BOBOCII DIN FLOREŞTI
(COMEDIE ÎN DOUĂ ACTE)
PERSONAJELE:
- Narcisus Treskayetzký
Profesor de botanică la liceul din localitate
- Florentin Floroiu (zis Fefe)
Profesor de istorie, coleg cu Narcisus Treskayetzký,
cumnat cu Florică Boboc
- Florică Boboc (zis Bâlbâitul)
Fiul lui Florin Boboc și tatăl copilașului Floricel Boboc
- Florin Boboc (zis Trandafir)
Bunic, tatăl lui Florică și fiul lui Florea Boboc
- Florea Boboc (zis Floaredecolț)
Străbunicul. Foarte milităros. Fost sergent major în armată.
Scriitor – memorialst şi rezervist. Cu baston.
- Floricel Boboc (zis Mugurel)
Coplaș de trei ani şi trei luni, (eventual în cărucior), purtând scutec sau nu!
- O voce din culise
Duminică! Zi cu soare. Bărbaţii a patru generaţii din familia Boboc se plimbă pe Strada Mare a orăşelului patriarhal Floreşti. Deodată, nu departe de florăria „Zambilica SRL”, în dreptul cofetăriei „Trandafirul” (mese și pe trotuar) , dau nas în nas cu cumnatul Florentin Floroiu zis Fefe. Acesta este însoţit de un necunoscut. Încep prezentările:
Florentin Floroiu (zis Fefe): Oho-ho-ho! Pe cine văd! Rudele mele dragi…! Salut cumnate Florică! Sal’tare nene Boboc-Trandafir! Vă invit pe toți, la această ilustră cofetărie care vă poartă numele, la o dulceață de trandafiri și un pahar cu apă rece! Fac cinste! (întinde mâna spre mesele din stradă inivitându-i să se așeze. Străbunicul se execută, așezându-se pe primul scaun. În cade bastonul care face zgomot și îi atrage atenția lui lui Fefe) Salutare distinse dom’ maior Floaredecolț! Salutare de trei ori! Ce bucurie, ce plăcere!
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (puțin iritat) Noroc Fefeloi! Rahat cu apă rece este!? Sau cu perje!? Eu nu sunt maior ci major… sergent major rezervist… ‘nțeles, soldat!
Florentin Floroiu (zis Fefe): Înțeles să trăiți! Și scuze! (se întoarce spre coleg, bătându-l pe spinare) Vi-l prezint pe Narcisică, amicul și colegul meu, profesor de liceu, pe care de fapt în cheamă…
Narcisus Treskayetzký: (grav și foarte serios) Narcisus… Trescayetzký. Profesor de botanică și zoologie!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Flo-flo-ricel Bo-bo-boc…
Narcisus Treskayetzký: Încântat de cunoştinţă! Vai, domnule Floricel, dumneavoastră sunteţi rudă cumva cu primarul Boc?
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Nu-nu-nu! Eu ssssunt Bo-bo-boc! El e doar Bo-bo… ptiu fir-ar să fi-fie! El e doa-doar Ieeeeeeeeemil Bo-boc. Boc! (şi zâmbeşte uşurat!)
