Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plăsmuieşte sunt o exprimare a întregii sale vieţi. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodată să făurească stihuri, ci s-a trezit pur şi simplu făcând acest lucru de îndată ce a deprins literele. Avea doar opt ani când a aşternut primele rime pe hârtie, fără să ştie că se apucase de ceva special, de o activitate complexă. Poeziile lui se remarcă printr-un stil literar inconfundabil, în care calitatea se împleteşte cu mesajul izvorât dintr-un autentic fundament ideatic creştin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede în conceptul de “artă pentru artă” şi nici nu depinde de anumite condiţii pentru a scrie. Ionatan Pirosca s-a născut în 1958 la Brăila, este licenţiat în teologie şi este căsătorit cu Sorina.
– Cum si cand ati inceput sa scrieti in mod serios poezie? In ce an ati debutat si cu ce ? Care au fost volumele urmatoare si cand au aparut ? Cate poezii ati compus pana la ora actuala?
– Niciodată nu am scris poezie în mod neserios. E ceva neserios în a respira ? De fapt, totul a decurs cât se poate de dramatic, aş spune. Întreaga mea biografie poate fi privită ca o corabie plutind pe o mare. Numiţi marea aceasta poezie, apoi imaginaţi-vă toate furtunile şi toate pânzele care poartă această corabie până se rup şi furtunile, dar şi pânzele… Numai susurul blând şi subţire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman liniştit.
Am debutat publicistic cu două grupaje de poezie publicate în anul 1984 de revista Astra, de la Braşov. Tot în acel an, luam şi primele mele două premii la concursuri literare naţionale. Abia după zece ani, în 1994, după mai multe premii şi recunoaşteri publicistice prin diverse reviste literare, debutam editorial cu placheta Cu faţa la cruce. Era o cărţulie alcătuită din poezie scrisă de-a lungul anilor, dar schimbată şi regenerată astfel încât să reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului meu: anume, întoarcerea cu faţa către Hristos şi către crucea Sa mântuitoare.
Nu pot spune câte poezii am scris, aşa cum nu număr niciodată câte linguri de mâncare mănânc la o masă. Pot doar să vă spun că am publicat până acum şase volume de poezie şi că am pregătite încă vreo patru, pentru a le publica în următorii ani.
– Ce fel de poezie scrieti? Ati scris mai multe categorii de poezii? V-ati format deja un stil al dvs., inconfundabil? Dintre poemele pe care le-ati scris pana in prezent, aveti unul preferat?
– Îmi place să cred că ceea ce fac eu se cheamă poezie creştină. Asta înseamnă să fie o poezie de două feluri: de o bună calitate literară, ca poezie, şi cu un autentic fundament ideatic creştin, ca şi mesaj. Aceste două aspecte trebuie să se împletească în cel mai armonios chip şi cu cel mai viguros impact atunci când se apropie de sufletul iubitor de frumos. Despre stil, ce să vă spun… “Le stil c’est l’homme”. E ceva ce s-a format dintr-un mine trecut prin sumedenia de lecturi, cenacluri, încercări mai bune sau mai puţin bune de a scrie ca unul sau ca altul dintre marii poeţi ai lumii… Dacă e ceva inconfundabil la mine, nu scrierea poeziei este, ci modul cum interferează ea cu propria-mi biografie.
Nu am un poem preferat. Dar am o carte preferată. Vorbesc despre volumul Ferestrele Împărăţiei, apărut în 2006.
– Descrieti-ne procesul aparitiei unui poem. Preferati sa fiti singur atunci cand scrieti sau sa ascultati muzica? Petreceti un anumit timp pentru a rescrie un vers sau va iese din prima?
