericirii.. am simtit zborul !

Totul s-a derulat de parca asistam la un film.. acesta coproductie inobilata de corifeii editurii Musatinia din Roman – D-na psiholog Director al editurii Emilia Tutuianu Dospinescu si D-nul Ing. Dorian Dospinescu a dat viata unui vis si a creat premizele renasterii de sine si a plamadirii altor vise.

Nu vreau sa par un ciudat prin ceea ce scriu acum.Ceea ce scriu acum a fost inceput din clipa in care am aflat de “complot”.. de atunci am tot scris , am sters, am scris din nou si … tot asa pana acum .Si asta pentru ca fiecare clipa ce trece naste noi sentimente ce se cer incastrate in cuvant.
Sper sa fiu demn, apt si in putere sa duc la bun sfarsit acest drum ce mi-a fost incredintat si pe care mi-l asum.
Ma infrupt din rodul trudei si daruirii celor pe care i-am asezat in randul sufletelor pe care ii amintesc in ruga mea catre El ! Parcurg fila cu fila savurand fiecare cuvant, virgula, semn, … .

Imi ung sufletul cu nectarul feliutelor de suflet pe care le stiu aici asezate de d-na si d-nul Dospinescu, de bunul prieten Sandu Catinean, de pictorul Iosif Haidu, de buna prietena Mariana Gurza si nu in ultimul rand de fetele mele dragi Alexandra si Loredana si de mult iubita mea sotie Liliana.

Si pentru ca nu ii uit niciodata, si pentru ca ei sunt in camaruta sufletului meu, nu pierd aceasta ocazie sa ii amintesc pe toti cei care incepand cu multi ani in urma mi-au asezat pasii pe cararea pe care azi pasesc cu voia Bunului Dumnezeu. Incepand cu parintii mei care, desi oameni simplii si fara ” ‘nalte scoli “, mi-au daruit o simpla dar temeinica educatie “cei sapte ani de-acasa”,invatatoarea mea Elena Cheles care imi spunea cand era suparata pe mine”branza buna-n burduf de caine” dar care ma strangea imediat la pieptul ei aratandu-mi intelegerea ei si dragostea de adevarat dascal de suflete,de profesorul meu de “limba si literatura romana” din liceu Ilie Vararu – cel care m-a incurajat prima data sa scriu si caruia ii datorez prima poezie ce a ajuns publica “Omul” – aveam doar 16 ani, prietenilor mei vechi si buni care … ( stiu ei.. ) Marinella si Vasile Tudose,omului de inalta tinuta morala – poetei Cezarina Victoria Adamescu, bunului prieten parintele Pr. Radu Botis, colegilor din echipa Radio Sufletel, ascultatorilor, prietenilor ( Cory Roth,Mariana Cinas,Ciprian Danila …. ) si lista ar putea continua.

M-a binecuvantat Bunul Dumnezeu cu multi si buni prieteni ! Sunt, din acest punct de vedere, un om foarte bogat !

Nu as fi putut niciodata fi ceea ce sunt fara dragostea si ajutorul Bunului Dumnezeu, a mamei mele, a sotiei mele si a tuturor celor enumerati mai sus si multi altii care chiar daca nu incap aici, incap in lacrima recunostintei si respectului meu !

Si emotiile ma incearca iar, ma cotropesc si ma inunda si ma determina sa ma intreb iar… merit eu ?

Intind bratele larg si va cuprind pe toti !!!

Doamne ajuta !

       Eugen Emeric Chvala

14 Jan
2013

Maria Prochipiuc: Recenzie la o carte încă necitită

,,Cărţile sunt oameni cu sufletele lor uneori răvăşite, alteori anonime,,. Intri într-o librărie nu pentru că vrei să cumperi o carte, ci doar aşa pur şi simplu. Ochiul îşi prelungeşte privirea şi iei în palmele tale o carte.
Coperta îl descoperă pe autorul ei, pe cel care a avut puterea să zămislească vise, uneori trăite, alteori doar închipuite. Deschizi şi încerci să pătrunzi prin cuvinte şi simţiri în inima celui ce a înnegrit foile cu sentimente, trăiri… Fiecare carte îşi are parfumul ei, cuvintele şi necuvintele ne crează senzaţii, încercăm să simţim şi să vedem cu sufletul pe cel care se află acolo.
Poezia reușește să oglindească lumea de dinafară în interior și invers. Cuvintele au sonoritatea lor, dacă le încarci cu partea sentimentală a trăirilor atunci reușești să împărtășești din prisosul bogăției tale sufletești tuturor celor ce îți pot asculta muzica fără a cunoaște notele.
Fiecare poet pune amprenta personalității sale în crearea de imagini, ca apoi să ne dea libertatea de interpretare. Nu știu care este culoarea preferată, vreau să cred că e albastru, doar pentru faptul că tinde mereu spre înălțime și pentru faptul că încercă să se reinventezi mereu.
Din puținele versuri citite, multe din ele doar ascultate m-au făcut să cred că este poetul clipei, iar discursul poetic este ca un dialog cu cititorul, fără nici un sentiment de justificare.
Pentru că îi cunosc chipul, încerc să pătrund în adâncimea frumuseții gândurilor acestui suflet nobil, cu o inimă generoasă și curată, de foarte multe ori veselă, alteori respirând o stare de întristare melancolică a sufletului.
Înălţimea şi bogăţia sufletească dă poeziei dărnicia generozităţii sufleteşti, o face să trăiască. Din armonia minunată a puterilor sufleteşti, izvorăşte şi farmecul acela pururea proaspăt al cuvântului, o vervă strălucitoare, torenţială chiar, care-ţi dă întotdeauna impresia de ceva spontan.
Ascultându-l ai credinţa că ar putea să facă orice, să învingă orice greutate, să atingă orice înălţime cu darul cuvântului. Vocea sa inconfundabilă îți dă liniște și pace!
Gândurile unui om care de foarte multe ori te-a ascultat doar cu sufletul!

Maria Prochipiuc

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii