Cuvânt și iubire

Comșuța Radu| : Citind articolul dvs. (de mai jos n.a.) am dat peste un detaliu din istoria Rusiei care mi-a atras atenția. Spuneați la un momentat dat de campania militară poloneză din secolul al XVII când ortodoxia a fost salvată de doi nobili ruși, iar viața micului țar Dimitri de un țăran rus Ivan Susanin.

V-am relatat acest detaliu pentru că aceste personaje, apar intr-un tablou celebru al unui pictor rus care s-a stins din viață anul trecut. Deși pictura și autorul lor sunt celebri în Rusia, la noi în România nu am găsiti pe nimeni să știe mai multe despre el. Moartea sa a fost anunțată doar de un comunicat al unei agenții de presă și cam atât.

Pe scurt mă refer aici la tabloul ”Rusia Eternă” al lui Ilya Serghevicii Glazunov, pictat în 1988, care s-a vrut ca într-o singură imagine să cuprindă întreaga istorie a Rusiei reprezentată prin personaje istorice și simboluri religios-culturale. Mă rog, accentul e pus mai mult pe partea spiritual-ortodoxă. Ideea mi s-a părut genială și modul de realizare al acestui tablou este absolut excepțional, plin de semnificații și simboluri culturale, istorice, politice și religioase.

M-a interesat acest tablou care la prima vedere de frapează, dându-ți așa un fior mistic. Toate informațile mele despre el, le-am găstit doar pe internet. Am găsit și o legendă a tabloului în rusă, după care am reușit să identific multe din personajele și simbolurile tabloului, și astfel să aflu mai multe despre el.

Dvs. ca un cunoscător al culturii și istoriei ruse după cum am văzut, poate mi-ați putea recomanda și alt surse, lucrări scrise unde aș putea găsi mai multe informații legate despre acest subiect (operă sau autor).

E păcat că lăsăm ca animozitățile politice actuale să ne umbrească interesele culturale, (care nu văd ce legătură ar avea cu politicul), altfel nu văd de unde atâta neștiință și ignoranță față de un om care totuși, a primit și o medalie UNESCO ca o contribuție la istoria și cultura întregii lumi!

Constantinopol versus Moscova 

1030 de ani de la Botezul poporului Rus in apele Nistrului, la porunca Marelui Cneaz Vladimir cel Mare si Sfant (978-1015), cel asemeni Apostolilor (Владимир Святославич), cu prilejul căsătoriei sale cu Ana, fiica împăratului bizantin Romanos al II-lea, e in acest an o mare sarbatoare. Simfonia dintre Tarul pravoslavnic si Biserica sa, Rusa, a fost inlocuita in anul revolutionar 1917 cu o simbioza cu statul marxist-leninist, ortodoxo-comunist, al Sfântului Proroc Amos (sec. VIII î.d. Hristos) din Vechiul Testament si emulii sai atei din sec. XIX-XX, Marx, Engels, Trotzki, Lenin, Stalin, o pseudo religie cu promisiuni de rai milenar pe pamant.

Dupa 1989 rusii, condusi de vizionarul Mihail S. Gorbaciov, renunta la marxism-leninismul inspirat de la Prorocul Israelului Amos si sub presedintele Federatiei Ruse Vladimir Putin, patriarhul Kirill al Moscovei si al Intregii Rusii se intalneste cu papa Francisc in februarie 2016 la Havana unde ei dau un Comunicat comun istoric, fara precedent de la Marea Schisma, din anul 1054.

Patriarhul rus si papa constatata in „Relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale al fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane“ ca „Nu suntem concurenți, ci frați.“ In aceasta atmosfera Putin e intampinat la Sfantul Muntele Athos ca urmas al imparatilor bizantini, el ii depaseste pe toti, de la Sf. Vladimir la Boris Ieltin, de aceea patriarhul Kirill il numeste pe Putin „o minune dumnezeiasca“, piatra de temelie a refacerii unitatii crestine. Asta influenteaza fireste si Sinodul Bisericilor Ortodoxe din iunie 2016.

In Ucraina, care își declara 1990 independența în Uniunea Sovietică, reapare conflictul a cinci orientări crestine: cei din vest sunt cu Roma, cei din est cu Moscova, unii pentru Constantinopol, alți pentru America, sau autocefalie la Kiev. Patriarhul grec de la Constantinopol, Bartolomeu depasit de avântul lui Putin si Kirill, tergiversează soluționarea disputei dintre Biserica ucraineană din cadrul Patriarhatului Moscovei si cererea de autocefalie, fundament al unui naționalism de rău augur, cum vedem deja la procesiunea (крестный ход) a 250.000 de moscoviti șicanată la Kiev.

O retrospectiva

Principatul lui Vladimir cel Mare si Sfant are 17 mitropoliti, din care 15 greci, poate de aceea slavi traia intr-o „dubla credinta“, pravoslavnica dar si cu vechiile credinte. Invazia mongola, tatara din 1237 distruge Kievul si ii supune pe rusi pana in 1480. In acest timp mitropolitul rus se muta la Vladimir, apoi Moscova, devine mai important ca principele, pentru ca avea privilegii si garanta fidelitatea fata de Marele Han al Hoardei de Aur, care scutea Biserica Rusiei Mari de impozit. In vest, principele Galitiei obtine de la Constantinopol o Mitropolie a Rusiei Mici, pe langa cea a Rusiei Mari de la Moscova. Aceste Mitropoli au constituit doua puncte de plecare in dezvoltarea religioasa a slavilor din vechiul popor Rus.

In acest timp papa de la Roma indemna la cruciade inpotriva tatarilor care au imbratisat Islamul. Asa ca Polonia elibereaza Galitia in anul 1349, dar aceste lupte de eliberare erau umbrite de disensiunile dintre ortodocsi si romano-catolici, ultimii proclamau suprematia ritului latin, conform Conciliului de la Lateran IV. Lituanienii elibereaza Volhynia, Kievul, Cernigovorul, o parte din Smolensk si restabilesc Mitropolia veche de la Kiev cu mitropolitul Roman (1355-1362).

Stapanirea lituanienilor de la Marea Baltica la Marea Neagra incurajeaza Moscova. Sf. Sergius de Radonetz indeamna la lupta si binecuvanteza pe Dimitrij Donskoi 1380, inainte de lupta de la Kulikovo Pole, care deschide moscovitilor ofensiva inpotriva tatarilor. Astfel s-au format pe de o parte doua orientari religioase, iar pe de alta parte dorinta de unitate in lumea slavilor orientali, ceea ce s-a realizat la Conciliu de la Florenta. Dar scurt timp, pentru ca Vasilij II il alunga pe mitropolitul Izidor, respinge Unirea si pune Moscova pe picior de razboi cu Roma si Constantinopolul.

Marele Cneaz Vasilij II, 

a cărui lungă domnie (1425–1462) a fost afectată de cel mai mare război moscovit din istoria veche rusă, e cap nu numai al Bisericii Ruse ci si al Ortodoxiei adevarate, al intregii Crestinatati. De atunci mitropolitii sunt numit de Marele Cneaz al Moscovei. Ivan II se declara Tar (Caezar) si de la casatoria cu Irene Paleologul si succesor al Imparatilor Bizatului.

Ordinul Teuton recunoaste titlul de Tar in 1473. Asa se ajunge la Moscova ca „a treia Roma“ si ca Tarulul „seamana cu toti oamenii, insa prin puterea sa el se aseamana lui Dumnezeu. El e vicarul lui Dumnezeu, e Capul suprem al Statului si Bisericii“, dupa Iosif de Volokolmsk. Ruperea de Roma si Constantinopol voita de Vasilij II nu era insa urmata de slavii orientali de sub stapanirea polono-lituaneana, care primesc de la Roma un Mitropolit, care nu e recunoscut de Moscova si fiecare teritoriu ramane cu Mitropolitul sau.

Asa apare ideea unui Patriarhat slav care sa uneasca aceste doua Mitropoli. 1576 aparuse la Roma chiar ideea transferarii Patriarhatului de la Constantinopol, ajuns sub sultanul turc, la Moscova, o cale de inoire pe linia Conciliului de la Florenta. Un sinod la Constantinopol 1590 confirma Patriarhatul Moscovei c pe al cincilea scuan al Bisericii Ortodoxe, dar „Rusii albi“ sau „Rusii mici“, adica ucrainienii, au decis in Sinoade episcopale la Brest-Litovsc, 1595/6, sa se desprinda de Constantinopol Sultanului si patriarhului sau grec si sa se uneasca cu Roma, luand de baza unirea Conciliului Florentin.

Moscova n-a stat pasiva la aceasta orientare spre vest si a mobilizat adeptii Constantinopolului si mai ales pe cazaci. Asa a aparut in regatul polono-lituan doua Biserici a slavilor orientali, una orientata spre Roma si alta spre Moscova si spre Constantinopol. Atat Regele Poloniei cat si Tarul Rusiei se confruntau mereu cu contestatari. In Polonia uni voiau spre vest, Roma, alti spre est, Moscova. In Rusia uni voiau spre sud, Kiev, Constantinopol, alti nici nu voiau sa auda de asa ceva.

Treptat fascinatia culturii occidentale determina rusii in sec. XVIII sa se deschida mai ales germanilor protestanti. La sfârșitul sec. al XVII-lea și la începutul sec. al XVIII-lea, Biserica Ortodoxă Rusă se extinde. In 1688 Mitropolia Kievului e transferată de sub jurisdicția Constantinopolului sub aceea a Moscovei. În următoarele două secole, eforturile misionarilor ruși s-au întins de-a lungul Siberiei până în Alaska și mai apoi în Statele Unite. Protestantismul era anticatolic, asa ca nu numai ca nu era primejdios pentru ortodocsi, ci se puteau imprumuta arme impotriva Romei. Tarul Petrul cel Mare a mers pe acesta linie modernizatoare fara occidentalizare si a degradat Patriarhatul la rang de Mitropolie, careia i-a creat un „Regulament duhovnicesc“ dupa sistem protestant, care prevedea ca Biserica sa fie condusa de un Sfant Sinod, astfel Biserica Ortodoxa Rusa a devenit un Departament al Statului.

Tarina Ecaterina II ocupa Polonia, ii persecuta pe unitii cu Roma, tolereaza insa pe romano-catolici si ocupa Crimeea, Noua Rusie si deschide dupa Pacea de la Kuciuk Kainargi, 1774, pretentia de a-i inlatura pe turci la Constantinopol. Vezi Proiectul Grec si Chestiunea Orientala. „A treia Roma“ cunoaste in sec. XIX un nou avant in vremea Tarului Alexandru I dupa Napoleon, a Congresului de la Viena si Sfantei Aliante. Curente noi cu radacini in Occident: traditionalistii, occidentalizantii, slavofilii.

Politica ortodoxa a Tarului Nicoai I a fost rigida fata de ucrainienii si bielorusii uniti, a caror dioceze au fost suprimate in 1829. Romano-catolicii sunt tolerati, dar supusi presiunilor in vederea reorientarii spre Ortodoxie. Dar cand expansiunea Moscovei parea in stare sa ajunga la Constantinopol si chiar mai mult decat atata, occidentul se trezeste si in Razboiul Crimeei ii convige pe rusi ca merg pe o cale gresita.

Razboiul Crimeei 

1953/6 s-a dus si in sfera spirituala, de o parte erau slavofilii iar de cealalalta catolicii si protestantii. Refuzul violent al Conciliului de la Florenta i-a astfel sfarsit la rusi. Tarul Alexandru II aboleste sclavia taranilor si egalitatea tuturora in fata legii. Apar nihilismul si ideile socialiste. Traditionalistii, slavofilii si discipoli lor au continuat pe linia apologetica a Rusiei si Bisericii Ortodoxe, antiocidentale. Intelectualii sec. XIX cauta sa depaseasca decalajul est-vest prin performante creative. Dostojevski, Tolstoi, dar mai ales Solovev, construeste o punte intre Ortodoxie si Catolicism, renunta la combaterea Romei prin reveninrea la recunoasterea Constantinopolului, dar si a Romei, caci accepta unirea cu Biserica Romei.

Tarul Nicolai II ramane pe pozitii, in numele lui Dumnezeu, impotriva oricarei inoiri, pana cand in 1917 este detronat Tarismul si Biserica Ortodoxa Rusa revine sub V.I. Lenin la Patriarhat. Antioccidentalismul ortodoxo-comunistilor si a Bisericii ruse ramane insa nealterat, mai ales ca s-a instalat o noua pseudo religie, superioara Revolutiei Franceze si Lumii Noi, America. Moscova rosie nu numai ca nu renunta la ideea celei de „a treia Roma“ si a Imparatiei Universale, ortodoxo-comunismul, ci visa la o Imparatie universala, ce depasea cu mult planul tarist. Occidentalii raspund cu o politica cunoscuta deja din Razboiul Crimeei.

Fara indoiala Rusia trebuie sa revina in Europa crestina. Asta se intampla cu „perestroika“ si „glasnosti“, renuntarea la marxism-leninism si la Lagarul ortodoxo-comunist, dar SUA, e depasit de evenimente. Dupa prabusirea Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice apar bisericile nationale, a ortodocsilor bielorusi, din Kazagstan, din Moldova, toate fidele patriarhatului moscovit. Numai estnii se rup de Moscova. După eşecul de dupa 1989, când lumea aştepta refacerea unităţii creştine, a urmat o perioadă de lehamite şi de promovare, fără tragere de inimă, a unităţii tehnico-economice mondialiste, fără Dumnezeu: modernizare (laică) fără occidentalizate (religioasă). Ăsta e mărul discordiei, nu conflictele politico-religioase din Ucraina ne asigură Putin.

După 1990, când Ucraina își declara independența în Uniunea Sovietică, am avut ocazia să fiu martor in Ucraina, la Cernautz, direct și personal la conflictul a cinci orientări religiose atunci incompatibile, care au generat situația tensionată de azi, cei din vest, Lwiw, Lemberg, catolicii, sunt cu Roma, cei din est, sunt rușii pravoslavnici, cu Moscova, unii Pravoslavnici sunt pentru Constantinopol / Istanbul, alți pentru o mitropolie din America / Canada, fara a-i uita firește pe ultra-naționaliști autohtoni, care vor ca centru religios al tuturor ucrainenilor, un Kiev autocefal.

2018

7 sept., Vladimir Legoida, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ruse, a postat pe rețeaua Telegram un mesaj în care numește trimiterea emisarilor dinn SUA si Canada la Kiev ca fiind „nimic mai mult decat o invazie brutală, fără precedent, a teritoriului canonic al Patriarhiei Moscovei”, urmând cu amenințarea că „acestă acțiune nu poate rămâne fără răspuns”. Conducătorul Departamentului de Relații Externe, Mitropolitul Ilarion Alfeyev, a declarat că Sinodul Bisericii și-a exprimat protestul și cea mai adâncă indignare față de numirea la Kiev a episcopilor chemați din Occident de către Patriarhia Ecumenică din constantinopol.

Decizia a fost luată fără consimțământul Patriarhiei Ruse și astfel constituie o grava violare canonică, fiind interzis ca o Biserică ortodoxă să intervină in afacerile interne ale alteia, a mai spus mitropolitul rus:  „Patriarhia de la Constantinopol este acum în mod deschis pe o cale a războiului. Și nu este un razboi doar împotriva Bisericii Ruse, nu doar împotriva poporului ortodox ucrainean; este de fapt un răzoi împotriva unității întregii ortodoxii.”

Mitropolitul Ilarion Alfeyev a vorbit împotriva modului „rău și perfid” în care este derulat proiectul autocefaliei de către Patriarhia Ecumenică, iar din acest motiv, „Biserica Ortodoxă Rusă nu va accepta această decizie. Vom fi nevoiți să ieșium din comuniunea cu Constantinopolul, apoi Constantinopolul nu va mai avea dreptul să pretindă întâietatea în lumea ortodoxă.” În momentul de față se vorbeste deschis la Moscova despre ruperea relațiilor cu Patriarhia Ecumenică, dacă aceasta din urmă va proclama autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Bartolomeu, patriarhul grec de la Constantinopol / Istanbul, cetatean turc, e pus oarecum in umbra de avântul ruso-pravoslavnicilor Putin si Kirill și a tergiversat soluționarea disputei dintre Biserica ucraineană si Patriarhatul Moscovei și a întregii Rusii. Sinodul Bisericilor Ortodoxe din Creta, 16-27 iunie 2016, precedat de întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kirill, Havana, 12 februarie 2016 si comunicatul lor comun privind „Relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale al fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane“, sunt cadrul în care poate fi soluționat și acest conflictul. Declarația papei și a patriarhului Moscovei, unica și fără egal în ultimul mileniu, constanta lapidar „Nu suntem concurenți, ci frați.“ Dacă asta îi unește pe catolici și ortodocși, cu atât mai mult ea este valabila pentru descendenții Fericitului Vladimir cel Mare si Sfânt.

https://www.academia.edu/2…/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

http://www.logossiagape.ro/…/12/viorel-roman-ucraina-si-ru…/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

Patriarhia Ucrainei / opinii 

Viorel Roman: Cele 12.500 de parohii ucrainene formau o treime din posesiunile Patriarhiei Moscovei, care are 100 de milioane de adepţi în Rusia, 10 milioane în Belarus 10, 4 milioane în statele baltice si avea 30 de milioane în Ucraina. Aici pe lângă romano-catolicism şi greco-catolicism, există Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei, Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului şi Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală. Cea a Patriarhatului de Kiev a fost creată după independenţă, şi condusă din 1995 de patriarhul Filaret.

Nicolae Taran: Din articol, mesaj lipsește o informație esențială privind istoria Rusiei.: la începutul secolului XVII, polonezii și Vaticanul au încercat să catolicizeze Rusia printr-o invazie sângeroasă. Rușii denumesc acest episod: VREMURI TRULBURI (SMUTNÂIE VREMENI). Rusia și Ortodoxia rusă au fost salvate atunci de doi nobili ruși: Minin și Pojarski. Iar primul țar din dinastia Romanovilor, Dmitri; a fost salvat atunci din mâinile soldaților polonezi care încercau a-l ucidă de un țăran iobag: Ivan Susanin. Glinka a dedicat acestui erou rus opera O viață pentru țar. După venirea la putere a bolșevicilor, opera a fost denumită Ivan Susanin. Este foarte evidentă amnezia occidentalilor când este vorba de episoadele dramatice din istoria Rusiei în care ei au încercat, fără succes, să distrugă Rusia și Biserica Rusă: Vremurile Tulburi din secolul XVII și revoluția bolșevică de acum un secol. Dacă întrebi un american de ce în Piața Roșie există o singură statuie, cea a lui Minin și Pojarski, plasată lângă biserica Vasili Bajenâi, sunt sigur că nu știe să-ți răspundă. În schimb, nu există niciun rus care să nu-i prețuiască pe Minin, pe Pojarski și pe Ivan Susanin. De aceea, eu nu cred în „superioritatea” occidentalilor catolico-protestanți în raport cu ortodocșii.

Viorel Roman: De la Conciliul Florentin 1439, nici nu poate fi vorba de superioritatea, ci numai de egalitate. DE aceea ideea unui Patriarhat slav care sa uneasca cele doua Mitropoli slave apare 1576 la Roma, cand se spera ca transferarea Patriarhatului de la Constantinopol, ajuns sub sultanul turc si patriarhul sau grec, la Moscova, este o cale de inoire pe linia Conciliului de la Florenta a refacerii unitatii crestine. Un sinod la Constantinopol 1590 confirma Patriarhatul Moscovei ca pe al cincilea scaun al Bisericii Ortodoxe, dar „Rusii albi“ sau „Rusii mici“, adica ucrainienii, decid in Sinoadele episcopale de la Brest-Litovsc, 1595/6, sa se desprinda de Constantinopol si sa se uneasca cu Roma, luand de baza unirea Conciliului Florentin. Moscova n-a stat pasiva la aceasta orientare spre vest si a mobilizat adeptii Constantinopolului si mai ales pe cazaci. Asa a aparut in regatul polono-lituan doua Biserici a slavilor orientali, una orientata spre Roma si alta spre Moscova si spre Constantinopol. Atat Regele Poloniei cat si Tarul Rusiei se confruntau mereu cu contestatari. In Polonia uni voiau spre vest, Roma, alti spre est, Moscova. In Rusia, la Moscova uni voiau spre sud, Kiev, Constantinopol, alti nici nu voiau sa auda de asa ceva. Acest blocaj spiritual e inlocuit treptat in sec. XVII de fascinatia culturii occidentale, care-i determina pe ruso-pravoslavnici sa se deschida mai ales germanilor protestanti. Realitatea zilelor noastre este surprinzatoarea de asemanatoare acelor vremiri.

Tiberius Simion: Rusia se va autoizola, nici un patriarhat nu-i va recunoaște pretențiile absurde…

Nicolae Ariton Oanta: … poate că cel de la Beijing… sau de la New Delhi…

Dan Mircea Blaj: Nu știu, dar simt că pentru uniții ruteni, de acuma încolo va începe greul!

Alexandru Nemoianu, Cui ii pasa de “uniatii” ruteni?

Dan Mircea Blaj: Chiar așa… nimănui, vor fi ca de obicei, vinovații de serviciu al razboiului fraticid dintre cele doua mari biserici ortodoxe.

Mihail Carausu: Cred ca da, desi tancurile rusesti au plecat cind n-a mai fost nevoie de ele in locul lor raminind “milosii” preoti ortodocsi si seful lor.

Nicolae Ariton Oanta: Dar care țin legătura permanent… Și sunt mândri de nivelul de Civilizație pe care-l livrează enoriașilor…

Petrescu Stan: Sa aducem Basarabia ortodoxa acasa, in intregimea ei. Iar guvernele de la Bucuresti si Chisinau sa nu recunoasca Mitropolia ruso/sovietica a Basarabiei.

Nicolae Ariton Oanta: Lucrurile par a se simplifica acum, dacă Patriarhia Ecumenică își exercită autoritatea…

Florian Iancu: E moarta (BOR), domnule Oanta, ce mai ai cu ea. Deja profanati morminte, ha, ha. Nu-i clar ca votul asta (2018) a ingropat-o iremediabil. Cred ca nici calugarirea tuturor mirenilor nu le mai poate spala imaginea. Alternativa sustineti ca ar fi CATOLICISMUL? Io zic ca nu, io zic ca este doar schimbare de stapan si “vanare de vant”.

Nicolae Ariton Oanta: A câta oară să vă spun că se impune Reunificarea Creștinismului, iar nicidecum moartea vreunei părți din el?… Începe să mă irite superficialitatea Dvs cu accente de agresivitate!… Citiți mai atent și înțelegeți odată că Istoria nu este mecanică… Ideea patriarhatului slav apare evident după Căderea Constantinopolului. Dar la Conciliul de la Basel – Ferarra – Florența se reușise inaugurarea lui Isidor al Kievului drept Cardinal… Ceea ce însemna prima reunificare a Creștinătății… Rușii au reacționat violent la adresa acestuia pentru acceptarea demnității, iar odată cu repudierea lui au început ostilitățile… Rusia își stabilise excepționalismul… Dar Vaticanul mai avusese o astfel de experiență și cu goții, cu care s-au înțeles după Alaric… Urmează și înțelegerea cu rușii… Siberia nu poate fi păstrată doar sub protecția Ortodoxiei pravoslavnice… Este nevoie de întreaga Creștinătate pentru asta…

Florian Iancu: De acord da’ autocefalia nu sub papalitate. Stefan cel Mare a stiut doarte bine de ce a inchinat tara turcilor. A fost cea mai buna solutie atunci. Stiti hine ce zic da’ v-ascundeti dupa bat.

Nicolae Ariton Oanta: Și atunci și acum, românii care închină țara spre Est au aceeași viziune patriotică… Aș prefera să nu mai vorbesc despre ei…

Florian Iancu: Absolut. In mod cert calea catre est trebuie barata. Rau e ca vestul nu-i foarte hotarat. Americanii ar face-o da’ nu pot lupta si cu UE si cu rusii. Avem mare noroc ca bursa hidrocarburilor e controlata de SUA.

Nicolae Ariton Oanta: Acuma împletim spiritualitatea cu hidrocarburile?… În cazul acesta, Japonia trebuia să fie rusificată din vremea lui Ivan cel Groaznic…

Florian Iancu: Dupa 1989 rusii, condusi de vizionarul Mihail S. Gorbaciov, renunta la marxism-leninismul inspirat de la Prorocul Israelului Amos si sub presedintele Federatiei Ruse Vladimir Putin, patriarhul Kirill al Moscovei si al Intregii Rusii se intalneste cu papa.

Nicolae Ariton Oanta:… și ce am zis eu diferit?… Sau, când am eu păreri diferite de ale profesorului Viorel Roman… ?

Francisc Bodo: Corect! Sa nu uitam ca slavona a fost limba liturgica pana la sfarsitul sec XVII in Ardeal (greco-catolicii au introdus romana in biserica). Ortodocsii din Ardeal au trecut la romana in 1754. lar trecerea de la grafia chirilica la cea latina s-a facut dupa 1860.

Florian Iancu: O fi fost domnule Bodo dar romanii si-au vazut de ale lor, dovada ca vorbim romaneste. Chiar daca scrierea a fost in chirilica vorba a fost romaneasca … copii invata sa vorbeasca mai intai si pe urma sa scrie. In noua era tehnologica e posibil ca scrisul sa devina amintire.

Mihail Carausu: Vorbim romaneste dar nu datorita BOR-ului rusofil, ci in ciuda lui …

Nicolae Taran: Sinodul Bisericii Rusiei a sistat relațiile cu Patriarhia Constantinopolului.

https://www.academia.edu/37574283/Patriarhia_Ucrainei

https://www.academia.edu/…/…_secretul_occidentului_…_vi…/

https://www.academia.edu/2…/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

http://www.logossiagape.ro/…/12/viorel-roman-ucraina-si-ru…/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

Patriarhia Ucrainei

1991, după independenţa Ucrainei şi prăbuşirea Uniunii Sovietice, fostul ierarh al Patriarhiei Moscovei Filaret Denisenko, a înfiinţat o Biserică Ucraineană, autoproclamându-se patriarh, ceea ce a dus la excomunicarea lui de către Moscova. Acuma Constantinopolul a decis să-l “restabilească în funcţia sa ierarhică“. Biserica sa, este cea mai importantă din Ucraina, tot mai multi se identifică drept enoriaşi ai Patriarhiei Kievului. Relaţiile dintre aceste două Biserici slave sunt tensionate mai ales dupa anexarea Crimeei de către Rusia si conflictul separatist prorus, care s-a soldat cu peste 10.000 de morţi.

„Acţiunile Constantinopolului vor aduce un prejudiciu catastrofal, în primul rând pentru ortodocşii din Ucraina. Ceva teribil va începe“, spune purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse al carui Sfant Sinod se va reuni la 15 oct. pentru a „apăra interesele ortodocşilor“ în cazul unor tulburări religioase în Ucraina. Pentru Departamentului de Stat al SUA decizia Patriarhului ecumenic Bartolomeu e o decizie religioasă si „ … noi susţinem dorinţa oricărui popor de a-şi mărturisi religia după cum doreşte, să aibă libertate şi recunoaştere şi să o facă în mod paşnic“.

Ispita Tarului Vladimir Putin, (I.)

legata de esecul Sinodului din Creta, conflictul cu Patriarhatul grec si ucrainean nu trebuie sa-l perturbe, impiedice in viziunea, misiunea sa istorica. Pacea Lumii. Chestiunea Orientala. Refacerea unitatii de credinta cu Roma, a Imperiului Sf. Andrei cu Imperiul Sf. Petru.

Tarul, patron al crestinilor, „seamana ca toti oamenii, insa prin puterea sa el se aseamana lui Dumnezeu. El e vicarul lui Dumnezeu, e Capul suprem al Statului si Bisericii“ (Iosif/Volokolmsk). De la Sf. Vladimir cel Mare, numit “intocmai cu Apostolii si Luminatorul Rusiei”, numai Vladimir Putin si patriarhul sau Kirill au statutat cu papa Francisc (2016) ca sunt frati, nu concurenti, de atunci el e numit, nu numai de Kirill, „o minune dumnezeiasca“.

Refacerea unitatatii in diversitate, crestinismul respira cu doi plamani, ortodox si occidental (Fericitul papa Ioan Paul II) si fara conditii (papa Francisc), refacerea stralucirii celei de a doua Roma crestina e mai realista dupa translatarea (mutarea) Patriarhul ecumenic din a doua Roma la Moscova, care pastoreste 150 de mil., de la Baltica pana in Japonia, decat de catre Patriarhul grec cu 2500 de fideli in Fanar, care dupa jumatate de mileniu sub Calif/Sultan, a devenit un ideal nobil dar fara nici o speranta inconjurat de peste 15 mil. de mahomedani,

Pax Mundi, Roma, a doua si a treia Roma sunt la o rascruce de drumuri. Conform tradiţiei populare româneşti, troiţele se construiesc la răscruce de drumuri pentru a arăta calea cea bună, dar şi pentru ca să fie ajutaţi de Dumnezeu în călătorie, iar Eliade spune că troiţa sau stâlpul cerului are rol ritual şi închipuie axul cosmic, pentru că, numai odată înălţat, teritoriul din jurul lui devine locuibil.

Ispita Tarului Vladimir Putin (II.)

urmasul cezarilor, imparatilor Imperiului Roman de Rasarit, stapanul trupurilor si sufletelor Imperiului Sfantului Andrei, al Federatiei si Bisericii ruse, este intr-o situatie limita, similara cu cea a lui Alexandru cel Mare cand a taiat nordul gordian.