Florin Boboc (zis Trandafir): (sarcastic) Auzi dom’le, noi nu suntem rude cu primarul Boc și nici nu aș vrea să fim! Am făcul parte din partide adverse! El prim-ministru la democrați, eu senator la țărăniști! Cu mândrie o spun că toți bărbații din familia noastră sunt ță-ră-niști! Punctum! Adică, nu punctum! Dumneata de unde îți tragi originile!? Ai un nume tare ciudat! De Narcis am mai auzit. Tânarul din mitologie care s-a îndrăgostit de propriul său chip… dar de Treiscaieți aud prima dată în viață! Și, deh, am și eu o vârstă…
Narcisus Treskayetzký: (se îndreaptă de spinare și se uită intrigat la dl. Trandafir căutând totuși să fie politicos) Distinse domn senator, în primul rând, numele meu de botez este Narcisus, nu Narcis… apoi cel de familie este Treskayetzký… cu accent pe ultima literă, adică Tres-ka-yetzk-igrec, adică pronunțat „i” mai pe românește! Acest nume vechi și sonor nu are cu nimic de-a face cu românescul „Trei scaieți”. Originile mele paterne sunt austriece, chiar dacă au accente nobile poloneze! Poate ați auzit de Contele Johann Josef Wenzel Radetzky feldmareșalul reginei Maria Terezia, cel căruia compozitorul Johann Straus a compus în cinstea sa celebrul „Radetzkymarsch”, piesă cu care se încheie în fiecare an concertul de Crăciun al Filarmonicii din Viena. Acest mare personagiu era văr cu străbunicul meu, baronul Treskayetzký, căsătorit cu o printesă ungară din familia lui Francisc Rákóczi al II-lea, fără igrec la sfârșit, principe regent al Ungariei și principe al Transilvaniei… Datorită stră-străbunicului a ajuns familia noastră pe meleagurile transilvane! Și acestuia din urmă, compozitorul Frantz Liszt i-a dedicat… tot un marș! Marșul lui Rákóczi! Sper că ați auzit de dânsul! Așa era pe vremuri, eroilor li se dedicau imnuri… (cu mâna la inimă, cu o privire nostalgică, începe să fredoneze Marșul lui Rákóczi)
Florin Boboc (zis Trandafir): (râzând, se apleacă sub scaun dând din mâini, de parcă ar alunga un cațel și strigă) Marș, marș… (Fredonează începutul marșului lui Radetzky după care începe să chiue): (ostentativ) Domnule dragă, cred că nici românii nu s-au lăsat mai prejos și v-au făcut și ei o cântare: (începe să cânte cu glas tare) „Foaie verde trei scaieţi. Hai la horă măi băieţi! Hop-așa, zi-i așa, zi-i așa nu te lăsa! Trăiască Austria…”
Florentin Floroiu (zis Fefe): (sculându-se în picioare) După câte am auzit, nu maghiarul Franz List ci fracezul Hector Berlioz a fost primul care a prelucrat marșul lui Rákóczi! Această frumoasă și profundă melodie, cu un puternic impact revoluționar, a ajuns la un moment dat imnul neoficial al Ungariei! Prima versiune a fost compusă pe la 1730 de unul sau mai mulți compozitori anonimi sub forma unui cântec de jale și revoltă împotriva oprimării maghiarilor de către habsburgi… Pe la 1810, Berlioz a ascultat melodia într-o formă primară cântată de violinistul de origine romă János Bihari, prelucrând-o mai apoi și întroducând-o în lucrarea sa „Damnarea lui Faust”… după cum ne dezvăluie filologul Lazăr Șăineanu în valorosul său dicționar universal al limbii române, edițiunea a șasea din 1926, apărută la editura „Scrisul Românesc” din Craiova! La puțin timp după aceea și Franz Liszt se ambiționează și compune și dânsul o serie de aranjamente muzicale pe aceeași temă în „Rapsodia Ungară nr. 15”. Ba… colac peste pupăză, pianistul ucrainiano-american, Vladimir Horowitz, a compus și dânsul o variantă a „Marșului lui Rákóczi” cu elemente din ambele versiuni… Liszt și Berlioz.
(toată lumea strigă „Bravo, bravo, bravo” și bate din palme, începând cu cel mic!)
Narcisus Treskayetzký: (îl sărută pe amândoi ograjii pe Florentin Floroiu) Dragă Fefe, dragă colega, dragă profesore! Ești o adevărată enciclopedie! Mă copleșești cu atâtea amănunte, cu atâtea informații interesante din care unele s-au contopit și cu viața străbuneilor mei! Nu degeaba ești profesor de istorie! Emerit… te declar! Honoris Causa! Te felicit și îti mulțumesc din suflet! Dau o bere! Ospătar… !
O voce din culise: Din lipsă de personal comenzile se iau doar înăuntru, la casă!
Narcisus Treskayetzký: Din poveștile lui o’papa, adică bunicul, cunoșteam doar episodul cu Liszt… Acum mă simt și mai împlinit!
Florin Boboc (zis Trandafir): (Semeț și ostentativ, se apropie și îi oferă necunoscutului o frumoasă carte de vizită pe care este imprimată o floare galbenă pe fond negru): Florin-Trandafir Boboc – fost senator, actualmente cântăreţ la baluri şi petreceri!
Narcisus Treskayetzký: (încercând să fie galant, dar totuși răutăcios pentru a-și plăti polițele către fostul senator) O carte de vizită mi-nu-na-tă! Iar floarea… imi aduce aminte de exotica… Tagetes Erecta! Unii zic că îşi trage numele de la geţi? Eu zic că nu! Consider că este vorba de o floare nativă din Mexic unde se numeşte „Cempasúchil” sau „Flor de muertos” adică pe româneşte “Floarea morţii”! Scuzaţi vă rog, dar pe 1 Noiembrie, de Ziua Morților, veți găsi multe buchete pe mormintele din cimitir!
