Cuvânt și iubire

„Nu trebuie să-ți pierzi credința în umanitate. Umanitatea este un ocean; dacă câteva picături din apa oceanului sunt murdare, asta nu înseamnă că întregul ocean se va murdări.”

– Mahatma Gandhi

   Dicționare le definesc UMANITÁTEA drept un sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, omenie, umanitarism, bunătate, milă. Sigur că această virtute – aparține oamenilor prețioși, oamenilor care s-au născut cu ea sau, și-au educat comportamentul devenind făcători de bine în această lume. Și sunt destui.

   Umanitatea își întinde aripile până unde se întinde dreptatea, „dincolo de dreptate locuiesc fiarele sălbatice”, ne spunea ideologul Revoluției de la 1848 – Simion Bărnuțiu.

   Ea este cultura pe care o acumulezi de-a lungul vieții, este idealul etic al devenirii unui om cu calități sufletești superioare, să poți trăi liniștit și fericit în societatea din care faci parte, și să poți contribui cu ceva bun la perfecționarea ei. Atâta timp cât trăim pe Pământ, majoritatea noastră experimentează ceea ce numim umanitatea, adică „de a fi om”.

   Avem defecte, suntem imperfecți, dar dorința noastră este de a deveni cât mai buni, mai drepți, mai plini de compasiune pentru cei de lângă noi. „Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenței pentru întreaga umanitate”, scria Dostoievski. Experiența omenească este una educativă, experimentală, dedicată evoluției spirituale, în primul rând. Nimeni nu este perfect, dar pentru a te numi om trebuie să diferențiezi binele de rău, să și experimentezi răul din puținele cazuri întâlnite, perioade urâte ale vieții care, nu ne ocolesc complet, ci aripa răului ne mai atinge uneori. Important este să treci peste aceste perioade, să devii uman și să îți exprimi umanitatea față de cei din jurul tău. Să înțelegi libertatea dăruită de Divinitate de a-ți exprima liberul arbitru, de a fi în stare să discerni și să alegi între bine și rău. Dar pentru a discerne este necesar efortul de a gândi, de a te informa, de a te instrui și de a avea credința în Dumnezeu care te ajută să cunoști binele, luminându-ți mintea. Ajungi în felul acesta să înțelegi viețile chinuite ale unor oameni, lipsurile lor, suferințele și dorințele lor și să-i ajuți, nu să-i sperii sau să-i alungi. Să ai acel sentiment al iubirii, să alungi răutatea din sufletul tău și să faci loc larg bunătății.

   Să încercăm să ne însușim tot ce este bun din jurul nostru, să admirăm oamenii merituoși, să prețuim învățătura și comportamentul lor și să învățăm de la ei. Să fim modești și să ne cunoaștem interiorul ființei noastre, cu părțile bune și cele rele care pot fi modificate, luând și ele calea binelui. Mai greșim, desigur, dar când greșim să recunoaștem, să nu ascundem adevărul și să încercăm să îndreptăm greșeala, în așa mod în care sufletul nostru să fie liniștit și mulțumit și de asemenea să liniștim și sufletele celor din jurul nostru. Să dăm dovadă de spirit de sacrificiu, ori de câte ori ne aflăm în situația de a ajuta pe cineva. Să construim ceva, să nu dărâmăm ceea ce este bine făcut de alții. Și toate pentru a trăi sănătoși, în înțelegere, în libertate.

BESTIALITATEA  este inumanitatea, este cruzimea feroce, sunt faptele bestiale, cum le definește dicționarul. Oamenii lipsiți de calitățile umane, oamenii cu mintea îngustă și cu sufletul gol, fac de multe ori dovada actelor inumane. Aceste ființe sunt împrăștiate printre noi. Mărturisind și ispășindu-și pedeapsa, vor putea să-și salveze sufletele. Preafericitul Augustin spunea: „Fă-te un gol ca să fii umplut”. Când ura golește sufletele, este greu, foarte greu să primească binele, dar nu imposibil.

   Exemplu dureros și dramatic l-am avut într-una din aceste zile, vineri 10 august, când zeci de mii de protestatari din diaspora și din capitală precum și din alte orașe ale țării s-au adunat de-a lungul zilei în Piața Victoriei din București, pentru a-și arăta nemulțumirea față de Guvern. Cele mai importante nemulțumiri ale lor au fost schimbările legislative care slăbesc Justiția. S-a scandat împotriva Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernare, împotriva guvernului și a corupției care a prins rădăcini puternice: „Jos Guvernul!”  „Vrem democrație și legi care apără cetățenii, nu politicienii”, „Hoții, hoții!”, „Fără penali!”. Câțiva protestatari, neidentificați încă, au forțat gardurile instalate de jandarmi pentru apărarea clădirii Guvernului, au aruncat cu sticle și pietre în jandarmi – se presupune că au fost grupuri de “provocatori” veniți în Piața Victoriei – , iar jandarmii, într-un număr uimitor de mare au împrăștiat cu aplomb gaze lacrimogene spre mulțimea pașnică formată din oameni bătrâni, maturi, tineri dar și copii. În urma atacurilor sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe măsură ce protestul a continuat după lăsarea serii, jandarmii primind ordinul de evacuarea a protestatarilor, au împrăștiat din nou gaze lacrimogene și au folosit tunul cu apă, au lovit protestatarii non-violenți care își țineau mâinile ridicate. Scene umilitoare! În urma acestor bestialități peste 400 de persoane au avut nevoie de asistență medicală.