Oricat de ispititoare sunt solutiile mediocre, a treia Roma sub Putin in conflict cu a doua Roma, cu greco-ortodocsii din Constantinopol in legatura cu Patriarhia Ucrainei si chiar al Rusiei, cu prima Roma, cu occidentalul, cu sanctiunile generate de ocuparea Crimeei, razboiul hibrid pentru Noua Rusie si alianta nefireasca a pravoslavnicilor cu turco-musulmanii, este astazi in masura sa refaca unitatea crestina pe baza Conciliilor de la Lion si Florenta, fara a mai pomenii de bine cunoscutele Vatican II si recentul Sinod al Bisericilor Ortodoxe din Grecia.

Cantecul de sirena al nationalismului, provincialismului westfalian, intr-o lume globalizata, digitalizata sunt mai mult de cand oricand o boala lunga cu moarte sigura, ca in sec. 20. Este suficient sa privim mai jos articolul si harta – Cum vad rusii harta Europei 2035 – ca sa intalegem atat ispita Tarului Vladimir Putin, cat si responsabilitatea Rusiei pentru Chestiunea Orientala la ordinea zilei, dar mai ales pentru unitatea crestina si pacea lumii. Administreaza Moscova o criza religioasa, politica si social-economica sine die sau taie nordul gordian de la Marea Schisma?

https://adevarul.ro/international/europa/cum-vad-rusii-harta-europei-2035-1_5395e8a00d133766a86f16f6/index.html

 Multă vreme am admirat-o pe Yvonne Hasan ca artist plastic, istoric de artă şi profesor (1925 – 2016) ,fără să ştiu că sub acest nume jumătate franţuzesc şi jumătate islamic, se află de fapt o evreică de rit spaniol, din generaţia pictoriţei Alma Redlinger cu care a fost colegă la şcoala de pictură a lui M.H.Maxy pe vremea restricţiilor rasiale şi apoi eleva lui Alexandru Ciucurencu.

   „Îl văd şi azi, cum mi s-a imprimat întâia oară în memorie, în primele mele săptămâni ca student la Cernăuţi: intrând cu mers precipitat în aula festivă a Universităţii Bucovinei,  îmbrăcat cu talerul şi boneta sa de rector magnific, de statură aproape înaltă, legat la corp, drept ca un falnic brad al codrilor măreţei Aboroasa, un om de o distinctă frumuseţe bărbătească.”

  (VIANOR BENDESCU)

   A fost o Vreme de Aur a Frumoasei noastre Bucovine, cu satele gătite-n sărbătoare, cu cetăţile impunătoare, cu voievozi apărători de ţară, cu vlădici jertfitori pentru Dumnezeu şi Neam, cu boieri de viţă aleasă şi demnitate ortodoxă, cu ţăranii dârzi, credincioşi, frumoşi, mari gospodari care au ctitorit veşnicia şi din sânul cărora au odrăslit bravi ostaşi, mândri eroi, monahi asceţi, preoţi cu har, martiri, poeţi, scriitori, pedagogi, artişti, oameni de cult şi de cultură de o rară sensibilitate şi nobleţe dacică.

   A fost Vremea de glorie a lui Ştefan cel Mare, a lui Petru Rareş, a lui Vasile Lupu, a lui Dimitrie Cantemir Domn şi prinţ al culturii, a spiritualităţii lui Antioh Cantemir, a Mariei Cantemir-frumoasa prinţesă a culturii, a voievodului martir Grigore al III-lea Ghica, precedată de acel timp al trădării când ni s-a răpit samavolnic Mireasa Bucovină prin raptul tâlhăresc urzit de turci şi habsburgi în anul nefast 1777.

   Sub povara împilării, a decapitării tradiţiei ortodoxe prin sechestrarea Bisericii, a Şcolii şi a sfintei Limbi româneşti, sub acel aproape un secol şi jumătate, 141 de ani, graţie sacrificiului unor Români Aleşi cu inimă cerească şi cu suflet frumos a înflorit în Corola de lumină a Literaturii române o ramură naţionalist-creştin-ortodoxă a publicisticii care a pregătit Calea spre divina înfăptuire a Unirii celei Mari a Daciei pe care şi-o dorea permanent împlinită profetul nostru Mihail Eminescu:

   Bucovina, Cernăuţi (1848-1850); Foaia Societăţii, Cernăuţi (1865-1869); Amicul poporului, Cernăuţi (1878-1896); Aurora română, Cernăuţi (1881-1884); Candela, Cernăuţi (1882-până azi); Steluţa, Corovia (1883-1884); Revista politică, Suceava (1886-1891) şi (1910-1911); Gazeta Bucovinei, Cernăuţi (1891-1897) şi (1906); Foaia săteanului, Cernăuţi, supliment literar la „Gazeta Bucovinei”; Încercări literare, Cernăuţi (1891-1893); Deşteptarea, Cernăuţi (1893-1904) şi (1907-1908); Patria, Cernăuţi (1897-1900) şi (1909-1910); Sentinela, Cernăuţi (1898-1899); Timpul, Cernăuţi (1900-1901); Deşteptarea poporului, Cernăuţi (1902-1904); Privitorul, Viena, Brunn, Cernăuţi (1902-1903); Voinţa Poporului, Cernăuţi (1904 până astăzi); Junimea literară, Cernăuţi (1904 până astăzi); Viitorul, Cernăuţi (1904-1914); Apărarea Naţională, Cernăuţi (1906-1908); Şcoala, Cernăuţi (1905-1914) şi (1921-1923); Dreptatea, Gura-Humorului (1907); Buciumul, Câmpulung (1908); Apărarea Neamului, Cernăuţi (1908); Dreptatea, Cernăuţi (1909-1910); Gazeta ţăranului, Cernăuţi (1909); Gazeta poporului, Cernăuţi (nr.1, 1899), (1909); Foaia poporului, Cernăuţi (1909-1918); Unirea naţională, Cernăuţi (1911); Vremea nouă, Cernăuţi (1912-1918); Glasul Bucovinei, Cernăuţi (1918 până astăzi).(Costantin Loghin, Istoria Literaturii Române din Bucovina 1775-1918, Ed. Alexandru Cel Bun, Cernăuţi-1996, p. 21-22)

   A fost Vremea de Aur a bucovineanului de aur, a istoricului de aur, a marelui naţionalist ortodox, a marelui profesor, a marelui erou al Marii Uniri, ION NISTOR.

            BUCOVINA

   De câte ori scriem sau pronunţăm cuvântul: Bucovina, admiraţia asupra ei o împărţim cu marea veneraţie adusă lui Mihail Eminescu, acest mare profet al nostru, care străbătând de-a lungul şi de-a latul toate provinciile valahe, a cunoscut aproape ca nimeni altul, direct inima, simţămintele şi năzuinţele întregii naţiuni dacoromâne.

   Dintre toate ţările dacoromâneşti însă, sensibilitatea lui cea mai profundă, dragostea lui cea mare a rămas dulcea Bucovină.

    Profetul dacoromânilor a propăvăduit dragostea sa evanghelică prin cuvântul scris.

   „Este prima şi cea mai însemnată manieră de manifestare în societatea modernă românească a puterii cuvântului. Cu aceasta s-a arătat misiunea lui de Începător. Mânuind cuvântul aranjat în vers sau în proză, Mihail Eminescu a fost Începătorul noii Românii…” (Iosif Niculescu, Permanenţe, Iunie 2008)

   Prin harul lui Dumnezeu şi dragostea de Neam, Eminescu s-a ridicat deasupra vremurilor. Iar ca vremurile să fie mari, trebuie întotdeauna ca cei Aleşi de Sus să fie mai mari decât ele. „Mari sunt vremurile în care trăim şi fiecare dintre noi trebuie să ia hrană întăritoare din conştiinţa misiunei la împlinirea căreia a fost chemat prin aceea că se află în rândul românilor azi în viaţă.” (Românii în Istoria Universală III4, Eminescu: Sens, Timp şi Devenire Istorică. Coordonatori: Gh. Buzatu, Şt. Lemny, I. Saizu. Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”,1988, p. 200).