– Scriu când am timp şi când sunt suficient de odihnit ca s-o fac. Nu ştiu dinainte ce voi scrie. Asta îmi sugerează cuvintele însele, pe măsură ce se ţes în diverse sintagme. Aşa se conturează ideea, care preia apoi curgerea întregii construcţii. Cuvintele care urmează momentului de cristalizare a ideii se subscriu acesteia, dar îşi păstrează şi un teritoriu de autonomie formală, îngăduindu-mi să mă joc cu ele, la fel cum aranjam cubuleţele colorate, în copilărie. Ba chiar îmi permit să inventez cuvinte sau încărcături gramaticale noi, care prin aportul lor semantic şi eufonic, creează sonorităţi şi sugestii noi, surprinzătoare, frumoase.
Nu depind de anumite condiţii pentru a scrie. Îmi place să ascult muzică, dar asta nu mă condiţionează. E adevărat că prefer să fiu singur, dar mă stimulează la fel de bine prezenţa alături de mine a cuiva drag. Nu încerc variante formale diferite pentru a definitiva un vers. Acest lucru se face în minte, în mod automat, în timpul procesului de scriere. Apare de obicei, forma definitivă a poemelor.
– Cum procedati pentru a ajunge de la o foaie de hartie alba la un poem finalizat? Cand si cum va dati seama ca un poem e finalizat, sa spunem ca traiti un anumit sentiment de calm, sau considerati ca un poem nu e niciodata cu adevarat incheiat?
– Nu am mai scris de multă vreme pe o foaie. Doar pe calculator. Şi asta fiindcă, din cauza bolii de care sufăr, mâna mea refuză să poarte pixul pe hârtie. De mulţi ani sunt ceea ce se numeşte “persoană cu handicap”. Scriu foarte greu, dar scriu foarte mult. Mă instalez la computer şi chiar dacă trupul meu nu poate să hoinărească prea mult în lumea asta, imaginaţia pleacă la căutat de comori. Curând după aceea, am un început, un cuvânt sau poate mai multe… Experienţa îmi spune ce se poate face cu această comoară. Mă las în seama ei, fiindcă ştiu că e ceva ce se cheamătalent şi care nu îmi îngăduie să pierd nici o comoară. Aşa că în ciuda bolii şi a handicapului, fac exact ceea ce făceam şi înainte de instalarea handicapului, ba se pare că o fac chiar mai bine decât înainte. Scriu numai poeme “la gata”. Nu revin niciodată asupra vreunui text încheiat.
– Ce rol are cititorul atunci cand scrieti? Cum reactioneaza cititorul la poeziile dvs.? Cine este cel mai mare critic al dvs. (in afara de dvs. insiva)?
– Dacă nu ar fi cititorii, dimensiunea orizontală a motivaţiei scrisului meu s-ar pierde. Nu cred în conceptul de “artă pentru artă”, iar cel de “lucrare pentru Dumnezeu” este fals, dacă nu ne gândim că orice lucrare a noastră trebuie să treacă pe la şi să fie în folosul semenilor, ca să ajungă la Dumnezeu. Deci, un barometru natural pentru măsurarea “presiunii” poeziei mele – şi a oricărui altuia – sunt reacţiile cititorilor. Tot cititorii îmi dau şi nota. Fiindcă, dacă ar fi după soţia mea – care e cel dintâi cititor al meu – aş merita mereu zece! Aşa că, de obicei, mai aştept şi alte păreri.
– Exista in poemele dvs. adevaruri care risca sa se piarda atunci cand lectura se face in gand? Aveti si poeme scrise pentru a fi citite in gand, poate ca o meditatie in tacere, poeme care nu trebuie recitate?
– Pierderea vreunui adevăr în poezie sau revelarea vreunuia înseamnă ceva foarte relativ. Aspectul acesta depinde de atât de multe variabile, încât nu m-aş aventura să apreciez când are cel mai valabil impact poezia mea. Îmi place, e adevărat, să-mi recit poeziile proprii, conferindu-le o rezonanţă deosebită prin tonalitatea vocii sau accentuarea anumitor lucruri, dar nu pot spune că se schimbă ceva în structura de profunzime a poemelor, astfel. Meditaţia în tăcere precede scrierea, nu o înlocuieşte. Cât despre procesul de receptare a gândurilor, trăirilor expuse sau a ideilor, acesta este descoperit de fiecare cititor în momentul lecturii.