   Toți protestatarii, cei din țară dar și cei mulți – diaspora românească – strigau pentru că își doresc o viață mai bună în țara lor România, pentru ei și pentru copiii lor, cei născuți și cei nenăscuți încă. Am putut citi în ziare mărturisiri emoționante: „Ultimii ani de viață ai mamei i-am risipit în Italia pentru o viață mai bună. Ei ne-au alungat”.

   „Veți fi acoperiți cu noroiul urii mai ceva decât ați acoperit voi mulțimea de manifestanți pașnici cu gaze lacrimogene. Nu poți „pedepsi” 100.000 de români cu gaze, tunuri cu apă, grenade, și să scapi cu niște scuze. Singura scăpare este să fugiți care încotro: Brazilia, Madagascar, Costa Rica. Dacă mai stați, veți fi anchetați, judecați, pentru tentativă de omor, pentru agresarea gratuită a 100.000 de cetățeni români, care-și manifestau pașnic păsurile și nemulțumirile. Încă odată. Dacă nu dispăreți, dacă generați în continuare războiul fratricid români-români, veți înfunda pușcăria pentru ani buni. Că așa e în democrație”, sunt cuvinte scrise în ziarul „Adevărul” –  o invitație „elegantă” de a ne lăsa în pace prin plecarea dorită de aproape întregul popor.

  Unui protestatar, la spital, i s-a scos din picior capacul unei grenade. Imagini tulburătoare au apărut în spațiul public de la mitingul de vineri, din Piața Victoriei: imagini în care un protestatar este bătut cu bestialitate de un jandarm înarmat și alt video-clip în care apare un jandarm care este la rândul său bătut de un protestatar. Jandarmeria în loc să protejeze populația, a apărat regimul PSD, i-a apărat pe conducătorii îngâmfați cu mințile scurte, dar cu declarații pline de ură, de dorința răzbunării, a distrugerii celor ce îndrăznesc să protesteze. Protestatarii au făcut efortul de a fi umani în acel loc din Piața Victoriei, devenit lipsit de umanitate din pricina comportamentului bestial al jandarmilor.

   Ceea ce s-a întâmplat în data de 10 august 2018 la protest nu poate rămâne fără consecințe.

   Un om normal, echilibrat, nu poate rămâne insensibil la problemele societății civile și ar fi trebuit să existe dialogul, dar acesta a lipsit, tot din lipsa de umanitate, din îngâmfare, din egoism, pentru protejarea puterii celor ajunși să o aibă, și a averilor dobândite prin viclenie și furt. Sunt oamenii din fruntea guvernului, al partidului de guvernământ, al celor care fac legile țării în folosul lor propriu. Oameni toxici pentru țară, pentru popor.

   Dar „Atâta timp cât tu ești dispus să mori pentru umanitate, viața țării tale este nemuritoare”, a spus-o politicianul italian Giuseppe Mazzini.

   Dacă vrem se pot găsi metode, mijloace cinstite, fără a folosi violența, pentru a ne rezolva problemele. Putem să insistăm pentru a promova umanitatea și unitatea în rândul oamenilor, a societății întregi.

   Realitatea momentului istoric în care ne aflăm este dramatică. Puterea este acaparată progresiv în mâna unor măscărici toxici ai istoriei, puși pe furt, îmbogățire, dominare, dezbinarea populației, distrugerea țării, iar unii, din lașitate sau prostie acceptă să devină sclavii acestui sistem autocratic, refuzând conștientizarea și trezirea, pentru care s-au auzit în Piața Victoriei cuvintele imnului: „Deșteaptă-te Române!” Este o adevărată criză morală și economică din care trebuie să ieșim, pentru a deveni poporul mare și puternic din istorie, ca nimeni să nu ne poată amenința cu divizarea sau cu dispariția.

————————–

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

12 august, 2018

PARABOLA TĂCERII

De câte ori ești pregătit să taci,
În lacrimi să te-arunci ca într-o mare?
De câte ori ai vrea să fii un vraci,
Urmașilor să le zidești candoare?

De câte ori ești singur și-nțelept,
Reziști în fața multor neadevăruri?
De câte ori pui întrebări deștept,
Muțind în gheara grea a disperării?

De câte ori la cer te vezi zburând,
Cum îngerii se-nalță din lumină?
De câte ori privești posomorât,
Că lași în urma ta această zi senină?

De câte ori cu Dumnezeu discuți,
De dincolo de zid, de zid străpuns,
De câte ori e lângă tine, șă-L asculți…
De câte ori ai vrut să fii și tu Iisus?