  În Ţara pădurilor de Fagi, chipul românului capătă o uşoară melancolie ce se răsfrânge peste aura frumuseţii, bunătăţii, credinţei şi blândeţii sale, aşa cum din potirul soarelui se preling pe zidurile înalte, ctitorite voievodal, siluetele sfinţilor vii zugrăviţi, răsfrânţi serafic în vitraliile argintii. Lumina arhierească împrăştiată doldora de pe aripile Arhanghelilor reflectă brâul divin ce cuprinde miracolul mănăstirilor Putna şi Suceviţa. Dincolo de patriarhalul tărâm străbun ţesut primordial, dincolo de broderia splendorii moldave, pronaosul heruvimic şi pridvorul cu Îngeri, susură arhaicul cântec de nai peste înlăcrimata taină a doinei şi mirificul viers eminescian.

   În Vicovul de Sus, comună a renumitei Cetăţi a Rădăuţilor, vegheată de râul Suceava, într-o familie binecuvântată şi numeroasă de ţărani inimoşi, credincioşi, drepţi şi harnici, Maria şi Ilie, s-au născut  doisprezece copii frumoşi: doi băieţi şi zece fete. În acel cămin cald, creştin, românesc, plin de lumină s-a aşezat în corola familiei şi raza lui Ion I. Nistor la 4 August 1876, peste timp, peste veşnicie.

   „Din acest spaţiu mioritic, plin de vrajă străbună, a descălecat printre noi, Ion I. Nistor, de aici s’a stabilit întruparea sa, într’una din cele mai ideale figuri ale omului bucovinean.” (Ovidiu Vuia, Profesorul ION NISTOR, Ed Nistru-Bruxelles, 1987, p.11).

 În mama sa Maria, iubitoare, smerită şi demnă, aura Icoanei Românului, se reflectau focul nestins din vatra sfântă a casei, grija cea de toate zilele, somnoroasele cântece de leagăn, încântătoarele povestioare, legendele încărcate cu frumuseţea Codrului, vitejia haiducilor, hărnicia codrenilor, iscusinţa marilor Voievozi şi Vlădici.

   Tatăl-Ilie întrupa lumea din afara casei, cea în care se cuprind satul, ogorul, târgul, pădurea, grijile cele mari. El descăleca rareori pe acasă, mai ales de sărbători, ducându-şi existenţa nu atât ca povară, ci mai ales în taina Cuminţeniei pământului.

   Ţăranul bucovinean, basarabean, ţăranul valah în general nutreşte dragoste pentru forţa creatoare a lui Dumnezeu şi pentru frumuseţea divină ce o generează.

   Filosoful nostru creştin Petre Ţuţea îl numea pe Omul ţărânii: „Ţăran imperial”, ceea ce este colosal, dar la fel de bine îl putem numi şi Ţăran sacru, fiindcă la el totul este sacru, totul este pur, natural, liturgic având binecuvântarea lui Dumnezeu: viaţa, familia, casa, munca, sărbătoarea, moşia, satul, biserica, naşterea, copilăria, adolescenţa, tinereţea, sfârşitul şi veşnicia.

   Pentru omul Ţărânei noastre timpul nu este scurgere, ci curgere, viaţă sacră.

   „Omul satului românesc îşi trece viaţa într-un timp deosebit ca natură de acela pe care noi îl socotim timp normal; ţăranul gândeşte, lucrează şi simte timpul într-un ritm şi într-un sens aparte care îl duc la o reprezentare concretă şi calitativă a perioadelor, a momentelor care vin, se duc, revin în altfel şi curg mereu cu înţelesuri proprii.”

 ( Ernest Bernea, Crist şi Condiţia Umană * Timpul la Ţăranul Român, Ed. Criterion Publishing, 2000, p. 16.)

   Aşadar, tatăl Ilie, ţăranul a dat amprenta sacră copilului Ion, viitorul mare Român.

„De la el va fi moştenit echilibrul şi măsura în lucruri aşa de proprie ţăranului oficiind viaţa ca pe un ritual sacru cât de la mamă dulceaţa de miere ademenitoare a poeziei. Şi de la amândoi simplitatea, superbă prin Primitivitatea sa, comună cu a uriaşilor din mituri, pură în curăţenia ei cum grăieşte, pe limba cosminului, portul lor alb-negru, înflorit pe margini cu otava fragedă a cetinilor.” (Ovidiu Vuia, Profesorul Ion Nistor. Ed. Nistru-Bruxelles, 1987, p.11)

   După absolvirea la Vicov a şcolii primare, Ion a urmat între 1889-1897, liceul la Rădăuţi, luând contact cu frumuseţile marilor ctitorii: mănăstirea Putna, aşezămintele spirituale de la Rădăuţi, de la Suceviţa, faimoasa cetate a Sucevei, precum şi strălucitele mărturii despre marii Voievozi ai istoriei noastre milenare.

   Prin sângele moştenit de la părinţi săi legătura cu trecutul a devenit miraculoasă: „tânărul a crescut şi s’a format ca un element organic, plantă a pământului natal, „falnic brad de Arboroasa”. Ochii albaştri din descrierea lui Vianor Bendescu, poartă în reflexele lor culoare de pe frescele Voroneţului şi din apele cerului de care se apropia cucernic, ca de un prag şi catapeteasmă de biserică, plaiurile suinde cu pădurile fagilor şi brazilor, lăcaşul zimbrilor şi căpriorilor din vis.” (ibid., p. 11)

   La Universitatea din Cernăuţi Ion Nistor a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie avându-l ca îndrumător la Limba română pe renumitul profesor Ion Gh. Sbiera, cel care la suplinit la gimnaziul pe Aron Pumnul, călăuzindu-l şi pe Eminescu.

   Între 1898-1899 tânărul Nistor a fost preşedintele Societăţii studenţeşti-Junimea.

   Stagiul militar l-a satisfăcut la Pola/ Istria ca ofiţer, apoi în 1903 şi-a luat licenţa, examenul de capacitate, fiind numit profesor secundar la Suceava (1904-1907) şi Cernăuţi (1907-1908) la disciplinele limba română, geografie şi istorie.

   Literatura română de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului XX, prin oameni sensibili şi de spirit devine o mişcare literară cu un sens curat naţionalist.

   Farul acestei mişcări literare este din Decembrie 1901, revista „Semănătorul”, fondată de ardelenii: I.Slavici, G. Coşbuc, I. Pop Reteganul, I. Popovici-Bănăţeanu. Mişcarea a crescut revărsându-se peste Regat şi concentrându-se pe alte reviste: în Transilvania „Luceafărul” (1902), în Bucovina, „Junimea literară”, fondată de Ion Nistor al cărei prim director devine în 1904, secondat de George Tofan.