– Ce obiectiv urmariti in poeziile pe care le scrieti? Ne puteti vorbi despre influenta crestinismului in poezia dvs.? Ce alte concepte, in afara celui crestin, v-au mai calauzit in ceea ce ati scris?
– De obicei, scriu ca o exprimare a întregii mele vieţi. Ca o reîntoarcere către frumos şi sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lăsat desăvârşit şi curat pe pământ şi care a fost pervertit de păcat. A propriilor mele simţiri, care nu pot fi recuperate de adevăr decât prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunţa la a mă închina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, creştinismul nu este numai o influenţă în poezie, ci însăşi concepţia mea despre lume şi viaţă, care stă la baza întregii mele existenţe şi a tuturor manifestărilor mele. O altă dimensiune definitorie care trebuie să caracterizeze o poezie creştină este, aşa cum mai spuneam, aceea de… poezie, de excelenţă literară.
– Ce poet crestin cititi in prezent? Ce parere aveti despre poezia crestina contemporana? Ce plusuri si ce minusuri are? Exista in prezent, o miscare poetica crestina?
– Dacă privesc la apartenenţa confesională a autorilor, pot spune că nu citesc altfel de poezie decât din cea creştină. Dar se întâmplă să regăsesc atât de puţin din creştinism în operele imensei majorităţi a scriitorilor de azi, că nu pot spune cu mâna pe inimă că acum citesc vreun poet creştin. Poezia de azi se umple de postmodernitatea haosului în care trăim, a unei realităţi al cărei stăpân este cel rău. Unele opere poetice strălucesc de frumuseţe literară, dar “vâna” lor spirituală e de tot nulă, dacă nu dăunătoare, desfigurată moral.
Am iniţiat în 2001, un grup literar creştin pe Internet, intitulat Cuvinte la schimb. Aceasta pare a fi unica reprezentare de acest gen a creştinilor evanghelici din România.
– Se spune ca sunteti cel mai mare poet crestin in viata. Pe ce credeti ca se bazeaza aceasta afirmatie? Cum se raporteaza tinerii la creatiile dvs.? Care este cea mai recenta recunoastere pe care ati primit-o din partea celor in bransa?
– Discutabilă, această afirmaţie. Probabil că sunt lideri de opinie care consideră aceasta ca fiind adevărat. Nu spun că nu-mi face plăcere să aud aşa ceva, dar credeţi-mă: mare “e unul singur, Dumnezeu”. În ce mă priveşte, Îi mulţumesc că încă sunt “în viaţă”.
Tinerii încearcă şi ei să-şi găsească un drum în hăţişul ofertelor acestei lumi. Unii iubesc poezia şi încearcă să scrie. Ajung astfel, ca uneori să citească şi ce scriu eu. Tare m-aş bucura dacă ar găsi ceva care să-i ajute să vadă pe ce drum au apucat-o, citindu-mă. Poate că le-ar folosi mai mult ce scriu eu, dacă ar şti că recent am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu (pentru întâia dată!) poezie creştină de inspiraţie evanghelică.
– Ati fost incurajat de cei din jur sa continuati sa scrieti sau se poate vorbi mai degraba de o incredere in Dumnezeu si in capacitatile proprii? Ce anume v-a ajutat sa va concentrati pe scris? Au existat si momente cand ati fi vrut sa abandonati?
– Încurajat!? Dimpotrivă! A fost un moment, după apariţia primei mele cărţi, când afirmaţia unora care erau obişnuiţi cu un anume fel de predicuţe rimate, care şi azi se practică prin biserici, că poezia mea “nu este poezie creştină”, ar fi putut fi de natură să mă demobilizeze. Am fost însă atât de supărat pe o astfel de abordare, că am văzut-o ca pe o provocare. Aşa că am mers înainte, convins fiind că am dreptate, că Dumnezeu nu m-a înzestrat degeaba şi că nu m-a chemat degeaba la un astfel de război. Nu am avut niciodată de gând să abandonez scrisul, dimpotrivă, am considerat că trebuie schimbat ceva în modul de a înţelege poezia al fraţilor mei creştini evanghelici, aşa că am luptat şi în acest sens.