———————————–

Lilia MANOLE

12 august, 2018

   Se apreciază, chiar foarte unitar din partea criticii teatrale, a celor ce studiază și au studiat istoria precum și evoluțiile teatrului de-a lungul veacurilor, faptul că acesta reflectă schimbările ce caracterizează sistemele sociale la un moment istoric dat. Teatrul este o oglindă a societății redată de dramaturgi și pusă în scenă de actori,  oglindindu-se aici viața  însăși, cu toate cele aparținătoare prezentului, trecutului precum și despre orientările spre viitor. Se știe că dintre toate genurile de arte, arta teatrală este cea mai complexă, devenită o sinteză adunând in scenă genurile mai multor arte; tocmai aci se află valoarea acestuia precum și efectele benefice aduse asupra înaintării culturii în general!

De asemenea, pe lângă faptul că este un luminător viu al societății omenești, cu direcții înspre înălțarea educației, moralei, credinței și civilizației umane prezente, teatrul vestește nevoile de viitor ale societății, deșteaptă simțul frăției între cetățeni, aduce servicii care favorizează întotdeauna victoria adevărului, fiind o artă extrem de utilă, atunci când este înțeleasă și susținută, atât de spectatorii iubitori de teatru, cât mai ales de organele oficiale in cadrul sistemului social cultural existent!

Teatrul își împlinește menirea atunci când sistemul social, mai cu seamă sistemul politic, nu aplică presiuni de interes, mai ales doctrinar cum de altfel in istoria acestei arte, exemplele negative abundă, astfel că și teatrul se ridica și decădea după cum sistemele sociale, imperiile lumii se ridicau sau decădeau! Mai grave erau situațiile in care noile sisteme de orânduiri, puse pe picioare, nu arhivau de multe ori realizările  teatrale ale trecutului, pierzându-se astfel acea referință ce ar  fi fost extrem de utilă în evoluția artei și a scopului acestea; scop desigur benefic înfrumusețării vieții societăților viitoare! Dramaturgia românească bineînțeles că nu a scăpat de asemenea situații de-a lungul istoriei.

     Studiile și cercetările în lumea teatrului antic grec a atras mulțimi de cercetători, oameni pasionați de a cunoaște istoria și originile artei teatrale, nivelul calitativ al acestei vechi arte și desigur autorii scrierilor pentru teatru, actorii din scene, modul și sistemele în care se organizau desfășurările  acestor acte culturale, evoluția în timp și spațiu , s.a.m.d. Nu întotdeauna însă s-a reușit a cuprinde și reda istoria teatrului antichității, a operelor scrise sau jucate în scene, autorii reali a acestora, multe, foarte multe  s-au pierdut în decursul timpului, fie datorită războaielor, fie catastrofelor naturale, focuri și inundații, fie neglijenței generațiilor viitoare! Mai ales că scrierile se realizau pe foi de papirus, sau pe piei de animale(cazul scrierilor biblice), iar succesiunea mereu repetată a sistemelor sociale, lăsau aceste valori deseori pierzaniei.

  Deseori lipsa de atenție și de păstrare ajungea până acolo încât aceste manuscrise deveneau materie de lucru, folosite de meseriași și comercianți! Este de la sine înțeleasă strădania acelor hermeneuți în cercetările lor, de cele mai multe ori reușind să adune chiar și pe fragmente scrierile anticilor, spre a întregii ulterior opera. Dar multe scrieri au rămas pentru totdeauna dispărute și necunoscute! Nu mai vorbim de greutățile întâmpinate de traducătorii acestor scrieri. Fie proză, fie poezie, dar mai ales cele dedicate  teatrului. Aproape intr-un ”Chorus”, traducătorii operelor tragice-comice ale anticilor Greciei precum Sofocle, Eschil, Euripide, Aristofan, Menander, s.a.m.d., enumără dificultățile acestor traduceri, la care s-au angajat ei înșiși, și asta din entuziasmul lor spre a reda o oglinda a trecutului, nouă celor prezenți și celor ce vor veni după noi, generațiilor viitoare!

Munca acestora trebuie întotdeauna respectată, mai ales socotind labirintul atât de încâlcit al zecilor de secole trecute, căutând a descifra papirusurile găsite și pe la  momâile piramidelor antichității!  Nu e o muncă la care s-ar angaja oricine! Asta ne-o spune traducători care au transpirat în această muncă, precum: Norma Miller, David Barett, Alan Sommerstein, E.F.Watling, si desigur mulți acei pasionați a descoperi și cunoaște cultura și modul de viață a celor ce au trăit și locuit cu mii de ani în urmă în  geografia acestui vechi și cu mult sânge sfințit loc, Pământul!

      Secolul III și II. BC. se va lumina prin întâlnirea  culturii Greciei cu Roma antică, moment în care Horațiu(65-8B.C.) făcea analize in lucrarea sa ”Ars Poetica”, asupra Teatrului Vechi al Atenienilor, ușurând într-un fel situația lui Aristofan, care, la un moment devenise marginalizat de sistemul politic al vremii sale. Sparta atacase  Atena, încep războaiele dintre aceste state-orașe, cunoscute sub numele de ”războaiele Peloponeze, acum vin și cuceririle lui Alexandru Macedon, aducând Grecia sub stăpânirea imperiului său. Horațiu găsea potrivită și utilă aciditatea  satirică din scrierile comice ale lui Aristofan, probabil pentru că tocmai acesta(Horațiu) satiriza versurile lui Lucilius astfel:

”…Yes, I did say that Lucilius verse is incompetently composed/ Who is so besotted an admirer of Lucilius as not to admit this?/

       (Aristofanes –The Knights/Peace/The Birds/The Assembly Women/Wealth/ translated by  Alan H. Sommerstein and David Barett, published  by Penguin Books, London, 1978).