Florin Boboc (zis Trandafir): (roşu la faţă de furie): Auzi, dom-le Narciseală… Nu-ți permit! Ce fel de profesor de botanică eşti matale dacă nu poţi deosebi o tagetă de o calendulă!?
Narcisus Treskayetzký: Distinse domn, s-avem pardon! Narcisus Treskayetzký mă cheamă, nu Narciseală! Narcisus e numele meu de botez! Cât despre calendulă pot să vă informez din studii extrem de profunde că are petalele mult mai dese! (scoate din geantă un ditamai cărțoi, îl deschide la o pagină oarecare și începe să citească cu glas sacadat) Această floare a fost înregistrată cu denumirea latină de „Calendula officinalis” şi face parte din familia Asteraceae! În popor i se mai spune şi gălbenea, cărăgea, calinică, caldaruşă, cilimică, coconiţă, crăiţă, fetişcă, filimică, floare galbenă, hilimică, ochi galben, ruginea, rujuliţă, roşioară, ruşculiţă, salomie, salunie, sinilie, stancuţă, tătăiaş, văzdoagă… (punctează cu degetul și îî arată lui Trandafir apoi continuă) Se foloseşte la preparea unor medicamente precum creme sau tincturi. Pentru uz intern… la tratamentul gastritelor hiperacide, ulcerului gastric, ulcerului duodenal, colecistitei, icterului infecţios, bolilor de ficat, cicatrizant intern, dismenoree, osteoporozei, ulceraţiilor canceroase, inflamaţii ale colonului, hemoroizi şi nu în ultimul rând ca vermifug… impotriva limbricilor, teniei, oxiurilor! (Faţa lui Florin Trandafir Boboc a devenit stacojie. Din ochi îi ţâşnesc flăcări! Se ia cu mâinile de cap) Pentru uz extern la tratamentul acneei, arsurilor, degerăturilor, a rănilor purulente, a cancerul pielii, a leziunilor ulceroase ale sânilor, a cancerului mamar… bolilor tegumentare, micozelor, trichomoniazei, şi leucoreei… Trichomonas vaginalis! (Trandafir duce mâna la inimă şi dă ochii peste cap căzând pe scaun! ) Ia uitați-va, sunt și câteva fotografii pentru conformitate! Seamană leit cu floarea de pe această carte de vizită. (toți se uită cu atenție si compară imaginile. Unii murmură „Da, da!” Trandafir uitându-se supărat la Treskayetzký se așează la masa alăturată și se palpează pe inimă…)
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (ridică bastonul amenințător in sus) Gata soldat! Smirna! Tăcere totală! Executarea! Dumneata vrei să îmi omori copilul!? (se apropie de Trandafir și scuipând în palme începe să îl maseze pe la tâmple…) Dragul tati, nu fi supărat… Cărțile astea mai mint și ele din când în când…
Florentin Floroiu (zis Fefe): (îl trage de mânecă pe Treskayetzký încercând să salveze situaţia) Dragă colega, să facem pace! Trebuia să ți-l prezint mai întâi şi pe domnul străbunicu’ Florea Boboc. Un om de factură înaltă! Avem multe de învățat de la dânsul! În cel de-al doilea război mondial a fost sergent-maior… la vânătorii de munte! Veşnic în căutarea „Florii de colţ”! Dați-vă mâna! Veți avea numai de căștigat dacă deveniți prieteni! Deci… domnia sa, Florea Boboc… veteranul familiei…!
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (duce mâna la spate evitând să dea mâna cu Narcisus. Apoi ţanţoş, bătând milităreşte din călcâie, scoate cu mâna stângă o carte de vizită din buzunarul de la piept, i-o întinde dar se răzgândeşte şi o pune înapoi… uitându-se cu milă la băiatul său…): Fefe dragă, se vede că nu ai făcut armata. Dar nu mă supăr pe matale! Eu sunt sergent-major, nu maior. În rezervă! Florea Boboc-Floaredecolț… că așa sunt trecut și în Biroul Populației! (vesel) Ha, ha, ha! Scriitor, memorialst şi rezervist deci! Flori de colţ” am cules cu sutele când eram mai tănăr! Ha, ha, ha! Din „flori” s-a născut și băiatul meu… De-acolo i se trage numele, Florin și Trandafir… Bobocel și el, mânca-l-ar tata! Să-ți spună nevastă-mea, Florica… cum o mai alergam prin munți și văi! Ha, ha, ha! Mai ceva ca în cântecul ăla cu „pușca și cureaua lată”! Acum nu mă mai ţin mădularele să bântui pe coclaurile muntelui, aşa că în timpul liber… cultiv roze pe balcon! E o meserie mai de câmpie!!! Ha, ha, ha, ha! (râde tare!)