   Programul revistei clar precizat, garanta calea, scopul şi adevărul ei naţional, spus de inimosul G. Tofan, precum că:  „noi nu reprezentăm numai arta, frumosul menit a înnobila sufletul omenesc şi a ne rădica în sferele luminoase, noi reprezentăm şi ideea naţională. Noi tindem ca fiecare român să fie conştient de bunurile ideale ale naţiunii sale, să le stimeze-fără a dispreţui pe cele străine-căci, ca să nu dispărem în valurile popoarelor ce ne înconjoară, trebuie să avem o cultură a noastră proprie, care să fie produsul firesc al nostru, trebuie să fim însufleţiţi de o dragoste nemărginită pentru tot ce este al nostru, care dragoste să ne servească drept zid de apărare contra mulţimei de influenţi străine…” („Junimea literară”, an II, nr. 2.)

   Lupta aprigă a profesorului Nistor şi a confraţilor săi este pusă în pericol de bandele tâlhăreşti bolşevizate care s-au revărsat peste Nistru, devastând şi ucigând intelectuali de seamă precum: Al. Murafa, Alexei Mateevici ş.a.

   Urmând pilda Basarabiei, Bucovina îşi strânge rândurile intelectualilor naţionalişti sub flamura lui Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, întrunindu-se la 11 Octombrie 1918, la reşedinţa doctorului Isidor Bodea. Dau imediat curs noului organ, „Glasul Bucovinei”, pentru a se întruni la 27 Octombrie, Constituanta, prin al cărei grai să-şi exprime „dorinţa Românilor de a uni Bucovina într’un singur stat naţional şi independent cu Transilvania şi partea românească a Ungariei.” (ibid., p.29)

   Sub caldul patronaj al inimosului părinte Dionisie Bejan, la Palatul naţional al Cetăţii Cernăuţi, s-a instituit consiliul naţional format din 50 de membri, în frunte cu cavalerul Iancu Flondor, la 27 Octombrie 1918.

   La poalele acelui Munte al bucuriei, s-au ridicat câteva muşuroaie de cârtiţă, făcute de Etzdorf-guvernatorul austriac, Aurel Onciul-administratorul Moldovei de Sus şi Omelian Popovici-reprezentantul ucrainenilor pentru a împărţi moştenirea lui Ştefan cel Mare. În conacul lui Alexandru Hurmuzachi s-au întâlnit guvernatorul şi cavalerul Iancu Flondor la 4 Noiembrie 1918. Iancu Flondor respinge târgul meschin al celor care s-au înţeles să sfârtece Trupul şi Sufletul frumoasei Bucovina. Constituanta a cerut guvernului român de la Iaşi să-i ofere sprijin militar. În ziua de 11 Noiembrie 1918, Divizia a 8-a a generalului Zadik a intrat în cetatea Cernăuţi, întâmpinat fiind de Iancu Flondor: „Domnule general, ca preşedinte al consiliului naţional român am dorinţa să binecuvintez falnica oaste română din capitala Bucovinei, acestei ţări care păstrează în sânul ei sfintele moaşte ale marelui nostru domn Ştefan. Acum când suntem pe cale să întregim moştenirea lui, România-Mare, simţim că sufletul lui nemuritor e în mijlocul nostru. Un sfânt fior trece prin inimile noastre, însă nu e dat fiinţei omeneşti să exprime şi să fixeze aceste sentimente în cuvinte. Numai o rugăciune care se înalţă la ceruri fără cuvinte îi poate corespunde în câtva.” (p. 31)

   Brava armată română străbate Bucovina până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, apoi pătrunde adânc în Pocuţia, ca odinioară marele Ştefan.

   Consiliul naţional a votat legea conducerii ţării, a ales noul guvern condus de Iancu Flondor, iar părintele Dionisie Bejan a preluat şefia consiliului naţional.

   Bucovina devenise un stat liber, dar nedecis în privinţa Regatului Român. Sextil Puşcariu trimite delegaţi la Chişinău pentru a lua legătura cu comitetul refugiaţilor condus de profesorul Nistor. Cei doi corifei ai catedrei şi ai luptei pentru marele Ideal s-au întâlnit la Iaşi în hotelul Binder, înţelegându-se deopotrivă asupra unirii urgente a Bucovinei şi a Ardealului cu Regatul Român.

   Peste o sută de refugiaţi români s-au întors la Cernăuţi în 23 Noiembrie 1918. În fruntea lor Ion Nistor care-i trimite regelui Ferdinand o telegramă de salut. În 25 Noiembrie Consiliul naţional s-a întregit cu comitetul refugiaţilor în urma acordului dintre Iancu Flondor, Ion Nistor, Sextil Puşcariu. Lui George Tohan i-a revenit bucuria şi misiunea întocmirii Proclamaţiei: Unirea necondiţionată şi definitivă a Bucovinei cu Regatul României. La 28 Noiembrie s-a ţinut un Congres general al Bucovinei. Au răspuns: polonii şi germanii. Au refuzat: ucrainenii şi evreii.

   Ziua de 28 Noiembrie 1918, a devenit JOIA MARE a BUCOVINEI, consfiinţindu-se Mirul Marii Uniri: „… Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestiţi singuri cu putere legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm: Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României.”

    Cavalerul Iancu Flondor însoţit de o delegaţie i-a prezentat regelui actul unirii. La 30 Decembrie 1918, Bucovina a primit decretul lege de recunoaştere a Unirii: „Bucovina în cuprinsul graniţelor sale istorice este şi rămâne de-a pururea unită cu Regatul României.”

   Încântat până la extaz de istoricul şi luptătorul Ion Nistor, Ovidiu Vuia, vuieşte de bucurie, de entuziasm asemănându-l figurilor vechii Elade, cu Xenofon, sacerdot, istoric şi comandant de oşti, cu marele înţelept Platon ş.a., astfel: „Trecându-i în revistă cele mai principiale etape ale vieţii, până după Marea Unire, constatăm că ele se confundă cu ţara sa ca şi când numele său l-ar scrie obcinele, munţii, pădurile de fagi şi râurile toate ale Bucovinei. Una din cele mai alese podoabe al Moldovei de Sus, pe lângă Mănăstirea Putna, bisericile Suceviţei, Voroneţului, Rădăuţilor, cetatea Sucevei, rămâne de-acum şi opera lui Ion Nistor.” (Ovidiu Vuia, Profesorul Ion I. Nistor şi Epoca sa…, 28 Noembrie 1986)

  Prin gena părinţilor săi de ţărani statornici în dreapta credinţă, falnici stejari şi fagi, prin iubirea de Patrie, păstrători ai tradiţiei şi obiceiurilor sacre ale Vetrei străbune, Ion Nistor s-a clădit pe un caracter puternic, de cremene, pe un pisc al demnităţii permanent onorabil, cu un foc lăuntric al conştiinţei în care flacăra chemării spre luminarea poporului se răspândea în reverberaţii de clopot, îndemnându-l spre marea sa misiune istorică, pe care o conştientiza atât de deplin.

   În vârtejul evenimentelor contradictorii, antemergătoare Marii Uniri, bucovineanul Ion Nistor a rămas o stâncă veghetoare, carpatină. Lanţul cutremurelor politice nu i-au frânt convingerile ori naţionalismul său creştin. Mlaştina politicianistă coruptă nu i-a întinat sufletul de ROMÂN FRUMOS. Întreaga sa fiinţă şi persoană a zugrăvit-o în paleta culorilor adorării lui Dumnezeu, în cromatica supravenerării Sfintei Fecioare Maria, în Icoana iubirii de Neam, în reflexele conştiinţei faţă de Patrie, în unduirile datoriei faţă de Înaintaşi, în ecoul purtării de grijă a Familiei creştin-ortodoxe.

   Erudit, elocvent, generos, autoritar, independent, dârz, nepărtinitor, neînduplecat, vizionar, misionar, mărturisitor, personalitatea vie a bucovineanului ION NISTOR şi-a ocupat locul de frunte în catapeteasma Marilor CREŞTINI, în panteonul Marilor ROMÂNI, în ateneul marilor BĂRBAŢI de stat.