   Mai înspre vremea când Noul Teatru începuse a lua locul Vechiului Teatru al Greciei antice, devenind o nouă orientare acum și pentru teatrele europene, Plutarch (45-125A.D) revine cu o critică accerbă asupra scrierilor și talentului de-a dreptul vulgare în exprimare a lui  Aristofan.  Cercetătoarea și translatoarea operei lui Aristofan, Norma Miller, care traduse din greaca veche, de pe papirus, din comediile lui Aristofan, dovedește în scrierile sale faptul că, Aristofan era și un strălucit poet, poate unul imediat după Homer.

Revenind la perioada acelui Teatru Vechi, se afirmă faptul că între perioada secolului al V-lea și al IV-lea, adică timp de un secol, teatrul antic grecesc trece printr-o mare transformare, care de fapt nu este altceva decât  un rezultat al schimbărilor social politice ce au avut loc, așa cum aminteam mai sus. Războaiele Atenienilor cu Spartanii, dublate din plin de cuceririle lui Alexandru Macedon, aveau să schimbe fața lumii. Aproximativ, perioada dintre 421 și 321,  devine acel timp și spațiu în care se produc transformările din  arta  dramaturgiei antice grecești. In acest timp aveau să se evidențieze ca reprezentanți, doi mari scriitori de teatru, Aristofan ca reprezentant al Teatrului Vechi, și  Menander înspre finele secolului, ca reprezentant al Teatrului Nou. Poet și comedian, Aristofan crește în acest mediu de continue lupte social-politice, devenind prin natura ființei sale, cel mai abil dar și aciditiv scriitor de comedii. Dar a susține tradiția atenienilor, acea  tradiție de libertate ce se înstăpânea la Atenieni incă din vremea lui Pericle, nu convenea acum celor ce stăteau devotati ocupației imperiului lui Alexandru. Politicienii vremii, cum era si cazul lui Cleon, devin personaje false atenienilor, iar  condeiul lui Aristofan nu-i iartă.

     Numai că acesta(Aristofan), nu se afla in vremea când Sofocle(496-406) scria tragediile sale, ”Regele Oedip” ”Antigona” și altele!  Sofocle trăia la Atena lui Pericle, iar acesta cum se știe adunase in jurul său oameni de arte! Herodot și  Sofocle erau prieteni, făceau  parte dintre cei ce scriau și creau opere  de multe genuri la curtea lui Pericle.

 Tragediile în general nu erau tragisme fără un fond de educație și morală bine inspirate! Sofocle, precum si ceilalți tragiști, Eschil și Euripide, prin scrierile lor pe  teme tragice si puse pe scenă, de fapt deschideau  mintea și cugetele atenienilor spre a se feri a călca pe urmele personajelor lor tragice; convenea deci politicii de libertate și bună conviețuire dictată de Pericle atenienilor.

Se pare că Sofocle învățase ceva și de la înaintașul său Pindar, mai ales  privind relația dintre Atenieni și Tebani, fapt pentru care Pindar avuse câteva neplăceri. Herodot ca părinte al Istoriei, se pare că ajungând la  Istru, privind peste zări, recunoștea că sunt acolo mari întinderi de spațiu in care trăiesc niște oameni sfinți, care vorbesc cu Cerul! Astea erau pământurile hiperboreene ale lui Zalmoxe, pe plaiul Mioriței, unde era polul spiritual al pelasgilor hiperboreeni, acolo era Armis zeul Geților, iar primii coloni greci respectau cultura acestora, o acceptau precum Pitagora, Sappho, Anacreon, s.a.m.d.

Alta era conjuctura vietii social politice in deceniile următoare ale secolului, altele interesele imperialilor macedoni. Scrierile comic-satirice ale lui Aristofan: The Knight, Peace, The Birds, The Frogs, The Clouds, The Wasps, The Assemby Women, Wealth,  și desigur cele pierdute in vreme, îi aduseră acestuia glorie dar și starea de a ajunge în judecăți și condamnări! Desigur toate urmare a invadării  atenienilor, a pierderii libertății lor, cu care se știau ei a fi istoricește în existență!

Altele aveau să fie acum orientările scrierilor pentru Teatre. Apariția lui Menander (341-290 B.C.) care se dovedește a fi mult mai inteligent, mai studiat, încearcă să renunțe la multe din vechile obiceiuri și practici, cum ar fi minimalizarea rolului ”corului”(Chorus) care prezenta spectatorilor înainte, prin cântec sau dans, tema comediei ce se va prezenta. Acest rol revine  acum actorilor, iar aceștia preiau o costumație reală a atenianului, masca purtată de actori în timpul spectacolului este înlăturată, după cum și dansurile lui Satyr.