Narcisus Treskayetzký: Am înțeles! Roze… Ce romantic sună! Înseamnă că melodia preferată a dumneavoastră și a domnului Trandafir Boboc (se uită șugubăț spre masa unde acesta este așezat) ar trebui să fie ori melodia lui Florin Bogardo „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii” sau „Rose rosse” cantată de italianul Massimo Ranieri. (Şi începe să fedoneze: „Rose rosse per te, ho comprato stasera, e il tuo cuore lo sa.. cosa voglio da te. D’amore non si muore…”) iar a dumneavoastră, distinse domn Floaredecolț, precum ziceți că vă cheamă la „biroul populației”, sau în buletinul de i-den-ti-ta-te, ar mai trebui să fie și melodia „Edelweis” care în limba buneilor mei înseamnă „Floare de colț”. Ați văzut filmul „Sunetul muzicii”? (începe sa mimeze cântatul la chitară și să fredoneze „edelweis-edelweis…!)
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (cu un glas iritat! Îi pune mâna pe gură!) Pardon monşer! Melodia preferată a fiului meu este „Trandafir de la Móldova”! Am impresia că dumneata eşti cam snob… Tot o dai pe austriacă, pe latineşte şi pe italieneşte… Nu prea îţi place bre… florile româneşti! De melodia „Maglavais”, de care povestești, nu am auzit și nici nu mă interesează! Ai înțeles coane!?
Florin Boboc (zis Trandafir) (nervos): Corect, tăticule dragă! (cântă cu voce tare, aproape țipând): Trandafiiiir de la Modova… Te-am iubit, dar nu-ți știu vorba! Eu știu in germană doar atât: „Meine liebe katze/ Suferă de mațe/ după constipație/ Are dilatație!//” (se intoarce spre taică-său) I-am zis-o! (toti râd zgomotos, Bobocii seniori, față-n față, bat din pumni imitați de cel mic și repetă versurile chiuind)
Florentin Floroiu (zis Fefe) (bate din palme frenetic și încearcă din nou să salveze situaţia): Iar ăsta micu… este mugurelul familiei… are trei anișori și trei lunișoare neîmplinite! Floricel îl cheamă, ca pe bunica lui… Floricica! Floricel-Mugurel-băiețel-nepoțel-strănepoțel! Bobocul familiei Boboc! Ați înțeles!?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (alintat): Pe mine mă cheamă Flolicel! Pe tata îl cheamă Flolică! Lică! Lică-iepulică!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Pe-pe mi-mine mă cheama Flo-Flo-Flo-rică şi nu-numai mă-mă-mica ta îmi zice Ri-Rrrrică… Să-să-să nu mai sssssssspui aia cu ie-ie-iepurrraşu’ că-că-că e urrrrât – urât tarrrre!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (cu o mutricică obraznică): Lică, Liiică… Lică-iepulică! (Bate din pumni și scoate limba la tăticul cel bâlbâit)
Florică Boboc (zis Bâlbâitul) (suparat): Sssssă-ţi fi-fie rrrrrrruşine! (şi îi plesneşte o palmă peste posteriorul cu scutec… Că, deh, unde dă tata creşte!)
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (plângând în hohote): Să nu mai dai în cutecul meu că mă doale… Eşti lău! Lău de tot! Un tată lăăăău! Tatălăule!