– Care a fost cea mai mare provocare de pana acum, ca poet? Cum va promovati poemele? Ce surse de inspiratie aveti in prezent?
– Cea mai mare provocare ca poet şi nu doar, este aceea de a-mi depăşi propriile limitări fizice impuse de starea sănătăţii mele. Nu să scriu îmi este greu, ci să-mi promovez şi să-mi vând cărţile. De aceea, am deschis un blog pe Internet, la adresa http://ionatan.wordpress.com, unde îmi postez unele dintre lucrări. Este cel mai bun mijloc de deplasare pentru cineva pe care nu-l ajută picioarele. Cât despre sursele de inspiraţie, nu-mi fac probleme. Întotdeauna se găseşte ceva demn de iubit. Cea mai importantă sursă de inspiraţie pentru mine este dragostea lui Dumnezeu. Dar în această dragoste a Lui încap atât de multe feluri de sentimente înălţătoare şi atâtea frumuseţi de împărtăşit încât, începând de la dragostea faţă de firul de iarbă alintat de răcoarea din rouă, până la dragostea pentru părinţi, prieteni, soţie şi copii, totul mă poate inspira.
– Sunteti multumit de statutul dvs. de poet sau v-ati dori sa fiti altceva? Ati fost implicat si in publicistica? Ce altceva vi se pare relevant in experienta dvs. de pana acum si ati dori sa ne impartasiti?
– Să scriu poezie consider a fi ceea ce vrea Dumnezeu de la mine. Chiar şi boala mea, o privesc ca pe o punere specială de o parte. Dumnezeu mă obligă să scriu. Nu pot să fac altceva. Aşadar, cum să nu fiu mulţumit cu asta?
Apoi, tot ce consider relevant în experienţa mea, trece automat în poezia mea. Tot ce-mi rămâne de făcut este să vă provoc să o citiţi.
– Unde va vedeti in viitor, ce aspiratii aveti? La ce lucrati in prezent? Ce i-ati sfatui pe cei care abia acum incep sa scrie? Unii sunt de parere ca a scrie poezie este o “pierdere de timp”. Ce le-ati spune celor care gandesc astfel?
– De fapt, nu în viitor mă văd eu, ci în veşnicie. De când Hristos m-a asigurat de posibilitatea asta, nu-mi doresc mai puţin. Aspir către El cu toată fiinţa mea, cu tot scrisul meu. Lucrez pentru asta, chiar şi prin cărţile mele. Acum am gata încă patru manuscrise, două de poezie şi două de proză şi am încă alte câteva cărţi începute, pe care mă rog să-mi dea Dumnezeu putere şi timp să le termin! Astfel, am acoperit viitorii şapte ani cu câte două apariţii – poezie sau proză – pe an.
Dacă sunt tineri atraşi de poezie, îi sfătuiesc să citească mult, să vadă ce este şi cum se face poezia bună. Să citească multă poezie şi multă critică de poezie. Apoi, să exerseze, să nu se sperie de eşecuri şi să exerseze iar. Fiindcă a scrie poezie este ceva de foarte mare importanţă. Poate cineva să spună că el însuşi este o pierdere de timp, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, care şi-ar fi irosit timpul creându-l? Suntem creaţia lui Dumnezeu. Poezia este o creaţie a noastră. Ea nu este o pierdere de timp pentru noi, aşa cum nici noi nu suntem o pierdere de timp pentru Dumnezeu…
Octavian Curpas
Phoenix, Arizona
(Interviul realizat in iulie, 2009. Acum poetul Ionatan Pirosca nu mai este printre noi…)