Scena sub cerul liber rămâne însă în continuare, în câmp sau pe străzile ateniene, cuprinzând una sau două case uneori, depinzând de tema comediei prezentate. Locul comediei încetează a mai fi extins când în rai, când în iad, aceeași soartă zeităților grecești. Chiar Aristofan își mai temperează aciditatea satirică, desigur lecuit de politicieni, în timp ce în Roma antică trebulațiile scriitorilor cu politicienii vremii continuă. Menander aduce în comedia greacă teme legate de relatii familiare mai mult, relații dintre tată și fii, mame și fete, iubiri cu multe hazuri între doi tineri, s.a.m.d. Mult apreciate erau scrierile ”The Girl From Samos”(Fata de la Samos), ”The Farmer”(Fermierul), ”Old Cantakerous”(Bătrânul Cantakerous), și multe altele! Desigur actorii fiind echipați în costume normale ateniene și fără măști, fără Satyr, fără Hermes al zeilor!

În Roma antică  exemplară fiind expulzarea lui Ovidiu la Tomis(Constanța de azi), totuși se observă o oarecare orientare spre finele ultimului secol înspre ode pastorale si zeitățile romane, ce aveau să învioreze ființa umană!

Chiar scrierile lui Horațiu și Virgiliu,  pătrund înspre frumusețea vieții pastorale, a agriculturii, a pădurilor îmbietoare la cântecele cerești ale păsărilor. Iar ca să zic și eu ceva de la mine, deși nu mi-o va lua nimeni în seamă, măcar de ar fi numai atât, chiar acești scriitori latini poartă in ființa lor ceva din gena pelasgilor traco-daci, ceva din paradisul pământului hiperborean, al Mioriței după versul, ”pe-un picior de plai/ pe-o gură de rai/”.

Trecerea liniei de aur, din era veche B.C. inspre era nouă A.D, ne aduce în contact cu noi vremuri,  istorică fiind vremea lui Costantin, a luptei sale cu politicienii Romei, cu fratele său Constans, scindarea imperiului Roman, nașterea imperiului Bizantin,(324 A.D) iar de aci  înainte toate cele ce Istoria recunoaște, avea să se întâmple! Lupte intre Lumină și intuneric! Un adevărat teatru al vieții, Creștinismul devine recunoscut ca forță religioasă într-adevăr, binevenit, dar scindat și acesta, unul de Răsărit, celălalt de Apus! Acest fapt nu va fi de mică importanță pentru istoria secolele ce vor veni!

    – Secolul al II-lea, A.D., devenise unul al furturilor de valori literare, de opere ale unora trecute pe seama altora, o adevărată amestecare a insăși istoriei culturii omenești, peste care venirea popoarelor migratoare barbare, pune pecetea formării în timp și spațiu, de noi civilizații, în timp ce altele rămân în umbră! Arderea bibliotecii antice din Alexandria, în  48 B.C, datorate cuceririlor lui Cezar, după unele izvoare de informații, dar mai fiind  sub flăcări si după noua era(A.D.), lucrurile devin mai complicate,  oricum nimeni nu vrea să-și asume reponsabilitatea acestui oribil act! Pentru istoria omenirii a însemnat însă o mare catastrofă!  Lumea devenea o mare scenă de tragedii, dar de data aceasta adevărate și nu doar scrise, iar spectatorii/viețuitorii mureau nevinovați!

     – Evenimente de cosiderabile proporții vor include luptele de ordin cultural, mai ales spiritual-religioase, mișcări de populații, revolte, războaie, foamete.

Deci cu nimic sau mai deosebit de vremile mai vechi. Cea ce mai târziu îi dă lui Dante Aligheri(1265-1321 A.D), ideea scrierii operei sale ”Infernul”, iar lui Honore de Balzac(1799-1850), ”Comedia umană”.

-Dar, omul recunoscut azi a fi o sensibilitate universală, o creație superioară, înclinată spre o libertate a sfințeniei proprii, ce i se trage dinspre origini, pare să aibă o mai puțină legare la vr-un sistem oarecare, iar Teatrul devenind forma de manifestare, de exprimare, care, îl ridică pe om din decădere și suferință, la conștiința că el, Omul, are dreptul și puterea ași asigura continuitatea sa existențială, un perpetuum mobile în acest intreg Univers, in care la creat și înălțat acel Duh al Creațiunii Universale, căruia ne rugăm cu recunoștință!

           Această trecere de la Vechiul Teatru la Noul Teatru bineînțeles că nu s-a realizat în mod instantaneu, ci treptat, pe fondul mai multor decenii viitoare, a mai multor secole. Noul Teatru definește și poziția zeităților, precum cea a lui Hermes, care nu mai e chemat în ”chorus”, rolul acestuia revenind actorului atenian! Se observă o regăsire a realității istorice a întregii culturi grecești.

        Dramaturgia britanică îl are pe dramaturgul Shakespeare(1564-1616), care avea să fie considerat poet și dramaturg universal. Totuși acesta, mai ales  prin  acea dramă mult apreciată, ”Regele Lear”, amintește de vechile tradiții  ale teatrului vechi, în schimb ”Romeo și Julieta”, tinde a se atașa noului Teatru. Ceea ce dovedește că marele dramaturg britanic își avea orientarea lui proprie la realitățile social-politice,  după talentul și arderile lui, ca atare ceva specific spiritului său englez, fără a fi vorba de tratate sau forumuri specifice vremilor de azi. Shakespeare avea muza sa, precum englezii britani până în ziua de azi!