   Pe lângă faptul că a fost unul dintre istoricii români iluştri, prin dimensiunea luptei sale naţionalist-creştine în sânul Generaţiei care a zidit Unirea cea Mare, Ion Nistor a scris file de istorie, la propriu.

   Viaţa sa în totalitate reclamă supremul argument că Rugul aprins al sufletului său a întreţinut flacăra unui excepţionalism moldavo-valah.

   În tot ce a simţit, a nădăjduit, a scris şi a trăit savantul bucovinean s-a îngrădit de o mulţime de izvoare, de date cât mai recente aprofundate în amănunte, alcătuind un material divers, erudit, elucidând diferitele controverse şi tratând fiecare eveniment cu justeţea spiritului său predilect obiectiv.

   Cercetarea lui asiduă, profundă, competentă, aproape completă, autoritară a restabilit just balanţa istorică: pe cei foarte de sus i-a coborât la nivelul lor, iar pe cei aproape anonimi i-a consacrat, urcându-i la locul cuvenit.

   Aproape fiecare moment şi eveniment istoric pe care I. Nistor l-a abordat, l-a pus în dreptatea lui istorică. Fiecare scriere a avut partea sa plină din căldura sufletească a autorului, a fost înfrumuseţată cu veşmântul divin al limbii, brodat în tradiţia poporală, astfel că înaintea laurilor academici, a primit cinstirea şi dragostea întregului popor.

             Fond de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti.

——————————————–

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU

9 decembrie, 2018

Și iarăși…

Și iarăși afară lumini vom aprinde,
Și iar înăuntru-ntuneric va fi…
Tu, prunc, să te naști, un loc vei cerși
Dar te exilăm în pioase colinde.

“Gânduri negre în suflet de copil”!

La un veac distanța de la izbucnirea primului război mondial….omenirea zbuciumată ..a trecut şi trece prin frământări şi reorganizări de tot felul!
Nimic bun se pare că nu prevestesc norii cu ugerele pline de gaze toxice.!!!
Planeta toată suferă…persoană sensibilă…şi geme apăsată de ne responsabilitatea statelor …puterilor…
Mici şi mari se pare că am semnat un pact cu diavolul…pentru autodistrugere!
Am trecut prin un al doilea război mondial şi o pace formală încheiată acum şapte secole.!
Ce facem azi!?
Ce trăim azi!?
Se pare că plutim într-un plin război…
Voi simțiți siguranță…armonie!!pace.…bucurie….sau aşa ca mine o tristețe nedefinită…o neliniște continuă…nesiguranță.. încleștare.
Poate că…nu am simțit niciodată gustul dulce al libertății…şi nici binecuvântarea relaxantă a păcii.
Ci doar o dizarmonie absolut…în toate domeniile vieții …în orice loc de pe planetă acelaşi lucru!
Mişcări….triste în forma unui război nu clasic cu unul in care linia de demarcație dintre pace şi război este anapoda…confuză, fragilă.
Nici nu știm de e pace de e război!!!..
Istoria omenirii se poate reduce la rescrierea unor granițe dinainte stabilite….Omenirea se pare că nu mai are scări de valoare….
Valoarea şi frumusețea a lăsat loc urâtului hâdos valorile : non valorii.
Nu mai este “cool” să vorbești frumos să fii un om manierat…
Vocabularul…şi comportamentul lasă de dorit.!
Scara valorii nu..o mai cunoaștem. “Dă bine cu totul.” Altceva…
E valoroasă o “vedetă”. O c..vă de lux şi nu un om muncitor ce face de exemplu o invenție majoră ce poate ajuta la bunul mers al societății!
Promovează cineva un copil merituos..cu premii chiar internaționale sau mai degrabă. Bețiile unei păsari de noapte?!
Dar….dar…e cineva preocupat de muncă cinstită….sau….sau de ciupeala dulcea ciupeala ce te face” mare” peste noapte!
Omenirea e bolnava!
Pe mama Geea am îmbolnăvit-o noi copii ei!
Se cauta minut după minut la scară mondială o modalitate de supraviețuire….A supraviețui….aduprind! Dar asta nu e o noutate.. Se întâmplă asta din pruncia omenirii…Societatea nu e altceva decât o…dualitate asupriți şi asupritori….în forme din ce in ce mai sofisticate…

Politica e o armă a minorității împotriva minorității credule! Dornică să se lepede de jugul apăsător lipsită de mijloace materiale majoritatea…sărăcimea credulă…din 4 in 4 ani apleacă urechea la lupii în “blană de oaie” ce promit câte în “lună şi în stele..”…

Au pus mâna pe putere?! Haț…e a lor moșie…iar cei mulți doar niște unelte care cuvântă!.De la mic la mare se grăbesc să facă jocuri trişând.. ca partea mare să fie în oala lor…

Se poate … şi nu se poate….Pentru unii mumă pentru alții ciumă…

Partidele..un fel de a spune .!În realitate două …trei tabere în bătălia pentru ciolan!

Câștigă cel mai parşiv!
Criza politică se prelinge cu dureroase efecte pe seama celor mulți…
Popoare sătule de sărăcie vociferează….ies in stradă …strigă sărăcia şi durerea…
Sătui de sărăcie de minciună de înselătorie şi vorbă goală a la personajele din….
Caragiale cere dreptul la trai decent…la viață…
Dar nu ştiu că ei sunt orbi şi surzi…sub efectul puterii…trăiesc febra agoniselii pe spatele nostru!
România este fără lideri!
Fără curaj!
Distrusă din interior prin trădarea celor aleși ce au depus un jurământ…
Ce era pentru ei acest jurământ???
O bătaie de joc la adresa sacrului a noastră….
Cu un ochi la slănină
…au mințit ca mai apoi să fie stăpâni peste noi şi tară….
România este mama noastră pe care pruncii ei o hulesc la mai marii lumii…
Lovind-o!!!

Din interior cu ajutorul aleșilor…din exterior….cu ajutorul celor servili …gata oricând să trădeze… .!uneori primind în schimb doar plata ce o merită trădătorii

Ce se întâmplă in lume este la scară mondială ce este aici….

Cu susul în jos e totul….

Monștrii sunt priviți cu admirație….oamenii buni sunt loviți cu pietre !

Curg banii râuri negre.. în şi din societăți dubioase. Ce servesc un nume o persoană…. pe când.. sunt oameni demni ce mor de foame….neputincioși .la marginea societății împovărați de plăți şi dări umflate…

Avem un conducător?!

Voi îl ştiți?!

Agamemnon…Dandanache…Cațavenci….și alte nulități.. “..iloți..ce formează patrioții”( Mihai EMINESCU”)

Te miri cum mintea lor îngustă poate concepe planuri de înavuțire pentru umila lor persoană…

Gică contra”un copil de grădiniță bate dun picioare țopăind de furie. Tipă ca Ionică din povestea cu lupul….cine îl mai crede acum…ridicolul îl bântuie !

De vreo patru ani ei o haită de lupi flămânzi pe corpul obosit şi disperat al poporului….mușcă şi se mușcă. Scandalul e zilnic fără sens !

E poate impropriu spus lupi…Am văzut atâta ordine…ascultare…. în haită …. că mai îmi vine să plâng la gândul că omul a devenit mai rău decât orice animal!

Şi totuşi români…

Omenire încotro?!

……

– Va urma –

Violeta SECOȘAN CADAR 

Timișoara

Imagine sursă internet