Florea Boboc-Trandafir (Străbunicul): (îl ia de-o ureche pe Florică-Bujorel): Nepoate Floricăăăă… ai făcut un gest nesăbuit! Ai dat într-un suflet nevinovat! Se zice că… copiii nu trebe să-i atingi nici măcar c-o floare! Ruşiiiiine să-ți fie! Mama ta de tată agresiv…
Florin Boboc (zis Trandafir) (îl ia de cealalta ureche): Ru-şi-ne găliganule! Ru-și-ne! Când ajungem acasă te învăț eu minte! îți aplic pedeapsa „Florii de Colț” pe care o știu de la tata! Te pun la colț în genunchi pe coji de nuci! Schimbăm noi foaia! Ai să vezi tu cum se ajunge Floricel… la Floarea din Colț! Mă-ga-ru-le!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (plângâd şi mai tare): Luşine! Luşine! Lușine măgalule! Pentlu că m-ai bătut, o să te spun la mama că faci pipi în chiuveta de la bucătălie! Batăcuşule! (Toate generaţiile se uită întrebător la bâlbâitul tată care se ia cu mâinile de cap!)
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): (cu ochii ieșiți din orbite, frecându-se la urechi de durere): Mi-mi-minte! Mi-mi-minte!
Florentin Floroiu (zis Fefe) (încercând să salveze a treia oară situaţia): Nu mai plânge Florică mic! Dacă nu mai plângi te ia nenea Florentin la grădina botanică să-ţi arate florile.
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (smiorcăindu-se): Dal futuli sunt pe acolo? De ăia cale zboală din floale în floale? Dal păsălele…? Vleau-vleau la futuli şi la păsălele! (Cu toţi încep să zâmbească uitându-se cu subînţeles la tăticul bâlbâit care era verde la faţă!)
Florentin Floroiu (zis Fefe): Sunt, sunt! Promit că te duc, dar numai dacă îmi spui o poezea?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (işi şterge ultima lacrimă şi începe să recite): „Întl-un coş cu violele/ Şade două păsălele/ Amândouă ţilipesc/ Eu pe… tine te iubesc!//” Nene Folentin, acuma mă duci la flutuli şi la păsălici?
Florentin Floroiu (zis Fefe) (făcând cu ochiul către cumnatul său, tăticul copilului) Îți cumpără nenea Florentin și vată pe băț… și un iepuraș…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Iepulaș nu vleau, că ial mă bate tata lău…
Narcisus Treskayetzký: Oooo! Sper că mă luați și pe mine la Gradina Botanică!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Pe tine te luăm numai dacă îmi cumpeli vată pe băț!
Narcis Treiscaietzi-Țeposu: Cumpără nenea! Doar dacă îmi spui si mie o poezie…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Spun! „Când glădinile-nflolesc, Eu pe tine te iubesc”! Gata! Ba mai am una pentru tati:
Lică. nu știa să zică
Lâu, lâțușcă, lămulică,
Dar de când copilu-nvață
Poezia desple lață,
Tati a-nvățat să zică…
Lâ-lâu, lâ-lă-țu-țușcă, lă-lă-mu-mu-lică !
(Toată lumea râde și se îmbrățișează! Singurul supărat e Florică-Bujorel-Bâlbâitul care stă de-o parte și se calcă pe bombeul pantofului din piciorul stâng și invers.. și își întoarce buzunarele de la pantaloni pe dos…)
(Cortina cade)
SFÂRȘITUL ACTULUI ÎNTÂI
ACTUL II
O margine de stradă. O stație de autobuz, doua bănci pentru așteptarea autovehicului. Între cele doua bănci un stâlp cu două săgeți de afișaj. Pe cea care indică stânga scrie „GRADINA BOTANICA” iar pe cea dinspre dreapta scrie „FLORESTI CENTRU”. În prelungirea stâlpului, în partea de sus o pancartă pe care scrie „STATIA DE AUTOBUZ NR. 14 BARAT”. Din culise, dinspre „Grădina botanică”, se aud voci… Apare căruciorul cu copilul, Floricel Mugurel Boboc, care se strambă la public, impins de catre tăticul său Florică Boboc (zis Bâlbâitul). Se indreaptă spre băncile din stația de autobuz și se așează în colțul din dreapta a băncii din dreapta. Floricel continuă sa se maimuțărească spre public. După ei apare bunicul, Florin-Trandafir Boboc, care se așează pe aceeași bancă, scoate un ziar din buzunar și începe să citească silabisind… După scurt timp apar, braț la braț străbunicul, Florea Boboc-Floaredecolț, cu Narcisus Treskayetzý, profesorul de botanică și amicul său, Florentin Floroiu (zis Fefe), cumnat cu Florea Boboc. Cei trei discută foarte foarte aprins despre plantele și florile din Gradina Botanică, proaspăt vizitată. Se așează toți trei pe banca din stânga.