Mai ales că piesa de teatru Romeo și Julieta fusese scrisă cu vreo 10 ani înaintea ”Regelui Lear!

Însăși dramaturgia românească nu face excepție, dacă il aducem în față pe dramaturgul Ion Luca Caragiale(1852-1912), cu acea comedie devenită capodoperă a dramaturgiei, ”O scrisoare pierdută”. Privind tabloul vremurilor de azi când  frumoasa omenire intră in al treilea mileniu calendaristic, această comedie câștigă întâietate, și încă una universală, când privești tabloul social-politic in care se cuprind azi alegerile electorale din lume; exact după comedia românească! Dramaturgia vremurilor noastre se mișcă momentan precum realitățile, adică, se caută o îndreptare, o realizare salvatoare cu o orientare înspre dezvoltare generală și pace în lume! De ce are Teatru de azi nevoie? De dramaturgi care să aducă opere stâlpuitoare la acest efort, nu despre iepurași și pescăruși, ci să cioplească în rocile hoțiilor și corupțiilor ce se ivesc în calea noilor generații, spre a lumina calea vieții așa cum ne învăța Mântuitorul Iisus Hristos și  Aminul nostru Mihai Eminescu”.

Adevărate fresce istorice sunt ”Comediile” lui Vasile Aecsandri(1821-1890), deoarece acestea aduc atingere tendințelor de grozăvenie în care se complac personajele vremii sale, o satirizare subtilă, cum reiese din acea scriere ”Șoldan Viteazul”, sau ”Clevetici,ultra-demagogul”. Comediile lui V.Alecsandri sunt jucate, cântate, pe  TEATRUL din Iași, pe la anii 1862, fiind mult apreciate.

    Cu respect pentru   zilele noastre, pe TEATRUL Mileniului  acesta, câte folositoare, morale și transformatoare opinii, scrieri teatrale s-ar preta!?

Să încurajăm dramaturgii tinerei generații prin libertatea exprimării lor, a gândirii lor creatoare, pentru un viitor fericit! Să nu ne fie greu a ne ridica înspre lumină, așa cum spunea și Iosif Vulcan la vremea sa!  Iar teatrul românesc să nu fie nici vechi, nici nou, ci curgător precum apa Istrului dacic!

—————–

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia

Martie, 2015

 ***

BIBLIOGRAFIE:

ARISTOFANES –The Knights, Peace, Wealth-translated by Alan H. Sommerstein, Published by Penguin Books, London, -1978

ARISTOFANES – The Birds, The Assembly Women- translated by David Barett, Published by Penguin Books, London, 1978

MENANDER – Plays and Fragments – Translated with an introduction by Norma Miller. Published by Penguin Books, London, 1978

SOPHOCLES – The Theban Plays – translated by E.F. Watling – Published by Penguin Books, London, 1974

SHAKESPEARE – Measure for Measure – Edited by S.Nagarajan – Published by Penguin Group-1998

TEATRU – Ion Luca Caragiale-Ediție îngrijită de Virgil Vintilescu, Editura Facla- Timișoara, 1984

COMEDII- Vasile Alecsandri – Comedii- Seria ”Patrimoniu”-R.S.R. ,1984-  București.

Senryu

câmpul plin de in –
meliţa cumetrei toacă
fără-ncetare

(Din vol. “Starea vremii azi”, Iaşi, PIM, 2016)

—————————

Vasilica GRIGORAȘ

O LACRIMĂ – SIMBOL

S-a născut o lacrimă în cer
Și pogorâtu-s-a cu-al său mister
În lumea cea de vicii copleșită
Să-i spele toată starea nămolită,

S-o spele de păcate și de ură,
Să-i pună-n tot ce e urât măsură,
S-o facă pură cum este doar crinul
Pe care ni l-a dăruit însuși seninul…

O lacrimă este un bob de rouă
Pe plaja sufletului rupt în două,
Este mărgăritar din nori ivit
Să ne aducă bucurii de răsărit,

O lacrimă este ocean de dor
Pentru oricare călător,
Este simbolul unui suflet trist,
Plin de iubire și prea altruist…

O lacrimă e vis în asfințit,
Durere dusă pân’ la infinit,
O briză pe obrajii umeziți
Și start spre niște zori mai liniștiți,

O lacrimă e un suspin udat
Și devenit ca marea de sărat,
O mare și-un ocean se oglindesc în ea,
Din streșini, de sub gene, geme stea

Cu irizări de verde și albastru,
Cu un suspin de cântecel măiastru
Și cade-alean, rostogolită la picioare,
Luându-și zborul spre-o altă chemare…

Ea, lacrima, este duh și iubire,
Este descătușarea din nefericire,
Este lumină și nimb pentru om,
Simbolul de simțire-al unui domn…

Un om ce-și scaldă genele în rouă
Mereu e pregătit de-o viață nouă,
Descătușat de toate și curat
Își poate construi chiar și palat,

Din inima lui mare, iubitoare,
Va dărui celor ce plâng, îmbărbătare
La umanism să fie ancorați
Să fie-ai lui de-ncredere soldați!

———————————–

Florentina SAVU

10 august, 2018

Imagine internet

,,Eu sunt Păstor, Eu sunt cuvânt de dor. Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Eu sunt Cel ce cârmuiesc cerul și pământul de la margini la margini, și am de la Tatăl Savaot să lucrez tot ceea ce El Îmi dă să fac.

M-a trimis Tatăl să lucrez pe vatra neamului român și să-Mi pregătesc din mijlocul acestui neam un popor primitor de Dumnezeu și de lucru din cer peste el pe pământ, că a venit vremea să vin iarăși de la Tatăl după om, și iată-Mă cuvânt de slavă deasupra pământului român, iar norii slavei Domnului Mă poartă și-Mi tăinuiesc slava și fața, ca să pot lucra taina facerii cerului cel nou și a pământului cel nou, căci noi le fac pe toate, precum este scris.

O, pace vouă, celor ce Mă primiți și-Mi scrieți în cartea sa cuvântul! Scrieți carte cu trimitere acum, căci cuprind acum cu dor și cu îmbrățișare fiii neamului român întorși pe vatra lor o clipă, cu gând de pace și de duh de frăție, căci sunt pribegi de țară și de neam din pricina celor ce s-au așezat mari peste țară de o bună bucată de vreme, și care n-au milă de acest neam, că sunt amețiți de duhul puterii peste norodul cel de sub ei.

Vin fiii pribegi, vin în țară, în țara părinților lor și a lor, căci își văd robit neamul și obiceiurile străbune și taina lor frumoasă în mijlocul popoarelor de pe pământ.

O, pace vouă, binecuvântare vouă, copii pribegi de țară! Iată țara sub lacrimi, iat-o sub robia celor ce stau tari deasupra ei, iar voi plângeți străini, și v-au luat foc inimioarele în voi de dorul și de mila patriei în care v-ați născut și ați crescut. Duhul minciunii și al lăcomiei de putere și de avere, acești dușmani de țară stăpânesc inimile celor ce stau lipiți de scaunele de cârmuire de mulți, mulți ani ai răbdării neamului român. Mă aplec înaintea voastră și vă sărut pașii și urmele lor, că iată, puneți piciorul în țară venind rânduri, rânduri ca să treziți veghea fraților români și să vă uniți prin dor și prin nădejde ca să faceți lumină și dreptate peste scaunele de sus ale țării și ca să nu cadă țara sub vrăjmașii ei.

Cobor cu cetele de sfinți și de îngeri, Eu, Domnul, cobor la voi cu oștirile de sus și mângâi lunga voastră despărțire de țară, o, fii români, fii pribegi de țară. O, fiilor, nimic nu este frumos pe pământ fără Dumnezeu în toate. O, cum să facem să fiu și Eu Cel iubit de om și urmat de om după voia Mea pentru fericirea omului? O, nu mai știe omul de Făcătorul cerului și al pământului și al omului. Fiilor, fiilor, sunt și Eu ca și voi, sunt și Eu pribeag de casă și de neam, căci casa Mea ar fi să fie biserica, iar neamul să-Mi fie creștinii cei iubitori de Dumnezeu și de poruncile vieții, numai că slujitorii bisericii Mele s-au amestecat de tot cu cele străine de sfinți și de părinți, iar neamul creștinesc nu mai are iubire de Dumnezeu, și nici povățuitor peste el pentru mersul lui cu Domnul. O, de s-ar așeza în țara română pacea între Mine și neamul român! Țara română e țara Mea cea de azi, la care M-a trimis Tatăl să-Mi fac cetate și să-Mi așez pe vatra ei cartea cuvântului gurii Mele, toiagul de cârmuire peste popoare și peste regi și peste limbi. O, frumoasă este în cer scrisă povestea acestui neam și a pământului ei! Ea este taina lui Dumnezeu cea de la începutul facerii lumii și cea de la sfârșit de timp, iar Tatăl M-a trimis cuvânt în ea și mângâi mereu cu cuvântul glia ei, și pe cei ce cred venirii Mele de azi cuvânt peste pământ, ba și peste cei ce nu cred Îmi cobor cuvântul mângâierii.

O, fiți biruitori pentru bine, fiilor, și mult aș vrea să ajungă la inimile voastre grăirea Mea cu voi, pe care o așez acum pe cale spre voi. Eu sunt aici cuvânt pe vatra neamului român, și am istorie scrisă pe această vatră și este așezată pe cale cu nume de Nou Ierusalim, nume mare, pe care voiesc să-l așez pe creștetul ei și să Mi-o fac mireasă, s-o sfințesc și s-o împodobesc cu podoabe de sus, că măreață este scrisă la Mine soarta ei cea de mâine, iar cei ce au apăsat peste ea prin vremi, se vor zdrobi cu duhul față în față cu multa ei slavă de la Dumnezeu pentru răbdarea ei cea de sub cruce în toată vremea crucii ei.

O, fiilor sosiți acasă, în țara Mea și a voastră, vă întăresc pașii cu binecuvântarea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Vă dau duhul înțelepciunii de sus, vă mângâi, fiilor pribegi, că am suspin după voi, și iată, și voi aveți, și vă doare de țară, fiilor. Eu, Domnul, voi împlini dorul vostru și dorul Meu, iar nădejdea să vă fie tare, ca și credința, că multă necredință încearcă încă mulți asupra statului Meu cuvânt pe vatra neamului român de atâta vreme, dar am ieșit cu vestea aceasta în anul 2005, când am așezat pe masa acestui neam cartea Mea cea de azi, cuvântul Meu de până atunci, și iarăși altă carte apoi, căci Eu culeg în carte glasul cuvântului Meu, că am popor primitor și i-am dat lui urechi de auzit cu ele de la Dumnezeu, așa cum proorocul Moise Îmi culegea cuvântul cel pentru Israel, popor pe care Domnul îl păstorea.

Vă fac întâmpinare cu glas de trâmbiță, glasul cuvântului Meu. Vă cuprind în mângâieri de sus, fiilor. Oștirile de sfinți vă însoțesc și vă ajută biruința, ca să fie de sus biruința și să fie cu Domnul. Pace vouă, o, pace vouă! Iubire și nădejde vouă! Eu sunt Cel ce sunt, și am grijă de biruința cea bună, o, fii români, iar voi fiți strâns uniți, cei de acasă și cei plecați departe, și care vin și ar veni acasă pentru o țară dulce și curată, cu fii harnici, iar Eu să le fiu lor Dumnezeu. Amin.

***

Am grăit neamului român ca să fiu cu el pe cale în zilele acestea fierbinți, când pașii celor pribegi de țară se întorc cu dor pe această vatră, iar Eu, Domnul, le însoțesc pașii și dorința lor cea sfântă, cea pentru dreptate peste țară și de curățirea de peste ea a celor ce sunt dușmani pe destinele ei și ale fiilor ei. Iată-i veniți rânduri, rânduri, plini de nădejde de bine și bucurându-se în dorul de acasă de sosirea la frații lor, și mână în mână, inimă cu inimă uniți, ei prind nădejde, căci Eu, Domnul, le dăruiesc lor duhul însuflețirii și rod de biruință bună pentru țară și pentru întoarcerea lor acasă, și o dată cu aceasta crește dorul sfinților Mei, mai ales a celor români din cer ca să vadă ei țara venirii Mele cuvânt pe pământ plină de ziua slavei Mele, o, fiilor, căci este scris în Scripturi să fiu biruitor.

O, Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce neliniștesc inimile fiilor neamului român și scol la veghe pentru țară duhul lor. Trag clopotele și, gata, se adună cei treziți la veghe și împlinesc ei cuvântul Meu cel rostit.

O, fiilor veghetori în calea Mea când vin să grăiesc pământului, a fost să grăiesc acum pentru ceea ce ochiul Meu vede și privește cu nesaț, cu dor și cu mângâiere peste clipele de întâlnire ale inimilor fiilor români pe vatra lor părintească, cei de acasă cu cei pribegi departe și cu durere în ei în așteptarea înnoirii și a curățirii țării de nedreptate, de asuprire și de apăsare, fiilor. Acum Eu și sfinții Mei, Eu și voi, stăm în sprijinul acestei mărețe întâlniri și a simțămintelor fiilor acestui neam. Sunt zile mari, fiilor, zile de istorie sfântă. Este nevoie de pace și de putere prin pace. Așadar pun cuvânt de temelie sfântă și spun:

Pace vouă, o, pace vouă, fii români! Pace întâlnirii voastre acum, aici, pe vatra părintească!

Și, pace vouă, celor ce stați pe scaunele de sus ale țării! Ascultați acum cuvântul Meu vouă! V-am dat povață sfântă să dați prilej păcii între frații români. O, e păcat să luptați unii împotriva altora, voi, frați ai aceluiași neam și pământ. Dorul de putere și de slavă vă face să vă mușcați între voi. O, e păcat, e urât, și de aceea, pace vouă! Dați loc păcii între frații români, că nu e pace între frați, și văd popoarele și e rușine.

O, să nu se muște frații între ei, ci să se sprijinească cu dăruire sfântă, iar lăcomia și dorul de putere să nu se pomenească între frați, ci numai buna armonie, numai iubire și înțelegere, numai pace și iar pace, o, fiilor.

O, ascultați acest cuvânt sfânt, voi, cei ce v-ați așezat pe scaunele de cârmuire ale țării! O, împliniți cuvântul Meu, că iată-l: Pace vouă, pace vouă, pace vouă! Lăsați pacea să se așeze între frați!

Eu, Domnul, veghez cu oștirile cerești deasupra pământului român și suflu peste fiii acestui neam dulce mângâiere și duhul înțelepciunii sfinte. Eu stau la cârmă și port cu mare taină prin valuri această arcă, țara română, țara Mea de venire a doua oară de la Tatăl acum, la sfârșit de timp, și aștept, aștept schimbarea la față a neamului român, pe vatra celei frumoasă și atâta de frumoasă țară, țara voastră, țara Mea cu voi, o, fiilor români. Amin, amin, amin.”

27 iulie/9 august 2018

Citeşte mai mult…

http://www.noulierusalim.info/the-sermons/6615/